Liceu...cimitir

 Voi ce intrati aici, lasati orice speranta..”

   Primul an de liceu .Primele zile de scoala. Primele impresii:

 –  Ce dracu caut eu aici ? Tata a fost cu ideea, el ar trebui sa fie aici Auzi la el. Te duci la liceul teoretic ca sa inveti carte, in primul rand. Mai copile ! Scoala asta o sa fie ca o adevarata trambulina pentru tine. Dupa ce o termini ai sa poti continua, unde ai sa vrei tu. Va fi alegerea ta..Atunci, nu acum..Trambulina pe dracu..Presimt ca nu o sa-mi placa niciodata. Si nici tipele nu sunt asa cum speram, numai ochelariste si sleampete. Cred ca galiganii aia sunt intr-a douspea, Ce le pasa..Ei termina, eu abia incep. Si unde dracu o fi clasa mea ?

  Am gasit clasa. Era tocmai la “cucurigu”, la etajul doi. Am intrat imbufnat. Sala era plina. Cred ca eram ultimul care ajunsese. Existau cateva mici grupuri, care pareau ca se cunosc. Glumeau si radeau impreuna. Nu ma baga nimeni in seama, de parca as fi fost invizibil..- Foarte bine, mi-am zis. N-am sa va acord nici eu vreo atentie…Bancile erau partial ocupate, aproape toate. Una singura mai era libera..Ultima banca, pe randul din mijloc…Era si cea mai incomoda, pentru ca in spatele ei, pe perete, erau pozate mai multe cuiere pentru agatat hainele. Nenorocita zi, mi-am zis..Totul este de-a-ndoaselea. Mi-am rotit privirea prin incapere, in speranta ca voi recunoaste pe cineva..Nasol. O singura fata, cu care fusesem coleg pana intr-a saptea, cand tipa se mutase la alta scoala. Nici asta nu ma baga in seama. Avea si ea mini gasca ei…

  In clasa, intrerupand zarva, a intrat o femeie intre doua varste. Avea parul roscat, tuns scurt,o fusta colorata ca o patura o agenda intr-o mana si o figura antipatica…A schimbat cateva vorbe cu unul din micile grupuri, apoi s-a asezat la catedra. Pe urma, a ciocanit de cateva ori in ea, cu un creion, pentru a atrage atentia:

–  Dragii mei.. Ma numesc CG si incepand din aceasta zi, voi fi diriginta voastra si in acelasi timp va voi preda la clasa, limba franceza..Sunt convinsa ca ne vom intelege foarte bine, asa cum m-am inteles si cu clasa pe care am avut-o inaintea voastra. La fel de convinsa sunt ca veti fi elevi silitori, disciplinati si veti duce mai departe traditia acestui liceu, recunoscut si apreciat in acest oras.

  Iar eu, sunt la fel de convins ca nu-mi place deloc de tine..Ce dracu, alta n-o fi gasit astia in toata sandramaua asta..

– Dar..a continuat roscata..cum eu m-am prezentat deja, haideti, nu-i asa, sa va cunosc si eu pe voi…Si  profitand de ocazie, si voi, unul pe celalalt..

  Cataloagele sunt inca in lucru, cum bine intuiti, asa incat am sa fac apelul, dupa agenda personala, in care in acelasi timp am sa-mi notez cate ceva despre voi..Sa incepem deci..”Commencons”, cum se spune in limba franceza…

  Bai..mai du-te, cu franceza ta cu tot…Mi-ai facut capul mare. Antipatica persoana. Imi mentin parerea.

  Si a inceput operatiunea “haide sa-mi arati chilotii”..in ordine alfabetica :

– A.A..sa ma corectati daca nu am retinut corect numele si prenumele..Deci: A.A De la ce scoala vii, numele si prenumele tatalui, numele de domnisoara al mamei, OCUPATIA, adica meseria tatalui, ocupatia mamei.

