...Peste cateva zile, in data de 01.03.1976 urmeaza sa depunem "juramantul"... Mi se "falfaie" de importanta "evenimentului", cu toate ca, pentru unii, in special pentru "veterani", aceasta zi este asteptata cu nerabdare si miros de fasole cu ciolan, desert ( clatite ) o "rara avis" in armata romana si cireasa de pe tort, sau bomboana de pe coliva, in functie de starea de spirit a fiecaruia, 50g de rom, pentru trupa, sau 250 g de coniac ovidiu, pentru "cadre"... Masa festiva, de dupa, facea toti banii... Intre timp, s-a mai intamplat cate ceva prin "curtea unitatii"... Dupa ce lentul major Amaritei, cel direct raspunzator pentru instruirea noastra, ne-a prezentat "posturile de lupta" specifice companiei, ne-a informat ca, in curs de doua zile, trebuie sa ne stabilim preferintele pentru un loc sau altul, in care va urma sa ne definitivam "specializarea"... M-am gandit, de o mie de ori si bineinteles ca tot pentru decizia gresita am optat. In mintea mea cea "rebela", am zis ca decat sa "prestez" ca "plansetist", la un loc cu inca cel putin patru "colegi", un ofiter supraveghetor, un ofiter de instruire politica ( capitanul Bounegru, promovat de catre "partid" in functia de maior ) si un comandant de companie ( maior Tanase )...mai bine sed eu linistit, intr-o statie mititica, asa cum era R12, in care aveam un singur camarad de serviciu, cu care ma gaseam doar la schimbul turei, un maistru militar ( Pauliuc ) pe care il vedeam doar la "programul de intretinere" al statiei, o data la cateva saptamani si un singur ofiter superior, lentul major Agherghitoaei, cu care, conform programului, ma mai "intersectam" o data la cateva ture de serviciu...De ce fac asemenea afirmatii ? O sa vedeti la timpul potrivit...
...Margareta... acea Margareta care imi invoca in scrisori sfasietoarea melodie "Goodbye my love goodbye" a "dolofanului" Demis Roussos,....Margareta evolua. Era deja in sesiune ( studenta fiind ) astfel incat, cu "lacrimogenele" de rigoare, am fost informat cum ca "epistolele" sale isi vor rarii nitel cadenta, din pricina "la exemene"...Eram convins... Veteranii ne "ironizau" ( vorba celebrului Octavian Cotescu ) cu fiece ocazie, despre "virtutile" iubitelor tinere si neconsolate, ramase in "suferinta" acasa..Eram deplin constient de ce va urma sa vie, mai cu seama ca, predecesorul meu, cel din "ograda" caruia reusisem sa o sterpelesc pe sus-numita, fusese si el soldat la termen, ca si mine... incercam totusi sa sper ca "acel moment" va veni cat mai tarziu posibil... " Iubito, ma gandesc la tine, ca un borfas la ceasul uni lord/ Si se ciocnesc in carnea mea drezine si caii fac atac de cord..." Aidoma amicului lui Petrini din puscarie, era si starea mea de spirit....Sexualitatea ingradita ma facea sa turbez. Ma masturbam regulat in closetul turcesc urat mirostor, iar noptile imi erau bantuite de vise erotice, cu protagoniste din ce in ce mai "exotice"...culminand cu "fineturi sexuale" prestate de catre tzatza Nica ( om, bolnav la cap...acea batrana spalatoreasa de chiloti si izmene cufurite )..
Daca tot o daduram pe teme sexulae... O data la cateva zile, la inceput, insesizabil ( novici fiind ) ceaiul nostru cel de toate zilele, pe care il primeam in cana de un litru si il imparteam intre noi, dimineata si sera, preazenta, in "luciul" sau o multime de "cerculete" altfel colorate decat continutul.. Noi, cei recent incorporati, eram dispusi sa motivam acest fapt, pe seama delasarii "veselarilor", cei care, vezi Doamne, nu ar fi spalat riguros recipientele... La inceput, ne-am multumit cu aceasta explicatie.. Apoi, odata cu integrarea in colectiv, "veteranii" ne-au sfatuit sa "fugim ca dracu de tamaie" de canile de ceai, astfel "infestate"... Bucatarul, la intervale regulate, era obligat sa adauge in cazanul de cei, distribuit zilnic, o cantitate precisa de "bromura de potasiu"..substanta cu dedicatie pentru hormonii nostrii tineri si nelistiti, menita a ne tempera pornirile erotice, devastatoare...In acele zile, "veteranii" refuzau categoric ceaiul, spre bucuria noastra, ocazie de a ne desfata cu portie dubla...
Iata insa, ca ziua "cea mare" sosise. Intai martie 1976... La ora zece, dupa raportul companiei, avea sa se desfasoare "ritualul primaverii" noastre. Din pricina asistetentei numeroase, formate din parintii celor mai apropiati ca distanta kilometrica fata de cazarma, al colonelului si suitei sale de la batalionul din Botosani, plutonierul adjutant Raileanu, ne-a ales cu grija o tinuta militara, demna de un brav soldat, dispus sa jure credinta vesnica scumpei lui patrii si iubitului conducator suprem...Eram ca "scosi din cutie" si ne miscam aidoma unor soldatei de tinichea, intorsi cu cheita..Altceva, nu stiam sa facem...Curatat weceuri, "conducere" cu T-ul pe lungile culoare, ranit la "studenti" si pregatit "ovale" intregi de leguminoase pentru mesele principale.. Nu conta. Era destul pentru a fi considerat "apt carne tun"...soldat bun de trimis pe front, pentru a tine piept, cu vitejie, hoardelor imperialiste care in "prostia" lor ar gandi ( macar ) sa ne invadeze patria..Aceasta era doctrina ce incerca sa ne-o "insurubeze" in tartacuze, capitanul Bounegru...
- Cu voi vorbesc, ficiori de razesi ai lui Stefan ! ( manca el rahat, la orele de instruire politica )..
- Imperialistii se lauda cu mercenari bine platiti, care fac si dreg...Minciuna, minciuna, manipulare... Ei nu cunosc ceea ce inseamna, dragostea de patrie, de pamantul stramosesc... Noi, urmasi ai lui Stefan cel Mare si Mihai Vitezul, altfel luptam...insufletiti de idealuri marete....
Rahat cu perje... Suntem o adunatura de prapaditi, inarmati cu puscoace din o mie nouasute, iarna, pe care o trupa de "comando" ne-ar
trimite "la culcare" in maxim treizeci de minute...
Cu dobitocul asta indoctrinat, aveam sa port mai multe "discutii" una mai "amicala" decat alta si numai toleranta "la maxim" a comandantului unitatii, maior Tanase, a facut posibila "liberarea" subsemnatului, din aceeasi unitate in care fusese incoporat si nu, mult mai tarziu, dintr-un batalion disciplinar... ( Dumnezeu, odihneasca-te in pace, mosule ...)
Caporalul Achihai, comandantul direct al grupei noastre ( baiat bun, de altfel ) ne-a vandut pontul pentru ziua festiva, ce urma sa aiba loc. Comandantul, urma sa ofere "bilete de voie" pentru 12 ore, celor ce preferau sa "se recreeze" in imprejurimi, in loc sa participe la "festivitatea ceremoniala" implicand "masa festiva" de dupa ceremonia "juramantului"...Proviziile ferecate in valizele de lemn, din depozit se sfarsisera de mult, astfel incat foamea, incepuse sa ne bantuie...Jalnica "mancarica de cartofi"...parca nu mai era chiar atat de groaznica ca in prima zi...orezul, parca nu mai continea chiar atat de multa "carne", iar fasolea....Doamne, fasolea aia, pregatita pe plita imensa, in cazanul in care ar fi incaput un porc intreg...era bestial de buna...lingeam farfuriile, usurand astfel munca veselearilor... Ca sa nu mai zic, ca petru o zi de o asemenea importanta, carnea si ciolanele, adaugate, insumau o portie regeasca...
As minti, daca v-as spune ca toate astea nu contau si pentru mine...Contau...foamea era mare, dar si mai mare era dorul de libertate.. gandul ca pret de dousprezece ore puteam evada din cocina aceea, ma facea sa pun pe ultimul plan, celelalte "beneficii".. Spre surprinderea mea, noului meu prieten, ardeleanul Campeanu, nu-i suradea de loc ideea sa renunte la "ospatul" palnificat...Dinu Marin, nici nu incapea vorba, Visheg Jean...abia astepta...Ghisman Petrica, o, nu...asta era un "devorator" profesionist...dolofanul, Burduja...eram doar amici, mai rar, confidenti... Nasol momentul !!! Singur, nici eu nu as fi plecat din unitate, mai cu seama ca habar nu aveam de cartografia imprejurarilor....Tocmai cand socoteam ca ar trebui s ma resemnez, am gasit un "aliat" neprevazut, in persoana, palidului si timidului David Sorin, care...culmea...urma sa devina si colegul meu de statie la RL 12 ...
- Costica...mi se adreseaza viitorul coleg... Tu ce zici, oare se merita sa cer bilet de voie ??? Si daca cer, unde dracu' sa ma duc ???
Fratele meu...providenta mi te-a trimis, gandesc eu, si-l prind sentimental pe dupa umeri...
- Bai Sorine...se vede ca nu degeaba esti Galatean ca si mine... Da-i in pula, pa' ailalti dobitoci..Daca si tu vrei asta, ma bag si eu... Ma fut in cina lor cea de taina...Om gasi noi ce sa mancam si ce sa bem, in libertate...
Sorin ma priveste ca pe un "guru" si aproba miscand din cap...
- ...Da mergi tu la comandant sa ceri bilet de voie si pentru mine ?
- Merg Sorine...Esti un camarad de nadejde...Ma bucur ca ai aceleasi "prioritati" ca si mine...
Fetivitatea se incheie, iar eu, singurul de altfel, ma prezint la tovarasul comandant de companie, sa revendic doua "bilete de voie" pentru dousprezece ore ( de libertate )...
- Soldat, ma chestioneaza maiorul... Pentru ce soliciti tu, si camaradul tau, bilet de voie ???
- Tovarasul maior, raportez...Dorim sa cunoastem si noi, cat de cat, zona geografica si istoricul locurilor ce ne inconjoara...
Tovarasul maior, nu e prost si nici indoctrinat precum capitanul cu functie ( in armata, functia, doboara gradul...se zice ) de maior pupincurtist comunist, Bounegru...
- Mai copile...am fost si eu, odata, candva, ca tine.... Aveti grija... Va las sa "zbenguiti"..numa' sa nu-mi creati probleme...
- Vai de mine...Sa traiti, tovarasul maior. Raportez ca o sa ne comportam regulamentar, sa traiti...
Maiorul ne semneaza "biletele de voie", le ridicam si o zbugim veseli catre libertate....
...Margareta... acea Margareta care imi invoca in scrisori sfasietoarea melodie "Goodbye my love goodbye" a "dolofanului" Demis Roussos,....Margareta evolua. Era deja in sesiune ( studenta fiind ) astfel incat, cu "lacrimogenele" de rigoare, am fost informat cum ca "epistolele" sale isi vor rarii nitel cadenta, din pricina "la exemene"...Eram convins... Veteranii ne "ironizau" ( vorba celebrului Octavian Cotescu ) cu fiece ocazie, despre "virtutile" iubitelor tinere si neconsolate, ramase in "suferinta" acasa..Eram deplin constient de ce va urma sa vie, mai cu seama ca, predecesorul meu, cel din "ograda" caruia reusisem sa o sterpelesc pe sus-numita, fusese si el soldat la termen, ca si mine... incercam totusi sa sper ca "acel moment" va veni cat mai tarziu posibil... " Iubito, ma gandesc la tine, ca un borfas la ceasul uni lord/ Si se ciocnesc in carnea mea drezine si caii fac atac de cord..." Aidoma amicului lui Petrini din puscarie, era si starea mea de spirit....Sexualitatea ingradita ma facea sa turbez. Ma masturbam regulat in closetul turcesc urat mirostor, iar noptile imi erau bantuite de vise erotice, cu protagoniste din ce in ce mai "exotice"...culminand cu "fineturi sexuale" prestate de catre tzatza Nica ( om, bolnav la cap...acea batrana spalatoreasa de chiloti si izmene cufurite )..
Daca tot o daduram pe teme sexulae... O data la cateva zile, la inceput, insesizabil ( novici fiind ) ceaiul nostru cel de toate zilele, pe care il primeam in cana de un litru si il imparteam intre noi, dimineata si sera, preazenta, in "luciul" sau o multime de "cerculete" altfel colorate decat continutul.. Noi, cei recent incorporati, eram dispusi sa motivam acest fapt, pe seama delasarii "veselarilor", cei care, vezi Doamne, nu ar fi spalat riguros recipientele... La inceput, ne-am multumit cu aceasta explicatie.. Apoi, odata cu integrarea in colectiv, "veteranii" ne-au sfatuit sa "fugim ca dracu de tamaie" de canile de ceai, astfel "infestate"... Bucatarul, la intervale regulate, era obligat sa adauge in cazanul de cei, distribuit zilnic, o cantitate precisa de "bromura de potasiu"..substanta cu dedicatie pentru hormonii nostrii tineri si nelistiti, menita a ne tempera pornirile erotice, devastatoare...In acele zile, "veteranii" refuzau categoric ceaiul, spre bucuria noastra, ocazie de a ne desfata cu portie dubla...
Iata insa, ca ziua "cea mare" sosise. Intai martie 1976... La ora zece, dupa raportul companiei, avea sa se desfasoare "ritualul primaverii" noastre. Din pricina asistetentei numeroase, formate din parintii celor mai apropiati ca distanta kilometrica fata de cazarma, al colonelului si suitei sale de la batalionul din Botosani, plutonierul adjutant Raileanu, ne-a ales cu grija o tinuta militara, demna de un brav soldat, dispus sa jure credinta vesnica scumpei lui patrii si iubitului conducator suprem...Eram ca "scosi din cutie" si ne miscam aidoma unor soldatei de tinichea, intorsi cu cheita..Altceva, nu stiam sa facem...Curatat weceuri, "conducere" cu T-ul pe lungile culoare, ranit la "studenti" si pregatit "ovale" intregi de leguminoase pentru mesele principale.. Nu conta. Era destul pentru a fi considerat "apt carne tun"...soldat bun de trimis pe front, pentru a tine piept, cu vitejie, hoardelor imperialiste care in "prostia" lor ar gandi ( macar ) sa ne invadeze patria..Aceasta era doctrina ce incerca sa ne-o "insurubeze" in tartacuze, capitanul Bounegru...
- Cu voi vorbesc, ficiori de razesi ai lui Stefan ! ( manca el rahat, la orele de instruire politica )..
- Imperialistii se lauda cu mercenari bine platiti, care fac si dreg...Minciuna, minciuna, manipulare... Ei nu cunosc ceea ce inseamna, dragostea de patrie, de pamantul stramosesc... Noi, urmasi ai lui Stefan cel Mare si Mihai Vitezul, altfel luptam...insufletiti de idealuri marete....
Rahat cu perje... Suntem o adunatura de prapaditi, inarmati cu puscoace din o mie nouasute, iarna, pe care o trupa de "comando" ne-ar
trimite "la culcare" in maxim treizeci de minute...
Cu dobitocul asta indoctrinat, aveam sa port mai multe "discutii" una mai "amicala" decat alta si numai toleranta "la maxim" a comandantului unitatii, maior Tanase, a facut posibila "liberarea" subsemnatului, din aceeasi unitate in care fusese incoporat si nu, mult mai tarziu, dintr-un batalion disciplinar... ( Dumnezeu, odihneasca-te in pace, mosule ...)
Caporalul Achihai, comandantul direct al grupei noastre ( baiat bun, de altfel ) ne-a vandut pontul pentru ziua festiva, ce urma sa aiba loc. Comandantul, urma sa ofere "bilete de voie" pentru 12 ore, celor ce preferau sa "se recreeze" in imprejurimi, in loc sa participe la "festivitatea ceremoniala" implicand "masa festiva" de dupa ceremonia "juramantului"...Proviziile ferecate in valizele de lemn, din depozit se sfarsisera de mult, astfel incat foamea, incepuse sa ne bantuie...Jalnica "mancarica de cartofi"...parca nu mai era chiar atat de groaznica ca in prima zi...orezul, parca nu mai continea chiar atat de multa "carne", iar fasolea....Doamne, fasolea aia, pregatita pe plita imensa, in cazanul in care ar fi incaput un porc intreg...era bestial de buna...lingeam farfuriile, usurand astfel munca veselearilor... Ca sa nu mai zic, ca petru o zi de o asemenea importanta, carnea si ciolanele, adaugate, insumau o portie regeasca...
As minti, daca v-as spune ca toate astea nu contau si pentru mine...Contau...foamea era mare, dar si mai mare era dorul de libertate.. gandul ca pret de dousprezece ore puteam evada din cocina aceea, ma facea sa pun pe ultimul plan, celelalte "beneficii".. Spre surprinderea mea, noului meu prieten, ardeleanul Campeanu, nu-i suradea de loc ideea sa renunte la "ospatul" palnificat...Dinu Marin, nici nu incapea vorba, Visheg Jean...abia astepta...Ghisman Petrica, o, nu...asta era un "devorator" profesionist...dolofanul, Burduja...eram doar amici, mai rar, confidenti... Nasol momentul !!! Singur, nici eu nu as fi plecat din unitate, mai cu seama ca habar nu aveam de cartografia imprejurarilor....Tocmai cand socoteam ca ar trebui s ma resemnez, am gasit un "aliat" neprevazut, in persoana, palidului si timidului David Sorin, care...culmea...urma sa devina si colegul meu de statie la RL 12 ...
- Costica...mi se adreseaza viitorul coleg... Tu ce zici, oare se merita sa cer bilet de voie ??? Si daca cer, unde dracu' sa ma duc ???
Fratele meu...providenta mi te-a trimis, gandesc eu, si-l prind sentimental pe dupa umeri...
- Bai Sorine...se vede ca nu degeaba esti Galatean ca si mine... Da-i in pula, pa' ailalti dobitoci..Daca si tu vrei asta, ma bag si eu... Ma fut in cina lor cea de taina...Om gasi noi ce sa mancam si ce sa bem, in libertate...
Sorin ma priveste ca pe un "guru" si aproba miscand din cap...
- ...Da mergi tu la comandant sa ceri bilet de voie si pentru mine ?
- Merg Sorine...Esti un camarad de nadejde...Ma bucur ca ai aceleasi "prioritati" ca si mine...
Fetivitatea se incheie, iar eu, singurul de altfel, ma prezint la tovarasul comandant de companie, sa revendic doua "bilete de voie" pentru dousprezece ore ( de libertate )...
- Soldat, ma chestioneaza maiorul... Pentru ce soliciti tu, si camaradul tau, bilet de voie ???
- Tovarasul maior, raportez...Dorim sa cunoastem si noi, cat de cat, zona geografica si istoricul locurilor ce ne inconjoara...
Tovarasul maior, nu e prost si nici indoctrinat precum capitanul cu functie ( in armata, functia, doboara gradul...se zice ) de maior pupincurtist comunist, Bounegru...
- Mai copile...am fost si eu, odata, candva, ca tine.... Aveti grija... Va las sa "zbenguiti"..numa' sa nu-mi creati probleme...
- Vai de mine...Sa traiti, tovarasul maior. Raportez ca o sa ne comportam regulamentar, sa traiti...
Maiorul ne semneaza "biletele de voie", le ridicam si o zbugim veseli catre libertate....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu