Cine are părinți, pe pământ nu în gând/ Mai aude și-n somn ochii lumii plângând/ Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminți/ Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinți...(Adrian Paunescu)
Cu bune, cu rele..cu defecte, cu calitati..cu toate la un loc. A fost unic, pentru ca a fost al meu.. Prea tarziu am realizat asta. Dar sa incepem si am sa incerc sa povestesc cat mai putin despre mine si cat mai mult mi-aduc aminte, despre el. Tata m-a iubit mult, in felul lui. Fara sa faca parada de sentimente si fara sa lase sa se vada mai mult decat trebuie din exterior... A avut o viata nu tocmai usoara.. Bunicii mei, parintii lui,erau originari dintr-o comuna din estul judetului (Foltesti). S-au stramutat cu mari eforturi in Galati, inainte de cel de al doilea razboi mondial. Nu erau chiar saraci. Aveau in Foltesti vreo sapte hectare de pamant. Bunica-mea era grecoaica de origine. Se numea Elpidia...Mosul, neaos, Stefan. (gata cu detaliile ca ne ducem la alt capitol) In Galati au cumparat (numai ei stiu cu ce eforturi) o vatra de casa intr-o margine a orasului, pe care au ridicat (iarasi, numai ei stiu cum) o casuta din chirpici (caramizi de lut nearse) si au devenit oraseni respectabili, intr-o mahala nu tocmai respectabila, aidoma tuturor mahalalelor..Patru copii i-a turnat jandarmul (asta fusese in tinerete mosul) grecoaicei. Doi baieti si doua fete. Ghinionul lui tata a fost ca a gasit primul intrarea in asta lume...Ghinionul si crucea lui pe drumul Golgotei. Copii au venit cam la doi ani diferenta. "Campionul" in '28. Aurica, prima fata, in '30. Sica (Fosinica) a doua, in 31 si Melu, mezinul familiei, in '33 Din cate stiu eu, bunica nu a lucrat nicaieri. Ea avea grija de gospodarie de copii si de animalele din batatura. Bunicu' facea restul..Dar fiindca restul ala trebuia impartit cu altcineva, magareata a cazut in spinarea primului nascut. Scoala a trebuit sa se termine pentru el in clasa a opta. Nu pentru ca ar fi fost loaza (dimpotriva) ci pentru ca banii adusi in casa numai de catre bunicu nu se ajungeau...Asa incat, l-au angajat inca adolescent, in "Arsenalul Marinei". Viata lui, ca ucenic de saispezece ani in acea locatie nu a fost tocmai usoara. Nu mai stiu daca mi-a povestit ori ba, cine asculta pe atunci, astfel de povesti plictisitoare. Am retinut insa si asta chiar nu am uitat-o, cum fie vara, fie iarna, fie ploaie sau zapada, pentru a face economie la cativa banuti, se trezea la ora patru dimineata si, mancat, nemancat,dormit, nedormit, lua la pas, pe jos tot orasul, de la un capat la celalalt pentru a ajunge la locul lui sau de munca..Apoi, dupa amiaza, cand toti rupti in gura dupa o zi de lucru motaiau pe bancheta tramvaiului cu cai, pana acasa, "intaiul" o lua voiniceste la pas, pana acasa...Asa era oranduita viata pentru el... Fetele cresteau repede. Fetele trebuiau sa aiba scoala. Cine ia de nevasta o toanta fara zestre? Numai un tont, nu ? Si un tont nu o sa aiba niciodata o bruma de bani..nu mai vorbesc de avere. Astfel incat, Lutisor (de la Anghel) cum il alinta bunica, a tinut prima fata in scoala...a tinut-o pe a doua in scoala si tocmai cand gandea ca mezinul familiei va avea si el partea de contributie la bugetul casei a venit revelatia..Mezinul familiei avea o "aplecare" catre scoala si invatatura mai mult decat cele doua pupeze la un loc. Asa ca Lutisor si-a ridicat crucea si biciuit pana la sange,si-a continuat drumul Golgotei...Banuiesc totusi ca a fost de felul lui un copil cuminte si ascultator. La munca il "disciplinau" mesterii, iar acasa, bunicu, nu se juca, batea cu biciul..distractie in toi. Bunica ? Da..bunica il “iubea nespus”.. Lutisor era mort dupa lapte. Era in stare sa suga direct de la vaca ( banuiesc, cu mintea mea proasta ca laptele era una din putinele delicatese pe care si le puteau cat de cat, permite)..Dar cel mai si mai mult ii placea caimacul...Si aici, conform spuselor lui, odata bunica l-a prins tocmai cand "cotilea" oala cu lapte si daduse iama in bunatate de caimac (rezervat fetelor): "Iar ai furat caimacul, diavole..macate-ar bola sa te manance, nesatulule ! " Ce se mai amuza bietul tata de faza asta... I se parea atat de comica si de naturala, ca o vorba de alint.. Mezinul Melu, a murit intr-a doua de liceu. Pierderea a fost catastrofală patru familia lor. Ani și ani de zile după, de cate ori povestea ceva despre el, ochii bunicului se scăldau în lacrimi...Apoi a venit armata. Despre timpurile acelea nu am nici o relatare. O singura chestie n-am s-o pot uita. La jumătatea stagiului militar, fiecare catana venea acasă pentru cateva zile - o saptamana. A venit și tata acasă, vesel nevoie mare, nu-i așa ? Ce a făcut în acea saptamana ? Turul carciumilor din mahalale ? Abonament la "felinarul roșu" ? Bătăi cu capete sparte, ca baietii ? Nuuu..S- a dus la munca !!! Pricepi ? S-a prezentat la locul lui de munca și i-a rugat pe aia să-i dea voie sa munceasca o saptamana. “Huzurise” destul opt luni în unitate....
...Armata a trecut și Luta s-a întors la “arsenalul” lui și la "sportul" mersului per pedes. A început războiul.. Aici s-a îndurat și de el cineva "Sus Pus" și a făcut ca puterea de atunci sa decreteze toți lucrătorii arsenalului marinei, ca facand parte din forțele armate, prin urmare, scutiți de mobilizare... Vremurile erau grele. Munca și mai grea. A rezistat, a strâns din dinți și s-a calit. După război a venit foametea. A fost și mai groaznic...Ai lui, alături de toata suflarea omenească a moldovei mureau efectiv de foame. Bunicul (taicasu') a hotarat sa plece cu cel mare în Oltenia, unde acesta nu făcuse ravagii, după niscai cereale. Cum bani aveau prea puțini, au umplut doua valize, cu ce au găsit mai valoros prin casa... Și ca naiba, doar cu o luna, doua înainte, Lutisor (care deja devenise Lupta...pentru ca, nu-i așa, era ditamai flăcăul) își scosese de la croitorie primul lui costum de om adevărat, nu terchea-berchea. Un an de zile pusese banut langa banut, deoparte, fără sa afle nimeni, ca sa se poată și el mandri odată, cand va fi sa invite o fata in oras..Nici macar o singura data nu il purtase. Costumul lui, iile si fotele cusute nopti la rand la lumina lampii cu gaz, cergile matasoase de lana merinos, icoanele cu maici lacrimande, toate de-a valma au luat drumul olteniei...Tata a plans pe furis de neputinta, bunica a plans ca barbatii pleaca si ea ramane cu grija a tot ce mai ramasese din gospodarie, surorile au plans de mila parintilor...si dusi au fost... In Oltenia, au fost primiti cu indiferenta si fara compasiune crestineasca, cum ar fi propovaduit popa din mahala. Oltenii, hoti si lacomi, au oferit o banita de porumb pe mandretea lui de costum si doi sacusori de grau pe restul "averii". Au strans din dinti, au injurat de dumnezei si au facut schimbul..Restul banilor, i-au prapadit pe tren si pe hanuri mizerabile unde au adastat.. Dupa cateva saptamani s-au intors acasa mai saraci decat plecasera..Si cum un rau nu vine niciodata singur...dupa foamete au venit comunistii. Bunicul a fost intai arestat, pentru ca fusese jandarm si făcuse parte din categoria "zbirii poporului". L-au eliberat relativ repede pentru ca nu i-au gasit "bube" la dosar, dar a fost trimis la "reconversie profesionala" astfel incat din jandarm (plutonier major) a ajuns "peste noapte" cizmar...vorba lui Margineanu ( M-apucai da cizmarie, cea mai tare meserie..) Tata, ramas fara visul lui de-o viata ( un costum negru in dungulite cu vesta si cravata, avand si butoniera pentru o garoafa rosie) a abandonat munca in arsenal, care il secatuise de vlaga si indemnat de cativa prieteni s-a dus la scoala de soferi...Si de aici, urmeaza partea a doua a povestii.." Ce-nteresant e tata meu.." nu ? Vorba dragului “moldovan”, Pavel Stratan..
Este o vorba din batrani, care zice : a scapat de dracu' si a dat de tac'su...
Luta s-a simtit liber ca pasarea cerului la scoala de soferi. Baieti de seama lui, lucruri noi si interesante, atmosfera placuta.. Cu toate ca terminase doar opt clase, inteligenta lui nu era deloc limitata. In mod sigur, daca ar fi fost lasat sa-si continue studiile, si-ar fi surclasat surorile mai mici..dar na..."n-a fost sa fie" se consola el fara prea multe prejudecati. Timpul a trecut repede, ca de fiecare data cand ti se intampla ceva placut si a intrat (cum se zice) in paine...Numai ca "painea" lui era cam veche si cam mucegaita...Romania posbelica, devastata de razboi, impovarata pana la sclavie de datoria uriasa catre "fratele de la rasarit" incerca sontac, sontac sa-si linga ranile si sa mearga mai departe. Soselele erau putine si ciuruite de gropi. Camioanele si mai putine, ramase din timpul razboiului, harbuite si darapanate. A fost angajat la o intreprindere de stat si a primit..o epava care zacea abandonata in curtea prea larga pentru putinele masini a garajului.. Fire ambitioasa, nu a fost dezamagit..se astepta la asa ceva..ci l-a motivat sa-si inceapa zborul de la zero. Masina lui, era o "relicva" ruseasca, abandonata de catre trupele "eliberatoare" hodorogita si desalata aidoma unui magar batran, prin craterele fronturilor rusesti. Dupa ce a primit cheile, i-a dat tarcoale de cateva ori sa-si recunoasca "menita", apoi i-a mangaiat dragastos capota si si-a facut "planul de lupta" .. Cateva zile, pe nemancate a mesterit la ea, incercand sa o faca functionala. Ai mai batrani in meserie, vazandu-l atat de motivat, l-au mai ajutat, fiecare cu ce a putut.. O piesa de schimb (pusa deoparte) sau macar cu un sfat binevoitor..Hodorogind si troncanind, a iesit cu ea la prima lui cursa. Daca ar mai fi avut costumul lui de haine sigur s-ar fi imbracat cu el..Masina asta prapadita era prima lui iubita si tinea deja al naibii de mult la ea, pentru ca era a lui. Habar nu avea la ce se inhamase..Curse erau de facut..fara numar. Condusul, insa pe acele drumuri si in acele conditii, era insa o aventura. Cum am spus, soselele (tentativele de sosele) erau praf. Un drum de la Galati la Braila dura jumatate de zi, asta in fericitul caz in care nu faceai cateva pene de cauciuc, sau una de motor. Dupa un drum de treizeci de kilometrii intr-o masina fara suspensii, pe o sosea plina de gropi inevitabile abia daca mai puteai cobora din cabina. Si vara inca era frumos.. Dar vara era scurta. Urma toamna cu ploile ei interminabile ce faceau ca rotile sa se afunde in noroaie pana la osie... Patinau si patinau in disperare, incercand sa inainteze cativa metrii..sau asteptai neputiicios un ajutor de la alta masina, care trecea la cateva ore odata. Apoi urma iarna..riposta siberiana. Generalul care a infrant armate.. In cabina de lemn cu podeaua din scanduri rarite prin care puteai numara pietrele soselei era un frig cumplit. Soferul primea pe inventar o suba lunga, pana la glezne si paslari grosi, captusiti cu lana, in picioare. Lampa de benzina ardea vajaind amenintator pe bordul de tabla, pentru a razbate cat de cat, intr-un cerc anemic, gheata de pe parbriz.. Te rugai, fara a fi credincios, sa nu se opreasca motorul, sau sa nu nimeresti in vreun troian de zapada, pentru ca daca inghetul ( iernile acelea nu glumeau cu termometrul ca acum.. -30 grade era considerat ceva normal si firesc pentru o temperatura hibernala) nu-ti venea de hac, dusmanii dintotdeauna ai omului, lupii erau o prezenta reala pana si in campiile dunarene..Luta le indura pe toate, fara a sti ca viata contabilizeaza totul si ca ce ignori la tinerete se razbuna la batranete..Era tanar si se simtea invincibil...Incet, incet a capatat experienta si a inceput sa fie apreciat de cei ierarhic superiori lui, pentru seriozitatea si determinarea lui. Accepta orice cursa, catre oriunde si la orice ora. Chiar ii placea meseria asta..Camionul cu cabina de lemn a ajuns la un nou ucenic. A fost avansat, rand pe rand si i-au fost repartizate masini tot mai bune. Pe toate le-a iubit.. Fiecare dintre ele au primit cate un nume. Cu fiecare dintre ele s-a certat, a glumit, a vorbit si le-a multumit ca seara l-au adus acasa...Acasa la ai lui.. Acasa lui inca nu exista..Cine mai avea timp de intalniri romantice si poezii sub clar de luna ? In putinul timp liber ce-l avea la indemana, mesterea la o masina, la care vesnic aveai ceva de mesterit, pentru a fi gata de plecare in cursa de a doua zi..Viata era o lupta, nu o poveste cu feti (mai mult sau mai putin frumosi) si Ilene Cosanzene. Sigur ca si-ar fi dorit si el "jumatatea" lui, dar unde si cand sa o caute...
Soarta (karma) a vrut ca unul din colegii lui de breasla sa aiba o sora, mai mica (viitoarea mea mama) inca nemaritata..Ce-i in mana, nu-i minciuna, zice un proverb. A fost "mama bunului" pentru el. Nu era pretentios si nici nu-l dadea romantismul afara din casa. Daca tot trebuia sa se aseze la casa lui, aceasta era o ocazie buna. Nu s-au curtat prea mult. El avea aproape treizeci de ani, ea cu vreo trei mai putin. El, cavaler tomnatic, ea, fata batrana (in timpurile acelea)... Nu mai conta decat timpul care ii presa..Dragostea, fiorul iubirii...fudulii pe moatze. S-au luat repede. Si-au gasit nasi de cununie si au facut o nunta dupa puterile lor. Pe mama a adus-o in casa parinteasca..Bunicul, fire mai calda, a primit-o cu bucurie. Bunica insa, mult mai reticenta a tratat-o cu raceala, convinsa fiind (ca orice mama de baiat) ca fiul ei merita ceva mai bun...dar acesta este deja alt capitol.. Primul lor nascut a venit repede, la nici un an de la casatorie, si a fost o fetita (sora mea, nestiuta) Luminita…Elpidia (bunica) a suferit iarasi o mare dezamagire..Spera la un urmas dolofan de sex masculin si s-a pomenit cu o "matza" mica, firava si plangacioasa.. Ce putea concepe o femeie, la randul ei firava si trista ? Nu i-a reprosat nimic, de teama ca isi va supara fiul, care fiindca veni vorba, era acum cel mai important sustinator al familiei, dar nu avea deloc la suflet mica "musafira".. Banii pe care ii castiga acesta, soferind din greu erau administrati de catre ea, cel mai autoritar personaj din familia lor, asa ca se purta prudent fata de el. La cateva luni, soarta (care de felul ei este foarte ironica cu nefericitii) a facut ca micuta sa se imbolnaveasca grav. Mama era nestiutoare, iar bunica a adus la "interventie" tamaduitoare prin descantece si frectii cu untura de porc..."Frectii la picior de lemn"..cum zice o vorba. Copila nu a fost deloc impresionata de spectacol si..in final a decis sa "traga cortina"..Dupa moartea ei, mama a fost devastata. Bunica a incercat sa-i ridice moralul, in felul ei..cinic, lipsit de empatie: "Lasa tu fata, ca nu-i un capat de lume..Asa o vrut bunul (de ce oare bun ?) Dumnezeu..Copchii ai sa mai faci tu, ca esti inca (aici, alta intepatura) tanara si mai ai timp"...Si uite asa, "am intrat eu in scena" in vara lui 1956, la urgenta, sa umplu golul creat...Ei...alta viata. Probabil, gratie unor la fel de intortocheate si nestiute descantece, vraja s-a implinit..Tata avea un fiu, dolofan, blond auriu si cu ochi ca cerul senin, la culoare. A fost veselie mare in mahala. Toata populatia se bucura, mai putin eu, care nu fusesem macar din politete intrebat daca vreau sa am de a face cu lumea lor..Dar si asta este o cu totul alta poveste, din cu totul alt capitol...
...Tind sa cred ca tata m-a iubit din prima zi. Nu avea cum sa fie altfel. Eram copilul perfect, parca decupat dintr-o revista de propaganda germana. Pur arian scria pe eticheta mea. Nu vreau sa "ma dau rotund"..Rare sunt cazurile ca noii nascuti sa fie urati. Dar daca noul tau nascut indeplineste etalonul de "frumusete masculina" la prima aparitie, nu ai cum sa nu fi "impresionat"..M-a iubit, dar a facut-o asa cum a crezut el de cuviinta. Discret, fara gesturi inutile, fara sentimentalisme.. Lumea in care traise el nu cunostea duiosia. Cel mai tandru gest al bunicii (mama lui) insemna o mangaiere usoara, aproape ca o atingere din greseala, pe crestet..o oferea extrem de rar si o clipa mai tarziu dupa aceea se rusina de slabiciunea ei.
La nici un an, dupa "marele eveniment" mama, urmarita de temeri si angoase fata de casa in care locuia, a reusit sa-l convinga pe tata, sa paraseasca "cuibul" familial si sa-si caute impreuna, propriul rost in viata.. A durat ceva timp. Locuinte libere erau putine si in acele timpuri. Partidul insa, care veghea neintrerupt la binele exponentilor clasei muncitoare, gasea intotdeauna o rezolvare. Si s-au mutat "cu chirie" intr-una din casele nationalizate, ce apartinusera unor dusmani ai poporului..Partea proasta era ca "dusmanul poporului" locuia impreuna cu tine, in aceeasi casa..casa lui de drept. Si evident, "dusmanul poporului" te privea dusmanos, ca pe un intrus neavenit. Daca erai o fire blanda, lasai capul jos, iti fereai privirea si incercai sa eviti conflictele..Nu era insa cazul lui Luta sau Gutza, cum ii spuneai colegii de munca..Luta nu mai era copilul cuminte si supus, care mergea sase kilometri pe jos pana la locul lui umil de munca..Luta se schimbase total, odata cu venirea mea. Devenise mascul Alfa peste noapte. Toata frustarea acumulata in adolescenta se revarsase..In ultimele saptamani inainte de plecarea din casa parinteasca a cutezat chiar sa ridice tonul agresiv si sa-si contrazica fatis parintii...Nemaivazut ! Bineinteles, bunica a plasat vina in spinarea mamei, convinsa fiind in influenta ei "nefasta". Nici vorba. "Lambert, leul oita" hotarase in sfarsit sa se arunce in arena, pentru turma lui…
Prima casa cu chirie, in care am locuit era situata pe strada Morilor..Habar nu am de ce se numea astfel acea strada, pentru ca pe ea nu se afla nici macar o singura moara..Exista insa “fabrica de nasturi”. O intreprindere “popular romana” (pentru ca pe atunci traiam in Republica Populara Romana condusa de catre tovarasul Gheorghe,Gheorghiu Dej) a carei preocupare era sa transforme carcasele scoicilor din lacul Brates (mama si ce scoici cresteau in Brates..cat o palma de pianist de lungi) in nasturi sidefati pentru camasile clasei muncitoare si nu numai..Amintirile mele despre el, in acea perioda sunt ca si inexistente…Eram “prea tanar” pe atunci, ca sa ma preocupe si alte chestii, in afara de propria-mi persoana. Am aflat insa mai tarziu de la mama, ca un urma unor repetate conflicte cu proprietarul (un fel de: “Manea, scurtul si uratul/ Manea grosu si-artagosul”) ne-am mutat, cu catel, cu purcel (asa vine vorba - nu aveam nici catel nici purcel) mai la est si mai la vale..pe strada Tecuci. Ei..aici alta viata.. Deja ma mai “maturizasem”. Astfel incat mi-amintesc perfect cum, cam o data pe luna, mama ii calca tatei camasa alba, apretata scoarta, ii peria meticulos costumul (probabil reusise sa isi faca, sau cumpere altul) si ii facea un nod frumos la cravata de sedinte..Da..Luta, tatal meu, ajunsese prin hotararea colectivului de munca, secretar de partid. Manat de Dcuriozitate despre misterosul loc pe care il viziteaza regulat acesta, intr-o asemenea zi si invidios peste poate ca doar el are parte de plimbarea cu “Volga” institutiei care il ducea si aducea la si de la eveniment, am “bazait” si am tot bazait sa il insotesc, incat, in cele din urma, “tovarasul secretar” a aprobat participarea mea extraordinara, la sedinta ce avea sa se desfasoare in acea zi..Bineinteles ca acordul (greu acceptat) fusese dat numai dupa ce-i promisesem ca ma voi comporta ca un “baiat mare”..Adica nu ma voi plange de plictiseala, voi sta cuminte pe scaunelul meu si voi fi ascultator…In entuziasmul meu de copil care primeste un lucru interzis as fi promis si ca invat limba chineza, numai sa particip la eveniment…Dar, evenimentul a avut un sfarsit nu tocmai fericit pentru participant.. Excluzand fascinatia impresionantei sali de sedinte, impopotonata cu drapele si tablouri ale “marilor” conducatori, animata de zeci de figuri necunoscute, costumate “la patru ace”, bineinteles ca m-am plictisit dupa deja doua “luari de cuvant” si bineinteles ca am inceput sa emit fel de fel de “pretentii” catre tovarasul secretar, care incerca sa orchestreze sedinta. Rezultatul sedintei, a insemnat pentru “tanarul” participant un “vot de blam” urmat de o sanctiune “administrativa”..in sensul ca mi-au fost administrate o duzina de palme paterne (si avea tata niste palme grele..muncite) pe partea cea mai bombata a trupului dolofan. Tata a ramas sa “incheie procesul verbal” impreuna cu cativa tovarasi la o terasa din apropiere, conform protocolului, iar eu am fost aruncat in “Volga” (autoturism sovietic) si plin de muci si cu orgoliul sifonat, m-am intors acasa..Asta a fost prima “corectie” primita, dar si prima lectie invatata: “gura bate curul..” (tot un proverb romanesc). Asta se intampla prin “60.
Un an mai tarziu, deja ma “maturizasem” nitel. Eram “student la gradinita” Tata ma lua cu el (spre entuziasmul meu) tot mai des in cursele sale. Mama imi pregatea sandvisul cu ce avea mai bun prin camara (inca nu aflasem de existenta frigiderelor) si mi-l punea impachetat frumos, in gentuta de tabla vesel pictata, cu care mergeam la cursuri (a se citi gradinita). Eram fascinat de masini. In cabinele lor am inteles cat de larga este lumea inconjuratoare, in cabinele lor am invatat primele lectii de istorie, predate de tata. Acolo mancam si de multe ori dormeam ca un pui de om nevinovat, pe o patura frumos asternuta pe vinilinul banchetei, langa tatal meu, ce avea grija sa conduca mai incet si mai atent la hartoape, pentru a nu-mi deranja somnul. Prin garaje, ma cataram prin toate harburile abandonate si pline de paianjeni..deschideam (uneori cu greu) capotele tuturor motoarelor, curios la multimea de “chestii” ce se gaseau acolo. Tata imi explica cu rabdare rolul fiecareia si facea haz cand constata cat de diferita era “starea mea de curatenie” dupa incursiunile mele “ Iar o sa ma certe mata’ din cauza ta..Erai ca fulgul dimineata..si acum esti ca.. ? Ca porcu’ raspundeam eu cu mandrie “ Mare parte din copilaria mea mi-am petrecut-o calatorind aiurea, dintr-o parte in alta, mirosind a benzina, culegand fructe coapte din copacii de pe marginea soselei sau struguri din via lui “bunicu”. Copil fiind, si pofticios ca toti copiii,la vederea vreunei plantatii de vita de vie, in proprietatea vreunei “cooperative agricole de productie”, il intrebam pe tata daca ar putea opri masina un pic..cat sa iau si eu un strugure mare si ispititor..El isi dadea imediat acordul spunandu-mi serios: “ Du-te tata si ia..Asta-i via lui bunicu.. Nu te cearta nimeni..” Iar eu, ma minunam de fiecare data, despre cat de avut este bunicul meu, de are atatea vii si livezi si lanuri de floarea soarelui, sau de porumb numai bun de pus la fiert…Sfanta inocenta copilareasca…
In anul domnului (de fapt al tovarasului Dej) 1962 tata a primit repartitia unui apartament nou-nout, cu doua camere, intr-unul din cartierele nou-noute ale orasului, Tiglina I.. A primit cheile si i s-a recomandat sa mai astepte o zi, doua, pana se va face curatenia inaintea receptiei oficiale. Cine mai avea chef sa astepte inca o zi..Ne-am mutat de urgenta, pana seara, pentru ca in afara de un sifonier din placaj, cu doua usi, un pat dublu care se desfacea in bucati si clasicul bufet de bucatarie, ca tot chiriasul care umbla cu traista-n bat,de colo-colo, batut de vant, nu aveam. Apartamentul era la parter. Asa l-a ales tata, pentru a-si putea face o mica gradinita, in fata geamului..Numai ca in fata geamului se aflau, ca dupa santier, mormane de moloz, caramizi sparte, bucati de ciment si cate si mai cate.. Trei zile a muncit pana a eliberat terenul, de puteai juca fotbal pe el. Camionul pe care lucra, era parcat in fata scarii pana se umplea, apoi pleca cu el..el stia unde de il descarca si tot asa. Singura lui nemultumire era faptul ca terenul eliberat era destul de sterp. Pamantul era lutos si galben..In astea trei zile, blocul deja era ocupat la capacitate maxima. Eu deja imi facusem o multime de prieteni.. Si aveam si de unde alege. In cele trei scari ale cladirii se adunasera cam doua duzini de copii. Cel putin o duzina erau baieti de varste apropiate. Saptamana ce a urmat, intr-o zi frumoasa a venit iarasi cu camionul acasa. Mi-a spus scurt: “hai cu mine” si am plecat…In padurea Garboavele, din apropierea orasului se construia un complex de recreere. Restaurant, locuri de joaca, terenuri de sport..tot tacamul. Un excavator sapa de zor pentru fundatii. Mormane mari de pamant, negru taciune, sol gras, de padure, tronau de o parte si alta a fundatiei excavate..Aceasta era destinatia scurtei noastre calatorii. Pentru o sticla de vin, in cateva minute, nenea de pe excavatorul “Progresul” ne-a umplut ochi camionul cu pamant mirosind a padure. Intorsi acasa, tata a lopatat incarcatura mai rapid decat un “excavator cu barba”..cum erau numiti pentru performanta lor, lucratorii in constructii, lipoveni.. Ba inca, pana seara a mai facut doua curse, rugat fiind si de alti vecini dispusi si ei sa investeasca in “ecologie”. Duminica, in ziua lui libera, a muncit de dimineata pana seara impreuna cu mama, plantand flori, de ei stiute, tufe de iasomie si braduti ornamentali. Eu, care cascam gura la tot ce se petrecea, am fost pus sa sap o groapa mare..cat de mare pot eu. Nu prea mi-a convenit activitatea aceasta, dar nu am indraznit sa comentez. Stiam ca daca il supar, nu aveam decat de pierdut..Dupa ce am terminat si “seful” a facut inspectia lucrarii (imbunatatita substantial de catre el) mi-a dat un bat de doua ori cat mine de inalt si gros cat mana mea, despre care mi-a spus ca ar fi primul copac pe care il plantez in viata mea. Era un tei..(Si acum traieste copacul acela E falnic si maiestos inca). Asa era tata.. Taranul din Foltesti ce iubea pamantul si libertatea, a ramas vesnic viu in launtrul sau…
Din 1963 am fost promovat la rangul de elev ciclul intai. Si tot din acel an, am onceput si cursurile celor “sapte ani de acasa”. Asta mai cu seama, pe timpul vacantelor de primavara si vara, vand ma tineam scai dupa tata, aproape la orice cursa in afara orasului. In dimineata plimbarii promise, ma trezeam inaintea lui, ca nu cumva sa ma lase acasa.. El avea programul lui zilnic, bine stabilit: Spalat pana la brau, cu apa rece, indiferent de anotimp (o data nu a mirosit a transpiratie omul acesta), barbierit (avea un pamatuf pentru spumarea barbii din par de bursuc..mandria lui si folosea in aparat doar lame de ras Wilkinson) apoi gustarea.. ceva pregatit de mama, care era si ea treaza de mult. Isi dadea cu crema, obligatoriu, incaltarile si se imbraca. Garajul unde odihnea camionul, duba, dubita pe care lucra era situat la o distanta considerabila gata de blocul nostru. Tata, adeptul “piciorului frumos” facut pe jos ma lua de mana, si pana la destinatie, aproape o ora de mers, ma initia intre ale vietii..De la el am invatat ca:”Trebuie sa fi respectuos cu toata lumea. Respecta si vei fi respectat. Poti vorbi si cu un gunoier, fara sa tii cu nasul pe sus. Gandeste-te ca omul acela face o meserie cinstita, pentru o bucata de paine..O meserie pe care tu, poate nu ai putea, sau ai dori sa o faci. Poarta-te curat si ai grija de hainele tale. Unde este curatenie, boala intra mult mai greu. Sa nu te impinga pacatul sa ajungi sa furi. Daca iti trebuie ceva, imi spui. Daca se poate, iti dau bani sa-ti cumperi. Daca nu, astepti pana se poate. Sa inveti sa-ti ti cuvantul dat. Cel mai nenorocit om este mincinosul”...si cate si mai cate. Daca mancam o “eugenie” pe drum, tineam ambalajul in mana, pana ce gaseam un cos de gunoi disponibil. La serviciu era respectat. Nu permitea glumele golanesti si nu se amesteca in vorba cu oricine..Din pricina asta, unii (nu amicii lui) ii spuneau, rautacios, “Mutu” Nu il afecta cu nimic. Avea un cerc restrans de patru- cinci tovarasi cu care discuta toate cele, dupa orele de munca, la o baterie de vin cu sifon, servita la legendara gradina de vara “Dambovita” din centrul orasului..Si aici ma tineam dupa el, cu toate ca la sfarsitul cursei, cand intra in oras, ma intreba de fiecare data: “Ce faci ? Te duc acasa, sau mergi cu mine la garaj ?” Bineinteles ca alegeam varianta a doua, cu toate ca stiam ca dupa ce spala masina pe rampa (asta obligatoriu) va merge cu “baietii” la un sprit. Imi placea mult la “Dambovita”..Era o atmosfera placuta. Pe jos era asternut un strat de pietricele de granit, ca un covor gros, care scartiau sub picioare. In mijlocul gradinii, era amplasat un bazin cu apa, alimentat printr-o conducta circulara, din care tasnea apa boltit, din loc in loc. Un nene, canta frumos din acordeon, un altul il acompania la vioara, plus o tanti care mai dadea si ea din gura cu pauzele de rigoare. Imi placea, mai ales, ca toti amicii lui imi ofereau, pe rand, sirop cu sifon, de toate culorile si gusturile (inca nu aparuse pe atunci sucul la sticla) Ei mancau mici (aveam bineinteles si eu portia mea) si beau bere sau vin la gheata, cu sifon. Toata distractia dura ceva timp, dar imi gaseam vesnic ceva interesant de facut..Nici tata, nici amicii lui nu beau peste masura. Niciodata nu au iesit matahaind de acolo. Asta imi placea la ei..Pe urma, ne urcam in autobuz si plecam catre casa..Ajunsi aici, deja in pragul serii, mama ne iscodea ingrijorata:”Mai omule..Ce Dumnezeu (niciodata nu pomenea numele opozantului) ati facut pana la ora asta ? Mai tii si copilul asta, flamand, dupa tine..” / “ Taci tu femeie, ce sti tu..Vezi-ti de ale tale..Am avut niste probleme pe drum..De asta am intarziat”...si imi facea complice cu ochiul. Cand pleca la baie, sa se spele (acelasi protocol..ca in schita cu “Valetul si alteta sa” cu Horatiu Malaele) mama, ma iscodea neincrezatoare: “Puiut, ia spune-i tu drept lui mama..Nu-i asa ca ati fost cu baietii la o bere? Hai ca stiu deja..”/ “Nu mamica, nici vorba (negam eu vehement)..am intarziat din pricina masinii..Nu stiu ce avea..” O vorba nu “dadeam din casa”..Ce dracu.Doar eram si eu barbat..
