...Destepaaarea !!! Biban puturos...Ma smulg cu greu dintr-un vis "fierbinte" avand drept consecinta o erectie pe masura... Pastele masii de viata... Tot in cloaca asta ma aflu.. caporalul Achihai e vesel nevoie mare. Azi iesim pe "teren" la sapat de santuri. Ma inveselesc si eu, ca boul, la gandul ca in urmatoarele saptamani o sa scap de instructia de front, cu vesnicele ei : Drepti / Va aliniati/ Laaa Staaanga/ Laaa Dreaaapta/ Laaa Staaanga-nprejurrr / La Biuta adunarea / In formatie adunaaarea / ...culcat, sculat, eructat, scuipat...pauza de fumat si inevitabilul " Da capo al fine" odata si inca o data si daca caporalul nu e multumit iarasi o data... Ma rog...cica perioada asta de "instructie de front" avea sa ne transforme in "bravi soldati cu pieptul de otel" din fata carora, hoardele imperialiste de puscasi marini americani, legionari marocani, nazisti supravietuitori ai Stalingradului, fanatici kamikaze japonezi si alte nationalitati invadatoare, aveau sa paraseasca prin fuga lasa, campul de batalie, iar noi sa ne umplem de glorie, vorba cantecului ( ostasesc ) " Hai sa-ntindem hora mare, mai pe-aici, mai pe colea / Sa se vada la hotare, ca ne-aparam patria "...Circ populatie...desene animate cu " Lolek si Bolek " ( celebre desene animate, Cehozlovace ale anilor "70 )
Executam regulamentar programul de inviorare, de curatat latrine infundate ( oare cu ce...) de vascuit bocanci cu pasta de petrol neagra, de "servit masa" ( vesnica tocana de cartofi zemosi si ceai cu bromura ) si in final, cu speranta in suflet, ne aliniem in fata magaziei generale a tovarasului plutonier Raileanu pentru a ne lua in primire "efectele"....Suntem triati rapid, de catre gradatul nostru ( Achihai ) in grupe de catre doi sapatori-excavatoristi manuali. Prin hazardul sortii si inspiratia caporalului, fac "grupa" cu Popov Ghita ..Bun baiat...prea bun, prea ca la tzara ( stupida reclama ). Ne nimerisem nitel, pe tren, ca si colegi de "cinzeaca" in compartiment, catre "destinatia finala"...Apoi, prea multe "afinitati" nu ne apropiasera... Ma rog..Partea buna era ca respectivul se incadra in "zona geografica" a subsemnatului...Primim, la urgenta, un tarnacop ( mai tarziu aveam sa constat ca din pricina cozii "nitel fisurata" vibra ca un violoncel de firma ) un harlet harbuit si o lopata cu care ai fi putut lesne ingropa un dinozaur, sau un tanc T34...atat de generoasa era ca si dimensiuni... Dupa ce plutonul isi "revendica" in totalitate ustensilele, ne aliniem frumos, si behaind voiosi nevoie mare un cantec despre frunzulite de musetel, soldatei care dorm in post cu armamentul din dotare in "capatai" si mandrute gingase si indragostite ce-i mangaie, dupa ce au obtinut permisiunea mamelor, ne indreptam tantosi si hotarati catre " campul de lupta "
Afara, cu toate ca e trecut de ora opt, nu sunt mai mult de minus cinci grade ( asta in conditia in care, toata noaptea, mercurul din termometru n-a reusit sa treaca de gradatia cu minus douazeci. Cineva, mai harnic decat noi, a trasat deja inceputul traseului pe care se preconiza ca avea sa se lungeasca santul. Lentul Agherghitoaiei, care e cu noi, rupe formatia si ne strangem ciotca, precum puii de gaina, in jurul lui.
- Mai baieti, uite cum sta situatia...Incepem de aici si in maxim doua saptamani musai trebuie sa ajungem cu sapatul in curtea CAP-ului, unde se afla castelul de apa...Sunteti douazeci. Zece grupe de cate doi bravi osteni. Norma de sapat pe zi este de zece metri. Santul trebuie sa aiba o latime de cincizeci de centimetri si o adancime de un metru jumate...Joaca de copil. Munciti pana la zece treizeci. Pauza de supliment un sfert de ora. Apoi reluati pana la paispe, cand ne intoarcem in unitate, ne spalam frumusel si ne prezentam la raportul companiei...Dupa asta, servitul mesei si restul programului, pe care o sa vi-l comunice gradatii... Ce vreau de la voi ? Seriozitate si munca facuta cu simtul raspunderii, pentru ca nu ne permitem sa taraganam. Peste doua saptamani incepe campania de primavara si astia intra cu tractoarele in brazda, nu stau dupa curu' nostru sa ne astepte...Ati inteles ???