  Mi s-a facut negru inaintea ochilor..Ce inseamna mizeria asta ??? Dar circul continua..doar abia incepuse. Deja, al doilea la “catalog” raspundea ca la carte..

– A.B..Scoala numarul 24. Tata….. inginer, mama ….contabila.

– A.C..Scoala numarul 24. Tata….arhitect, mama…. proiectant.

– A.D..Scoala numarul 28. Tata….medic, mama…. asistenta sefa.

– B.A..Scoala numarul 24.Tata ….economist, mama….functionara….

  Aproape toti proveneau din cele mai selecte scoli ale orasului..iar despre parinti..ce sa mai zic. Doar doua fete erau de la “tara”, dar compensau la capitolul parinti. Tatal uneia era doctor veterinar, iar al celeilalte..ditamai presedinte de CAP..Apoi, ca prin vis, un vis urat..mi-am auzit strigat numele:

– N.C ! 

  ...N.C se ruga in gand sa se declanseze un seism ingrozitor care sa goleasca clasa, o eclipsa de soare neanuntata, o bomba atomica aruncata de catre “ticalosii” de imperialisti..orice numai sa nu fie nevoit sa raspunda..N.C probabil ca nu daduse dovada de suficienta credinta, pentru ca nimic din ce spera nu se intamplase..asa ca sub ochii iscoditori ai scorpiei cu par rosu si gurile cascate ale auditoriului din sala de clasa a trebuit sa raspunda..

– ..Scoala numarul 8. Tata….sofer, …mama….casnica

  Privirea dirigintei, dupa ce si-a ridicat ochii din agenda in care isi nota toate informatiile, spunea tot..Privirea cuiva care observa un milog la poarta bisericii, peste care tocmai era sa calce din greseala aproape sa cada, doamne fereste si sa-si murdareasca hainele. Si asta, inca se mai putea suporta.. Dar, simultan, mai erau privirile a treizeci de perechi de ochi ale haitei…Haita care automat te incadrase la categoria “mascul omega”..Culegatorul de resturi. Membrul fara nici un fel de drepturi..Toleratul..Paria. Din clipa aceea am urat scoala aceea si niciodata nu mi s-au schimbat sentimentele pentru ea..dimpotriva.

   Tovarasa diriginta a parasit clasa, la sunetul clopotelului. Clopotel care suna degeaba pentru mine…Nu aveam unde sa ma duc. Asa ca am ramas in banca mea si am asteptat..”show must go on” In ora urmatoare, am avut “onoarea” sa fim vizitati de insasi directorul adjunct al scolii.

Domnul C.M…Cateva zile mai tarziu, aveam sa aflu ce la cei mai marisori, ca era poreclit BALUBA..initial, la auzul acestei ziceti, am fost nitel confuz. Mintea ma ducea catre cine stie ce trib african… Si nu reuseam sa vad legatura…M-am lamurit repede insa, dupa ce am observat mai tarziu, un “inscris” zgariat cu un obiect ascutit pe unul din peretii grupului sanitar: “nu-i nevoie de tufis, scot BALUBA si ma…”

  In ora aceea, tovarasul director adjunct, dupa o larga introducere in care ne-a vorbit despre rolul scolii in societate, modul intelept in care partidul comunist gestioneaza actul de cunoastere si accesul gratuit la invatatura al tinerilor, viitori piloni in constructia statului multilateral dezvoltat..plus inca zece pagini de maculatura propagandistica, a trecut in final la partea practica:

In aceasta unitate de invatamant, elevii trebuie sa respecte anumite reguli nenegociabile.

  Vorbea si gesticula in acelasi timp, avand degetele mainii drepte impreunate, cu palma orientata in sus.

– Uniforma. Uniforma este obligatorie pentru toti elevii, fara exceptie. Pentru fete, ea se compune din sarafan si camasa cu maneca lunga, albastra. Camasa va fi incheiata complet, cu exceptia doar a unui singur nastur, ultimul de la gat. Pe cap, fetele vor purta o bentita de culoare alba. Parul se va purta fie tuns scurt, fie impletit, in cazul celor cu par lung..In picioare, pantofi fara tocuri, de culoare neagra…

   Intr-o banca dinspre mijlocul randului, doi ciraci se amuzau copios despre ceva, doar de ei stiut..Adjunctul a corectat imediat situatia, insfacand-ul pe unul din protagonisti de ureche si mutandu-l in banca alaturata..Apoi si-a continuat discursul, de unde ramasese. Brusc, toata partea masculina a devenit mult mai interesata..

– Pentru baieti. Uniforma se compune din costum de culoare neagra, haina pantalon, camasa albastra  si cravata neagra. In picioare, pantofi negri. Tunsoarea baietilor va fi in stilul pierdut pe ceafa, lungimea parului in partea din fata, maxim pana la nivelul sprincenelor. 

Important. In acest liceu NU SE  FUMEAZA ! ..Si a tinut sa articuleze fiecare cuvant, prin gesticularea lui preferata, cu degetele facute “puica”.

– Cel ce va fi surprins in asemenea ipostaza, va fi exmatriculat pentru trei zile…Deocamdata, cam atat am avut sa va pun in vedere . Alte comunicari din partea conducerii scolii, se vor face, oficial, in careu, cu participarea tuturor elevilor..

  Clopotelul a pus capat polologhiei.. Tovarasul director adjunct, ne-a intors spatele grabit si a parasit clasa.. 

  Minunat, superb…mirobolant. Traiam cu senzatia ca nimerisem intr-un centru de reeducare, scoala de corectie, cum se spunea pe atunci si nu intr-un asezamant superior scolii de cartier din care veneam..Incet, incet am facut cunostinta cu toti colegii (mai mult) si cu toate colegele (partial). Cam dupa o saptamana de la deschiderea oficiala a cursurilor, in timpul unei ore oarecare de curs, ne-am pomenit cu tovarasul director adjunct in control inopinant. Si nu venise singur. Era insotit de o “tovarasa” care contrasta puternic cu statura dansului. El masura 180-185 cm, cantarind 70-80 kg, dansa, 160-165 cm aruncand acul catarului, brusc catre capatul scalei..125-130 kg..Mai tarziu, in pauza, aveam sa aflu cum ca “distinsa” se numea M.M si era profesoara noastra la “socialism stiintific”. Vizitele inopinante erau specialitatea si placerea directorului adjunct. Luate pe neasteptate, elementele dusmanoase, profitand de factorul surpriza, puteau fi mai eficient identificate si anihilate. In ziua aceea, impreuna cu secondanta sa, de aceeasi ideologie, hotarase sa verifice modul in care se respecta regulamentul scolar.. Nu conta ca intrerupsese o ora de curs si perturbase voit actul de predare. El reprezenta legea in acea scoala..In paranteza fiind spus, sabota voit autoritatea directorului plin, un om cumsecade si la locul sau si se visa inscaunat, pentru merite deosebite, recunoscute si apreciate de catre comitetul de partid, in locul acestuia..

  Si au inceput sa “treaca in revista trupele”. Prima data, cu vederea, cu privirea agera si patrunzatoare a vanatorului, in fata caruia prada nu are nici o sansa de a se ascunde. In momentul in care identifica “nelegiuitul”, pentru ca segmentul masculin era cu precadere vizat, o luminita “jucausa” i se aprindea in privire. Din cativa pasi era deja in dreptul sau, fortand efectiv “servantul” sa o ia la sanatoasa dupa el..

– Baietica…am crezut ca m-am facut inteles cand v-am explicat regulamentul scolii..Sau nu am vorbit pe limba ta…

 Si hat ! Indisciplinatul era inhatat de parul de pe ceafa, care masura doi, trei centimetrii in plus…Daca nu avea de ce te inhata, insemna ca erai elev disciplinat.. Apoi, victima era ridicata in pozitia bipeda agatat de firele de par vinovate, pentru ca intreaga clasa sa poata identifica nelegiuitul.. Ceilalti, copiii disciplinati, behaiau, mandrii ca ei sunt mai breji.. Baluba, ranjea satisfacut. Asta insemna ca era “aprobat in unanimitate” si ca “nimeni nu se opune”. Elevul respectiv era consemnat intr-un carnet gros pe care il administra dolofana..Dolofanei, am hotarat in zilele acelea ca i s-ar potrivii de minune porecla “carabusul”..pentru ca asemanarea cu insecta pantecoasa era uriasa..Pana la sfarsitul ciclului, cel putin cei din clasa noastra, asa am “alintat-o”..In paralel cu activitatea directorului adjunct, socialista tovarasa, se ocupa de identificarea “purtatorilor de perciuni”..un alt pericol pentru prosperitatea societatii multilateral dezvoltate. Cel vinovat, indiferent ca fusese “mustrat” sau nu de catre seful ei, era apucat “parinteste” de perciunii neregulamentari tunsi si smotocit, ca un pui de matza ce a “facut” unde nu trebuie..Colegii, colegele mai aveau un motiv de veselie..

   Doamne..ce minunat mai era in liceul nostru..Mai ceva ca intr-un film de propaganda comunista coafat cu cantecele si situatii hazlii…

  Prea multe nu am apucat noi sa invatam in acel inceput de an, pentru ca dupa nici doua saptamani de scoala, am fost informati, oficial, in “careu”, ca incepand din ziua urmatoare de luni, a saptamanii (asta se intampla intr-o sambata) elevii claselor IX-XI vor participa la activitatea de strangere a recoltelor de pe terenurile agricole ale judetului. Aceasta, ni se explica, demonstra imensa grija pe care partidul o manifesta pentru binele si prosperitatea acestei tari. Insemna implicarea totala a tuturor categoriilor sociale…fime-ar greata..si tot asa. Si iute asa, timp de mai bine de trei saptamani..pentru ca apoi au inceput ploile fara sfarsit ale toamnei acelor ani..am tot recoltat, aiurea prin judet, cand porumb, cand sfecla furajera, cand rosii..orice, unde ne trimitea partidul tata.. Autobuzele ne debarcau la opt dimineata si ne recuperau in jurul orei 16 sau mai tarziu uneori. Norma era obligatorie..lanurile erau nesfarsite si in mijlocul lor nu eram decat noi. Niste copii zgribuliti si somnorosi, aruncati intr-o lume straina si ostila.. In timpul acesta, “harnicii cooperatori” sarbatoreau in avans, la carciuma, “ziua recoltei” si isi pregateau atelajele pentru noaptea ce urma sa ascunda disparitia subita a catorva zeci de “norme” trudite de niste copii prosti..Asta era “socialismul stiintific”...

   Au trecut, asa cum au trecut primii doi ani de scoala medie. Cunosteam ca un “cal breaz” toate hachitele si pretentiile profesorilor..Frustarea profesoarei de mate, care nu reusea, desi varsta o presa sa aiba un urmas si pierdea sarcina dupa sarcina…frustare care evident se revarsa asupra..cerului senin.

– Scoate-ti o foaie de hartie. Extemporal de 15 minute. Acum vedem cine stie matematica..

 Frustarea profesoarei de chimie, care incepuse deja sa se simta batrana si putin atractiva (ea care umbla si acum cu fuste..provocatoare). Un scartait de parchet sub talpile celui “ascultat”, sau doamne fereste, unul strident de creta, pe suprafata tablei, o faceau sa-si iasa din minti..

– Va ia mamaaa draculuiii !!!  Urla din toti bojocii…de inlemnea clasa.Si nefericitului i se oferea pe loc o incalcita problema de chimie, scoasa cine stie de unde..

  Frustarea profesorului de istorie D.I , care preda la o clasa de “reala”.

– Sa nu credeti ca daca sunteti la sectia de reala trebuie sa va neglijati catusi de putin istoria dragei voastre patrii..Istoria si numai ea, defineste existenta unui neam. Un ins care nu isi cunoaste istoria, este un ins care nici nu merita sa existe, pentru semenii sai..

  Si tot asa..Fiecare din ei, erau convinsi ca dreptatea le apartine. Materia era grea si foarte stufoasa. La inceput, in primii ani, invatam cate cinci ore pe zi, cu o zi pe saptamana de sase ore. Apoi, in anii mai mari, sase ore pe zii, cu o singura zi de cinci ore pe saptamana. Erau zile cand aveam cate doua ore de matematica sau doua de fizica, in aceeasi orar. Invatam lucruri complicate si inutile, care nu mi-ar fi  trebuit niciodata in viata. Invatam conform unei “programe” intocmita tot de catre un pedagog frustat de inaintarea in grad prea lenta. 

  Cand simteam ca ma sufoc..si o simteam destul de des, ma aruncam in lectura. Drogul cititului pusese stapanire pe mine. In casa, aveam o biblioteca marisoara, pentru vremurile acelea. Peste 120 de carti, marea majoritate literatura de calitate. Le citisem deja de doua, trei ori pe fiecare. Imi facusem abonament la biblioteca din cartier si descopeream in rafturile ei, noi si noi provocari…Apoi, a urmat revelatia muzicii rock occidentale, grupata, clasificata si predata cu patos, de catre un adevarat “Che Guevara” al muzicii anilor “70..

   Cornel Chiriac cu al sau “Metronom”. Aceasta imi este cea mai draga amintire a adolescentei. Orizonturi nebanuite mi s-au deschis in inima si gand, ascultand emisiunile acestui 

Impatimit al muzicii de valoare. La ora 17.00, ora de difuzare a “Metronomului” imi lipeam urechea de difuzorul radioului “Traviata” pe care il aveam in casa, si osciland butonul de acord fin, luptam disperat cu severul bruiaj comunist, incercand sa aud, sa inteleg si sa simt ceea ce cu dragoste nedisimulata, dorea sa ne faca sa intelegem acel minunat om..De la el am reusit sa aflu despre “Beatles”, “Deep Purple”, “Led Zepelin”, “ Roling Stones”, “Emerson.Lake & Palmer”, “Pink Floyd”..marile formatii rock, dar si de uriasii “ BB King”, “Louis Armstrong”, “Duke Ellington” si dumnezeu sa ma ierte in numele celor pe care nu ii enumar acum..

  Teza la mate pe care ar fi trebuit sa o pregatesc pentru a doua zi ???  Cine mai avea timp sa se gandeasca la un lucru atat de neinsemnat…Poate dupa metronom ? Incercam timid, sa ma conving…Dupa “Metronom”, ma astepta rabdator “Michelangelo Buonarotti”, care tocmai incepuse sa-l scoata la iveala, din blocul brut de marmora pe al sau David…Atunci, promit ca citesc doar douazeci de pagini…iar pe urma…Pe urma aproape adormeam cu capul pe masa cu “Extazul” ascuns sub caietele de matematica, ajuns la a o suta pagina de lectura… In blocul comunist, in care locuiam eram cativa baietani cu aceasta pasiune comuna. Cornel, ne transformase in prieteni apropiati…Atat de apropiati incat ajunsesem ca la orele 17 ale dupa amiezii, “inarmati” cu un aparat de radio cu tranzistori “Albatros” al unuia dintre noi, sa ne urcam, prin casa scarii pe bloc, pentru o mai constanta receptionare a emisiunii, utilizand temporar antenele de radio, mai lungi sau mai scurte ale locatarilor..

Eram deja in anul trei.  Suportam scoala, doar cu gandul vacantei ce avea sa vie..Vacanta care ma transforma dintr-un “cadavru” al “cimitirului” intr-un om viu, liber ca pasarea cerului..Cu conducerea scolii, recte Baluba, am avut multe si colorate “conflicte”...Unul, insa, ma amuza si acum….

  Cetateanul, stia foarte bine ca am “nocivul” obicei, sa fumez in toaleta baietilor, in timpul recreatiei mari.. Isi promisese de mult sa puna capat acestui act de indisciplina…doar ca nu prea ii reusea. Cand se fuma in toaleta, obligatoriu exista unul sau doi “supraveghetori” gata sa declanseze alarma in caz ca…In acea zi insa, unul dintre “oamenii de paza”, s-a lasat ispitit de catre nurii unei eleve de a zecea si a parasit postul, lasadu-l pe celalalt, coplesit de multimea de elevi ce se vanturau de colo colo…Asta astepta inamicul. Aidoma unui indian Sioux, s-a furisat miseleste pana la usa stabilimentului..Unul ce dadea da iasa, a mai apucat ca strige: ..luba !!! si sa o sterga afara cu inca unul..Ramasesem in incinta, doar eu si un coleg de clasa..si asta “mare beutor de tiutun”. Instantaneu, ne-am refugiat in cate o cabina, si am tras cuiul indoit, ce servea drept zavor..Tigara, abia o aprinsesem..Era un “Cismigiu” alb si prelungit cu cativa milimetri fata de cel normal. Nu ma induram deloc sa il arunc. Am palmat-o insa, incercad sa o conving sa scoata mai putin fum. Ma urcasem cu picioarele pe vasul toaletei, si speram ca “furtuna” sa treaca. Baluba..dupa ce a reperat usile inchise, a actionat “diabolic”. A tropait nitel, ca si cum cineva s-ar fi indepartat, apoi, dupa o scurta pauza, a mimat pasii cuiva care se apropie.. Dezinvolt si cu o voce ragusita, ce nu mai aducea cu a lui a batut usor in usa separeului: 

– Bai, da-mi si mie un foc..Hai c-a plecat boul ala..

  Ala am fost..”Am pus botul”, cum se zice..Dezinvolt, am sarit in picioare si am deschis usa, sa-l pot servi pe “fratele meu de culoare”.

– Te-am prins derbedeule !!! ..A racnit triumfator marsavul..si m-a inhatat zdravan de gulerul hainei.

Alalalt de alaturi, iesi si tu imediat afara..N-ai nici o sansa !

  Prietenarul, demoralizat, s-a predat si el..Directorul adjunct, ne-a tarat mai mult pe sus, pana in afurisita de cancelarie. Aici, dupa morala in stil “critica de partid” de douazeci de minute, ne-a anuntat sentinta:

– Incepand de maine, haimanalelor, sunteti suspendati de la cursuri pentru trei zile…Daaar, nu va faceti iluzii, ca trei zile veti putea golanii cine stie pe unde.. In astea trei zile va veti ocupa de curatenia din curtea scolii..Adica: Maturat aleile si terenul de sport, greblat spatiul verde, strans frunze uscate..si altele, pe care le ve-ti afla la ,momentul potrivit. Deci maine, la ora opt, va prezentati la tovarasul administrator sa va dea uneltele necesare…

   Perspectiva se anunta destul destul de “sumbra”...dar mintea inventiva a unor “haimanale” putea face fata oricarei provocari. Întorsi  in clasa, pentru acea zi, ne-am mutat in aceeasi banca si am pregatit “contraofensiva” pentru urmatoarea.

   Dimineata, ne-am prezentat, asa cum se stabilise, la tovarasul administrator, pe care l-am informat ca avem de gand ca in decursul acelei zile, sa maturam toata curtea, asa cum nu a fost ea maturata vreodata..Omul a ramas profund impresionat de determinarea noastra “brigadeieristica” si a recunoscut in gandul lui, ca directorul adjunct, da dovada de o adevarata arta psihologica,  reusind in atat de scurt timp sa aduca doua oi ratacite, pe calea cea buna..Ne-a invitat sa alegem din magazia descuiata pentru noi, doua tarnuri si un cos mare, cu roti, pentru colectare. Dupa ce am cotrobait nitel, am ales pe cele mai “impunatoare” exemplare. Colegului, care masura doar 176 centimetri nu i-a fost prea greu, dar eu, cu 187, am fost nevoit sa caut nitel un exemplar de o inaltime cat de cat acceptabila. Apoi, pleacati de acolo, ne-am scos curelele de la pantaloni, cravatele de la gat, si sireturile de la bocanci ( caci era toamna, tarzie). Apoi, din buzunarele pantalonilor, pregatite de acasa, doua “etichete” mari cam de 20X15 cm inscriptionate cu doua numere aleatorii (1746 si 1832) pe care le-am prins frumos, aproape invizibil, cu “bolduri” pe spatele hainelor. Aratam ca doi detinuti dintr-un penitenciar, batuti de soarta..Ne-am privit ceasurile si cand mai erau cateva zeci de secunde pana la pauza, sincronizat, ca intr-un balet ciudat, am inceput amandoi sa maturam cu alura unor oameni oropsiti starnind nori grosi de praf..

   Rezultatul ??? In cateva momente, toate geamurile claselor situate pe acea parte a scolii, “au prins viata”...Se iscase o adevarata harmalaie. Toti doreau sa vada spectacolul…toti doresu sa ne incurajeze.. In mai putin de doua minute, am fost retrasi in “culise” si “spectacolul” anulat.  Suspendarea a fost “suspendata”, dar eu am fost sanctionat cu scaderea notei la purtare, cu doua puncte, iar colegul cu unul…Asta nu avea decat sa ne aduca probleme pe viitor, cum sincer ne compatimea directorul adjunct..care, dupa spusele lui, nu ar fi vrut decat sa ne faca un bine, cu masura lui disciplinata, bine gandita…

   Ultimul an a fost mult mai relaxat. Aidoma ultimului an de puscarie. Nici macar nu mai incercam sa simulez ca mi-ar mai pasa de regulile lor. Lumea mea avea cu totul alte reguli. Lasam geanta in banca unei colege si luam, pentru o ora, doua, drumul catre Dunare..Pe malul ei, printre tipetele stridente ale pescarusilor si torsul  greu al motoarelor navelor ce se opinteau in susul fluviului, ma intindeam pe dalele digului, priveam cerul si inspiram cu nesat mirosul de libertate. Pierdeam notiunea timpului si uitam pentru cateva momente tot ce imi propuneam sa uit..

  Cand, in cele din urma totul a luat sfarsit, nici macar nu am mai avut puterea sa ma bucur..O parte din viata mea fusese mutilata. Si asta lasase amintiri dureroase. Nu ma puteam bucura ca scapasem de agresor..Agresorul ma urmarea inca, in fiecare noapte..pana aproape de cantatul cocosilor.

   Multi ani mai tarziu, dupa revolutie,  Baluba a suferit o adevarata metamorfoza…Din omul patruns de politica sistemului, cel care infiera capitalismul si promova gandirea rosie, comunista, lumea omului de tip nou socialist, eliberat de superstitia religioasa, brusc, a schimbat macazul si a trecut in cealalta extrema. L-am regasit, cu stupoare, in paginile ziarului local si el devenit brusc, anticomunist, prezentat elogios ca fiind doctor in istoria crestinismului. Am incercat de curiozitate sa citesc un articol de-al lui, in care propovaduia  “numele Domnului nostru Isus..” si despre cat de binecuvantat este omului patruns de credinta noastra stramoseasca care ne-a insotit, nu-i asa, in cele mai negre vremuri ale istoriei…”alte masti, aceeasi scena”

  Mi-a venit sa vars…Mirosea groaznic a mort. A mort in descompunere, inca neingropat intr-un cimitir…Un cimitir in care mi-am petrecut si eu o parte din copilarie si tinerete….