APARAT

                                                                 

  Dupa moartea bunicii materne, putinele ei lucruri, inghesuite intr-o camaruta cu chirie, au fost gestionate de matusa mea ( sora mamei ) tanti Maria.
  Tanti, locuia pe strada Plugului, oficial numita strada. In realitate, o ulita in panta, curbata ca un sarpe intins la soare, pavata cu clasica ( pe atunci ) piatra de rau. Copacii cresteau doar prin curtile oamenilor, pentru ca in ingustimea stradutei nu-si puteau gasii umbra. In schimb, paraiase de zoaie verzulii susurau grabite la vale, pe ambele laturi ale partii carosabile, facandu-ma sa ma visez, intr-o locatie montana, atunci cand paseam pe pietrele ei.
  Ca mai toata lumea, si tanti Maria locuia intr-o casa nationalizata. Dispusa in forma de " L ", intr-o curte lunga cu copaci anemici si saraci, casa, adapostea in latura impunatoare familia fostilor proprietari, care stateau ascunsi si ostili celor care le invadau curtea lunga si ingusta, catre locuinta chiriasilor impusi de catre stat. Latura mai mica a " L-ului ", era si mai joasa, fata de restul cladrii. Probabil, ca initial fusese aripa cladirii destinata personalului auxiliar. Asa joasa cum era, pentru mine, ca si copil era impresionanta. Doua camere, una dintre ele cu baie, doata cu boiler din cupru, pe gaz, un holisor lung ce incorpora o camara spatioasa ( transformata de tanti, in bucatarie) si inca o camera, la capatul lui, initial bucatarie, dar transformata de aceeasi matusa in dormitor...In acesta camera, stateau la povesti, mama si tanti ( sora ei ) in timp ce eu imi cautam de lucru, incercand sa descopar ceva cat de cat interesant si inedit. Inedit, era pentru mine, aparatul de radio, cu lampi si clape de fildes, ce lumina in verde o ferestruica misterioasa. In cutia lui de lemn maroniu, frumos lacuita, banuiam ca salasuiesc cateva duzini de omuleti ce vorbesc, canta si  povestesc astfel incat sa poata fi auziti fara a fi vazuti. Altminteri cum putea vorbi o cutie de lemn... Dupa ce infulecam pofticios o duzina de prajituri, inspectam casa matusei in sus si-n jos, obosit, ma cuibaream la spatele mamei, in canapea si-mi lipeam urechea de aparat...
- Cotele apelor Dunarii :  Calafat 115 cm, creste 2 cm. Corabia 112 cm creste 5 cm. Giurgiu 122 cm scade un cm......
- Ce chestie ? ( gandeam eu, elev prin clasa a patra, care deja stia cat inseamna 115 cm ) Vai de mama lor, ce mai Dunare au si astia. Auzi tu. Un metru si un pic...Mai mare e balta din rapa Tiglinei, decat Dunarea lor.
 Bai prapaditilor, inseamna ca pe la voi trec numai barci si plute. De unde vapoare la adancimea asta....
   Apoi, urmau aceleasi cote in franceza si rusa.. Mama, ce ciudat mai sunau...
- Transmitem in continuare un potpuriu de muzica populara romaneasca.
  Si incepea o femeie sa cante. << Mi-am facut bundita noua, maaai neiculitaaa >>
- Mama! Ce e aia bundita ?
 Mama purta cu matusa o discutie aprinsa...nu ma baga in seama.
- Mama ! N-auzi ? Ce e aia bundita ?
- Aud,aud. Un fel de cojocel...cam asa ceva si vezi-ti de treaba acolo, nu ma mai intrerupe..
- Cojocel...Si de ce trebuia sa-l poceasca atat. Nu putea sa zica, pur si simplu : Mi-am facut cojocel nou...sa inteleaga toata lumea...
 - Frumos mai canta Angela Moldovan a noastra, comenta matusa Maria ( la origine, ca si mama, bucovineanca )
- Ei da, ca parca sti matale cum o cheama pe femeia asta care a cantat acum..Ma bagam si eu in seama, neincrezator.
- Stiu, cum sa nu stiu. O recunosc dupa voce, puiule..
- Aiurea, gandeam eu. Cum naiba sa stii cum il cheama pe un om, numai dupa voce...Tanti asta, ma crede tampit, bag seama...Eu daca aud un om vorbind pe strada sau in autobuz, am habar cum ii zice ?
Femeia termina de cantat si incepea un nene sa se produca..
Matusa ma privea amuzata, cu coada ochiului si-mi zicea"
- Uite, acuma canta Gica Petrescu...
- Da...bine, te si cred...Si distrat, imi aruncam privirile pe una din revistele depozitate pe lada recamierului..
    Dupa cateva minute, muzica inceta, si prezentatoare anunta cu o voce sobra ( ca o invatatoare )
- Au canta pentru dumneavoastra: Angela Moldovan, Gica Petrescu...si continua cu inca cateva nume..
- Hait ! A avut dreptate. Intr-adevar, asa ii chema. Fantastic. Cum naiba si-a dat seama ? ,,,,Nu, e clar. Omuletii din cutie o cunosc si i-au soptit toate numele, numai sa-si rada de mine....
   Ma fascina aparatul acela. Cu toate acestea, atunci cand vizita mamei, la matusa, se desfasura in alta camera, nu ma aventuram de unul singur in preajma lui, chiar inchis fiind. Nu-mi inspira prea mare incredere, cutia lui frumos lacuita, cu spiridusii lui, cu tot............................................................................................