Sa traiti, am inteles, urlam noi sub privirile biciuitoare ale gradatilor....Achihai ne striga dupa un tabel intocmit de catre cine stie, si ne conduce catre "locul de munca".. Acesta este marcat in ambele capete cu cate un tarus motat cu o carpita de culoare incerta, provenind pe semne din ramasitele unui cearsaf de pat, reformat...
- Bai Ghita, incerc eu un inceput de conversatie cu " partenerul" meu... Se vede treaba ca o sa lucram ceva timp impreuna.. Vreau sa cred ca o sa ne intelegem de minune si nu o sa avem probleme...
- Ce probleme colegu' ??? Nimeni nu o sa aibe probleme...
- Bravo mai... Eu zic sa ne zicem pe nume ( o dau eu pe sentimentalisme ) asa cum ne striga acasa parintii si prietenii...De exemplu, pe mine ma alinta ai mei cu...Puiu...Pricepi ?
- Am inteles colegu...
Ba, asta-i cam tare de cap, imi zic eu....Da las' ca-l dau eu pe brazda...
- Pe tine cum te alinta ai tai, sau prietenii...gacicile ( si-i fac complice cu ochiul ) ???
- Pai cum adicalea ? Ghita si gata...
Pa mata de taranoi...Bou si eu...Cine dracu sa alinte unul din aia cinci sase copchii mucosi, vesnic flamanzi si despuiati, din batatura. Am facut rahatul praf cu alintatul meu....
- Mai Ghitisor, uite ca deja imi esti tare simpatic...sa mor eu...Eu am sa-ti zic Ghitisor...Imi place mie cum suna...Ce zici ?
- Zi-mi cum vrei, da hai sa ne apucam de treaba, ca se ia caporalul de noi...
Imi fac rapid o socoteala in minte: Sunt trei unelte...Un tarnacop, un harlet si o lopata....Bag sama, ca al de lucra cu tarnacopul este mai in avantaj....Izbesti de cateva ori, pe urma "fraierul" cu harletul trebuie sa largeasca gropa si mai trebuie si sa scoata pamantul din ea cu lopata...Gata frate, il trombonesc pa asta si ma bag la tarnacop...
Scuip gospodareste in palme si insfac rapid unealta cu pricina, fara a-i lasa camaradului sansa de a-si exprima si el alegerea...Ghitisor, ma priveste pasnic, asteptand cuminte sa-i vina randul ...
Ridic amenintator tarnacopul deasupra capului si il reped vijelios catre brazda de pamant inghetata.....Zbarrrrr face coada uneltei in mainile mele, dupa ce fierul loveste pamantul...Ce mama dracului se intampla ??? Bai frate, parca m-a curentat nu alta...Din instinct de conservare dau drumul dubioasei unelte si asta sare in sus si se duce cativa metri mai incolo, rostogolindu-se... Ghitisor se rastogoleste si el de atata ras...Privesc in locul in care am tintit si spre stupefactia mea, nu gasesc nici cel mai mic semn de perforare a pamantului...Cred ca am o expresie cel putin bovina, pentru ca amicul meu, continua sa rada cu lacrimi... Crap de ciuda...
- In p.... masii, exclam cu naduf. Cred ca am nimerit o piatra...
Ghita rade in pragul lesinului....
- Hai, gata, ca m-ai facut sa mor de atata ras...da la mine tarnacopul, ca vad ca nu esti obisnuit cu el, si ia harletul si lopata...zau ca e mai usor...
Il privesc inciudat, dar ma execut....Lasa pulica, sa vezi ce am sa rad eu de tine acum...Hai, ca abia astept... Ghitisor isi dezbraca mantaua grea si lunga, scuipa si el in palme ( asta de la mine ai furat-o ..ulica ) insfaca scurt tarnacopul si pana sa ma dumiresc eu bine loveste iute si cu efect. Nu se opreste ci continua ca un robot si bulgari de pamant impietrit sar in toate partile, in urma lui...
Mor de ciuda, in sinea, dar nu vreau sa o arat, asa ca ma prefac prea putin interesat de progresul sau in materie de excavatie...Totusi, nu-i usor de loc nici pentru el. Broboade de sudoare in curg pe frunte si pe fata. Se opreste obosit si privim amandoi la rezultatul muncii sale....Naspa...Un metru si ceva de sol destelenit iar de aici urma sa "intervin" eu cu uneltele mele...
Pana la pauza suplimentului de la ora zece treizeci am reusit sa croim un santulet lung de doi metri si adanc..pana la "genunchiul broastei"..maxim cincizeci de centimetrii, din cei o suta cincizeci regulamentari...Cand naiba terminam noi aia zece metri ai normei de pe ziua asta ??
Popotarul ajunge si in dreptul nostru, cu "suplimentul". Sa mor, nu alta...O cutie de pate de ficat si doua felii de paine, pentru amandoi...
Pate de ficat nu am mancat in viata mea si nici nu aveam de gand sa incerc, astfel incat cedez cu generozitate partea mea "colegului de suferinta". Ghitisor, in prima faza, ma priveste neincrezator, crezand ca fac misto' de el....Insist cu oferta si atunci ma intreaba daca sunt intreg la "mansarda"... Il imbii sa "dovedeasca" cutia de unul singur si baiatul, recunoscator se grabeste sa infulece continutul inainte ca eu. cumva, sa ma razgandesc....
( Nefacuta asta, colegul meu o povesteste mai tarziu, in cursul zilei si altora, astfel ca in urmatoarea zi de munca, sunt "curtat" cu oferte de colaborare de catre numerosi potentiali coechipieri, mari iubitori de pate....)
Trece si pauza de masa, trece si ziua de lucru...si inainte de a ne intoarce la unitate, locotenentul major, trage linie si face bilantul...
- V-ati miscat ca niste babe cufurite...Nici o grupa nu a reusit sa faca norma...ce-i raportez eu acuma comandantului ??? Va doare la basca, pe voi... Nu-i nimic...De maine schimbam foaia. Stam pe teren pana terminati norma...Fara masa, fara supliment...fara nimic. Cine nu munceste nu mananca...
Urmatoarea saptamana gerul nu numai cu s-a domolit, ci dimpotriva...Fiecare zi de munca devenise un supliciu...Basici dureroase in palme, picioare degerate, "recitaluri" de tusete toata noapte in dormitor...Programul de masa decalat cu o ora intarziere, suspendarea invoirilor si consemnul in cazarma. Mustruluiala propagandistului de partid Bounegru, se dovedeste inutila in ridicarea randamentului muncii... Inaintam ca melcii...Nu am reusit sa ajungem inca la jumatatea distantei...Ba chiar dimpotriva, as spune...Abia daca am depasit nitel sfertul. Maiorul Tanase incepe sa se impace cu ideea abandonarii proiectului, insa se loveste de indarjirea "latraului" Bounegru, care o tine langa cu "datoria fata de partid" si cu "sa luam exemplu de la bravii brigadieri ai defileului Bumbesti-Livezeni"...asta fara ca macar sa aiba la activ macar o zi petrecuta alaturi de noi in campul deschis biciuit de vant si ger...
...Apoi, la inceputul celei de a doua saptamani, divinitatea hotaraste ca am suferit destul, astfel ca vremea se incalzeste brusc, cu multe grade peste limita inghetului si timp de doua zile ploua intruna, intr-un ritm infernal...In santuletul nostru, apa clipoceste vesela iar pamantul "ranit" si afanat de uneltele noastre barbare, se intoarce usurel la origini, incercand sa vindece "cicatricea" brazdata inutil, pe fata lui.
Epilog. In ziua in care ploaia a contenit, comandantul unitatii, insotit de "staff-ul"sau a iesit "pe teren" sa evalueze consecintele "calamitatii"....Campul arata nemaipomenit de bine...Brazdele uriase cu care ne luptasem erau aproape impecabil nivelate, iar santul nostru disparuse in totalitate, ca si cum nu ar fi existat niciodata...Singurul greu afectat de catre aceasta "catastrofa" a fost insa un bou, negru, insemnat cu secera si ciocanul pe greaban...animal care a suferit din greu esecul unui proiect ratat...
la inceputul lui aprilie, un grup de cinci-sase muncitori, cu utilajele aferente au sapat in doua zile un put adanc de cateva zeci de metri, pana in panza freatica, datator de apa limpede si rece oricui, pana si in miezul verii...sau cum ar fi spus Mihai Beniuc, poetul proletcultist, al regimurilor comuniste din România..." Sunt măr de langă drum și fără gard.
La mine-n ramuri poame roșii ard.
Drumețule, să iei fără sfială,
Că n-ai sa dai la nimeni socoteală.
Executam regulamentar programul de inviorare, de curatat latrine infundate ( oare cu ce...) de vascuit bocanci cu pasta de petrol neagra, de "servit masa" ( vesnica tocana de cartofi zemosi si ceai cu bromura ) si in final, cu speranta in suflet, ne aliniem in fata magaziei generale a tovarasului plutonier Raileanu pentru a ne lua in primire "efectele"....Suntem triati rapid, de catre gradatul nostru ( Achihai ) in grupe de catre doi sapatori-excavatoristi manuali. Prin hazardul sortii si inspiratia caporalului, fac "grupa" cu Popov Ghita ..Bun baiat...prea bun, prea ca la tzara ( stupida reclama ). Ne nimerisem nitel, pe tren, ca si colegi de "cinzeaca" in compartiment, catre "destinatia finala"...Apoi, prea multe "afinitati" nu ne apropiasera... Ma rog..Partea buna era ca respectivul se incadra in "zona geografica" a subsemnatului...Primim, la urgenta, un tarnacop ( mai tarziu aveam sa constat ca din pricina cozii "nitel fisurata" vibra ca un violoncel de firma ) un harlet harbuit si o lopata cu care ai fi putut lesne ingropa un dinozaur, sau un tanc T34...atat de generoasa era ca si dimensiuni... Dupa ce plutonul isi "revendica" in totalitate ustensilele, ne aliniem frumos, si behaind voiosi nevoie mare un cantec despre frunzulite de musetel, soldatei care dorm in post cu armamentul din dotare in "capatai" si mandrute gingase si indragostite ce-i mangaie, dupa ce au obtinut permisiunea mamelor, ne indreptam tantosi si hotarati catre " campul de lupta "
Afara, cu toate ca e trecut de ora opt, nu sunt mai mult de minus cinci grade ( asta in conditia in care, toata noaptea, mercurul din termometru n-a reusit sa treaca de gradatia cu minus douazeci. Cineva, mai harnic decat noi, a trasat deja inceputul traseului pe care se preconiza ca avea sa se lungeasca santul. Lentul Agherghitoaiei, care e cu noi, rupe formatia si ne strangem ciotca, precum puii de gaina, in jurul lui.
- Mai baieti, uite cum sta situatia...Incepem de aici si in maxim doua saptamani musai trebuie sa ajungem cu sapatul in curtea CAP-ului, unde se afla castelul de apa...Sunteti douazeci. Zece grupe de cate doi bravi osteni. Norma de sapat pe zi este de zece metri. Santul trebuie sa aiba o latime de cincizeci de centimetri si o adancime de un metru jumate...Joaca de copil. Munciti pana la zece treizeci. Pauza de supliment un sfert de ora. Apoi reluati pana la paispe, cand ne intoarcem in unitate, ne spalam frumusel si ne prezentam la raportul companiei...Dupa asta, servitul mesei si restul programului, pe care o sa vi-l comunice gradatii... Ce vreau de la voi ? Seriozitate si munca facuta cu simtul raspunderii, pentru ca nu ne permitem sa taraganam. Peste doua saptamani incepe campania de primavara si astia intra cu tractoarele in brazda, nu stau dupa curu' nostru sa ne astepte...Ati inteles ???
Sa traiti, am inteles, urlam noi sub privirile biciuitoare ale gradatilor....Achihai ne striga dupa un tabel intocmit de catre cine stie, si ne conduce catre "locul de munca".. Acesta este marcat in ambele capete cu cate un tarus motat cu o carpita de culoare incerta, provenind pe semne din ramasitele unui cearsaf de pat, reformat...
- Bai Ghita, incerc eu un inceput de conversatie cu " partenerul" meu... Se vede treaba ca o sa lucram ceva timp impreuna.. Vreau sa cred ca o sa ne intelegem de minune si nu o sa avem probleme...
- Ce probleme colegu' ??? Nimeni nu o sa aibe probleme...
- Bravo mai... Eu zic sa ne zicem pe nume ( o dau eu pe sentimentalisme ) asa cum ne striga acasa parintii si prietenii...De exemplu, pe mine ma alinta ai mei cu...Puiu...Pricepi ?
- Am inteles colegu...
Ba, asta-i cam tare de cap, imi zic eu....Da las' ca-l dau eu pe brazda...
- Pe tine cum te alinta ai tai, sau prietenii...gacicile ( si-i fac complice cu ochiul ) ???
- Pai cum adicalea ? Ghita si gata...
Pa mata de taranoi...Bou si eu...Cine dracu sa alinte unul din aia cinci sase copchii mucosi, vesnic flamanzi si despuiati, din batatura. Am facut rahatul praf cu alintatul meu....
- Mai Ghitisor, uite ca deja imi esti tare simpatic...sa mor eu...Eu am sa-ti zic Ghitisor...Imi place mie cum suna...Ce zici ?
- Zi-mi cum vrei, da hai sa ne apucam de treaba, ca se ia caporalul de noi...
Imi fac rapid o socoteala in minte: Sunt trei unelte...Un tarnacop, un harlet si o lopata....Bag sama, ca al de lucra cu tarnacopul este mai in avantaj....Izbesti de cateva ori, pe urma "fraierul" cu harletul trebuie sa largeasca gropa si mai trebuie si sa scoata pamantul din ea cu lopata...Gata frate, il trombonesc pa asta si ma bag la tarnacop...
Scuip gospodareste in palme si insfac rapid unealta cu pricina, fara a-i lasa camaradului sansa de a-si exprima si el alegerea...Ghitisor, ma priveste pasnic, asteptand cuminte sa-i vina randul ...
Ridic amenintator tarnacopul deasupra capului si il reped vijelios catre brazda de pamant inghetata.....Zbarrrrr face coada uneltei in mainile mele, dupa ce fierul loveste pamantul...Ce mama dracului se intampla ??? Bai frate, parca m-a curentat nu alta...Din instinct de conservare dau drumul dubioasei unelte si asta sare in sus si se duce cativa metri mai incolo, rostogolindu-se... Ghitisor se rastogoleste si el de atata ras...Privesc in locul in care am tintit si spre stupefactia mea, nu gasesc nici cel mai mic semn de perforare a pamantului...Cred ca am o expresie cel putin bovina, pentru ca amicul meu, continua sa rada cu lacrimi... Crap de ciuda...
- In p.... masii, exclam cu naduf. Cred ca am nimerit o piatra...
Ghita rade in pragul lesinului....
- Hai, gata, ca m-ai facut sa mor de atata ras...da la mine tarnacopul, ca vad ca nu esti obisnuit cu el, si ia harletul si lopata...zau ca e mai usor...
Il privesc inciudat, dar ma execut....Lasa pulica, sa vezi ce am sa rad eu de tine acum...Hai, ca abia astept... Ghitisor isi dezbraca mantaua grea si lunga, scuipa si el in palme ( asta de la mine ai furat-o ..ulica ) insfaca scurt tarnacopul si pana sa ma dumiresc eu bine loveste iute si cu efect. Nu se opreste ci continua ca un robot si bulgari de pamant impietrit sar in toate partile, in urma lui...
Mor de ciuda, in sinea, dar nu vreau sa o arat, asa ca ma prefac prea putin interesat de progresul sau in materie de excavatie...Totusi, nu-i usor de loc nici pentru el. Broboade de sudoare in curg pe frunte si pe fata. Se opreste obosit si privim amandoi la rezultatul muncii sale....Naspa...Un metru si ceva de sol destelenit iar de aici urma sa "intervin" eu cu uneltele mele...
Pana la pauza suplimentului de la ora zece treizeci am reusit sa croim un santulet lung de doi metri si adanc..pana la "genunchiul broastei"..maxim cincizeci de centimetrii, din cei o suta cincizeci regulamentari...Cand naiba terminam noi aia zece metri ai normei de pe ziua asta ??
Popotarul ajunge si in dreptul nostru, cu "suplimentul". Sa mor, nu alta...O cutie de pate de ficat si doua felii de paine, pentru amandoi...
Pate de ficat nu am mancat in viata mea si nici nu aveam de gand sa incerc, astfel incat cedez cu generozitate partea mea "colegului de suferinta". Ghitisor, in prima faza, ma priveste neincrezator, crezand ca fac misto' de el....Insist cu oferta si atunci ma intreaba daca sunt intreg la "mansarda"... Il imbii sa "dovedeasca" cutia de unul singur si baiatul, recunoscator se grabeste sa infulece continutul inainte ca eu. cumva, sa ma razgandesc....
( Nefacuta asta, colegul meu o povesteste mai tarziu, in cursul zilei si altora, astfel ca in urmatoarea zi de munca, sunt "curtat" cu oferte de colaborare de catre numerosi potentiali coechipieri, mari iubitori de pate....)
Trece si pauza de masa, trece si ziua de lucru...si inainte de a ne intoarce la unitate, locotenentul major, trage linie si face bilantul...
- V-ati miscat ca niste babe cufurite...Nici o grupa nu a reusit sa faca norma...ce-i raportez eu acuma comandantului ??? Va doare la basca, pe voi... Nu-i nimic...De maine schimbam foaia. Stam pe teren pana terminati norma...Fara masa, fara supliment...fara nimic. Cine nu munceste nu mananca...
Urmatoarea saptamana gerul nu numai cu s-a domolit, ci dimpotriva...Fiecare zi de munca devenise un supliciu...Basici dureroase in palme, picioare degerate, "recitaluri" de tusete toata noapte in dormitor...Programul de masa decalat cu o ora intarziere, suspendarea invoirilor si consemnul in cazarma. Mustruluiala propagandistului de partid Bounegru, se dovedeste inutila in ridicarea randamentului muncii... Inaintam ca melcii...Nu am reusit sa ajungem inca la jumatatea distantei...Ba chiar dimpotriva, as spune...Abia daca am depasit nitel sfertul. Maiorul Tanase incepe sa se impace cu ideea abandonarii proiectului, insa se loveste de indarjirea "latraului" Bounegru, care o tine langa cu "datoria fata de partid" si cu "sa luam exemplu de la bravii brigadieri ai defileului Bumbesti-Livezeni"...asta fara ca macar sa aiba la activ macar o zi petrecuta alaturi de noi in campul deschis biciuit de vant si ger...
...Apoi, la inceputul celei de a doua saptamani, divinitatea hotaraste ca am suferit destul, astfel ca vremea se incalzeste brusc, cu multe grade peste limita inghetului si timp de doua zile ploua intruna, intr-un ritm infernal...In santuletul nostru, apa clipoceste vesela iar pamantul "ranit" si afanat de uneltele noastre barbare, se intoarce usurel la origini, incercand sa vindece "cicatricea" brazdata inutil, pe fata lui.
Epilog. In ziua in care ploaia a contenit, comandantul unitatii, insotit de "staff-ul"sau a iesit "pe teren" sa evalueze consecintele "calamitatii"....Campul arata nemaipomenit de bine...Brazdele uriase cu care ne luptasem erau aproape impecabil nivelate, iar santul nostru disparuse in totalitate, ca si cum nu ar fi existat niciodata...Singurul greu afectat de catre aceasta "catastrofa" a fost insa un bou, negru, insemnat cu secera si ciocanul pe greaban...animal care a suferit din greu esecul unui proiect ratat...
la inceputul lui aprilie, un grup de cinci-sase muncitori, cu utilajele aferente au sapat in doua zile un put adanc de cateva zeci de metri, pana in panza freatica, datator de apa limpede si rece oricui, pana si in miezul verii...sau cum ar fi spus Mihai Beniuc, poetul proletcultist, al regimurilor comuniste din România..." Sunt măr de langă drum și fără gard.
La mine-n ramuri poame roșii ard.
Drumețule, să iei fără sfială,
Că n-ai sa dai la nimeni socoteală.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu