Asteptam prima zi de scoala cu sufletul la gura. Cel mai mult ma motiva ideea ca as putea citii singur povestile pe care uneori mama nu avea timp sa mi le ofere. Deh, discordanta de ore. Daca ar fi fost dupa mine, as fi ascultat povesti intreaga zi. Viata era atat de minunata atunci.... Locuiam de putin timp intr-un cartier nou, unde " statul " ne repartizase un apartament nou intr-un bloc nou, langa o scoala noua. Ai mei erau tineri si multumiti, pasarile ciripeau vesele, ziua de joaca tinea opt ore...
Mama ma pregatise temeinic pentru eveniment. Imi cumparase un ghiozdan nou nout, de la libraria din complexul comercial. In el, incapeau ( si mai ramanea o multime de loc ) patru caiete de caligrafie si patru de " artimetica ", un penar dolofan de lemn lacuit, cu capac rabatabil prevazut cu o numaratoare micuta cu bile de sticla albastre. In interior avea despartituri ingenios randuite in care-si gaseau locul un toc de lemn, albastru, o radiera moale si gingasa, doua creioane cu mina de grafit, unul bicolor, rosu/ albastru, si cateva tampoane de sugativa, atat de necesare unui novice precum si o calimara de sticla cu cerneala albastra, patratoasa, pe care o manipulam cu deosebita atentie, mai ceva ca o mina antipersonal. Pe langa ustensilele de " birotica ", la loc de cinste se afla si o cutiuta metalica cu capac rabatabil, decorat cu girafe si hipopotami, dolofani, ce urma sa gazduiasca " sandwich-urile " micului scolar, si un stergar frumos impodobit, pentru folosinta la grupul social. Mama ar mai fi adaugat multe, dar se limitase pentru inceput, dupa o documentare printre vecinele cu " experienta ", la strictul necesar. Ghiozdanul era maro' la culoare si confectionat din carton presat. Avea in loc de curele, niste sforicele rotunde, de aceeasi culoare. Pentru mine reprezenta o evolutie uriasa, fata de stupida geantuta de gradinita. M-as fi dus afara, sa ma laud cu el, dar cum mi se interzisese, m-am plimbat cateva zile, cu el in spate prin casa, fudulindu-ma in fata oglindei.
In curtea scolii, la ora 08.00 dimineata incepuse festivitatea de deschidere a cursurilor. Platoul pietruit, era impartit in doua sectiuni imaginare. Privit din perspectiva oratorilor, in partea dreapta ceata de piticoti, separati vremelnic de mamele lor, alaturi de ei, grupul de parinti ce pareau ca poposisera intr-o peluza, din pricina multitudini de buchete florale, iar in stanga, in ordinea claselor, elevi mai mari si mai mici, mai linistiti si mai indisciplinati, in functie de gradul lor de vechime cumulat in cadrul acelei institutii.
Un nene, vorbea ceva, incercand sa se impuna vacarmului, cu greu stapanit de catre " cadrele " dispersate in multime. Nu ma interesa ce vorbeste si nu-mi placea de figura lui. Incercam sa nu o scap din priviri pe mama, care ar fi putut sa o stearga de acolo si sa ma lase singur. Omul acela, printre altele strigase si catalogul clasei 1-a ocazie, cu care in locul nostru, al viitorilor cursanti raspunsesera cu " prezent " mamicile atente, numai ochi si urechi. Si aveau si de ce. La fiecare nume, nenea acela ( care mai tarziu aveam sa aflu ca este tovarasul director ) dupa ce ne citea numele, specifica si clasa in care urma sa invatam : 1A, 1B, 1C, 1D...Patru clase numai de-a-ntaia. Erau sumedenie de copii, pe vremea aceea...
Dupa ceremonie, cu mamele de mana, am pasit in clasa repartizata, la parterul institutiei. Asta, din motive de securitate pentru cei mici si impiedecati, abia intrati pe portile scolii. Intr-o organizare impecabila ( populara, ca si republica ) pe fiecare banca alaturi de manuale, se afla cate un biletel cu numele micului cursant. Idee buna si novatoare, care impiedeca busculada si dezordinea. Mama, m-a impins incetisor si m-a asezat pe bancuta pupitrului. M-a mangaiat emotionata pe crestet si mi-a recomandat sa fiu cuminte si ascultator, pentru ca ea, de altfel, ca toate mamele, avea sa parasesca incaperea, asa fiind randuiala. Am privit-o panicat si rugator, dar emotiile erau atat de intense, incat nu puteam articula nici macar un sunet. In sala de clasa si-a facut aparitia o femeie straina, cu o carte imensa ( cum nu mai vazusem nicaieri, sub brat ). A spus cum o cheama ( dar cine avea urechi pentru asta ) si le-a cerut mamicilor sa iasa afara. Pe cat de fericit fusesem in dimineata acelei zile, pe atat de trist si speriat eram cand mama s-a conformat si a parasit locatia.
Am aflat ( de la ea ) ca pe tanti o cheama Manta si va trebui sa i ne adresam cu " tovarasa invatatoare ", ca urmatorii patru ani ii vom petrece impreuna la scoala, ce ne va instruii sa ne purtam cuviincios si sa invatam a scrie si a citi. Ne-a mai zis cat de bine s-a inteles cu fostii ei elevi, ce trecusera anul acesta in ciclul doi ( Doamne, ce mari trebuie sa fi fost ) si ca ar dorii sa se inteleaga la fel si cu noi. Eu o ascultam cu gura cascata si o aprobam tacut in minte. Eram de acord cu tot ce zicea, de ce nu as fi fost. Asteptam totusi nerabdator sa ne spuna cam in cat timp vom putea citii...Rasfoisem pe furis una dintre cartile de pe pupitru care-mi starnise o vie curiozitate. Avea o multime de poze, lucru rar intalnit la cartile ce le aveam prin casa, si o multime de semne necunoscute...
N-am stat mai mult de o ora in clasa, in acea prima zi de scoala. Mama, saraca, m-a asteptat si ea, ca si alti parinti, tot aproape o ora, in curtea enorma ( pentru mine ) a scolii. Am iesit mandru si plin de importanta pe usa clasei si am condus-o fudul pe mama, pana acasa, demonstrandu-i ca stiu la perfectie drumul de intoarcere. Eram baiat mare, de acum...
Cateva saptamani m-am muncit in a deprinde tehnica desenarii bastonaselor, liniutelor, carligutelor si alte imbarligaturi, ale caror utilitate nu reuseam de loc sa o inteleg. Strangeam tocul de lemn intre degete, pana se albeau si tot serpuite ieseau liniutele. Ba mai mult, aveam si tendinta de a scrie cu mana stanga, lucru de neimaginat pentru mama, care ma plesnea indignata, corectandu-ma la timp. Dupa cele cateva saptamani de " antrenament " am trecut la lucruri mai serioase. Combinarea alambicata a misterioaselor semne invatate si deslusirea lor. Aici munca....Penite distruse, file de caiet rupte, palme dupa ceafa si lacrimi...
Aproape de sfarsitul primului trimestru, silabiseam binisor si ajunsesem sa scriu ordonat si acceptabil. Inainte de vacanta de iarna am avut revelatia de a reusii ca dintr-o simpla insiruire de litere, receptionez un mesaj : << Ana are mere.>> Era cea mai tare chestie. Aflasem asta, fara sa mi-o spuna nimeni, fara sa stie nimeni lucrul asta in afara de mine, citindu-l in carte. Daca vroiam, il puteam spune eu, la randul meu , mai departe. Daca nu, ramanea secretul meu. Eram singurul care-l stia.
Trei cuvinte, deschideau portile imaginatiei. << Ana are mere >>
- Daca vrei sa stii, eu unul nici nu prea ma omor dupa mere. Si pe urma, Ana asta, nu prea-mi inspira incredere. Sigur e mai mare decat mine si mai e si fata pe deasupra. Fetele sunt nesuferite si plangaciaose. Daca-i cer si eu un mar, in mod sigur ma refuza. Atata paguba. Ti-am zis doar ca nu ma omor dupa mere asa incat n-o sa-i dau satisfactia sa ma refuze. Sa faca bors cu ele.....
Da, dar uite, daca intorc fila, vad un pic mai jos ca << Mara are mure >>
- Deja devine interesant. Murele imi plac.Ce-o fi de capul lui Mara oare ?...N-am mai auzit numele asta. Mara...Cah ! Imi aduce aminte de merele Anei. De ce nu o cheama altfel ? Si de ce sa nu o cheme altfel. Ia sa-i gasesc eu un nume mai frumos.....Stiu. Monica. Asa da. << Monica are mure >>. Muuult mai bine. Monica o cheama si pe fetita de la etajul doi. E draguta foc, dar cred ca e mai mica decat mine. Mama, Monico ce-mi mai plac murele. deja imi lasa gura apa. M-as duce cu Monica asta sa culeg mure, sa le mancam impreuna si sa ne inegrim buzele de la ele...Monica ar avea buze de mure..Te iubesc Monica ! Ei ! Te-aude mama si-ti da ea...
In vacanta de iarna, dupa ce ma jucam pana inghetam in zapada, seara, incercam sa citesc singur o poveste din cartea mamei. Nu prea mergea. Erau atatea cuvinte noi si neintelese. Pana desluseam o fraza uitam despre ce a fost vorba in prima. Asa ca-mi luam abecedarul, tovaras de nadejde, ce spunea lucrurilor pe nume, fara imbarligaturi si ocolisuri si care ma lasa pe mine sa adaug detaliile.
<< Fanica si fulgul >> Asta e interesanta. Si la noi e iarna. Ia sa vedem ce peripetii are Fanica asta ?
<< Afara e frig. Fanica vede un fulg. Ce fulg mare. O sa facem un om de zapada. >>
- Fanica asta e baiat simpatic.In ce clasa o fi ? M-as juca cu el, numai ca e cam prostut. Mai Fanica, cum sa faci un om de zapada dintr-un singur fulg. Asteapta mai sa mai ninga...Da' e o idee buna. Maine am sa-l rog si eu pe tata sa-mi faca un om de zapada. Nu stiu daca mama o sa fie de acord sa-mi dea cratita verde sa i-o pun pe cap omului meu...Da parca ce-i fac. Doar nu o stric....Morcov am vazut in camara, matura avem....Da carbuni pentru ochi si nasturi ? Carbuni, da , carbuni de unde iei ?....Gata, stiu ! Am sa fac omul de zapada in curtea bunicilor. Acolo nu fura nimeni tigaia si nici nu-mi darama omul...Si bunica imi da cate tigai vreau eu.............Fanica, Fanica...daca vrei te iau si pe tine sa facem omul....si eu vad un fulg, ba chiar sunt mii...e atat de cald si bine...si mi-e atat de somn..................................................................................
Abecedarule, iti multumesc ca m-ai invatat cum sa intru in lumea viselor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu