Casa in care locuia matusa mea din Sibiu, era amplasata intr-o curte mare si umbroasa. Pe linga garduri cresteau cativa copaci batrani ce raspandeau cu generozitate umbra lor pe mai tot spatiul. Datorita lor, betonul aleilor era inverzit in permanenta de muschi catifelati si discreti. Ramasesera insa cateva locuri neacoperite care fusesera insa imediat revendicate de catre tufe bogate de zmeura, ce asaltau gardurile cu dorul de duca catre piscurile ce se insinuau in departare. Rudele mele, trebuiau musai sa locuiasca in case mari si spatioase, chiar daca asta implica sa traiesti cu chirie o viata, din pricina pianului verisoarei mele. Mai tarziu, am inceput sa cred ca de fapt pianul era numai o scuza, pentru aceasta fudulie.
Ca mai toate casele nationalizate din care fostii proprietari de origine " burgheza " fusesera evacuati, si aceasta corespundea motivului acapararii. Camere mari si spatioase, separate de holuri si holisoare, prin care te rataceai, teracote impozante si geamuri inalte, cu vitralii, o bucatarie imensa ( in ochii copilului ce traia intr-un apartament de patruzecisicinci de metri patrati ) si mai ales, un pod sub un acoperis de tigla veche la care aveai acces printr-o scara exterioara special proiectata, cu balustrada si platforma frumos imprejmuita, de la inaltimea careia dominai privelistea catre curtile vecine, la fel de intinse. Insa, ca mai toate casele nationalizate si acesta fusese repartizata spre locuire catre doua familii. Familia matusei mele fusese insa norocoasa, pentru ca la scurt timp dupa ce se mutase, din cealalta familie conlocatara formata din doi batrani, sot sotie, ramasese doar ea. O batrana subtire si tacuta ca o umbra, a carei existenta mai mult o banuiai decat o percepeai. Fiind in minoritate si " ciudata ", era bineinteles ridicularizata si urata de catre familia matusei mele, ce ravnea neimpartasit la cele trei camere ocupate ( bineinteles neintemeiat in opinia lor ) de catre femeie. Pe de alta parte insa, se rugau in secret sa o mai duca, gandind cu teama, ca disparitia ei ar implica realocarea spatiului excendenar catre alta familie ( Doamne fereste ) mai numeroasa si mai necivilizata.
Nu stiu cine ii facea cumparaturile si nici cand folosea bucataria comuna in care nu o vedeam niciodata. Probabil ca doar noaptea, tarziu se furisa acolo, trebaluind in tacere, sau persoana ce o aproviziona ii aducea si de-ale gurii, fara a fi observata, cu atat mai mult cu cat, spatiul ei de locuit se afla amplasat in partea dinspre stada a cladirii. Cu toate acestea, ori de cate ori avea ocazia ( si asta se intampla des ) matusa se lamenta din pricina "mizeriei" ce ramanea in urma "nesimtitei" dupa ce folosea bucataria. "Mizeria" consta in cate o cana ratacita pe masa comuna, sau cateva picaturi de apa ramase in chiuveta nestearsa. Verisoara mea, stamba si ea din nasuc, a dezgust, si o afurisea strasnic, uitant de bunele maniere, pe care era convinsa ca le stapaneste. Singurul ce incerca, timid, sa-i ia apararea si sa tempereze spiritele, era unchiul meu, om pasnic si bun, ( agent de vanzari la Kandia Sibiu ) aflat insa intr-o vizibila minoritate si ignorat total de catre cele doua. Daca as fi fost cu cativa ani ai mare, sau daca nu as fi avut statutul de "moldovean prost" cu care ma gratula iubita mea verisoara, poate as fi intrat si eu de partea opozitiei....La acea data insa nu eram decat un tolerat, fara drept de veto.
De mic copil, datorita caselor igrasioase in care locuisem cu ai mei, eram mai tot timpul bolnav de bronsita, bronhopneumonie si alte afectiuni care mai de care mai ciudate. In ultimul an, tata se capatase de la serviciu cu un apartament la bloc, nou, insa medicul curant ii recomandase mamei ( pentru a impiedeca recidiva bolii ) o locatie cu aer montan, sanatos, cateva saptamani pe an. Din singurul salariu a familiei, tata nu si-ar fi putut permite internarea mea intr-o clinica balneara nici macar cateva zile. Nemaivorbind de panica ce s-ar fi instalat pe mama, stiind departe, printre straini unicul copil, la o varsta atat de frageda. Astfel incat, solutia salvatoarea acceptata in conses, a fost gazduirea mea, timp de o luna, pe perioada vacantei de vara, in casa matusei mele ( sora tatei ) aflata in Sibiu. Toata lumea s-a declarat incantata, cu exceptia mea,( dar asta prea putin conta) si decizia a fost adoptata in unanimitate ca fiind cea mai buna. Rau n-ar fi fost, in principiu. Realitatea insa era un pic diferita. Teroarea venea din partea verisoarei mele. Fata era mai mare cu patru ani decat mine, iar la cei cincisprezece ani impliniti ai ei, era deja un mic monstru alintat si razgaiat. Faptul ca ai ei isi permisesera sa-i cumpere un pian la care studia cu "preparator" zilnic, era ardeleanca ( cu tata oltean si mama moldoveanca sadea ), vorbea germana in dialect, avea numai prietene sasoaice si ce era cel mai important, diferenta de patru ani la varsta, o facea sa ma tolereze extrem de putin si extrem de rar, doar in momentele ei bune. Ranchiuna, i-o simteam in fiecare moment al coexistentei noastre. Dimineata, la micul dejun, unde se servea invariabil o ceasca mica de ceai ( portelan veritabil) indulcit cu un cub de zahar si doua felii subtiri de paine, unse cu unt straveziu si miere de albine la care priveam hamesit ca " lupul cel rau " si la care ea, simadicoasa, refuza ostentativ cea dea doua felie pe motiv ca nu are chef sa se " imbuibe de la prima ora ca nesimtita ". In timpul zilei cand nu schimba cu mine mai mult decat cateva cuvinte, neuitand insa sa ma avertizeze sa nu ating pianul, pentru ca-l dezacordez...La pranz cand " ciugulea " vizibil fara pofta intocmai ca o vrabiuta, argumentand catre mama-sa, ca " doar porcii mananca lacom si fara masura " si seara, cand dupa joaca cu prietenele ei sasoaicele pe strada din fata casei, faza cu ceaiul se repeta. Toate acestea erau " mici mizerii " cotidiene, dar in mintea unui copil introvertit, cum eram eu se amplificau si dureau. In casa alor mei, se manca bine. Mesele erau bogate si bine gatite de catre mama mea. Intre mese ma rasfata cu tot felul de dulciuri si aperitive. Asa fusesem invatat si asa mi se parea firesc ca trebuie sa fie o casa normala de om. Culmea era ca atunci cand, aceleasi rude poposeau la noi, in drumul lor catre mare ( stand cateva zile bune, pentru a-si vizita fratele si parintii ) erau coplesite de atentia culinara a mamei pe care nu o refuzau catusi de putin. Salamiorul, sunculita, fripturica, sarmalutele, pestisorul, icrisoarele, cozonacelul, prajiturelele...toate erau la mare cautare
si nimeni nu le refuza. Asa era la noi. La ei....aveam noroc insa cu unchiul meu, care ca si mostre de prezentare, avea in casa cateva ( cinci-sase ) cutii metalice mari, cilindrice ( parca le vad si acum ) cu capac, pline cu bomboane. Cand pleca pe teren, lua din fiecare o particica, pentru prezentare, iar eu, tot din fiecare, cate o particica, pentru degustare. Ce bomboane bune mai erau... Din sase cutii umpleam buzunarasele pantalonilor mei scurti, ( cusuti de mama )" furam "din biblioteca cartea cu " Buratino " ( adaptarea rusesca a celebrului Pinochio ) si pe furis, ma strecuram afara, iar de aici sus pe scara ori pe mica platforma, ori daca ploua ( si ploua des la munte ) in pod, unde citeam si visam cu ochii deschisi, teleportandu-ma intr-o lume de poveste.
Citeam pana oboseam. Apoi coboram si inspectam in detaliu curtea ca o jungla. Observam minute in sir o colonie de furnici si indeletnicirile ei, buburuze frumos colorate ce-si luau zborul greoi dupa ce le ridicai la inaltimea capului, ba chiar, o data am vazut si un sarpe mic ( probabil de casa ) pe care nu l-am parat nimanui, de teama repercursiunilor. Era fascinanta si misterioasa curtea. Dar si mai fascinanta era acea parte a curtii in care mi se interzisese accesul. Partea din dreptul ferestrelor batranei. Aici parca si vegetatia era mai impunatoare, ba chiar, mai mult, pe teritoriul ei se afla un mar batran, mare si incarcat de fructe ce cadeau neculese pe pamant. O data am luat si eu un mar, din iarba si am fugit in casa, convins ca daca ma zareste " nebuna " arunca cu butul dupa mine ( cum mi se spusese ). Rau am facut, pentru ca buna mea verisoara a observat si a inceput instantaneu sa strige isteric catre mama-sa. Am fost mustrat pentru ca mananc ca un tigan, porcarii de pe jos si pus sa arunc marul la gunoi. Nu pricepeam de ce. Acasa, cand mergeam cu mama in cimitir, la mormantul bunicilor, calaream toti copacii datatori de fructe coapte si nimeni nu ma apostrofa. Ce-i drept insa, acasa nu aveam nici pian si nici preparator...
Intr-o seara, rapus de plictiseala, mi-am facut curaj si am iesit si eu in strada, unde vara mea se juca cu sasoicele ei. Erau si cateva, mai de seama mea si pareau interesante. Tare as fi vrut si eu sa comunic cu cineva de seama mea... " Taranul e pe camp, taranul e pe caaaamp / Ura draguta mea, taranul e pe caamp..." Tocmai cantau ele un cantecel stupid si dansau invartindu-se lent ( saseste ). " El are o nevasta, el are o nevastaaa / Ura draguta mea, el are o nevaaasta... / Nevasta un copil, nevasta un copiiil / Ura draguta mea, nevasta un copil..." Ascultam atent sa aflu mai multe detalii despre familia acelui taran...cand m-a observat, nervoasa vara-mea. Pe semne rusinata de faptul ca o surprinsesem cantand si prostindu-se cu prietenele ei mai mici...Mi-a aruncat o privire ucigatoare si luandu-si prietenele de dupa mijloc, m-au inconjurat razand cantand de la inceput. " Renata, Greta, Frida, haideti sa cantam altfel: Taranul nu-i pe camp. Taranul e aici / Taranul e aici / Uuuura draguta mea..."
Am fugit umilit in curte si m-am aruncat cu fata in iarba plangand cateva minute bune. Se insera deja. Un mar din pomul batran mi-a cazut in tartacuta si m-a facut sa realizez ca ma aflu in " zona interzisa ". Nu ma puteam hotara totusi sa ma ridic. Deodata, ceva, in preajma mea a inceput sa fosneasca cu intermitente. Un sarpe, am fost tentat sa strig si s-o rup la fuga, dar exact in momentul in care mi-am intors privirea catre locul primejdios, printre firele de iarba, respirand pufaind, am vazut doi arici. Mergeau de parca erau intorsi cu cheia, ca doua jucarii mecanice. Nu mai vazusem arici in viata mea, decat in carti sau la tv. Am stat cuminte sa nu-i sperii si au trecut pufaind intermitent pe langa mine. Dupa ce sau departat, m-am ridicat in capul oaselor si...am vazut batrana, in spatele meu, privindu-ma. " Esti un baiat bun si cu inima mare " Mi-a zis. " Copiilor mei le-a placut de tine. Nu s-au speriat. Chiar nu ma asteptam "... A plecat dupa ei, cu o varguta in mana, sa-i mane catre fructele cazute. O clipa am avut senzatia ca o vad pe bunica mea ( din partea mamei ) moarta de un an de zile si am indragit-o instantaneu.
Din seara aceea, sederea mea la rude, a capatat o noua conotatie. Ziua ma ascundeam in pod, cu exceptia meselor, iar seara aveam intalnire cu noii mei prieteni ( Doamne, aveau si nume..dar nu le mai tin minte ). N-asi fi crezut in ruptul capului, pana atunci, ca un arici poate fi mangaiat precum o pisica si ca merele padurete, cazute pe jos, pot fi atat de gustoase.
Timpul s-a scurs mult mai repede dupa aceea si i-am parasit pe noii prieteni fara a consolida relatia noastra firava . In urmatorul an, cand am fost trimis invariabil la Sibiu, deja in cealalta jumatate de locuinta se mutase o noua familie. De sasi. Spre fericirea si mandria verisoarei mele. Am cautat si asteptat aricii in fiecare seara dar nu i-am mai vazut de atunci. Noua familie asanase si curatise temeinic partea lor de gradina. Nici marul cel batran nu supravietuise. Fusese taiat si pus pe foc. In locul lui se amplasese un chiosc de lemn, in care seara oracaia din toti bojocii un nou nascut, leganat intr-un carucior de lemn.
Curtea aceea misterioasa, devenise dintr-odata searbada si fara viata. A fost ultima data cand am mai vazut-o. In urmatorii ani n-am mai petrecut vara " la munte " iar rudele mele s-au mutat in alta locatie, in centrul vechi al orasului, aproape de liceul la care intrase buna mea verisoara.
