... - Desteptaaaaaaarea !!! Hai bibanu, hai bibanu, miscare, miscare...
Mortii matii cu desteptarea matii si care te-a mai facut ! Injur printre buze si incep a ma imbraca, pe jumatate adormit, ca un robot...Au trecut deja mai bine de doua saptamani, de cand am "aterizat" in dimensiunea asta paralela. In fiecare seara, dupa stingere, cand inchid ochii, imi apare in imagine inscriptia Dantesca, afisata pe poarta iadului : "oh voi che entrate lasciate ogni speranza"... Incerc sa ma resemnez, atat cat pot. Probabil ca as putea mai mult, dar scrisorile Margaretei imi fac varza moralul si asa subrezit.. Imi scrie zilnic, uneori chiar si de doua ori pe zi, pentru ca primesc doua scrisori cu aceeasi data a postei. E disperata, ca si mine, dealtfel si-mi jura iubire vesnica, evocand amintiri duioase, din timpurile petrecute impreuna. Unele pagini sunt usor incretite si-mi explica cum ca peste ele au picurat lacrimi fierbinti... Citindu-le, mi se umezesc si mie ochii si-mi blestem nefericitul gest, de a fi dat cu piciorul unei atat de mari iubiri. Ii scriu si eu, cand am timp, dar nu mai rar de o data la doua zile. Incerc sa o incurajez si sa-i ridic moralul naruit, mai cu seama ca tema suicidului e abordata tot mai des, in ravasele ei. Ii spun sa fie tare si sa suporte despartirea asta dureroasa, pentru ca odata terminata armata, ne vom regasi si ne vom casatorii...Partea de la urma, nu prea o cred nici eu, da' cate nu spune omul, pentru a beneficia de o partida de sex, fierbinte si salbateca..
- Afara fugaaa mars !!!
Ne impiedecam, ametiti de paturi si ne bulucim tropaind, catre iesire... Am facut progrese mari, fata de prima zi. Acum reusim sa ne incheiem chiar si la bocanci, nu mai alergam cu vesta de "lana" pe noi ba chiar, terminam cele trei ture de cazarma in mai putin de cincisprezece minute, cu toate ca afara e tot atat de intuneric si tot aidoma de frig...Soldatului Burduja Dorian, nu i-a fost gasita o uniforma pe masura lui, generoasa, nici la batalionul din Botosani. Plutonierul Raileanu, dupa ce l-a mai injurat copios de cateva ori, i-a facut comanda, telefonic, tocmai la regiment, la Brasov. Ca sa nu stea in haine civile, Dumitras, a adus din oras o cunostinta, croitor, care din doi pantaloni si doua vestoane, i-a incropit un soi de uniforma.. Chiar si asa, arata haios de tot, parca e un pinguin urias..Din pricina diferentelor de culoare ale "pieselor" folosite, spatele vestonului, ca si turul pantalonilor, au o culoare mult mai deschisa, decat restul echipamentului...Burduja nu le da importanta. E multumit ca poate isi afara din cazarma ( lucru interzis cat timp a fost imbracat civil ) si participa alaturi de noi, la activitatile companiei. De alergat, nu alearga alaturi de noi...din pricina vitezei de deplasare...insa, cat timp noi orbecaim in intuneric, el si-a gasit un mod mai practic pentru mentinerea conditiei fizice. Pe latura cazarmei dinspre corpul de garda, sunt stivuite cateva baterii de acumulatori uzate, folosite la transportoarele tip ATS ( autotractor senilat )..O baterie de tipul acela, are cam 50 cm lungime, 25 cm latime si vreo 50 de kg masa de plumb si electrolit in ea. Aia de le-au stivuit, s-au opintit cate doi sa le ordoneze pe trei randuri in inaltime. Burduja, insfaca una si face cu ea tractiuni pana la piept, de parca ar avea doar cinci kilograme... Il vedem tot mai rosu la fata, cu fiecare tura, cand trecem pe langa el.. Aveam sa aflam mai incolo, ca tipul era practicant de lupte greco-romane, legitimat la un club sportiv de renume, din orasul natal si respectul nostru, al tuturor ( inclusiv al celor din ciclul doi ) a fost pe masura geutatii sale...Astfel incat, comun de acord, camarazii au hotarat sa-l "boteze" Sumo ( giganticul luptator japonez ).. Burduja, nu a fost deranjat de "supranumele" atribuit, ba chiar, dimpotriva...Acuma', e adevarat ca, pe la spate, fara ca el sa ne auda ( Doamne Fereste ) il mai alintam si cu porecla de " Marele Alb "..da o faceam, tot din respect si nu din rautate...
Instructia merge bine...Am invatat pozitiile de "depti", "pe loc repaus", " la stanga" si "la dreapta", "la stanga-mprejur" ( asta a fost nitel mai delicata, ca o figura de balet ), "culcat" si "salt inainte"... Cand caporalul nostru se mai enerveaza pe noi, reusim sa parcurgem o distanta considerabila numai prin intermediul a doua comenzi: "salt inainte" si "culcat". Singurul inconvenient este ca ne facem uniformele si asa ponosite, harcea parcea, da tarana si iarba...Dar pentru remedierea situatiei, beneficiem de programul "intretinerea echipamentului", asa ca nu-i bai...
Ieri, am facut pentru prima data, instructie cu arma. Mai sunt cateva zile pana la festivitatea de depunere a juramantului si e musai sa invatam ca la carte si lectia asta...Avem un armament, de te doare mintea..Carabine model 1944, poreclite "dragastos" de catre generatii si generatii de soldati, "Tzapine". Asta din pricina baionetei lungi, aproape cat teava pustii, cu profil triunghiular si rabatabila..Vai de steaua ei, arma si vai de cururile noastre ce incasau cate un sut, bine executat, din partea caporalului, ori de cate ori vre-un cascat, nu nimerea umarul la comanda "pe umar arm" si pusca cadea zgomotos, pe platoul de instructie. Din pricina acestor "erori" de executare, carabinele aveau catarile dereglate si paturile inscrustate de zgarieturi, precum ridurile unei babe de 85 de ani...
Cel mai mult m-am bucurat ca am invatat sa cantam...Nu la cor, nu la karaoke...in formatie, ca niste bravi soldati ce o sa fim in curand:
" Am jurat cu mana, stransa pe drapel, bravi ostasi cu pieptul de otel" ...rap, rap, rap tropaiesc potcoavele de otel ale bocancilor nostri proaspat "smoliti"..." am jurat ca tara, cand ne va chema, inima si viata ne vom da"....Desigur ca da...
- Pe loc staaaai, un doi ! Mai cu viata, mai cu viata ! Parca sunteti corul bisericii papistase din Racautii din Vale...Ne cearta cu naduf Achihai..
- Bai Campene, ia fa ma baiatule, tu o cantare asa, ca la carte, sa priceapa cum sta treaba si "maicutele" astea..
Campeanu Cornel este ardelean. Cand a aparut in unitate, ma-m uitat la el ca la a saptea minune a lumii...Bai frate. Avea pe el un "Alain Delon" ( scurta imblanita foarte sic si extrem de scumpa pe vremea aceea ) de mai mare dragul, o pereche de blugi de la mama lor si o pereche de bocanci "piele intoarsa", ce m-au facut sa crap instantaneu de invidie...Da nu asta m-a surprins...Pe cap, purta un clop Maramuresan, autentic, iar pe sub haina imblanita, o camasa traditionala, cusuta cu tot felul de gaitane si sclipiciuri, de ramasesem cu gura cascata..
Am hotarat imediat, ca trebuie sa mi-l fac prieten, asa incat, cu prima ocazie la "vizitat valiza", l-am invitat sa-mi tina companie. Mai aveam ( la vremea aceea ) un baton de salam de Sibiu si o rotita de cascaval, din proviziile de acasa, si ascunsa bine, printre lucruri, o jumatate de sticla de coniac, la care tineam cat la mama mea si pe care nu o mai impartisem cu nimeni, pana atunci.
- Ce ai tu acolo mai ficior ? ..Ma chestioneaza el, cand deschid precaut capacul valizei..
- Ceva fineturi...pentru prietenii mei, apropiati..ii zic, si-l indemn sa guste.
Ne asezam pe alte valize, incuiate si ne punem pe ospat. Mancam cateva felii bune ( nitel mai groase decat stas-ul ) de salam de Sibiu, cateva felii de cascaval si o dam pe dresul cu coniac...Au mai ramas in sticla, vreo doua degete..
- Hai mai, sa-l terminam si pe asta, ca sa scap de o grija, il indemn eu..
- No, stai numa' o tzara, ca nu-i asa...
Se duce catre stiva de valize si o aduce pe a lui. Deschide capacul de placaj si desface un pachet mare, invelit intr-o hartie unsuroasa, de culoare bruna, dand la iveala o halca zdravana de sunca frumos afumata si imbietor de mirositoare, a padure proaspata si ace de brad..
- No hai si manca si de la mine ceva, c-apoi asa bag sama ca e normal, intre preteni..Scoate o "brisca" periculos de ascutita la vederea careia ma infior nitel si taie experimentat cubulete de slanina. Dintr-o punga de hartie, pescuieste o ceapa, rosie, nefiresc de lunguiata, cum nu mai vazusem pana atunci, si o despica sadic, in patru. Dintr-un recipent de plastic toarna peste ele putina sare, mare, alba si proaspata si impungand cu cutitul o bucata de sunca, mi-o ofera ca pe o ofranda..
- Hai mai ficior, ca asa ceva, bag sama ca nu vei fi mancat tu niciodata...Nu vreau sa te superi pa mine. Bun o fo si salamu tau si stiu ca e scump..da slana de asta, de Cluj, adevarata, nu cred ca ai avut tu ocazia sa intalnesti...
"Mananc si plang"...vorba sarmanului copil din poezia lui Labis..
- Sa moara mama, Cornele, daca am mai gustat vreodata ceva mai bun ca asta..
- No, ficior...ca asta nu-i totu' ...Manca tu, numa, si dupa aceea ai videa alta minune ardeleneasca..
Infulec lacom, si-l privesc intrebator...
- Manca ficior, manca...la urma, nu acuma...
Terminam de mancat sunca taiata si de sub un pluovar frumos impaturit, scoate la iveala, o sticla transparenta de un litru. Gatul ii este astupat cu un dop lung, de cauciuc. O ridica in dreptul fetei mele si o intoarce de doua ori cu susul in jos si invers..O multime de bilute lichide se sparg la suprafata lichidului, dupa ce sticla repauzeza.
- Asta, ficior, este horinca de Maramures, adevarata...Ia numa' si trage un gat, da nu te lacomii ca-ti faci rau cu mana ta...Scoate dopul si mi-o intinde...Auzisem de "palinca", stiam despre ce e vorba si mai stiam ca este al naibii de tare...De "horinca" sincer nu auzisem in viata mea, da' nu puteam decat sa ma duc cu gandul, decat la o ruda mai sarmana a palincii..si probabil nitel mai "ingaduitoare" in ceea ce priveste taria exprimata in grade...Astfel incat, manat de gandul de a face o buna impresie, trag un gat zdravan, curajos si tupeist din sticla incolora...La inceput, ma invadeaza un miros ametitor de caisa parguita, amestecata cu aroma unui mar rosu si bine copt...Asta tine doar o parere, pentru ca imediat se dezlantuie iadul. Flacarile gheenei ma parjolesc instantaneu, coborand din gura, gat, spre stomac...parjolind totul pe traseul lor si facandu-mi ochii sa lacrimeze instantaneu..
- Ce facui ficior ? Ori n-am vorbit pe intelesul tau ??? ..Campeanu, rade vesel, cu sughituri..
Trag de cateva ori aer in piept, sa potolesc vapaia si incerc sa-i dau o replica "demna"
- E buna mai, e tare buna...are gust de caise...si e chiar "tarisoara"...Numai ca vorbele, din pricina "chinului" imi ies nitel pitigaiate...
- Meri in pula, mai ! Nu te mai da mare, ca-ti curg lacrimele ! Daca ai vide ce figura de gaina oparita ai, te-ai pisa pe tine de ras...si-si sterge ochii cu dosul palmelor..
- Numa auzi la el..Cica-i tarisoara... Ba regatzene, ma facusi sa rad de era sa ma pis pa mine ma..Auzi la el...tarisoara...Asa ma, ca e numa un pic mai tare decat vinartzul tau de pravalie ???
Ca un frate mi-a fost, baiatul asta, un an si patru luni, cat am fost apropiati de catre soarta..Dupa armata, am mai corespondat o vreme...apoi fiecare a apucat pe drumul sau si uitarea s-a asternut peste vreumurile si chipurile acelea...Totusi, din cand in cand, aiurea, in mijlocul unei nopti in care te trezesti dupa un crampei de vis ciudat, valul de ceta de deasupra mintii, se spulbera brusc si imagini pe care le credeai demult pierdute revin proaspete in fata ochilor, ca si cum au fost traite o zi inainte...
Stia caporalul, ce stia, despre vocea ardelenului si tocmai de aia nu-i dadea pace. Aproape in fiece seara, la "stingere" cand incercam sa ne culcusim in paturile noastre metalice, desalate, urmam un ritual nostim. Dupa ce "macelarul" Dinu Marin pleca inarmat cu sapunul si periuta de dinti, catre spalator, toata grupa inceta orice alta activitate, se intindea in paturi si astepta semnalul...
Pe timpul acela, era la mare voga, printre iubitorii de muzica Folk si nu numai, cantecul " Mielului" interpretat inconfundabil de catre Mircea Vintila..Campeanu il stia si il canta pe tot, cap coada, cu o voce putenica si clara de bariton. Il ascultam cu totii, muti de fiecare data, cu o reala placere...Seara insa, era cu totul altceva.. Campeanu, singurul aflat in picioare, din tot dormitorul, pandea iscoditor usa de intrare. Noi, toti ceilalti, asa cum v-am spus, stateam nemiscati, inveliti pana la barbie, in tacere mormantala lungiti pe paturi. Usa se deschidea, dupa o perioada mai lunga sau mai scurta...si in momentul cand Dinu Marin se ivea in prag, vocea ardeleanului bubuia cantator...
- Ciiiin te taieeee mieluleee, ciiin te taieeeee mieluleee ???
- Maaaaaacelaaaaruuuu dooooomnuleeee, maaaaacelaaaruuuu dooooomnuleeee !!!! Replicau douazeci de glasuri prelung, la unison, de se sgaltaiau ferestrele..
- Dinu Marin ( macelarul ) facea o surta criza nervoasa, de fiecare data..Roseata ii invada fata albinoasa si rotunda ca o luna plina si cu o voce ragusita si ofticata, ne ameninta, spre hazul fara margini, a tuturor:
- Sa-mi bag pula-n gatu' vostru si s-o fut pe masa, daca intr-o buna zi, n-am sa tai eu gatul la un bou din astia care rade ca prostii de mine... Lasa ca va dau eu voua "macelaru domnule"....
Nu mai auzeam restul amenintarilor, din pricina hohotelor de ras, generale...Dinu Marin, din comuna Cuca, judetul Galati...
Prima oara ( pentru noi ) cand a fost sacrificat un porc, in unitatea noastra, cu ocazia "juramantului" ce presupunea, dupa terminarea ceremoniei si o masa festiva, a insemnat si "debutul" lui Dinu, in "cariera" pentru care era pregatit din civilie... Doua zile inainte s-a rugat ca la "moastele cuvioasei Paraschiva" de caporalul Achihai sa intervina la plutonierul Raileanu si sa-l induplece sa-l lase pe el sa "taie" ramatoarea...La inceput plutonierul s-a opus vehement, argumentand cum ca "bibanul" nu ar avea experienta...Vrajeala. Motivul adevarat era insa altul. Din porcul sacrificat, "trupa" avea sa se "desfete" doar cu "adidasii", ceva carne de calitate inferioara, ceva grasime ( alta decat sunca ) si eventual o bucata de cap sau rat...Celelalte "parti componente", trebuiau transate meserias pentru a fi impartite in mod egal, sau mai putin egal, "cadrelor" unitatii, in pachete si pachetele ordonate, si numerotate, dupa rang si importanta. Asa incat, cateva zile bune, dupa "sacrificiu", bravii ofiteri si subofiteri ai unitatii militare 01959 R, dupa ce serveau masa de pranz ( cateva zile bune, axata pe preparate si mancaruri traditionale, de porc) treceau pe la "intendenta", unde tovarasul plutonier adjutant le inmana din frigiderul de alimente ( un dulap frigorific extrem de generos ) fiecaruia, pe rand, pachetul pentru acasa, meritat....Meritat aidoma recunostintei noastre vesnice, celor ce au servit in armata romana, pe timp de pace...imbracati gratuit de catre stat, locuind in apartamente gratuite, mancand gratuit in unitati militare in care isi omorau timpul gratuit, asteptand sa treaca orele de program, platite peste salariile amaratilor de civili, perioada de activitate lucrata si venirea "pensioarei speciale" atat de mult meritata...asta a fost o mica paranteza, rautacioasa..o puteti ignora.
Dinu, in cele din urma, a fost nevoit sa faca o demonstratie practica, de transare a unei bucati de carne de pe os si juramantul ca nu va divulga niciodata secrete desconspirate. Demonstratia a convins iar cele doua cutite "meseriase" dosite pana atunci, in valiza personala, au ajuns la loc de cinste, in rastelul bucatarului. Taierea porcului, a fost de pomina. Noi nu am putut asista, din motive lesne de inteles, dar aveam sa aflam mai tarziu, ca "spectatorii" ( in frunte cu tov. Raileanu ) au fost puternic impresionati...
Macelarul nostru, dupa ce bietul animal a fost izolat, singur in tarcul imprejmuit, a sarit pur si simplu in spinarea porcului, bratul stang strecurat sub falca inferioasa s-a incordat si a ridicat capul pana la imobilizare si pana ce animalul sa apuce sa se panicheze si sa reactioneze furios, perfidul sau cutit subtire si lung i-a retezt beregata cu o precizie de invidiat.. Acum intelegeam rostul respingatoarelor sale cicatrici de pe antebrate... Pana sa ajunga la perfectiune, se vede treaba, ca mai avusese unele "incidente"....Dinu Marin, bun camarad si prieten......" Cin te taaaaieeee mieluleeeee" ......
Mortii matii cu desteptarea matii si care te-a mai facut ! Injur printre buze si incep a ma imbraca, pe jumatate adormit, ca un robot...Au trecut deja mai bine de doua saptamani, de cand am "aterizat" in dimensiunea asta paralela. In fiecare seara, dupa stingere, cand inchid ochii, imi apare in imagine inscriptia Dantesca, afisata pe poarta iadului : "oh voi che entrate lasciate ogni speranza"... Incerc sa ma resemnez, atat cat pot. Probabil ca as putea mai mult, dar scrisorile Margaretei imi fac varza moralul si asa subrezit.. Imi scrie zilnic, uneori chiar si de doua ori pe zi, pentru ca primesc doua scrisori cu aceeasi data a postei. E disperata, ca si mine, dealtfel si-mi jura iubire vesnica, evocand amintiri duioase, din timpurile petrecute impreuna. Unele pagini sunt usor incretite si-mi explica cum ca peste ele au picurat lacrimi fierbinti... Citindu-le, mi se umezesc si mie ochii si-mi blestem nefericitul gest, de a fi dat cu piciorul unei atat de mari iubiri. Ii scriu si eu, cand am timp, dar nu mai rar de o data la doua zile. Incerc sa o incurajez si sa-i ridic moralul naruit, mai cu seama ca tema suicidului e abordata tot mai des, in ravasele ei. Ii spun sa fie tare si sa suporte despartirea asta dureroasa, pentru ca odata terminata armata, ne vom regasi si ne vom casatorii...Partea de la urma, nu prea o cred nici eu, da' cate nu spune omul, pentru a beneficia de o partida de sex, fierbinte si salbateca..
- Afara fugaaa mars !!!
Ne impiedecam, ametiti de paturi si ne bulucim tropaind, catre iesire... Am facut progrese mari, fata de prima zi. Acum reusim sa ne incheiem chiar si la bocanci, nu mai alergam cu vesta de "lana" pe noi ba chiar, terminam cele trei ture de cazarma in mai putin de cincisprezece minute, cu toate ca afara e tot atat de intuneric si tot aidoma de frig...Soldatului Burduja Dorian, nu i-a fost gasita o uniforma pe masura lui, generoasa, nici la batalionul din Botosani. Plutonierul Raileanu, dupa ce l-a mai injurat copios de cateva ori, i-a facut comanda, telefonic, tocmai la regiment, la Brasov. Ca sa nu stea in haine civile, Dumitras, a adus din oras o cunostinta, croitor, care din doi pantaloni si doua vestoane, i-a incropit un soi de uniforma.. Chiar si asa, arata haios de tot, parca e un pinguin urias..Din pricina diferentelor de culoare ale "pieselor" folosite, spatele vestonului, ca si turul pantalonilor, au o culoare mult mai deschisa, decat restul echipamentului...Burduja nu le da importanta. E multumit ca poate isi afara din cazarma ( lucru interzis cat timp a fost imbracat civil ) si participa alaturi de noi, la activitatile companiei. De alergat, nu alearga alaturi de noi...din pricina vitezei de deplasare...insa, cat timp noi orbecaim in intuneric, el si-a gasit un mod mai practic pentru mentinerea conditiei fizice. Pe latura cazarmei dinspre corpul de garda, sunt stivuite cateva baterii de acumulatori uzate, folosite la transportoarele tip ATS ( autotractor senilat )..O baterie de tipul acela, are cam 50 cm lungime, 25 cm latime si vreo 50 de kg masa de plumb si electrolit in ea. Aia de le-au stivuit, s-au opintit cate doi sa le ordoneze pe trei randuri in inaltime. Burduja, insfaca una si face cu ea tractiuni pana la piept, de parca ar avea doar cinci kilograme... Il vedem tot mai rosu la fata, cu fiecare tura, cand trecem pe langa el.. Aveam sa aflam mai incolo, ca tipul era practicant de lupte greco-romane, legitimat la un club sportiv de renume, din orasul natal si respectul nostru, al tuturor ( inclusiv al celor din ciclul doi ) a fost pe masura geutatii sale...Astfel incat, comun de acord, camarazii au hotarat sa-l "boteze" Sumo ( giganticul luptator japonez ).. Burduja, nu a fost deranjat de "supranumele" atribuit, ba chiar, dimpotriva...Acuma', e adevarat ca, pe la spate, fara ca el sa ne auda ( Doamne Fereste ) il mai alintam si cu porecla de " Marele Alb "..da o faceam, tot din respect si nu din rautate...
