Liceu...cimitir

  “Voi ce intrati aici, lasati orice speranta..”

   Primul an de liceu .Primele zile de scoala. Primele impresii: - Ce dracu caut eu aici ? Tata a fost cu ideea, el ar trebui sa fie aici Auzi la el. Te duci la liceul teoretic ca sa inveti carte, in primul rand. Mai copile ! Scoala asta o sa fie ca o adevarata trambulina pentru tine. Dupa ce o termini ai sa poti continua, unde ai sa vrei tu. Va fi alegerea ta..Atunci, nu acum..Trambulina pe dracu..Presimt ca nu o sa-mi placa niciodata. Si nici tipele nu sunt asa cum speram, numai ochelariste si sleampete. Cred ca galiganii aia sunt intr-a douspea, Ce le pasa..Ei termina, eu abia incep. Si unde dracu o fi clasa mea ?

  Am gasit clasa. Era tocmai la “cucurigu”, la etajul doi. Am intrat imbufnat. Sala era plina. Cred ca eram ultimul care ajunsese. Existau cateva mici grupuri, care pareau ca se cunosc. Glumeau si radeau impreuna. Nu ma baga nimeni in seama, de parca as fi fost invizibil..- Foarte bine, mi-am zis. N-am sa va acord nici eu vreo atentie…Bancile erau partial ocupate, aproape toate. Una singura mai era libera..Ultima banca, pe randul din mijloc…Era si cea mai incomoda, pentru ca in spatele ei, pe perete, erau pozate mai multe cuiere pentru agatat hainele. Nenorocita zi, mi-am zis..Totul este de-a-ndoaselea. Mi-am rotit privirea prin incapere, in speranta ca voi recunoaste pe cineva..Nasol. O singura fata, cu care fusesem coleg pana intr-a saptea, cand tipa se mutase la alta scoala. Nici asta nu ma baga in seama. Avea si ea mini gasca ei…

  In clasa, intrerupand zarva, a intrat o femeie intre doua varste. Avea parul roscat, tuns scurt,o fusta colorata ca o patura o agenda intr-o mana si o figura antipatica…A schimbat cateva vorbe cu unul din micile grupuri, apoi s-a asezat la catedra. Pe urma, a ciocanit de cateva ori in ea, cu un creion, pentru a atrage atentia:

• Dragii mei.. Ma numesc CG si incepand din aceasta zi, voi fi diriginta voastra si in acelasi timp va voi preda la clasa, limba franceza..Sunt convinsa ca ne vom intelege foarte bine, asa cum m-am inteles si cu clasa pe care am avut-o inaintea voastra. La fel de convinsa sunt ca veti fi elevi silitori, disciplinati si veti duce mai departe traditia acestui liceu, recunoscut si apreciat in acest oras.

  Iar eu, sunt la fel de convins ca nu-mi place deloc de tine..Ce dracu, alta n-o fi gasit astia in toata sandramaua asta..

• Dar..a continuat roscata..cum eu m-am prezentat deja, haideti, nu-i asa, sa va cunosc si eu pe voi…Si  profitand de ocazie, si voi, unul pe celalalt..

•   Cataloagele sunt inca in lucru, cum bine intuiti, asa incat am sa fac apelul, dupa agenda personala, in care in acelasi timp am sa-mi notez cate ceva despre voi..Sa incepem deci..”Commencons”, cum se spune in limba franceza…

  Bai..mai du-te, cu franceza ta cu tot…Mi-ai facut capul mare. Antipatica persoana. Imi mentin parerea.

  Si a inceput operatiunea “haide sa-mi arati chilotii”..in ordine alfabetica :

• A.A..sa ma corectati daca nu am retinut corect numele si prenumele..Deci: A.A De la ce scoala vii, numele si prenumele tatalui, numele de domnisoara al mamei, OCUPATIA, adica meseria tatalui, ocupatia mamei.

  Mi s-a facut negru inaintea ochilor..Ce inseamna mizeria asta ??? Dar circul continua..doar abia incepuse. Deja, al doilea la “catalog” raspundea ca la carte..

• A.B..Scoala numarul 24. Tata….. inginer, mama ….contabila.

• A.C..Scoala numarul 24. Tata….arhitect, mama…. proiectant.

• A.D..Scoala numarul 28. Tata….medic, mama…. asistenta sefa.

• B.A..Scoala numarul 24.Tata ….economist, mama….functionara….

  Aproape toti proveneau din cele mai selecte scoli ale orasului..iar despre parinti..ce sa mai zic. Doar doua fete erau de la “tara”, dar compensau la capitolul parinti. Tatal uneia era doctor veterinar, iar al celeilalte..ditamai presedinte de CAP..Apoi, ca prin vis, un vis urat..mi-am auzit strigat numele:

• N.C ! 

  ...N.C se ruga in gand sa se declanseze un seism ingrozitor care sa goleasca clasa, o eclipsa de soare neanuntata, o bomba atomica aruncata de catre “ticalosii” de imperialisti..orice numai sa nu fie nevoit sa raspunda..N.C probabil ca nu daduse dovada de suficienta credinta, pentru ca nimic din ce spera nu se intamplase..asa ca sub ochii iscoditori ai scorpiei cu par rosu si gurile cascate ale auditoriului din sala de clasa a trebuit sa raspunda..

• ..Scoala numarul 8. Tata….sofer, …mama….casnica

  Privirea dirigintei, dupa ce si-a ridicat ochii din agenda in care isi nota toate informatiile, spunea tot..Privirea cuiva care observa un milog la poarta bisericii, peste care tocmai era sa calce din greseala aproape sa cada, doamne fereste si sa-si murdareasca hainele. Si asta, inca se mai putea suporta.. Dar, simultan, mai erau privirile a treizeci de perechi de ochi ale haitei…Haita care automat te incadrase la categoria “mascul omega”..Culegatorul de resturi. Membrul fara nici un fel de drepturi..Toleratul..Paria. Din clipa aceea am urat scoala aceea si niciodata nu mi s-au schimbat sentimentele pentru ea..dimpotriva.

   Tovarasa diriginta a parasit clasa, la sunetul clopotelului. Clopotel care suna degeaba pentru mine…Nu aveam unde sa ma duc. Asa ca am ramas in banca mea si am asteptat..”show must go on” In ora urmatoare, am avut “onoarea” sa fim vizitati de insasi directorul adjunct al scolii.

Domnul C.M…Cateva zile mai tarziu, aveam sa aflu ce la cei mai marisori, ca era poreclit BALUBA..initial, la auzul acestei ziceti, am fost nitel confuz. Mintea ma ducea catre cine stie ce trib african… Si nu reuseam sa vad legatura…M-am lamurit repede insa, dupa ce am observat mai tarziu, un “inscris” zgariat cu un obiect ascutit pe unul din peretii grupului sanitar: “nu-i nevoie de tufis, scot BALUBA si ma…”

  In ora aceea, tovarasul director adjunct, dupa o larga introducere in care ne-a vorbit despre rolul scolii in societate, modul intelept in care partidul comunist gestioneaza actul de cunoastere si accesul gratuit la invatatura al tinerilor, viitori piloni in constructia statului multilateral dezvoltat..plus inca zece pagini de maculatura propagandistica, a trecut in final la partea practica:

• In aceasta unitate de invatamant, elevii trebuie sa respecte anumite reguli nenegociabile.

  Vorbea si gesticula in acelasi timp, avand degetele mainii drepte impreunate, cu palma orientata in sus.

• Uniforma. Uniforma este obligatorie pentru toti elevii, fara exceptie. Pentru fete, ea se compune din sarafan si camasa cu maneca lunga, albastra. Camasa va fi incheiata complet, cu exceptia doar a unui singur nastur, ultimul de la gat. Pe cap, fetele vor purta o bentita de culoare alba. Parul se va purta fie tuns scurt, fie impletit, in cazul celor cu par lung..In picioare, pantofi fara tocuri, de culoare neagra…

   Intr-o banca dinspre mijlocul randului, doi ciraci se amuzau copios despre ceva, doar de ei stiut..Adjunctul a corectat imediat situatia, insfacand-ul pe unul din protagonisti de ureche si mutandu-l in banca alaturata..Apoi si-a continuat discursul, de unde ramasese. Brusc, toata partea masculina a devenit mult mai interesata..

• Pentru baieti. Uniforma se compune din costum de culoare neagra, haina pantalon, camasa albastra  si cravata neagra. In picioare, pantofi negri. Tunsoarea baietilor va fi in stilul pierdut pe ceafa, lungimea parului in partea din fata, maxim pana la nivelul sprincenelor. 

• Important. In acest liceu NU SE  FUMEAZA ! ..Si a tinut sa articuleze fiecare cuvant, prin gesticularea lui preferata, cu degetele facute “puica”.

• Cel ce va fi surprins in asemenea ipostaza, va fi exmatriculat pentru trei zile…Deocamdata, cam atat am avut sa va pun in vedere . Alte comunicari din partea conducerii scolii, se vor face, oficial, in careu, cu participarea tuturor elevilor..

  Clopotelul a pus capat polologhiei.. Tovarasul director adjunct, ne-a intors spatele grabit si a parasit clasa.. 

  Minunat, superb…mirobolant. Traiam cu senzatia ca nimerisem intr-un centru de reeducare, scoala de corectie, cum se spunea pe atunci si nu intr-un asezamant superior scolii de cartier din care veneam..Incet, incet am facut cunostinta cu toti colegii (mai mult) si cu toate colegele (partial). Cam dupa o saptamana de la deschiderea oficiala a cursurilor, in timpul unei ore oarecare de curs, ne-am pomenit cu tovarasul director adjunct in control inopinant. Si nu venise singur. Era insotit de o “tovarasa” care contrasta puternic cu statura dansului. El masura 180-185 cm, cantarind 70-80 kg, dansa, 160-165 cm aruncand acul catarului, brusc catre capatul scalei..125-130 kg..Mai tarziu, in pauza, aveam sa aflu cum ca “distinsa” se numea M.M si era profesoara noastra la “socialism stiintific”. Vizitele inopinante erau specialitatea si placerea directorului adjunct. Luate pe neasteptate, elementele dusmanoase, profitand de factorul surpriza, puteau fi mai eficient identificate si anihilate. In ziua aceea, impreuna cu secondanta sa, de aceeasi ideologie, hotarase sa verifice modul in care se respecta regulamentul scolar.. Nu conta ca intrerupsese o ora de curs si perturbase voit actul de predare. El reprezenta legea in acea scoala..In paranteza fiind spus, sabota voit autoritatea directorului plin, un om cumsecade si la locul sau si se visa inscaunat, pentru merite deosebite, recunoscute si apreciate de catre comitetul de partid, in locul acestuia..

  Si au inceput sa “treaca in revista trupele”. Prima data, cu vederea, cu privirea agera si patrunzatoare a vanatorului, in fata caruia prada nu are nici o sansa de a se ascunde. In momentul in care identifica “nelegiuitul”, pentru ca segmentul masculin era cu precadere vizat, o luminita “jucausa” i se aprindea in privire. Din cativa pasi era deja in dreptul sau, fortand efectiv “servantul” sa o ia la sanatoasa dupa el..

• Baietica…am crezut ca m-am facut inteles cand v-am explicat regulamentul scolii..Sau nu am vorbit pe limba ta…

 Si hat ! Indisciplinatul era inhatat de parul de pe ceafa, care masura doi, trei centimetrii in plus…Daca nu avea de ce te inhata, insemna ca erai elev disciplinat.. Apoi, victima era ridicata in pozitia bipeda agatat de firele de par vinovate, pentru ca intreaga clasa sa poata identifica nelegiuitul.. Ceilalti, copiii disciplinati, behaiau, mandrii ca ei sunt mai breji.. Baluba, ranjea satisfacut. Asta insemna ca era “aprobat in unanimitate” si ca “nimeni nu se opune”. Elevul respectiv era consemnat intr-un carnet gros pe care il administra dolofana..Dolofanei, am hotarat in zilele acelea ca i s-ar potrivii de minune porecla “carabusul”..pentru ca asemanarea cu insecta pantecoasa era uriasa..Pana la sfarsitul ciclului, cel putin cei din clasa noastra, asa am “alintat-o”..In paralel cu activitatea directorului adjunct, socialista tovarasa, se ocupa de identificarea “purtatorilor de perciuni”..un alt pericol pentru prosperitatea societatii multilateral dezvoltate. Cel vinovat, indiferent ca fusese “mustrat” sau nu de catre seful ei, era apucat “parinteste” de perciunii neregulamentari tunsi si smotocit, ca un pui de matza ce a “facut” unde nu trebuie..Colegii, colegele mai aveau un motiv de veselie..

   Doamne..ce minunat mai era in liceul nostru..Mai ceva ca intr-un film de propaganda comunista coafat cu cantecele si situatii hazlii…

  Prea multe nu am apucat noi sa invatam in acel inceput de an, pentru ca dupa nici doua saptamani de scoala, am fost informati, oficial, in “careu”, ca incepand din ziua urmatoare de luni, a saptamanii (asta se intampla intr-o sambata) elevii claselor IX-XI vor participa la activitatea de strangere a recoltelor de pe terenurile agricole ale judetului. Aceasta, ni se explica, demonstra imensa grija pe care partidul o manifesta pentru binele si prosperitatea acestei tari. Insemna implicarea totala a tuturor categoriilor sociale…fime-ar greata..si tot asa. Si iute asa, timp de mai bine de trei saptamani..pentru ca apoi au inceput ploile fara sfarsit ale toamnei acelor ani..am tot recoltat, aiurea prin judet, cand porumb, cand sfecla furajera, cand rosii..orice, unde ne trimitea partidul tata.. Autobuzele ne debarcau la opt dimineata si ne recuperau in jurul orei 16 sau mai tarziu uneori. Norma era obligatorie..lanurile erau nesfarsite si in mijlocul lor nu eram decat noi. Niste copii zgribuliti si somnorosi, aruncati intr-o lume straina si ostila.. In timpul acesta, “harnicii cooperatori” sarbatoreau in avans, la carciuma, “ziua recoltei” si isi pregateau atelajele pentru noaptea ce urma sa ascunda disparitia subita a catorva zeci de “norme” trudite de niste copii prosti..Asta era “socialismul stiintific”...

   Au trecut, asa cum au trecut primii doi ani de scoala medie. Cunosteam ca un “cal breaz” toate hachitele si pretentiile profesorilor..Frustarea profesoarei de mate, care nu reusea, desi varsta o presa sa aiba un urmas si pierdea sarcina dupa sarcina…frustare care evident se revarsa asupra..cerului senin.

• Scoate-ti o foaie de hartie. Extemporal de 15 minute. Acum vedem cine stie matematica..

 Frustarea profesoarei de chimie, care incepuse deja sa se simta batrana si putin atractiva (ea care umbla si acum cu fuste..provocatoare). Un scartait de parchet sub talpile celui “ascultat”, sau doamne fereste, unul strident de creta, pe suprafata tablei, o faceau sa-si iasa din minti..

• Va ia mamaaa draculuiii !!!  Urla din toti bojocii…de inlemnea clasa.Si nefericitului i se oferea pe loc o incalcita problema de chimie, scoasa cine stie de unde..

  Frustarea profesorului de istorie D.I , care preda la o clasa de “reala”.

• Sa nu credeti ca daca sunteti la sectia de reala trebuie sa va neglijati catusi de putin istoria dragei voastre patrii..Istoria si numai ea, defineste existenta unui neam. Un ins care nu isi cunoaste istoria, este un ins care nici nu merita sa existe, pentru semenii sai..

  Si tot asa..Fiecare din ei, erau convinsi ca dreptatea le apartine. Materia era grea si foarte stufoasa. La inceput, in primii ani, invatam cate cinci ore pe zi, cu o zi pe saptamana de sase ore. Apoi, in anii mai mari, sase ore pe zii, cu o singura zi de cinci ore pe saptamana. Erau zile cand aveam cate doua ore de matematica sau doua de fizica, in aceeasi orar. Invatam lucruri complicate si inutile, care nu mi-ar fi  trebuit niciodata in viata. Invatam conform unei “programe” intocmita tot de catre un pedagog frustat de inaintarea in grad prea lenta. 

  Cand simteam ca ma sufoc..si o simteam destul de des, ma aruncam in lectura. Drogul cititului pusese stapanire pe mine. In casa, aveam o biblioteca marisoara, pentru vremurile acelea. Peste 120 de carti, marea majoritate literatura de calitate. Le citisem deja de doua, trei ori pe fiecare. Imi facusem abonament la biblioteca din cartier si descopeream in rafturile ei, noi si noi provocari…Apoi, a urmat revelatia muzicii rock occidentale, grupata, clasificata si predata cu patos, de catre un adevarat “Che Guevara” al muzicii anilor “70..

   Cornel Chiriac cu al sau “Metronom”. Aceasta imi este cea mai draga amintire a adolescentei. Orizonturi nebanuite mi s-au deschis in inima si gand, ascultand emisiunile acestui 

Impatimit al muzicii de valoare. La ora 17.00, ora de difuzare a “Metronomului” imi lipeam urechea de difuzorul radioului “Traviata” pe care il aveam in casa, si osciland butonul de acord fin, luptam disperat cu severul bruiaj comunist, incercand sa aud, sa inteleg si sa simt ceea ce cu dragoste nedisimulata, dorea sa ne faca sa intelegem acel minunat om..De la el am reusit sa aflu despre “Beatles”, “Deep Purple”, “Led Zepelin”, “ Roling Stones”, “Emerson.Lake & Palmer”, “Pink Floyd”..marile formatii rock, dar si de uriasii “ BB King”, “Louis Armstrong”, “Duke Ellington” si dumnezeu sa ma ierte in numele celor pe care nu ii enumar acum..

  Teza la mate pe care ar fi trebuit sa o pregatesc pentru a doua zi ???  Cine mai avea timp sa se gandeasca la un lucru atat de neinsemnat…Poate dupa metronom ? Incercam timid, sa ma conving…Dupa “Metronom”, ma astepta rabdator “Michelangelo Buonarotti”, care tocmai incepuse sa-l scoata la iveala, din blocul brut de marmora pe al sau David…Atunci, promit ca citesc doar douazeci de pagini…iar pe urma…Pe urma aproape adormeam cu capul pe masa cu “Extazul” ascuns sub caietele de matematica, ajuns la a o suta pagina de lectura… In blocul comunist, in care locuiam eram cativa baietani cu aceasta pasiune comuna. Cornel, ne transformase in prieteni apropiati…Atat de apropiati incat ajunsesem ca la orele 17 ale dupa amiezii, “inarmati” cu un aparat de radio cu tranzistori “Albatros” al unuia dintre noi, sa ne urcam, prin casa scarii pe bloc, pentru o mai constanta receptionare a emisiunii, utilizand temporar antenele de radio, mai lungi sau mai scurte ale locatarilor..

Eram deja in anul trei.  Suportam scoala, doar cu gandul vacantei ce avea sa vie..Vacanta care ma transforma dintr-un “cadavru” al “cimitirului” intr-un om viu, liber ca pasarea cerului..Cu conducerea scolii, recte Baluba, am avut multe si colorate “conflicte”...Unul, insa, ma amuza si acum….

  Cetateanul, stia foarte bine ca am “nocivul” obicei, sa fumez in toaleta baietilor, in timpul recreatiei mari.. Isi promisese de mult sa puna capat acestui act de indisciplina…doar ca nu prea ii reusea. Cand se fuma in toaleta, obligatoriu exista unul sau doi “supraveghetori” gata sa declanseze alarma in caz ca…In acea zi insa, unul dintre “oamenii de paza”, s-a lasat ispitit de catre nurii unei eleve de a zecea si a parasit postul, lasadu-l pe celalalt, coplesit de multimea de elevi ce se vanturau de colo colo…Asta astepta inamicul. Aidoma unui indian Sioux, s-a furisat miseleste pana la usa stabilimentului..Unul ce dadea da iasa, a mai apucat ca strige: ..luba !!! si sa o sterga afara cu inca unul..Ramasesem in incinta, doar eu si un coleg de clasa..si asta “mare beutor de tiutun”. Instantaneu, ne-am refugiat in cate o cabina, si am tras cuiul indoit, ce servea drept zavor..Tigara, abia o aprinsesem..Era un “Cismigiu” alb si prelungit cu cativa milimetri fata de cel normal. Nu ma induram deloc sa il arunc. Am palmat-o insa, incercad sa o conving sa scoata mai putin fum. Ma urcasem cu picioarele pe vasul toaletei, si speram ca “furtuna” sa treaca. Baluba..dupa ce a reperat usile inchise, a actionat “diabolic”. A tropait nitel, ca si cum cineva s-ar fi indepartat, apoi, dupa o scurta pauza, a mimat pasii cuiva care se apropie.. Dezinvolt si cu o voce ragusita, ce nu mai aducea cu a lui a batut usor in usa separeului: 

• Bai, da-mi si mie un foc..Hai c-a plecat boul ala..

  Ala am fost..”Am pus botul”, cum se zice..Dezinvolt, am sarit in picioare si am deschis usa, sa-l pot servi pe “fratele meu de culoare”.

• Te-am prins derbedeule !!! ..A racnit triumfator marsavul..si m-a inhatat zdravan de gulerul hainei.

• Alalalt de alaturi, iesi si tu imediat afara..N-ai nici o sansa !

  Prietenarul, demoralizat, s-a predat si el..Directorul adjunct, ne-a tarat mai mult pe sus, pana in afurisita de cancelarie. Aici, dupa morala in stil “critica de partid” de douazeci de minute, ne-a anuntat sentinta:

• Incepand de maine, haimanalelor, sunteti suspendati de la cursuri pentru trei zile…Daaar, nu va faceti iluzii, ca trei zile veti putea golanii cine stie pe unde.. In astea trei zile va veti ocupa de curatenia din curtea scolii..Adica: Maturat aleile si terenul de sport, greblat spatiul verde, strans frunze uscate..si altele, pe care le ve-ti afla la ,momentul potrivit. Deci maine, la ora opt, va prezentati la tovarasul administrator sa va dea uneltele necesare…

   Perspectiva se anunta destul destul de “sumbra”...dar mintea inventiva a unor “haimanale” putea face fata oricarei provocari. Întorsi  in clasa, pentru acea zi, ne-am mutat in aceeasi banca si am pregatit “contraofensiva” pentru urmatoarea.

   Dimineata, ne-am prezentat, asa cum se stabilise, la tovarasul administrator, pe care l-am informat ca avem de gand ca in decursul acelei zile, sa maturam toata curtea, asa cum nu a fost ea maturata vreodata..Omul a ramas profund impresionat de determinarea noastra “brigadeieristica” si a recunoscut in gandul lui, ca directorul adjunct, da dovada de o adevarata arta psihologica,  reusind in atat de scurt timp sa aduca doua oi ratacite, pe calea cea buna..Ne-a invitat sa alegem din magazia descuiata pentru noi, doua tarnuri si un cos mare, cu roti, pentru colectare. Dupa ce am cotrobait nitel, am ales pe cele mai “impunatoare” exemplare. Colegului, care masura doar 176 centimetri nu i-a fost prea greu, dar eu, cu 187, am fost nevoit sa caut nitel un exemplar de o inaltime cat de cat acceptabila. Apoi, pleacati de acolo, ne-am scos curelele de la pantaloni, cravatele de la gat, si sireturile de la bocanci ( caci era toamna, tarzie). Apoi, din buzunarele pantalonilor, pregatite de acasa, doua “etichete” mari cam de 20X15 cm inscriptionate cu doua numere aleatorii (1746 si 1832) pe care le-am prins frumos, aproape invizibil, cu “bolduri” pe spatele hainelor. Aratam ca doi detinuti dintr-un penitenciar, batuti de soarta..Ne-am privit ceasurile si cand mai erau cateva zeci de secunde pana la pauza, sincronizat, ca intr-un balet ciudat, am inceput amandoi sa maturam cu alura unor oameni oropsiti starnind nori grosi de praf..

   Rezultatul ??? In cateva momente, toate geamurile claselor situate pe acea parte a scolii, “au prins viata”...Se iscase o adevarata harmalaie. Toti doreau sa vada spectacolul…toti doresu sa ne incurajeze.. In mai putin de doua minute, am fost retrasi in “culise” si “spectacolul” anulat.  Suspendarea a fost “suspendata”, dar eu am fost sanctionat cu scaderea notei la purtare, cu doua puncte, iar colegul cu unul…Asta nu avea decat sa ne aduca probleme pe viitor, cum sincer ne compatimea directorul adjunct..care, dupa spusele lui, nu ar fi vrut decat sa ne faca un bine, cu masura lui disciplinata, bine gandita…

   Ultimul an a fost mult mai relaxat. Aidoma ultimului an de puscarie. Nici macar nu mai incercam sa simulez ca mi-ar mai pasa de regulile lor. Lumea mea avea cu totul alte reguli. Lasam geanta in banca unei colege si luam, pentru o ora, doua, drumul catre Dunare..Pe malul ei, printre tipetele stridente ale pescarusilor si torsul  greu al motoarelor navelor ce se opinteau in susul fluviului, ma intindeam pe dalele digului, priveam cerul si inspiram cu nesat mirosul de libertate. Pierdeam notiunea timpului si uitam pentru cateva momente tot ce imi propuneam sa uit..

  Cand, in cele din urma totul a luat sfarsit, nici macar nu am mai avut puterea sa ma bucur..O parte din viata mea fusese mutilata. Si asta lasase amintiri dureroase. Nu ma puteam bucura ca scapasem de agresor..Agresorul ma urmarea inca, in fiecare noapte..pana aproape de cantatul cocosilor.

   Multi ani mai tarziu, dupa revolutie,  Baluba a suferit o adevarata metamorfoza…Din omul patruns de politica sistemului, cel care infiera capitalismul si promova gandirea rosie, comunista, lumea omului de tip nou socialist, eliberat de superstitia religioasa, brusc, a schimbat macazul si a trecut in cealalta extrema. L-am regasit, cu stupoare, in paginile ziarului local si el devenit brusc, anticomunist, prezentat elogios ca fiind doctor in istoria crestinismului. Am incercat de curiozitate sa citesc un articol de-al lui, in care propovaduia  “numele Domnului nostru Isus..” si despre cat de binecuvantat este omului patruns de credinta noastra stramoseasca care ne-a insotit, nu-i asa, in cele mai negre vremuri ale istoriei…”alte masti, aceeasi scena”

  Mi-a venit sa vars…Mirosea groaznic a mort. A mort in descompunere, inca neingropat intr-un cimitir…Un cimitir in care mi-am petrecut si eu o parte din copilarie si tinerete….

La circ...

 Ou sont les neiges d’antan”…intreba retoric poetul.   

   Prin anii 68-69’ uriasa rapa a Tiglinei fusese in sfarsit astupata. Cativa ani basculantele, la inceput marca “Steagu’ Rosu”, inlocuite pe masura ce timpul trecea cu “Bucegi” iar in final cu masivele “Tatra” faceau ca drumul lor catre “vagauna” sa fie acoperit de un strat fin de colb, ca o faina galbena, atent cernuta. Harmalaia tinea cat vara de lunga. Motoarele buldozerelor care impingeau tarana in gura ca un hau, a rapei se turau la maxim, trimitand catre cerul senin norisori negrii de fum. Mai in spate, matahalosii cilindrii compresori (compresoarele, cum le spuneam noi, “copchii”) se straduiau din rasputeri sa compacteze  movilele de pamant galben imprastiate de fratii lor cu “lame” lustruite…In toata agitatia aceea, ne amestecam si noi, dracii de copii, noii locatari ai blocurilor muncitorești insirate de o parte si de alta a rapei…Oamenii acestia ne distrugeau teritoriul nostru de joaca, teritoriul nostru de vis si incercam sa ne mai bucuram de el cat timp se mai putea…Dar asta, este deja alta poveste…

  Acum se lasase linistea, ca peste o amintire dureroasa. Se plantasera copaci firavi in grupuri bine organizate, si iarba (de gazon nu se stia pe atunci) multa iarba.

  In partea de final a fostei rapi, cea mai stabila parte, se crease un platou natural de dimensiuni apreciabile, inconjurat de vegetatia arboricola. Acolo, pentru prima oara, si-au mutat amplasamentul aprobat de catre autoritatile orasului circurile, care odinioara isi gaseau locul pe un maidan in apropierea garii. 

  A fost o adevarata revelatie pentru pustimea care schimbase deja pantalonii scurti si cercul condus cu sarma, in nadragii cu bretele si bicicleta fara cadru “Pionier”.Ne consideram deja mult evoluati pe scara ierarhica si eliberati defonitiv de protectia exagerata a fustelor materne. 

  Circul, institutie artistica prin definitie, a avut intotdeauna un numar foarte limitat de salahori. Personalul sau era preponderent format din “artisti”. Fiecare trebuia sa spuna o “poveste” pe care spectatorii sa o aprecieze si sa plateasca pentru ea.. Nimeni nu ar plati un singur banut, pentru a privi un muncitor care intinde un cort, sau cara niste schele. Asa incat, din motive evident economice, directorii circurilor, preferau sa isi completeze forta bruta de munca cu riverani, tocmiti cu ziua. Exemplu de capitalism functional. 

  Nu mai tin minte cui i-a venit ideea, dar cand primul dintre noi a reusit sa munceasca o zi in aceasta intreprindere, lampa lui Aladin s-a rasturnat si brusc, toate “duhurile” si-au dorit “comoara” descoperita. Numai ca, vorba ceea: “multi candidati, putin alesi”. Nu puteau nici ei sa angajeze pe fiecine… Norocul a fost de partea mea si a altor doi trei prieteni..Lumea era mult mai simpla atunci. Nu exista notiunea de “amic” Cand te intalneai cu cineva, acela era, fie “prieten” si atunci se lasa cu joaca, fie “dujman” si atunci se lasa cu bataie. Faptul ca eram mai inalti si mai bine facuti, il facea si pe directorul circului, sa se faca ca si el ar fi convins de faptul ca avem cel putin 14 ani, persoane serioase cu buletin de identitate la purtator…(nu m-am putut abtine / a calcat capra pe piatra si-a crapato-n patru). Asa incat a doua zi ne-am pezentat la munca.. Omul, constien fiind, nu ne-a repartizat nici la ridicare catargelor cortului si nici la carat schelele grele, din otel pe care se montau bancile spectatorilor. Faceam si noi, ce era mai usor. Caram sacii cu rumegusul care trebuia imprastiat in arena, scaunele destinate “oficialitatior”, foi de cort mai usoare, ce puteau fi transportate in doi, baloti de paie pentru rumegatoare si elefanti..si cate si mai cate. 

  Nu conta ce munceam noi acolo. Puteau sa ne puna sa caram si pietre de moara. Ni se permisese accesul intr-un taram de vis. Puteam atinge nu numai privii, toti creatorii de minuni ai acestei lumi. Mangaiam caii albi, maiestuosi gatiti cu harnasamente de catifea rosie, strecuram pe nevazute cate o bomboana vesnic lipita in vre-un buzunar micutilor catei tunsi caraghios si pamponati, ne infioram de leii care rageau din cand in cand de plictiseala in vagoanele lor cu gratii si pandeam, prin vreo usa intredeschisa vreo “trapezista” frumoasa ca o zana..Aveam privilegiul, ca vre-un clovn sa ne mangaie personal pe crestet, si chiar onoarea sa-i cumparam un pachet de tigari, celui mai curajos om de pe planeta..dresorul de lei. Nici nu stiam cum poate trece timpul atat de repede..Ce -i drept, misiunea noastra nu dura mai mult de patru ore din zi, iar pentru acest “efort” eram recompensati, la sfarsitul programului cu suma de 50 de lei… Pentru niste copii, erau bani buni pe atunci. Dar nu asta conta in mintea niciunuia dintre noi. Conta ca eram “deosebiti”, eram privilegiati, eram martorii unui miracol pentru care restul trebuia sa plateasca. Si in cele din urma, chiar faceam parte din miracol. Atat doar ca miracolul lua sfarsit imediat dupa ce pregatirile se incheiau si incepea primul spectacol. Toti “zilierii” plecau la rosturile lor, urmand sa revina atunci cand circul avea sa fie demontat..Eu nu mai reveneam atunci. Sfarsitul povestii ma intrista si gandul despartirii umbrea bucuria clipei..Preferam sa astept sosirea altui circ, cu taine inca nedescoperite, cu alte animale fioroase si acrobate minunate in costume cu paiete multicolore.

  Ai mei au aflat tarziu despre “ocupatia” mea. Mereu dispaream de acasa cu orele, pentru ca mereu se ivea cate ceva de descoperit..Rapi mai erau inca prin imprejurimi, ruine de abatoare demolate, cu peretii de creata purtand inca urme de sange inocent de animal sacrificat, se mai gaseau inca. Iar Dunarea pe a carei mal se deschidea o adevarata jungla de salcii batrane si balti noroioase exercita o adevarata fascinatie pentru mine. In acea lume a apei revarsatei puteam visa atat de usor ca navighez pe fluviul Mississippi si ca Joe Indianul ma pandeste dupa vreo salcie.. 

  Poate ca nici nu ar fi aflat ai mei, daca o vecina “binevoitoare” nu ar fi informat-o pe mama..asa, ca fapt divers. Mama, biata de ea ar fi ascuns isprava mea, dar gandul ca acelasi “om de bine” l-ar fi putut informa si pe tata a facut-o sa destainuie capului familiei “secretul” aflat.. Tata, m-a chemat in fata lui si mi-a facut semn a ma asez pe un scaun: 

• De ce nu i-ai spus maica-ta unde vrei sa te duci ?

• …Eram sigur ca nu o sa ma lase.

• Aha..Si atunci ce ti-ai zis. Ia sa fac eu o smecherie. Nu-i spun unde ma duc si atunci e ca si cum ar fi de acord..Daca se intampla ceva acolo..eu stiu, un accident, ceva..?

• Pai, nu eram singur..Mai erau doi prieteni..

• Tot asa de smecheriti ca si tine, nu ?

  Il simteam cum se enerveaza..si nu era de loc bine.

• Si cati bani ti-au dat aia, ma ? Nu aveai ce pune in gura acasa ? Mureai de foame ? Poate prietenii tai erau in situatia asta. Da’ tu ? Raspunde ma..cu tine vorbesc. 

• …Nu pentru aia 150 de lei m-am dus.

• Zau ? Inseamna ca te-ai dus ca sa te dai mare..Ca se le arati prietenilor tai ca tu nu dai doi bani pe parintii tai…

  Pierdeam batalia, si urma sa trag consecintele…Apoi, deodata un spiridus mi-a soptit ceva la ureche.

•  M-am dus pentru ca am vrut sa vad si eu cum se poate castiga un ban muncind..

 Replica asta inspirata, a schimbat cursul istoriei..Replica, il lasase fara replica pe tata. Ostilitatile au incetat imediat si bineinteles am promis solemn ca pe viitor nu voi mai incalca “regulamentul de ordine interioara”  Asta pana va sa vina urmatorul circ cu urmatoare

Miron

   Soldatul Miron era originar dintr-o comuna de plaiesi de-a lui Stefan cel Mare, ignorata de lume si aruncata undeva, in nord-estul patriei mama..Era un omulet mic de statura, cu un cap disproportioant de mare fata de trupul firav. Semana cu unul dintre personajele ciudate inventate de catre Shakespeare in visul lui fantastic trait intr-o noapte de vara.  Limba lui era o limba simpla, invatata suduind vaca care intra de nebuna in lucerna sau ocarand closca ce refuza sa sada pe oua..Ca pentru orice soldat in termen de pe vremea aceea, si pentru el armata era o piedere de timp, ca un lucru inutil. Activitatile de baza erau "pasul de defilare" si "intretinerea sectoarelor".."Sectorul" fiind un spatiu bine determinat, de curatenia si gospodarirea caruia trebuia sa se ocupe un soldat anume numit, la fel de determinat..Soldatului Miron i se atribuise ca tel in viata (viata lui de brav soldat) sa se ocupe de spalator - adica, cum ar veni in civilie, sala de baie... Superiorul direct al soldatului Miron, eram eu. Caporalul Nicolae...Asa ca uneori..cand doream sa-mi mai "descretesc fruntea" il chemam pe soldatul Miron la mine si-l "apostrofam"...abordand o mina foarte serioasa.

 -Sa traiti toa caporal !  Soldat Miron la ordinele doastra..-Stai bland Miroane, nu te ambala ma baiatule..sa nu plesneasca ceva in tine..audienta, (formata din cele aproximativ 28 de suflete cazone, ale dormitorului) numai ochi..dar mai cu seama urechi.. - Mai Miroane mai...Ce rau ti-am facut eu tie, ma baiatule ??? Soldatului Miron, ii cade o falca...de ramane ca la dentist..Apoi, supravietuind socului intrebarii, isi revine regulamentar.. Raportez sa traiti ca nu mi-ati facut nici un rau sa traiti... - Pai vezi mai Miroane ? Vezi ? Uite de aia nu are ursul din poveste coada.. - Am inteles, sa traiti ! - Ai inteles pe dracu Miroane..N-ai inteles nimic, pentru ca inca nu ti-am spus nimic. Ce era sa intelegi ?..Soldatul Miron ma priveste acum cu o figura ravasita...Acum chiar nu mai intelegea nimic...- Hai sa o luam babeste mai Miroane...Am fost eu baiat gigea cu tine ? Am fost..dau tot eu raspunsul. Ti-am dat eu tie sa "grijesti" de un sector lux antaia ( spalatorul) ??? - Mi-ati dat, il ia gura pe dinainte pe Miron (audienta chicoteste..soldatul Miron o priveste cu repros) Eu ma prefac ca nu am obsevat "indisciplina" - Pai bine mai Miroane, atunci de ce trebuie sa iau eu suturi in cur de la tovarasul capitan din cauza ta ??? -Da ce-am facut toa caporal ? N-am facut nimic...Sare Miron cu gura sa se disculpe.. -Miroaaane...ia vezi..ne tragem de sireturi ? - Sa traiti ! Raportez ca nu ! Raportez ca n-am facut nimic ...(audienta hohoteste...Miron o priveste cu ciuda) ...- Aaa. Pai vezi ca recunosti - N-ai facut nimic..Si tu ce trebuia sa faci ? Zi-i Miroane, nu belii ochii la mine..Tu trebuia sa faci curat in spalator. Asta trebuia si n-ai facut...Tovarasul capitan a intrat acolo sa se spele pe maini si a gasit o mizerie de nedescris...Acum ce mai ai de zis Miroane ?...Moralul lui Miron este sub pamant. Fetisoara lui negricioasa, arsa de soarele ce nu iarta vastele culturi de sfecla furajera, campioane la hectar, ale tinutului, devine liliachie...- Toasu caporal, sa traiti..si vocea ii devine tanguitoare..Numa dobitoacele aistea is cu prisina..Tata zaua arunca CISTOACE in CIUVETE si rupii BANCUTALII di prosoapii...(o parte din audienta cade din paturile metalice desalate, pe jos, de ras) Rad si eu cu ei..ca sa uit de dorul de casa, de iubita care si-a gasit pe altul...de gandul ca mai am inca multe nopti si zile pana la liberare..Rade si bietul Miron, saracu...care intelege ca nu o sa-l pedepseasca nimeni...si dispare discret, neregulamentar, din campul vizual...( UM 01959 Dumbraveni, anul domnului 1976)

Tatal nostru...cel din toate zilele

 

Cine are părinți, pe pământ nu în gând/ Mai aude și-n somn ochii lumii plângând/ Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminți/ Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinți...(Adrian Paunescu)

 Cu bune, cu rele..cu defecte, cu calitati..cu toate la un loc. A fost unic, pentru ca a fost al meu.. Prea tarziu am realizat asta. Dar sa incepem si am sa incerc sa povestesc cat mai putin despre mine si cat mai mult mi-aduc aminte, despre el. Tata m-a iubit mult, in felul lui. Fara sa faca parada de sentimente si fara sa lase sa se vada mai mult decat trebuie din exterior... A avut o viata nu tocmai usoara.. Bunicii mei, parintii lui,erau originari dintr-o comuna din estul judetului (Foltesti). S-au stramutat cu mari eforturi in Galati, inainte de cel de al doilea razboi mondial. Nu erau chiar saraci. Aveau in Foltesti vreo sapte hectare de pamant. Bunica-mea era grecoaica de origine. Se numea Elpidia...Mosul, neaos, Stefan. (gata cu detaliile ca ne ducem la alt capitol) In Galati au cumparat (numai ei stiu cu ce eforturi) o vatra de casa intr-o margine a orasului, pe care au ridicat (iarasi, numai ei stiu cum) o casuta din chirpici (caramizi de lut nearse) si au devenit oraseni respectabili, intr-o mahala nu tocmai respectabila, aidoma tuturor mahalalelor..Patru copii i-a turnat jandarmul (asta fusese in tinerete mosul) grecoaicei. Doi baieti si doua fete. Ghinionul lui tata a fost ca a gasit primul intrarea in asta lume...Ghinionul si crucea lui pe drumul Golgotei. Copii au venit cam la doi ani diferenta. "Campionul" in '28. Aurica, prima fata, in '30. Sica (Fosinica) a doua, in 31 si Melu, mezinul familiei, in '33 Din cate stiu eu, bunica nu a lucrat nicaieri. Ea avea grija de gospodarie de copii si de animalele din batatura. Bunicu' facea restul..Dar fiindca restul ala trebuia impartit cu altcineva, magareata a cazut in spinarea primului nascut. Scoala a trebuit sa se termine pentru el in clasa a opta. Nu pentru ca ar fi fost loaza (dimpotriva) ci pentru ca banii adusi in casa numai de catre bunicu nu se ajungeau...Asa incat, l-au angajat inca adolescent, in "Arsenalul Marinei". Viata lui, ca ucenic de saispezece ani in acea locatie nu a fost tocmai usoara. Nu mai stiu daca mi-a povestit ori ba, cine asculta pe atunci, astfel de povesti plictisitoare. Am retinut insa si asta chiar nu am uitat-o, cum fie vara, fie iarna, fie ploaie sau zapada, pentru a face economie la cativa banuti, se trezea la ora patru dimineata si, mancat, nemancat,dormit, nedormit, lua la pas, pe jos tot orasul, de la un capat la celalalt pentru a ajunge la locul lui sau de munca..Apoi, dupa amiaza, cand toti rupti in gura dupa o zi de lucru motaiau pe bancheta tramvaiului cu cai, pana acasa, "intaiul" o lua voiniceste la pas, pana acasa...Asa era oranduita viata pentru el... Fetele cresteau repede. Fetele trebuiau sa aiba scoala. Cine ia de nevasta o toanta fara zestre? Numai un tont, nu ? Si un tont nu o sa aiba niciodata o bruma de bani..nu mai vorbesc de avere. Astfel incat, Lutisor (de la Anghel) cum il alinta bunica, a tinut prima fata in scoala...a tinut-o pe a doua in scoala si tocmai cand gandea ca mezinul familiei va avea si el partea de contributie la bugetul casei a venit revelatia..Mezinul familiei avea o "aplecare" catre scoala si invatatura mai mult decat cele doua pupeze la un loc. Asa ca Lutisor si-a ridicat crucea si biciuit pana la sange,si-a continuat drumul Golgotei...Banuiesc totusi ca a fost de felul lui un copil cuminte si ascultator. La munca il "disciplinau" mesterii, iar acasa, bunicu, nu se juca, batea cu biciul..distractie in toi. Bunica ? Da..bunica il “iubea nespus”.. Lutisor era mort dupa lapte. Era in stare sa suga direct de la vaca ( banuiesc, cu mintea mea proasta ca laptele era una din putinele delicatese pe care si le puteau cat de cat, permite)..Dar cel mai si mai mult ii placea caimacul...Si aici, conform spuselor lui, odata bunica l-a prins tocmai cand "cotilea" oala cu lapte si daduse iama in bunatate de caimac (rezervat fetelor): "Iar ai furat caimacul, diavole..macate-ar bola sa te manance, nesatulule ! " Ce se mai amuza bietul tata de faza asta... I se parea atat de comica si de naturala, ca o vorba de alint.. Mezinul Melu, a murit intr-a doua de liceu. Pierderea a fost catastrofală patru familia lor. Ani și ani de zile după, de cate ori povestea ceva despre el, ochii bunicului se scăldau în lacrimi...Apoi a venit armata. Despre timpurile acelea nu am nici o relatare. O singura chestie n-am s-o pot uita. La jumătatea stagiului militar, fiecare catana venea acasă pentru cateva zile - o saptamana. A venit și tata acasă, vesel nevoie mare, nu-i așa ? Ce a făcut în acea saptamana ? Turul carciumilor din mahalale ? Abonament la "felinarul roșu" ? Bătăi cu capete sparte, ca baietii ? Nuuu..S- a dus la munca !!! Pricepi ? S-a prezentat la locul lui de munca și i-a rugat pe aia să-i dea voie sa munceasca o saptamana. “Huzurise” destul opt luni în unitate....

...Armata a trecut și Luta s-a întors la “arsenalul” lui și la "sportul" mersului per pedes. A început războiul.. Aici s-a îndurat și de el cineva "Sus Pus" și a făcut ca puterea de atunci sa decreteze toți lucrătorii arsenalului marinei, ca facand parte din forțele armate, prin urmare, scutiți de mobilizare... Vremurile erau grele. Munca și mai grea. A rezistat, a strâns din dinți și s-a calit. După război a venit foametea. A fost și mai groaznic...Ai lui, alături de toata suflarea omenească a moldovei mureau efectiv de foame. Bunicul (taicasu') a hotarat sa plece cu cel mare în Oltenia, unde acesta nu făcuse ravagii, după niscai cereale. Cum bani aveau prea puțini, au umplut doua valize, cu ce au găsit mai valoros prin casa... Și ca naiba, doar cu o luna, doua înainte, Lutisor (care deja devenise Lupta...pentru ca, nu-i așa, era ditamai flăcăul) își scosese de la croitorie primul lui costum de om adevărat, nu terchea-berchea. Un an de zile pusese banut langa banut, deoparte, fără sa afle nimeni, ca sa se poată și el mandri odată, cand va fi sa invite o fata in oras..Nici macar o singura data nu il purtase. Costumul lui, iile si fotele cusute nopti la rand la lumina lampii cu gaz, cergile matasoase de lana merinos, icoanele cu maici lacrimande, toate de-a valma au luat drumul olteniei...Tata a plans pe furis de neputinta, bunica a plans ca barbatii pleaca si ea ramane cu grija a tot ce mai ramasese din gospodarie, surorile au plans de mila parintilor...si dusi au fost... In Oltenia, au fost primiti cu indiferenta si fara compasiune crestineasca, cum ar fi propovaduit popa din mahala. Oltenii, hoti si lacomi, au oferit o banita de porumb pe mandretea lui de costum si doi sacusori de grau pe restul "averii". Au strans din dinti, au injurat de dumnezei si au facut schimbul..Restul banilor, i-au prapadit pe tren si pe hanuri mizerabile unde au adastat.. Dupa cateva saptamani s-au intors acasa mai saraci decat plecasera..Si cum un rau nu vine niciodata singur...dupa foamete au venit comunistii. Bunicul a fost intai arestat, pentru ca fusese jandarm si făcuse parte din categoria "zbirii poporului". L-au eliberat relativ repede pentru ca nu i-au gasit "bube" la dosar, dar a fost trimis la "reconversie profesionala" astfel incat din jandarm (plutonier major) a ajuns "peste noapte" cizmar...vorba lui Margineanu ( M-apucai da cizmarie, cea mai tare meserie..) Tata, ramas fara visul lui de-o viata ( un costum negru in dungulite cu vesta si cravata, avand si butoniera pentru o garoafa rosie) a abandonat munca in arsenal, care il secatuise de vlaga si indemnat de cativa prieteni s-a dus la scoala de soferi...Si de aici, urmeaza partea a doua a povestii.." Ce-nteresant e tata meu.." nu ? Vorba dragului “moldovan”, Pavel Stratan..

Este o vorba din batrani, care zice : a scapat de dracu' si a dat de tac'su...
Luta s-a simtit liber ca pasarea cerului la scoala de soferi. Baieti de seama lui, lucruri noi si interesante, atmosfera placuta.. Cu toate ca terminase doar opt clase, inteligenta lui nu era deloc limitata. In mod sigur, daca ar fi fost lasat sa-si continue studiile, si-ar fi surclasat surorile mai mici..dar na..."n-a fost sa fie" se consola el fara prea multe prejudecati. Timpul a trecut repede, ca de fiecare data cand ti se intampla ceva placut si a intrat (cum se zice) in paine...Numai ca "painea" lui era cam veche si cam mucegaita...Romania posbelica, devastata de razboi, impovarata pana la sclavie de datoria uriasa catre "fratele de la rasarit" incerca sontac, sontac sa-si linga ranile si sa mearga mai departe. Soselele erau putine si ciuruite de gropi. Camioanele si mai putine, ramase din timpul razboiului, harbuite si darapanate. A fost angajat la o intreprindere de stat si a primit..o epava care zacea abandonata in curtea prea larga pentru putinele masini a garajului.. Fire ambitioasa, nu a fost dezamagit..se astepta la asa ceva..ci l-a motivat sa-si inceapa zborul de la zero. Masina lui, era o "relicva" ruseasca, abandonata de catre trupele "eliberatoare" hodorogita si desalata aidoma unui magar batran, prin craterele fronturilor rusesti. Dupa ce a primit cheile, i-a dat tarcoale de cateva ori sa-si recunoasca "menita", apoi i-a mangaiat dragastos capota si si-a facut "planul de lupta" .. Cateva zile, pe nemancate a mesterit la ea, incercand sa o faca functionala. Ai mai batrani in meserie, vazandu-l atat de motivat, l-au mai ajutat, fiecare cu ce a putut.. O piesa de schimb (pusa deoparte) sau macar cu un sfat binevoitor..Hodorogind si troncanind, a iesit cu ea la prima lui cursa. Daca ar mai fi avut costumul lui de haine sigur s-ar fi imbracat cu el..Masina asta prapadita era prima lui iubita si tinea deja al naibii de mult la ea, pentru ca era a lui. Habar nu avea la ce se inhamase..Curse erau de facut..fara numar. Condusul, insa pe acele drumuri si in acele conditii, era insa o aventura. Cum am spus, soselele (tentativele de sosele) erau praf. Un drum de la Galati la Braila dura jumatate de zi, asta in fericitul caz in care nu faceai cateva pene de cauciuc, sau una de motor. Dupa un drum de treizeci de kilometrii intr-o masina fara suspensii, pe o sosea plina de gropi inevitabile abia daca mai puteai cobora din cabina. Si vara inca era frumos.. Dar vara era scurta. Urma toamna cu ploile ei interminabile ce faceau ca rotile sa se afunde in noroaie pana la osie... Patinau si patinau in disperare, incercand sa inainteze cativa metrii..sau asteptai neputiicios un ajutor de la alta masina, care trecea la cateva ore odata. Apoi urma iarna..riposta siberiana. Generalul care a infrant armate.. In cabina de lemn cu podeaua din scanduri rarite prin care puteai numara pietrele soselei era un frig cumplit. Soferul primea pe inventar o suba lunga, pana la glezne si paslari grosi, captusiti cu lana, in picioare. Lampa de benzina ardea vajaind amenintator pe bordul de tabla, pentru a razbate cat de cat, intr-un cerc anemic, gheata de pe parbriz.. Te rugai, fara a fi credincios, sa nu se opreasca motorul, sau sa nu nimeresti in vreun troian de zapada, pentru ca daca inghetul ( iernile acelea nu glumeau cu termometrul ca acum.. -30 grade era considerat ceva normal si firesc pentru o temperatura hibernala) nu-ti venea de hac, dusmanii dintotdeauna ai omului, lupii erau o prezenta reala pana si in campiile dunarene..Luta le indura pe toate, fara a sti ca viata contabilizeaza totul si ca ce ignori la tinerete se razbuna la batranete..Era tanar si se simtea invincibil...Incet, incet a capatat experienta si a inceput sa fie apreciat de cei ierarhic superiori lui, pentru seriozitatea si determinarea lui. Accepta orice cursa, catre oriunde si la orice ora. Chiar ii placea meseria asta..Camionul cu cabina de lemn a ajuns la un nou ucenic. A fost avansat, rand pe rand si i-au fost repartizate masini tot mai bune. Pe toate le-a iubit.. Fiecare dintre ele au primit cate un nume. Cu fiecare dintre ele s-a certat, a glumit, a vorbit si le-a multumit ca seara l-au adus acasa...Acasa la ai lui.. Acasa lui inca nu exista..Cine mai avea timp de intalniri romantice si poezii sub clar de luna ? In putinul timp liber ce-l avea la indemana, mesterea la o masina, la care vesnic aveai ceva de mesterit, pentru a fi gata de plecare in cursa de a doua zi..Viata era o lupta, nu o poveste cu feti (mai mult sau mai putin frumosi) si Ilene Cosanzene. Sigur ca si-ar fi dorit si el "jumatatea" lui, dar unde si cand sa o caute...

Soarta (karma) a vrut ca unul din colegii lui de breasla sa aiba o sora, mai mica (viitoarea mea mama) inca nemaritata..Ce-i in mana, nu-i minciuna, zice un proverb. A fost "mama bunului" pentru el. Nu era pretentios si nici nu-l dadea romantismul afara din casa. Daca tot trebuia sa se aseze la casa lui, aceasta era o ocazie buna. Nu s-au curtat prea mult. El avea aproape treizeci de ani, ea cu vreo trei mai putin. El, cavaler tomnatic, ea, fata batrana (in timpurile acelea)... Nu mai conta decat timpul care ii presa..Dragostea, fiorul iubirii...fudulii pe moatze. S-au luat repede. Si-au gasit nasi de cununie si au facut o nunta dupa puterile lor. Pe mama a adus-o in casa parinteasca..Bunicul, fire mai calda, a primit-o cu bucurie. Bunica insa, mult mai reticenta a tratat-o cu raceala, convinsa fiind (ca orice mama de baiat) ca fiul ei merita ceva mai bun...dar acesta este deja alt capitol.. Primul lor nascut a venit repede, la nici un an de la casatorie, si a fost o fetita (sora mea, nestiuta) Luminita…Elpidia (bunica) a suferit iarasi o mare dezamagire..Spera la un urmas dolofan de sex masculin si s-a pomenit cu o "matza" mica, firava si plangacioasa.. Ce putea concepe o femeie, la randul ei firava si trista ? Nu i-a reprosat nimic, de teama ca isi va supara fiul, care fiindca veni vorba, era acum cel mai important sustinator al familiei, dar nu avea deloc la suflet mica "musafira".. Banii pe care ii castiga acesta, soferind din greu erau administrati de catre ea, cel mai autoritar personaj din familia lor, asa ca se purta prudent fata de el. La cateva luni, soarta (care de felul ei este foarte ironica cu nefericitii) a facut ca micuta sa se imbolnaveasca grav. Mama era nestiutoare, iar bunica a adus la "interventie" tamaduitoare prin descantece si frectii cu untura de porc..."Frectii la picior de lemn"..cum zice o vorba. Copila nu a fost deloc impresionata de spectacol si..in final a decis sa "traga cortina"..Dupa moartea ei, mama a fost devastata. Bunica a incercat sa-i ridice moralul, in felul ei..cinic, lipsit de empatie: "Lasa tu fata, ca nu-i un capat de lume..Asa o vrut bunul (de ce oare bun ?) Dumnezeu..Copchii ai sa mai faci tu, ca esti inca (aici, alta intepatura) tanara si mai ai timp"...Si uite asa, "am intrat eu in scena" in vara lui 1956, la urgenta, sa umplu golul creat...Ei...alta viata. Probabil, gratie unor la fel de intortocheate si nestiute descantece, vraja s-a implinit..Tata avea un fiu, dolofan, blond auriu si cu ochi ca cerul senin, la culoare. A fost veselie mare in mahala. Toata populatia se bucura, mai putin eu, care nu fusesem macar din politete intrebat daca vreau sa am de a face cu lumea lor..Dar si asta este o cu totul alta poveste, din cu totul alt capitol...

...Tind sa cred ca tata m-a iubit din prima zi. Nu avea cum sa fie altfel. Eram copilul perfect, parca decupat dintr-o revista de propaganda germana. Pur arian scria pe eticheta mea. Nu vreau sa "ma dau rotund"..Rare sunt cazurile ca noii nascuti sa fie urati. Dar daca noul tau nascut indeplineste etalonul de "frumusete masculina" la prima aparitie, nu ai cum sa nu fi "impresionat"..M-a iubit, dar a facut-o asa cum a crezut el de cuviinta. Discret, fara gesturi inutile, fara sentimentalisme.. Lumea in care traise el nu cunostea duiosia. Cel mai tandru gest al bunicii (mama lui) insemna o mangaiere usoara, aproape ca o atingere din greseala, pe crestet..o oferea extrem de rar si o clipa mai tarziu dupa aceea se rusina de slabiciunea ei.
La nici un an, dupa "marele eveniment" mama, urmarita de temeri si angoase fata de casa in care locuia, a reusit sa-l convinga pe tata, sa paraseasca "cuibul" familial si sa-si caute impreuna, propriul rost in viata.. A durat ceva timp. Locuinte libere erau putine si in acele timpuri. Partidul insa, care veghea neintrerupt la binele exponentilor clasei muncitoare, gasea intotdeauna o rezolvare. Si s-au mutat "cu chirie" intr-una din casele nationalizate, ce apartinusera unor dusmani ai poporului..Partea proasta era ca "dusmanul poporului" locuia impreuna cu tine, in aceeasi casa..casa lui de drept. Si evident, "dusmanul poporului" te privea dusmanos, ca pe un intrus neavenit. Daca erai o fire blanda, lasai capul jos, iti fereai privirea si incercai sa eviti conflictele..Nu era insa cazul lui Luta sau Gutza, cum ii spuneai colegii de munca..Luta nu mai era copilul cuminte si supus, care mergea sase kilometri pe jos pana la locul lui umil de munca..Luta se schimbase total, odata cu venirea mea. Devenise mascul Alfa peste noapte. Toata frustarea acumulata in adolescenta se revarsase..In ultimele saptamani inainte de plecarea din casa parinteasca a cutezat chiar sa ridice tonul agresiv si sa-si contrazica fatis parintii...Nemaivazut ! Bineinteles, bunica a plasat vina in spinarea mamei, convinsa fiind in influenta ei "nefasta".  Nici vorba. "Lambert, leul oita" hotarase in sfarsit sa se arunce in arena, pentru turma lui…

  Prima casa cu chirie, in care am locuit era situata pe strada Morilor..Habar nu am de ce se numea astfel acea strada, pentru ca pe ea nu se afla nici macar o singura moara..Exista insa “fabrica de nasturi”. O intreprindere “popular romana” (pentru ca pe atunci traiam in Republica Populara Romana condusa de catre tovarasul Gheorghe,Gheorghiu Dej) a carei preocupare era sa transforme carcasele scoicilor din lacul Brates (mama si ce scoici cresteau in Brates..cat o palma de pianist de lungi)  in nasturi sidefati pentru camasile clasei muncitoare si nu numai..Amintirile mele despre el, in acea perioda sunt ca si inexistente…Eram “prea tanar” pe atunci, ca sa ma preocupe si alte chestii, in afara de propria-mi persoana. Am aflat insa mai tarziu de la mama, ca un urma unor repetate conflicte cu proprietarul (un fel de: “Manea, scurtul si uratul/ Manea grosu si-artagosul”) ne-am mutat, cu catel, cu purcel (asa vine vorba - nu aveam nici catel nici purcel) mai la est si mai la vale..pe strada Tecuci. Ei..aici alta viata.. Deja ma mai “maturizasem”. Astfel incat mi-amintesc perfect cum, cam o data pe luna, mama ii calca tatei camasa alba, apretata scoarta, ii peria meticulos costumul (probabil reusise sa isi faca, sau cumpere altul) si ii facea un nod frumos la cravata de sedinte..Da..Luta, tatal meu, ajunsese prin hotararea colectivului de munca, secretar de partid. Manat de Dcuriozitate despre misterosul loc pe care il viziteaza regulat acesta, intr-o asemenea zi si invidios peste poate ca doar el are parte de plimbarea cu “Volga” institutiei care il ducea si aducea la si de la eveniment, am “bazait” si am tot bazait sa il insotesc, incat, in cele din urma, “tovarasul secretar” a aprobat participarea mea extraordinara, la sedinta ce avea sa se desfasoare in acea zi..Bineinteles ca acordul (greu acceptat) fusese dat numai dupa ce-i promisesem ca ma voi comporta ca un “baiat mare”..Adica nu ma voi plange de plictiseala, voi sta cuminte pe scaunelul meu si voi fi ascultator…In entuziasmul meu de copil care primeste un lucru interzis as fi promis si ca invat limba chineza, numai sa particip la eveniment…Dar, evenimentul a avut un sfarsit nu tocmai fericit pentru participant.. Excluzand fascinatia impresionantei sali de sedinte, impopotonata cu drapele si tablouri ale “marilor” conducatori, animata de zeci de figuri necunoscute, costumate “la patru ace”, bineinteles ca m-am plictisit dupa deja doua “luari de cuvant” si bineinteles ca am inceput sa emit fel de fel de “pretentii” catre tovarasul secretar, care incerca sa orchestreze sedinta. Rezultatul sedintei, a insemnat pentru “tanarul” participant un “vot de blam” urmat de o sanctiune “administrativa”..in sensul ca mi-au fost administrate o duzina de palme paterne (si avea tata niste palme grele..muncite) pe partea cea mai bombata a trupului dolofan. Tata a ramas sa “incheie procesul verbal” impreuna cu cativa tovarasi la o terasa din apropiere, conform protocolului, iar eu am fost aruncat in “Volga” (autoturism sovietic) si plin de muci si cu orgoliul sifonat, m-am intors acasa..Asta a fost prima “corectie” primita, dar si prima lectie invatata: “gura bate curul..” (tot un proverb romanesc). Asta se intampla prin “60. 

  Un an mai tarziu, deja ma “maturizasem” nitel. Eram “student la gradinita” Tata ma lua cu el (spre entuziasmul meu) tot mai des in cursele sale. Mama imi pregatea sandvisul cu ce avea mai bun prin camara (inca nu aflasem de existenta frigiderelor) si mi-l punea impachetat frumos, in gentuta de tabla vesel pictata, cu care mergeam la cursuri (a se citi gradinita). Eram fascinat de masini. In cabinele lor am inteles cat de larga este lumea inconjuratoare, in cabinele lor am invatat primele lectii de istorie, predate de tata. Acolo mancam si de multe ori dormeam ca un pui de om nevinovat, pe o patura frumos asternuta pe vinilinul banchetei, langa tatal meu, ce avea grija sa conduca mai incet si mai atent la hartoape, pentru a nu-mi deranja somnul. Prin garaje, ma cataram prin toate harburile abandonate si pline de paianjeni..deschideam (uneori cu greu) capotele tuturor motoarelor, curios la multimea de “chestii” ce se gaseau acolo. Tata imi explica cu rabdare rolul fiecareia si facea haz cand constata cat de diferita era “starea mea de curatenie” dupa incursiunile mele “ Iar o sa ma certe mata’ din cauza ta..Erai ca fulgul dimineata..si acum esti ca.. ? Ca porcu’ raspundeam eu cu mandrie “ Mare parte din copilaria mea mi-am petrecut-o calatorind aiurea, dintr-o parte in alta, mirosind a benzina, culegand fructe coapte din copacii de pe marginea soselei sau struguri din via lui “bunicu”. Copil fiind, si pofticios ca toti copiii,la vederea vreunei plantatii de vita de vie, in proprietatea vreunei “cooperative agricole de productie”, il intrebam pe tata daca ar putea opri masina un pic..cat sa iau si eu un strugure mare si ispititor..El isi dadea imediat acordul spunandu-mi serios: “ Du-te tata si ia..Asta-i via lui bunicu.. Nu te cearta nimeni..” Iar eu, ma minunam de fiecare data, despre cat de avut este bunicul meu, de are atatea vii si livezi si lanuri de floarea soarelui, sau de porumb numai bun de pus la fiert…Sfanta inocenta copilareasca…

  In anul domnului (de fapt al tovarasului Dej) 1962 tata a primit repartitia unui apartament nou-nout, cu doua camere, intr-unul din cartierele nou-noute ale orasului, Tiglina I.. A primit cheile si i s-a recomandat sa mai astepte o zi, doua, pana se va face curatenia inaintea receptiei oficiale. Cine mai avea chef sa astepte inca o zi..Ne-am mutat de urgenta, pana seara, pentru ca in afara de un sifonier din placaj, cu doua usi, un pat dublu care se desfacea in bucati si clasicul bufet de bucatarie, ca tot chiriasul care umbla cu traista-n bat,de colo-colo, batut de vant, nu aveam. Apartamentul era la parter. Asa l-a ales tata, pentru a-si putea face o mica gradinita, in fata geamului..Numai ca in fata geamului se aflau, ca dupa santier, mormane de moloz, caramizi sparte, bucati de ciment si cate si mai cate.. Trei zile a muncit pana a eliberat terenul, de puteai juca fotbal pe el. Camionul pe care lucra, era parcat in fata scarii pana se umplea, apoi pleca cu el..el stia unde de il descarca si tot asa. Singura lui nemultumire era faptul ca terenul eliberat era destul de sterp. Pamantul era lutos si galben..In astea trei zile, blocul deja era ocupat la capacitate maxima. Eu deja imi facusem  o multime de prieteni.. Si aveam si de unde alege. In cele trei scari ale cladirii se adunasera cam doua duzini de copii. Cel putin o duzina erau baieti de varste apropiate. Saptamana ce a urmat, intr-o zi frumoasa a venit iarasi cu camionul acasa. Mi-a spus scurt: “hai cu mine” si am plecat…In padurea Garboavele, din apropierea orasului se construia un complex de recreere. Restaurant, locuri de joaca, terenuri de sport..tot tacamul. Un excavator sapa de zor pentru fundatii. Mormane mari de pamant, negru taciune, sol gras, de padure, tronau de o parte si alta a fundatiei excavate..Aceasta era destinatia scurtei noastre calatorii. Pentru o sticla de vin, in cateva minute, nenea de pe excavatorul “Progresul” ne-a umplut ochi camionul cu pamant mirosind a padure. Intorsi acasa, tata a lopatat incarcatura mai rapid decat un “excavator cu barba”..cum erau numiti pentru performanta lor, lucratorii in constructii, lipoveni.. Ba inca, pana seara a mai facut doua curse, rugat fiind si de alti vecini dispusi si ei sa investeasca in “ecologie”. Duminica, in ziua lui libera, a muncit de dimineata pana seara impreuna cu mama, plantand flori, de ei stiute, tufe de iasomie si braduti ornamentali. Eu, care cascam gura la tot ce se petrecea, am fost pus sa sap o groapa mare..cat de mare pot eu. Nu prea mi-a convenit activitatea aceasta, dar nu am indraznit sa comentez. Stiam ca daca il supar, nu aveam decat de pierdut..Dupa ce am terminat si “seful” a facut inspectia lucrarii (imbunatatita substantial de catre el) mi-a dat un bat de doua ori cat mine de inalt si gros cat mana mea, despre care mi-a spus ca ar fi primul copac pe care il plantez in viata mea. Era un tei..(Si acum traieste copacul acela E falnic si maiestos inca). Asa era tata.. Taranul din Foltesti ce iubea pamantul si libertatea, a ramas vesnic viu in launtrul sau…

  Din 1963 am fost promovat la rangul de elev ciclul intai. Si tot din acel an, am onceput si cursurile celor “sapte ani de acasa”. Asta mai cu seama, pe timpul vacantelor de primavara si vara, vand ma tineam scai dupa tata, aproape la orice cursa in afara orasului. In dimineata plimbarii promise, ma trezeam inaintea lui, ca nu cumva sa ma lase acasa.. El avea programul lui zilnic, bine stabilit: Spalat pana la brau, cu apa rece, indiferent de anotimp (o data nu a mirosit a transpiratie omul acesta), barbierit (avea un pamatuf pentru spumarea barbii din par de bursuc..mandria lui si folosea in aparat doar lame de ras Wilkinson) apoi gustarea.. ceva pregatit de mama, care era si ea treaza de mult. Isi dadea cu crema, obligatoriu, incaltarile si se imbraca. Garajul unde odihnea camionul, duba, dubita pe care lucra era situat la o distanta considerabila gata de blocul nostru. Tata, adeptul “piciorului frumos” facut pe jos ma lua de mana, si pana la destinatie, aproape o ora de mers, ma initia intre ale vietii..De la el am invatat ca:”Trebuie sa fi respectuos cu toata lumea. Respecta si vei fi respectat. Poti vorbi si cu un gunoier, fara sa tii cu nasul pe sus. Gandeste-te ca omul acela face o meserie cinstita, pentru o bucata de paine..O meserie pe care tu, poate nu ai putea, sau ai dori sa o faci. Poarta-te curat si ai grija de hainele tale. Unde este curatenie, boala intra mult mai greu. Sa nu te impinga pacatul sa ajungi sa furi. Daca iti trebuie ceva, imi spui. Daca se poate, iti dau bani sa-ti cumperi. Daca nu, astepti pana se poate. Sa inveti sa-ti ti cuvantul dat. Cel mai nenorocit om este mincinosul”...si cate si mai cate. Daca mancam o “eugenie” pe drum, tineam ambalajul in mana, pana ce gaseam un cos de gunoi disponibil. La serviciu era respectat. Nu permitea glumele golanesti si nu se amesteca in vorba cu oricine..Din pricina asta, unii (nu amicii lui) ii spuneau, rautacios, “Mutu” Nu il afecta cu nimic. Avea un cerc restrans de patru- cinci tovarasi cu care discuta toate cele, dupa orele de munca, la o baterie de vin cu sifon, servita la legendara gradina de vara “Dambovita” din centrul orasului..Si aici ma tineam dupa el, cu toate ca la sfarsitul cursei, cand intra in oras, ma intreba de fiecare data: “Ce faci ? Te duc acasa, sau mergi cu mine la garaj ?” Bineinteles ca alegeam varianta a doua, cu toate ca stiam ca dupa ce spala masina pe rampa (asta obligatoriu) va merge cu “baietii” la un sprit. Imi placea mult la “Dambovita”..Era o atmosfera placuta. Pe jos era asternut un strat de pietricele de granit, ca un covor gros, care scartiau sub picioare. In mijlocul gradinii, era amplasat un bazin cu apa, alimentat printr-o conducta circulara, din care tasnea apa boltit, din loc in loc. Un nene, canta frumos din acordeon, un altul il acompania la vioara, plus o tanti care mai dadea si ea din gura cu pauzele de rigoare. Imi placea, mai ales, ca toti amicii lui imi ofereau, pe rand, sirop cu sifon, de toate culorile si gusturile (inca nu aparuse pe atunci sucul la sticla) Ei mancau mici (aveam bineinteles si eu portia mea) si beau bere sau vin la gheata, cu sifon. Toata distractia dura ceva timp, dar imi gaseam vesnic ceva interesant de facut..Nici tata, nici amicii lui nu beau peste masura. Niciodata nu au iesit matahaind de acolo. Asta imi placea la ei..Pe urma, ne urcam in autobuz si plecam catre casa..Ajunsi aici, deja in pragul serii, mama ne iscodea ingrijorata:”Mai omule..Ce Dumnezeu (niciodata nu pomenea numele opozantului) ati facut pana la ora asta ? Mai tii si copilul asta, flamand, dupa tine..” / “ Taci tu femeie, ce sti tu..Vezi-ti de ale tale..Am avut niste probleme pe drum..De asta am intarziat”...si imi facea complice cu ochiul. Cand pleca la baie, sa se spele (acelasi protocol..ca in schita cu “Valetul si alteta sa” cu Horatiu Malaele) mama, ma iscodea neincrezatoare: “Puiut, ia spune-i tu drept lui mama..Nu-i asa ca ati fost cu baietii la o bere? Hai ca stiu deja..”/ “Nu mamica, nici vorba (negam eu vehement)..am intarziat din pricina masinii..Nu stiu ce avea..” O vorba nu “dadeam din casa”..Ce dracu.Doar eram si eu barbat..

Unitatea Militara (19)

...Aveam polite scadente, de achitat... Reusisem cumva  performanta de a intra pana si  in "dizgratiile"comandantului meu de grupa. Caporalul Achihai. Asa incat  ca ma procopsisem cu o perioada prelungita de executarea a "serviciului de planton"...in mod special - planton 2...
 Serviciul de "planton" era executat de catre un soldat " mai putin dotat si instruit - carte multa nu se cere...vorba proverbului - a carui sarcina consta in "patrularea" pe holul nesfarsit de lung ce despartea cele trei dormitoare in care executau "pogramul de somn" militarii activi ai unitatii, prin spalator, sala de mese, cu verificarea periodica a rastelului de arme si a usii de acces catre exteriorul cladirii, prin care....nu-i asa, "se putea strecura un spion al imperialistilor care prin actiuni subversive, ar fi putut afecta capacitatea de lupta a unitatii militare 01959 R - Dumbraveni"...Plantonul nu era inarmat. Singura lui posibilitate de riposta in fata unei "ostilitati criminale" era doar vigilenta si vocea "puternica" cu care trebuia sa alerteze "organele superioare"...recte, SSC-ul ( sergentul serviciu pe companie ) ...ALAAARMA ! Si mintenas intreaga companie, ca la un semn, avea sa se napusteasca asupra "invadatorilor"...SIC..  Existau conform regulamentului de ordine interioare ( celebrul ROI ) trei categorii de plantoane....."aleator" distribuite ca sarcina de serviciu, in functie de gradul de  simpatie/ antipatie al gradatului fata de un soldat, al pedepsei de ispasit...sau pur si simplu, al hazardului...daca nimeni nu avea nimic cu persoana ta...
-Planton 1 ( serviciu intre orele 21.00 - 0.00 ) ...al mai fain planton..."Stingerea" era la ora 21.30 deci, din start "furai" o jumatate de ora si pana la 0.00 mai aveai de suportat doar doua ore jumate, de plictis..
-Planton 2 ( serviciu intre orele 0.00 - 03.00 ) ...al mai nenorocit planton...Incercai disperat sa adormi, regulamentar, la ora 21.30...ceea ce era imposibil...din pricina "vorbaretilor" din dormitor...asa incat pana la ora in care "intrai de serviciu" abia daca prindeai o ora si jumatate, maxim doua ore de somn...La ora 03.00, dupa ce sfarseai programul, te mai straduiai ( asta in cazul ca nu faceai parte din categoria "nesimtitilor-fericiti" cei care au extraordinara adaptabilitate de a adormi instantaneu ) inca o jumatate de ora sa adormi, panicat la timpul extrem de scurt pana la "desteptare"...astfel incat, te mai putea "bucura" de doar doua ore de somn..
-Planton 3 ( serviciu intre orele 03.00 - 06.00 ) ...mama bunului si asta.Desteptarea era la 05.30 ( pacaleai durata de veghe cu lumatate de ora, din start ) si prindeai cel putin cinci ore de somn zdravan, pe noapte...
   Trei ore de planton ( mai cu seama in intervalul 0.00 - 03.00 ) se scurgeau groaznic de greu. Trebuia sa te afli in miscare tot timpul, sa observi tot ce se intampla in perimetrul tau, sa nu te asezi, nicaieri si mai cu seama...sa nu care cumva sa motai pe undeva. Cat era noaptea de lunga si cat erau camarazii de obositi, cineva tot iesea din cand in cand dintr-un dormitor ( macar pentru necesitati fiziologice )...In momentul acela, sarcina ta era sa te convingi ca respectivul nu are intentia de a parasi corpul unitatii militare, nu-i este rau, nu este somnambul si vrea sa "bantuie" aiurea, sau nu pune ( nu-i asa..) la cale cine stie ce marsavie...La randul sau, respectivul, avea ca indatorire de serviciu raportarea catre superiorii sai directi despre absenta plantonului de la post, in cazul in care, nu il observa....Nici un planton nu si-ar fi dorit sa fie pus intr-o asemenea situatie..mai cu seama, atunci cand sergent de serviciu SSC ( superiorul direct al plantonului pe timp de noapte ) era caporalul Margarit...
  Serviciul de garda...Durata serviciul de garda, in unitatea noastra, se desfasura asemanator celei de planton, adica pe perioade de cate trei ore, cu deosebirea ca acest serviciu  se executa non stop pe o perioada de 24 de ore.  Trei ore in post,  erau  urmate de  trei ore de veghe, in care sedeai in corpul de garda complet echipat, pentru a fi gata oricand de o interventie, apoi primeai binecuvantare a trei ore de somn, mai putin echipat si cu posibilitatea de a te descalta de bocanci...Cei mai multi, dupa cele trei ore de garda pe timpul noptii, transformau perioada de veghe intr-un somn prelungit la sase ore, cu tot disconfortul de a dormi complet echipat...Nu era o regula insa, pentru ca aceasta alegere, putea fi tolerata sau nu, de catre "comandantul garzii" - echivalentul SSC-ului, asupra militarilor din garda. Soldatii serviciului de garda, erau "cazati" exclusiv in "corpul de garda", o anexa separata a unitatii si nu mai executau nimic in afara de acest serviciu. Masa o serveau adusa de catre veselar, si pastrata la bucatarie, tot in corpul de garda, pe care sub nici o forma, nu aveau voie sa-l paraseasca...
  Unitatea noastra avea trei posturi de garda:
-Postul nr.1- Acesta avea perimetrul pe latura vestica a amplasamentului unitatii. Garda in acest post, se efectua intr-un foisor inalt de cativa metri. Soldatul respectiv avea avantajul ca era scutit de patrularea perimetrului si avea vizibilitate foarte buna atat ziua, cat mai cu seama noaptea, datorita celor doi stalpi luminati, amplasati la extremitatile laturei gardului si bineinteles pozitiei strategice...Dezavantajul sau, era ca se afla complet expus privirilor "indiscrete" fiind nevoit astfel sa se plimbe prin nacela foisorului, precum soarecele in cusca, fara posibilitatea de a se aseza sau "relaxa" cat de cat..
-Postul nr.2 - Impartea cu postul nr.3 ca sarcina, patrularea pe jumatatea de nord a laturei estice si intreaga latura mai mica, nordica a perimetrului. Acesta era cel mai detestat post. Latura nordica nu se bucura de nici "o geana de lumina"...In partea de nord a unitatii de aflau amplasate trei statii de radiolocatie. Exista deci o "biuta" ( ridicatura de teren, destul de consistenta, pe care era amplasata, pentru o mai buna receptie, o statie de radiolocatie ) si o portiune insemnata, de arbori si vegetatie pentru "mascare"...Tot in partea de nord, dar pe coltul estic, se aflau "caminele studentesti"...cum le porecleau cu naduf si resentimente ( din pricina termenului redus al serviciului militar si tratamentului preferential acordat soldatilor T.R. ) racanii complexati si  semianalfabeti. Aidoma ca si laturei nordice, cea estica era cufundata in bezna totala...
-Postului nr.3 - Ii revenea ca sarcina asigurarea pazei pe latura, sudica a obiectivului si impartea la randul sau, cealalta jumatate din latura estica... Pe latura sudica se afla depozitul de carburanti si magazia de efecte.. Intre ele, un bec chior, facea ca "dracul sa nu mai fie chiar atat de negru" pe timp de noapte....Evident, ca devenea invizibil ( tovarasul dracu' ), odata ce se apropia de "dark side of the moon " din partea estica...Oricum, insa, era mult "mai prietenos" decat varul sau mai mic...
   Ma aflam, in acel moment, intr-una din cele mai rele perioade ale vietii mele...Un amic, tinuse printr-o scrisoare "binevoitoare" sa ma informeze cum ca ...fosta...iubita e "pe cai mari" in compania noului ei prieten "Kunta Kinte"...Frecventeaza localuri de fitze si este foarte "apreciata" de catre grupul de studenti "straini" din universitate... Vestea asta facaea ca imaginatia mea sa o ia razna iar gandurile nu tocmai "ortodoxe" in legatura cu persoana ei, candva mult iubita, sa ma bantuie... Boacana facuta ma trimisese iarasi la "marginea societatii"... eram un bou, care nu reusise sa "intre" la o facultate, asemenea majoritatii colegilor de liceu, esuat intr-o rigola de zoaie urat mirositoare...Vorba Arsinelului catena, profitorul de organe, de mai tarziu..."Ma simt grasa si urata si mai am si celulita"..Dupa ce "imi facusem mana" ca planton doi, o bucata de vreme, acum venise timpul sa ma "specializez" in serviciul de garda, post doi.."ca-asa-i in tenis"...Intram si ieseam din garda, ca robotul... Pierdusem efectiv notiunea timpului. 3-3-3 si iarasi 3-3-3 cicluri repetitive fara nici o noima...Ma rupsesem de amicitii si amici...Cu "broscarul" nu mai schimbasem macar o vorba...de o vesnicie...Nu ma mai interesa nimic. Devenisem obsedat de arma mea. O iubeam fizic, ca pe o persoana draga, nepretuita. In lungile ore din noapte, o strangeam la piept dragastos si-i vorbeam ca unei iubite. Era a mea si numai a mea.. Noaptea, ma invarteam ca o cartita oarba patruland perimetrul, indiferent de conditiile meteo.. In unele nopti, luna lumina intunericul...In altele nu vedeai la jumatate de metru... Nu-mi pasa. Aveam in arma un "sector" de treizeci de cartuse, dintre care unul deja se afla, pregatit si gata "de interventie" pe teava pistolului... Aproape ca imi doream ca cineva sa "ma atace"...Sigur imi doream sa decalsez "iadul" celor treizeci de diavoli mici imporiva oricui...nu conta din ce motiv... Tragaciul armei avea doua zone ( le invatasem delimitarea bine, de la sedintele de tragere ) ...Prima zona. O apasare usoara, o impotrivire usoara si tragaciul se elibera, pret de o parere...Urma a doua zona...O alunecare lina, de cativa mm, in care nu se intampla nimic...apoi, cocosul tragaciul intampina iarasi o usoara rezistenta...ca si cum ar fi vrut sa-ti graiasca < esti sigur ca vrei sa faci asta ? > ...dupa care isi declina orice responsabilitate si proiectilul tasnea aducand cu el neantul...
  Ma jucam noaptea cu moartea...Nu mi-era deloc teama de ea..ba dimporiva. Cu cartus pe teava si cu teava armei sub barbie, apasam usor tragaciul, cautand granita celei de a treia zone..Degetul se misca pe tragaci aidoma unui "voluntar" pus sa dezamorseze o mina antitanc..Precaut, prudent...atent...Un spasm, o tuse din senin, un sughit...o sperietura cat de usoara si degetul s-ar fi contractat involuntar, un milimetru mai mult... Ajungeam la granita firava dintre viata si moarte si satisfacut de abilitatea mea, eliberam "cocosul", pentru ca numai dupa cateva minute sa o iau de la capat...Au fost cele mai "intense" nopti din viata mea...Iti multumesc "stagiule militar obligatoriu" !  Fara tine, nu as fi reusit sa traiesc experienta aceasta...
   Dar, nu-i asa, intr-o viata de om ( cat o parere ) "toate este trecaretze"...Vorba genialului meu profesor de istorie din liceu...( evident, alta poveste ) Caraman Ion...Dumnezeu sa-l aiba in paza !  Incet, incet...lucrurile au inceput sa revina la vechiul fagas... Am terminat, in sfarsit cu perioada de garda...mi-am recastigat prieteniile ce le credeam compromise si  viata a reintrat pe vechiul fagas, cu bunele si relele ei, cu mizeriile si bucuriile marunte, cu rutina ei plictisitoare si momentele de exceptie ce asteptau sa ma desfete.....