Instructia merge bine...Am invatat pozitiile de "depti", "pe loc repaus", " la stanga" si "la dreapta", "la stanga-mprejur" ( asta a fost nitel mai delicata, ca o figura de balet ), "culcat" si "salt inainte"... Cand caporalul nostru se mai enerveaza pe noi, reusim sa parcurgem o distanta considerabila numai prin intermediul a doua comenzi: "salt inainte" si "culcat". Singurul inconvenient este ca ne facem uniformele si asa ponosite, harcea parcea, da tarana si iarba...Dar pentru remedierea situatiei, beneficiem de programul "intretinerea echipamentului", asa ca nu-i bai...
Ieri, am facut pentru prima data, instructie cu arma. Mai sunt cateva zile pana la festivitatea de depunere a juramantului si e musai sa invatam ca la carte si lectia asta...Avem un armament, de te doare mintea..Carabine model 1944, poreclite "dragastos" de catre generatii si generatii de soldati, "Tzapine". Asta din pricina baionetei lungi, aproape cat teava pustii, cu profil triunghiular si rabatabila..Vai de steaua ei, arma si vai de cururile noastre ce incasau cate un sut, bine executat, din partea caporalului, ori de cate ori vre-un cascat, nu nimerea umarul la comanda "pe umar arm" si pusca cadea zgomotos, pe platoul de instructie. Din pricina acestor "erori" de executare, carabinele aveau catarile dereglate si paturile inscrustate de zgarieturi, precum ridurile unei babe de 85 de ani...
Cel mai mult m-am bucurat ca am invatat sa cantam...Nu la cor, nu la karaoke...in formatie, ca niste bravi soldati ce o sa fim in curand:
" Am jurat cu mana, stransa pe drapel, bravi ostasi cu pieptul de otel" ...rap, rap, rap tropaiesc potcoavele de otel ale bocancilor nostri proaspat "smoliti"..." am jurat ca tara, cand ne va chema, inima si viata ne vom da"....Desigur ca da...
- Pe loc staaaai, un doi ! Mai cu viata, mai cu viata ! Parca sunteti corul bisericii papistase din Racautii din Vale...Ne cearta cu naduf Achihai..
- Bai Campene, ia fa ma baiatule, tu o cantare asa, ca la carte, sa priceapa cum sta treaba si "maicutele" astea..
Campeanu Cornel este ardelean. Cand a aparut in unitate, ma-m uitat la el ca la a saptea minune a lumii...Bai frate. Avea pe el un "Alain Delon" ( scurta imblanita foarte sic si extrem de scumpa pe vremea aceea ) de mai mare dragul, o pereche de blugi de la mama lor si o pereche de bocanci "piele intoarsa", ce m-au facut sa crap instantaneu de invidie...Da nu asta m-a surprins...Pe cap, purta un clop Maramuresan, autentic, iar pe sub haina imblanita, o camasa traditionala, cusuta cu tot felul de gaitane si sclipiciuri, de ramasesem cu gura cascata..
Am hotarat imediat, ca trebuie sa mi-l fac prieten, asa incat, cu prima ocazie la "vizitat valiza", l-am invitat sa-mi tina companie. Mai aveam ( la vremea aceea ) un baton de salam de Sibiu si o rotita de cascaval, din proviziile de acasa, si ascunsa bine, printre lucruri, o jumatate de sticla de coniac, la care tineam cat la mama mea si pe care nu o mai impartisem cu nimeni, pana atunci.
- Ce ai tu acolo mai ficior ? ..Ma chestioneaza el, cand deschid precaut capacul valizei..
- Ceva fineturi...pentru prietenii mei, apropiati..ii zic, si-l indemn sa guste.
Ne asezam pe alte valize, incuiate si ne punem pe ospat. Mancam cateva felii bune ( nitel mai groase decat stas-ul ) de salam de Sibiu, cateva felii de cascaval si o dam pe dresul cu coniac...Au mai ramas in sticla, vreo doua degete..
- Hai mai, sa-l terminam si pe asta, ca sa scap de o grija, il indemn eu..
- No, stai numa' o tzara, ca nu-i asa...
Se duce catre stiva de valize si o aduce pe a lui. Deschide capacul de placaj si desface un pachet mare, invelit intr-o hartie unsuroasa, de culoare bruna, dand la iveala o halca zdravana de sunca frumos afumata si imbietor de mirositoare, a padure proaspata si ace de brad..
- No hai si manca si de la mine ceva, c-apoi asa bag sama ca e normal, intre preteni..Scoate o "brisca" periculos de ascutita la vederea careia ma infior nitel si taie experimentat cubulete de slanina. Dintr-o punga de hartie, pescuieste o ceapa, rosie, nefiresc de lunguiata, cum nu mai vazusem pana atunci, si o despica sadic, in patru. Dintr-un recipent de plastic toarna peste ele putina sare, mare, alba si proaspata si impungand cu cutitul o bucata de sunca, mi-o ofera ca pe o ofranda..
- Hai mai ficior, ca asa ceva, bag sama ca nu vei fi mancat tu niciodata...Nu vreau sa te superi pa mine. Bun o fo si salamu tau si stiu ca e scump..da slana de asta, de Cluj, adevarata, nu cred ca ai avut tu ocazia sa intalnesti...
"Mananc si plang"...vorba sarmanului copil din poezia lui Labis..
- Sa moara mama, Cornele, daca am mai gustat vreodata ceva mai bun ca asta..
- No, ficior...ca asta nu-i totu' ...Manca tu, numa, si dupa aceea ai videa alta minune ardeleneasca..
Infulec lacom, si-l privesc intrebator...
- Manca ficior, manca...la urma, nu acuma...
Terminam de mancat sunca taiata si de sub un pluovar frumos impaturit, scoate la iveala, o sticla transparenta de un litru. Gatul ii este astupat cu un dop lung, de cauciuc. O ridica in dreptul fetei mele si o intoarce de doua ori cu susul in jos si invers..O multime de bilute lichide se sparg la suprafata lichidului, dupa ce sticla repauzeza.
- Asta, ficior, este horinca de Maramures, adevarata...Ia numa' si trage un gat, da nu te lacomii ca-ti faci rau cu mana ta...Scoate dopul si mi-o intinde...Auzisem de "palinca", stiam despre ce e vorba si mai stiam ca este al naibii de tare...De "horinca" sincer nu auzisem in viata mea, da' nu puteam decat sa ma duc cu gandul, decat la o ruda mai sarmana a palincii..si probabil nitel mai "ingaduitoare" in ceea ce priveste taria exprimata in grade...Astfel incat, manat de gandul de a face o buna impresie, trag un gat zdravan, curajos si tupeist din sticla incolora...La inceput, ma invadeaza un miros ametitor de caisa parguita, amestecata cu aroma unui mar rosu si bine copt...Asta tine doar o parere, pentru ca imediat se dezlantuie iadul. Flacarile gheenei ma parjolesc instantaneu, coborand din gura, gat, spre stomac...parjolind totul pe traseul lor si facandu-mi ochii sa lacrimeze instantaneu..
- Ce facui ficior ? Ori n-am vorbit pe intelesul tau ??? ..Campeanu, rade vesel, cu sughituri..
Trag de cateva ori aer in piept, sa potolesc vapaia si incerc sa-i dau o replica "demna"
- E buna mai, e tare buna...are gust de caise...si e chiar "tarisoara"...Numai ca vorbele, din pricina "chinului" imi ies nitel pitigaiate...
- Meri in pula, mai ! Nu te mai da mare, ca-ti curg lacrimele ! Daca ai vide ce figura de gaina oparita ai, te-ai pisa pe tine de ras...si-si sterge ochii cu dosul palmelor..
- Numa auzi la el..Cica-i tarisoara... Ba regatzene, ma facusi sa rad de era sa ma pis pa mine ma..Auzi la el...tarisoara...Asa ma, ca e numa un pic mai tare decat vinartzul tau de pravalie ???
Ca un frate mi-a fost, baiatul asta, un an si patru luni, cat am fost apropiati de catre soarta..Dupa armata, am mai corespondat o vreme...apoi fiecare a apucat pe drumul sau si uitarea s-a asternut peste vreumurile si chipurile acelea...Totusi, din cand in cand, aiurea, in mijlocul unei nopti in care te trezesti dupa un crampei de vis ciudat, valul de ceta de deasupra mintii, se spulbera brusc si imagini pe care le credeai demult pierdute revin proaspete in fata ochilor, ca si cum au fost traite o zi inainte...
Stia caporalul, ce stia, despre vocea ardelenului si tocmai de aia nu-i dadea pace. Aproape in fiece seara, la "stingere" cand incercam sa ne culcusim in paturile noastre metalice, desalate, urmam un ritual nostim. Dupa ce "macelarul" Dinu Marin pleca inarmat cu sapunul si periuta de dinti, catre spalator, toata grupa inceta orice alta activitate, se intindea in paturi si astepta semnalul...
Pe timpul acela, era la mare voga, printre iubitorii de muzica Folk si nu numai, cantecul " Mielului" interpretat inconfundabil de catre Mircea Vintila..Campeanu il stia si il canta pe tot, cap coada, cu o voce putenica si clara de bariton. Il ascultam cu totii, muti de fiecare data, cu o reala placere...Seara insa, era cu totul altceva.. Campeanu, singurul aflat in picioare, din tot dormitorul, pandea iscoditor usa de intrare. Noi, toti ceilalti, asa cum v-am spus, stateam nemiscati, inveliti pana la barbie, in tacere mormantala lungiti pe paturi. Usa se deschidea, dupa o perioada mai lunga sau mai scurta...si in momentul cand Dinu Marin se ivea in prag, vocea ardeleanului bubuia cantator...
- Ciiiin te taieeee mieluleee, ciiin te taieeeee mieluleee ???
- Maaaaaacelaaaaruuuu dooooomnuleeee, maaaaacelaaaruuuu dooooomnuleeee !!!! Replicau douazeci de glasuri prelung, la unison, de se sgaltaiau ferestrele..
- Dinu Marin ( macelarul ) facea o surta criza nervoasa, de fiecare data..Roseata ii invada fata albinoasa si rotunda ca o luna plina si cu o voce ragusita si ofticata, ne ameninta, spre hazul fara margini, a tuturor:
- Sa-mi bag pula-n gatu' vostru si s-o fut pe masa, daca intr-o buna zi, n-am sa tai eu gatul la un bou din astia care rade ca prostii de mine... Lasa ca va dau eu voua "macelaru domnule"....
Nu mai auzeam restul amenintarilor, din pricina hohotelor de ras, generale...Dinu Marin, din comuna Cuca, judetul Galati...
Prima oara ( pentru noi ) cand a fost sacrificat un porc, in unitatea noastra, cu ocazia "juramantului" ce presupunea, dupa terminarea ceremoniei si o masa festiva, a insemnat si "debutul" lui Dinu, in "cariera" pentru care era pregatit din civilie... Doua zile inainte s-a rugat ca la "moastele cuvioasei Paraschiva" de caporalul Achihai sa intervina la plutonierul Raileanu si sa-l induplece sa-l lase pe el sa "taie" ramatoarea...La inceput plutonierul s-a opus vehement, argumentand cum ca "bibanul" nu ar avea experienta...Vrajeala. Motivul adevarat era insa altul. Din porcul sacrificat, "trupa" avea sa se "desfete" doar cu "adidasii", ceva carne de calitate inferioara, ceva grasime ( alta decat sunca ) si eventual o bucata de cap sau rat...Celelalte "parti componente", trebuiau transate meserias pentru a fi impartite in mod egal, sau mai putin egal, "cadrelor" unitatii, in pachete si pachetele ordonate, si numerotate, dupa rang si importanta. Asa incat, cateva zile bune, dupa "sacrificiu", bravii ofiteri si subofiteri ai unitatii militare 01959 R, dupa ce serveau masa de pranz ( cateva zile bune, axata pe preparate si mancaruri traditionale, de porc) treceau pe la "intendenta", unde tovarasul plutonier adjutant le inmana din frigiderul de alimente ( un dulap frigorific extrem de generos ) fiecaruia, pe rand, pachetul pentru acasa, meritat....Meritat aidoma recunostintei noastre vesnice, celor ce au servit in armata romana, pe timp de pace...imbracati gratuit de catre stat, locuind in apartamente gratuite, mancand gratuit in unitati militare in care isi omorau timpul gratuit, asteptand sa treaca orele de program, platite peste salariile amaratilor de civili, perioada de activitate lucrata si venirea "pensioarei speciale" atat de mult meritata...asta a fost o mica paranteza, rautacioasa..o puteti ignora.
Dinu, in cele din urma, a fost nevoit sa faca o demonstratie practica, de transare a unei bucati de carne de pe os si juramantul ca nu va divulga niciodata secrete desconspirate. Demonstratia a convins iar cele doua cutite "meseriase" dosite pana atunci, in valiza personala, au ajuns la loc de cinste, in rastelul bucatarului. Taierea porcului, a fost de pomina. Noi nu am putut asista, din motive lesne de inteles, dar aveam sa aflam mai tarziu, ca "spectatorii" ( in frunte cu tov. Raileanu ) au fost puternic impresionati...
Macelarul nostru, dupa ce bietul animal a fost izolat, singur in tarcul imprejmuit, a sarit pur si simplu in spinarea porcului, bratul stang strecurat sub falca inferioasa s-a incordat si a ridicat capul pana la imobilizare si pana ce animalul sa apuce sa se panicheze si sa reactioneze furios, perfidul sau cutit subtire si lung i-a retezt beregata cu o precizie de invidiat.. Acum intelegeam rostul respingatoarelor sale cicatrici de pe antebrate... Pana sa ajunga la perfectiune, se vede treaba, ca mai avusese unele "incidente"....Dinu Marin, bun camarad si prieten......" Cin te taaaaieeee mieluleeeee" ......
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu