Mecanic (8)

In dimineata aceea, intrasem cu masina in combinat ( zece lei, ma costase mituirea agentului de paza ). De la poarta, am plecat singur spre depou. Nu cunosteam pe nimeni, dintre mecanicii ajutori, iar cei doi trei mecanici care ma observasera, ma ignorau ostentativ, nestiind a cui "pila" sunt. Nu ma integram absolut deloc in peisaj.....Barba ( din momentul din care am renuntat la slujba de la calea ferata, pentru aceasta ambitie, am jurat ca nu ma mai rad niciodata ),par lung, toale de firma, masina...
Am ajuns la depou si am parcat intr-un loc accesibil. Viitorii mei colegi asteptau aproape in echipa completa, un sef, care sa le comunice, ce si cum. Erau toti colegi de serviciu, probabil, de ani buni. Se cunosteau si stateau de vorba glumind intre ei. De pe magistrala, a sosit un camion cu materiale. Soferul acestuia, m-a rugat sa-mi mut masina cativa metrii mai incolo, pentru a putea manevra camionul, pe una din usile depoului. Am pornit motorul, am cuplat in marsarier si din neatentie, am incalecat cu capacul baii de ulei, peste un capat de teava ( din cel ce indica o conducta de gaz metan pozata sub pamant), fapt care a dus efectiv la suspendarea masinii pe rotile din spate ( Dacia 1100 avea motorul pe spate ). Degeaba am mai folosit apoi treapta intaia, incercand sa ma eliberez....Motorul tura, dar rotile se invarteau in gol.
Unul, din gasca de tineri, a observat faza si a strigat catre ceilalti:
- Bai, ia veniti un pic aici, sa-l ajutam pe domn" inginer sa iasa de acolo !
Asa banuitul "domn inginer" (adica eu) a ramas efectiv fara replica si nici macar nu a mai avut timp de explicatii, pentru ca deja, cateva perechi de brate vanjoase ii ridicase masina cativa centimetrii si o impinsesera un metru mai departe. Pana sa apuc sa cobor din cabina pentru a le multumii, deja cineva le comunicasera sa se indrepte catre cantina, acolo unde urma sa vina si seful de sectie.
Depoul, prin grija "comitetului de partid" si al sindicatului, avea o sala de mese cu o capacitate de vreo cincizeci de locuri, unde meseriasii din depou (si nu numai ) contra sumei de cincisprezece lei, puteau servii o masa completa. Meniul nu era preparat acolo. Era adus de la cantina centrala a combinatului, dar merita fiecare banut.
Pana sa incui eu masina, gasca se evaporase. Cu cateva indicatii si reperandu-i dupa galagia facuta, i-am localizat usor. Am intrat in sala si unul dintre ei mai "fasnet" m-a intrebat pe cine caut, crezand ca am gresit locatia. Cand i-am spus ca am venit acolo pentru comunicari, ca si ei si ca sunt si eu tot mecanic ajutor, am declansat haosul.....Rasete si "mistocareli" unul fata de altul, vis a vis de papara luata cu "domnul inginer"..... In sala, printre baietii aceaia nebuni si tineri se mai gaseau si trei oameni, trecuti bine si de a doua tinerete ( nu numai de prima). Erau cei mai batrani ajutori, fosti fochisti, chemati si ei,ca toata breasla pentru aceleasi ordine.
Dupa cateva minute, in incapere a intrat seful de sectie, impreuna cu cel de la biroul T1. Ne-a comunicat, ceea ce stiam deja cu totii deja, ca incepand de luni ( acum era sambata ) urma sa incepem cursurile. Doua clase a cate saptesprezece elevi, una cu program dimineata, cealalta, dupa amiaza. Am aflat si lectorii si locatia ( grupul scolar al combinatului - situat intr-unul din cartiere orasului ), precum si durata cursului, adica aproximativ zece luni. Pe intreaga perioada, urma sa fim salarizat iar vechimea in munca, curgea normal.....Nici ca se putea mai bine. Gasca, entuziasmata la maxim...Mai putin cei trei "seniori".
Acestia erau : Musca Sandel. Liderul grupului. Un om cu care ai fi fost in stare sa stai la "barfa" o noapte intreaga ( cu o galeata de vin alaturi ) fara sa te plictisesti. Avea o "vrajeala" in el de te "dadea la intors" in cateva secunde. Era tipul taranului roman, care este in stare sa "mistocareasca" si popa, si primarul si seful de post, fara ca acestia macar sa realizeze......
Toader Ion. Un "tajlau" de om, cam la 1,87 m. slab, dar ciolanos si muncit din greu. Avea niste lopeti de maini care sunt sigur ca ar fi indoit coarnele plugului, daca s-ar fi lasat mai tare pe ele, si cred ca purta cel putin marimea 47 la bocanci...
Plescan Mircea. Supranumit (mai tarziu am aflat ) " buza de iepure", din pricina gurii, ce suferise candva un accident ( o copita de cal ) si era reconstruita. Asta, era cel mai sarac cu duhul si avea sa ne amuze copios in scoala.
Dupa ce "tata Filip" a terminat ce avea de spus, nea" Musca a inceput negocierea:
- Domn" inginer, da pe noi, astia batrani de ce ne-ati chemat aici ?
- Cum de ce Sandele, ca sa va fac mecanici....de aia.
-Domn" inginer...suntemi oameni batrani, mai avem oleaca si
iesim la pensie...Lasati-ne in "saracia" noastra ca si pana acum, tot ajutori....Si cu noi....si fara noi, tot un drac...
Tizii lui, nu scoteau o vorba. Doar dadeau vertiginos din cap, in semn de incuviintare.....
-Nea" Sandele....n-am ce-ti face... Vrei, nu vrei, te faci mecanic. Asa a hotarat partidul....asa facem.

( Tata Filip, nu cunosc din ce pricina, nutrea o mare teama fata de "partid". Nu indraznea sa-l contrazica niciodata pe nea" Marin, secretarul de partid pe sectie, ce era si maistru ). Drept sa-ti spun, eu nu intelegeam deloc, cum ar putea un om normal la cap, sa refuze o promovare dintr-o functie ingrata, intr-una mai bine platita si infinit mai bine cotata....
M-au lamurit noii colegi insa. Celor trei ( si nu numai lor, cam tuturor navetistilor si nenavetistilor, ajutori ) le convenea de minune meseria asta. Sefii de tura, de acasa veneau direct la depou ( cu o cursa conventie exterioara ), astfel incat la poarta se prezenta doar operatorul RCT ce avea biroul in cladirea anexa a directiei situata langa intrarea in CSG. Pe acesta, nu-l interesa catusi de putin cine si cat dintre personal se afla acolo. Citea doar,de pe un formular, situatia locomotivelor pe teren. Fiecare partida afla unde trebuie sa se duca la schimb...adio si-un praz verde. Mecanicul putea pleca singur la locomotiva, invoindu-si ajutorul, fara ca nimeni sa stie. Nu-l trecea pe foaie, dimineata ( in eventualitatea ca cineva se sesizeaza ) dar daca seara, treaba era buna, completa si rubrica respectiva cu numele lui, preda foaia la tura si respectivul era trecut automat pe foaia de pontaj. La o adica, un ajutor putea sta acasa si trei ture de serviciu, fara prea mare risc......Asa ca nea" Musca avea toate motivele sa fie suparat. Un navetist de cincizeci si ceva de ani, are o gramada de treaba la tara....Daca mai si vi la oras, in fiece zi ( la scoala ), cand mama masii o mai rezolvi. Si mai mult decat atat, bietul om, cu doar un an in urma avusese parte de o axperienta de cosmar, din care iesise si in pierdere.....
Din statia Malina, pana in statia Catusa, pe centura combinatului, pe care circulau cu predilectie trenurile remorcate de DA-uri erau cam cincisprezece km. Partea proasta ca dintre acestia, cam doisprezece erau in panta. Intre Malina si Smardan ( zece km. panta avea cam 7-8 grade la mie, urma o portiune de un km. plana, apoi Smardan - Catusa, insemna o panta de 12-15 grade la mie. Ei au circulat izolat, din Malina in Smardan. De aici au fost pusi pe un tren de zece vagoane, pentru Catusa. A venit lacatusul de revizie, a efectuat proba completa, a semnat in foaia de parcurs si trenul, la indicatia permisiva a semnalului de iesire, a plecat catre destinatie. Dupa iesirea din statie ( asa cum prevede instructia ) mecanicul a incercat sa efectueze proba de eficacitate ( trenul inscriindu-se deja pe portiunea in panta ). A actionat manerul robinetului KD2 si a asteptat ca franarea sa-si faca efectul.....Ce franare, ce efect.... Din toate vagoanele, doar unul avea frana activa...dar toate erau incarcate, cu zgura.....Urmarea ? La intrarea in statia Catusa, trenul avea deja 80 km/ h si viteza inca era in crestere.
Statia Catusa, presupune cam patru km linie dreapta, dupa care, urmeaza iarasi o panta de 7-8 grade la mie, pana in statia CFR Barbosi Calatori. IDM-ul din Catusa, s-a vazut nevoit ( pentru a preintampina o catastrofa feroviara deosebit de grava - iti dai seama ce insemna sa ajunga un tren scapat de sub control intr-o gara de calatori, in care intrau trenuri din zece in zece minute ) sa-i faca parcursul pe abatuta, constient fiind, ca operatiunea aceasta va produce deraierea trenului.....
Asa s-a si intamplat. Vagoanele s-au imprastiat care incotro, dar cupla dintre locomotiva si primul vagon s-a rupt. Locomotiva DA-003 ce remorca trenul respectiv, impreuna cu partida sa a ajuns in final in balta Catusa ( balta ce se afla in partea de est a combinatului ) si statiei cu acelasi nume......Mecanicul si ajutorul, in afara unei spaime sora cu moartea si a catorva vanatai si julituri, n-au patit mare lucru. In schimb, comisia de ancheta sub conducerea SC-ului ( departamentul siguranta circulatiei ), dupa ce a incheiat ancheta a stabilit ca de producerea evenimentului se face vinovat lacatusul de revizie si....mecanicul ajutor locomotiva, care nu a luat toate masurile ce se impuneau, pentru franarea trenului. ( dupa ce au reusit sa scoata efectiv locomotiva din balta in care se scufundase pe sfert, au observat, ca in postul de conducere, frana de mana a locomotivei nu fusese stransa )......Mecanicul, a doua zi dupa sfarsitul anchetei si-a dat demisia...si dus a fost. Nea" Musca, saracul, a ramas retrogradat trei luni de zile in depou si cu penalizare cat casa....Cum Dumnezeu sa mai doresti sa te faci mecanic...
Dar, cursurile au inceput...si la ele au participat si cei trei, pana la examenul de absolvire, inclusiv. Pentru mine era mai mult decat relaxant. Instructiile de serviciu le cunosteam la perfectie. Doar "specialitatea" ma interesa in mod deosebit. Si aveai ce invata, nu te puteai plange. Partea electrica ne-o preda seful de depou. Era inginer de locomotive de meserie. Desena schema pe tabla, pe masura ce ti-o explica...Incepea: de la bateria de acumulatori, si desena simbolul bateriei, firul 101 si desena firul, pe care il numerota, ajunge la contactul normal inchis al releului D4, si desena simbolul releului cu contactul respectiv....pe care il numerota...Si tot asa, pana ce tabla se umplea de fire, relee, contactori, bobine si cate si mai cate minunatii. Dupa ce termina, isi stergea mainile meticulos de creta, se uita pe sub ramele aurii ale ochelarilor si incepand din prima banca, invita "bizonii" la tabla pentru a explica fiecare la randul sau schema. Pana suna soneria de iesire, ascultai blestemata aia de schema, de cel putin zece ori la rand, astfel ca deja o stiai pe de rost....Ba chiar uneori te mai si distrai...
In ultimele doua banci, isi faceau traiul un grup de "cartofori" inraiti: Balanica, Davideanu, Stefanescusi Butuc....Capul rautatilor era Butuc. Noi il alintam Butucel. Era maruntel de statura, dar "argint viu" nu alta si cel mai "tare-n dantura". Navetist din Fartanesti, o comuna din nordul judetului, de oameni "gospodari" si "calculati"....Gospodari, pentru ca aveau asupra lor cate doua cutite, cand se duceau la carciuma, si calculati, pentru ca daca nu mureai de cutit, te bateau cu parul gospodareste, adica calculat...Ii placea scoala, precum cainelui sarea. Inventa tot felul de motive, doar, doar sa mai lipseasca o zi, doua de la ore.
La o ora in care domnul inginer tocmai ne preda o schema completa ( de mai mare dragul ), in ultimele banci agitatie mare. Aia se luasera la harta, nereusind sa se puna de acord, cine are "culoarea" mai valoroasa la partida aceea de poker. Tata Filip, face o mica pauza si-l interpeleaza pe micul tartor:
- Butuce....fi atent la tabla mai, ca n-ai sa stii sa explici schema, Butuce.....( Vorbea rar, apasat si nitel pitigaiat cand era deranjat)
- Da-s atent domn inginer...cum sa nu fiu atent. Numai ochi si urechi sunt....
-Ei, la-s ca te vad eu Butuce, cat de atent esti, tu-ti capu-n *ur.... Si preda mai departe...
Astia, se mai linistesc un pic, apoi iar incep cu panarama.... Seful, termina de predat, isi sterge mainile si invita la tabla pe cel ce se declara deosebit de atent...
- Ia poftim Butuce la tabla, sa ne convingem acum, cat ai fost tu de atent la ce *a*at am mancat eu acolo...
In clasa delir...
- Domn" inginer, da nu-i corect dom'le... Nu trebuia sa incepeti din fata ?
- Incep de unde vreau eu Butuce, ca da aia-s sef mai...nu ma comanzi tu pa mine...
Butucel, se executa si o da in balbaiala cu schema. Surprinzator totusi, cate ceva retinuse el saracu", dar nu indeajuns.
Tata Filip, il mustra suparat:
- Ai vazut Butuce ca nu stii ? Ziceai ca esti atent ? Nu stii nimic mai.....
Butucel, conciliant....
Ei, lasati domn inginer....ce parca dumneavoastra le stiti chiar pe toate.....
Asta era insulta maxima pentru " Tata Filip"...picatura care facea paharul sa se reverse...
- Mai copile...Intreaba-ma tu ceva...si daca n-oi sti sa-ti raspund...uite iti promit ca te invoiesc doua zile de la scoala.
Butucel, isi face rapid un calcul in cap...Era miercuri...Cu doua zile invoire, trebuia sa vina sambata la ore ( sambetele erai zile lucratoare pe atunci..
- Domn inginer, daca nu stiti sa-mi raspundeti...imi dati trei zile? ( pulseaza el, ca la poker )
- Trei iti dau Butuce, trei...uite copiii astia sunt martori...da nu ai sa ai tu parte de bucuria asta, mai....Hai..ascult.
Asta se concentreaza pret de doua-trei secunde, de i se ingrosasera venele de la gat...apoi...arunca "petarda"
- Domn inginer....ia sa-mi spuneti dumneavoastra mie...daca le stiti pe toate...cum il cheama pe popa din satul nostru domn inginer, ai ?????
A fost delir...Tata Filip radea cu lacrimi, nu alta...Dupa minute bune de ras, "batut" pe teren propriu si-a recunoscut infrangerea.
- Tu-ti capu-n *ur de golan care esti. Mi-ai facut-o Butuce....ai facut de ras un sef de sectie Butuce....esti tare mai....Ai trei zile libere mai, asa cum ti-am promis...Ia-ti catrafusele si carate din fata mea, din momentul asta...
Inainte de a incheia fraza, Butucelul deja iesea pe usa...in libere....

Uite asa m-am distrat in scoala de mecanici...Avea sa fie ultima distractie gratuita, oferita de viata. Dupa examenul de absolvire, din toamna gluma a devenit serioasa, iar eu, dintr-un parlit de mecanic ajutor, aveam sa ajung, ditai domn" mecanic.............................

Mecanic (7)

....Tata Filip, asa-l "alintau" subordonatii pe seful de sectie si de depou. El ii iubea pe toti, deopotriva, "alintandui cu diminutivul - copii". Asta numai daca nu-l suparai. Si se supara, daca-i cereai apartament si daca greseai repetat fata de el.
Prima greseala se ierta, a doua se contabiliza iar o data ajuns la a treia...." erai scos de la inima". Avea o memorie de elefant. Daca reuseai sa-l superi, se inegrea la fata pret de cateva secunde, iar apoi, te tinea minte toata viata. Nu mai aveai sanse de reabilitare.....O sa ne mai intalnim pe parcurs cu acest personaj.
Hai sa-ti povestesc cate ceva despre C.F.U.(caile ferate uzinale), pentru ca mare lucru despre ele nu cred ca stii, cum nu stiam nici eu, la ce "ma inhamam" atunci". Cand spui cale ferata uzinala, iti imaginezi cateva linii, in curtea unei "uzine" ( ca doar de aia i s-o fi spunand asa) pe care circula o caricatura de locomotiva, cu doua, trei vagoane cand si cand. Asa credeam si eu. La combinatul chimic Chiscani (Braila), exista asemenea varianta si-i cunosteam si pe baietii ce lucrau acolo, pentru ca ne intalneam deseori in triajul Lacu Sarat. Aveau un "motan" de 700 CP, pentru manevra, si un DA cu care veneau in triaj, pentru a lua sau lasa trenuri. Cat era DA-ul plecat in gara, dormea cel de pe "motan". Cand veneau astia inapoi, LDH-ul se apuca de treaba si se culcau ei.....Viata grea.... Cam asa imi inchipuiam ca am s-o duc si eu. Mare fraier...
Uzina UETU avea patru sectii: Exploatare locomotive, RCM ( cred ca toti cunosc aceste initiale), SEIRA ( sectia exploatare intretinere reparatii auto) si Revizia de vagoane. Impreuna totalizau, pe atunci, in jur de 1800 de suflete.
Parcul de locomotive al uzinei si implicit al combinatului, numara pe atunci cam.....tine-te bine... optzeci si cinci de locomotive. Era net superior celui detinut de Regionala Galati. Prin 1984, cand au venit de la "23 August" ultimele LDH 1250 CP, se ajunsese deja la o suta de locomotive. Erau cincisprezece DA-uri, noua LDE-uri de 1250CP, douazeci si doua de LDH-uri de 1250 CP, vreo treizeci de LDH-uri de 700CP, si inca vreo zece LDH-uri de 550 si 450 CP......
Sectia RCM, numara sapte gari mari: Malina, Laminoare, Smardan, Catusa, UCC, Otelarii si Furnale. La randul lor, toate aceste gari, mai aveau si puncte de miscare satelite. Insumate, lungimea liniilor de cale ferata din combinat se ducea spre trei sute de Km. Locomotivele, mecanicii si personalul de manevra era impartit in doua sectoare de activitate. "Sectorul rece", unde se incadrau primele cinci gari de mai sus si "Sectorul cald" de care apartineau ultimele doua. Diferenta dintre cele doua, o faceau si conditiile de munca, dar si cele de salarizare. La sectorul cald, se acordau sporuri suplimenare ( de loc neglijabile)....
Toate acestea, aveam sa le descopar treptat, pe masura ce incepeam sa descifrez "tainele meseriei"...Nu mai intru in alte amanunte pentru ca risc sa te plictisesc si oricum, le vei afla la momentul potrivit. Am vrut numai sa-ti faci o privire de ansamblu asupra dimensiunii volumului de lucru din acest colos.

Prima zi de asistenta, am inceput-o cu stangul. Stiam numarul locomotivei, 125-036 , numele mecanicului - Tabara Anton, sectorul in care facea serviciu - Malina (asta pentru informatiile erau trecute pe fisa de asistenta). Mai stiam ca de la poarta, trebuie sa ma imbarc intr-o cursa conventie, ( fiecare uzina, avea autobuzele ei pe traseu, ca intr-un adevarat oras, ce ducea si aducea personalul, la si de la serviciu ) din care urma sa cobor la capat, unde se afla depoul. De la depou pana in Gara Malina, dupa ce traversai triajul, erau cam 400-500 metrii. Toate astea le aflasem de la un lacatus din depou, cat umblasem pentru angajare. Din pacate, uitasem sa-l intreb cum recunosc masina cu pricina, dintre alte zeci, ce veneau dimineata la poarta, dar "baiat destept fiind" (asa credeam eu), retinusem numarul masinii (pentru ca era asemanator cu cel al masinii mele), deci nu-mi faceam prea mari griji.
In dimineata cu pricina, la ora 05.45 ( la 06.30 se intra in schimb ) am aterizat din tramvaiul supraaglomerat, cum erau toate la orele de schimb, in plina noapte, in mijlocul unui furnicar de oameni care mai de care mai grabiti. Nu ninsese ( cu toate ca era sfarsit de decembrie ) dar erau cam -10 grade. Coloana de autobuze, era insirata pe o lungime de o suta cincizeci de metrii (cel putin) si populatia se grabea catre ele in speranta de a prinde un loc pe scaun. Eram ca picat din luna. Incercam cu destoinicie sa identific numarul de inmatriculare a fiecarei masini....Mergea destul de greu pentru ca era intuneric. Ce-i drept, toate aveau pe interiorul parbrizului, niste cartoane pe care erau desenate tot soiul de litere. Ma uitam la ele, exact ca si la instructiunile in limba chineza, de pe cutiile lanternelor cu aceeasi provenienta.
Exact cand deja incepusem sa-mi pierd speranta ca voi reusii vreodata, iar primele masini din capul coloanei incepusera sa se puna in miscare, am dat de numarul cu pricina. Era al penultimei masini. Am sarit in ea si am oftat usurat....Aglomeratie ca la balamuc. A trecut o statie, doua, trei si calatorii se tot imputinau. In sfarsit, reuseam sa privesc printr-un geam transpirat nitel catre afara. Piesajul, cu toate ca era intuneric, nu-mi era catusi de putin cunoscut. Simteam cum mi se raceste transpiratia pe sira spinarii....Dupa inca doua statii, autobuzul hodorogit a ajuns la final de cursa. Am coborat, bantuit de o presimtirea rea, impreuna cu ultimii calatori.
Afara incepuse sa se lumineze un pic ( era deja 06.15 )....Nu mai pricepeam nimic. Puteam vedea un piesaj selenar, cu munti de minereu si carbune, cu benzi transportoare si excavatoare uriase cu cupe rotative...M-am ciupit usor, sa-mi dau seama daca nu cumva visez...Draci...Nu visam deloc, efectiv traiam un cosmar fara sens. M-am intors la masina si am intrebat soferul unde ma aflu...
- Mai nene, unde naiba suntem acuma, ca nu-mi dau seama ?
- Esti chior, bai, unde sa fi, la aglomerare furnal...
- Da ce mortii masii cauti tu la aglomerarea...cum ii spune... ? Nu trebuia sa ajungi la depou, omul lui Dumnezeu....
- Mai boule ( ma gratuleaza el) esti chior, sau nu stii sa citesti.....? Tu nu vezi ce scrie mare, pe hartia aia din fata, tolomacule ?
UAF, uzina aglomerare furnal, asta scrie. Daca beleai ochii mai bine nu te suiai aci.......
Bou, bou, da ce masa" fac eu acum, imi zic. Cum pusca mea ajung eu la munca... Apelez iarasi la "conducatorul auto" si-i spun cat sunt de batut de soarta si de ce. Asta dupa ce se uita la mine si ma masoara din cap pana in picioare ( fudul din fire si "barbat fatal" pe deasupra, eram in capul gol, cu o geca pana-n talie, fara manusi...ca la promenada in centru" ), zice;
- Hai ca esti baiat bun...Urca sus..Pana ce iese schimbul mai am 15 minute. Te duc pe magistrala, cat de cat mai aproape si de acolo traversezi furnalele si mai ai cam un kilometru....Mai itrebi si tu, din loc in loc...Vezi, ai grija, poate ajungi iar aiurea..
- Sa traiesti nene...ca mare pomana-ti faci cu mine, zic eu si speranta se aprinde iarasi in sufletul meu......

M-a dus omul, pana unde a putut, am luat-o la pas hotarat si motivat, intreband in stanga si in dreapta unde mai intalneam cate un suflet de om, pana a dat bunul Dumnezeu si am ajuns la locomotiva.....
Era trecut de ora opt. Mecanicul (de felul lui, un personaj taciturn - aveam sa ma conving mai tarziu ) s-a uitat cam intr-o dunga la mine cand i-am spus ca voi face serviciul de asistenta cu el, pret de cateva ture de serviciu. A mormait ceva, iar apoi ne-am apucat de treaba. Locomotiva 125-036, era masina Malinei si facea serviciul in "cocoasa". O ora, n-am schimbat macar doua cuvinte. Apoi i-am marturisit ca e pentru prima oara cad pot "lucra" pe o astfel de locomotiva, despre care, la calea ferata nici macar nu stiam ca exista.Auzind ca vin de la "gara" s-a mai insufletit nitel. Mi-a explicat in mare, cam ce si cum e cu LDE-ul asta, ca daca cunosti DA-ul nu-i mare diferenta...am mai stat un pic la barfa...si la un moment dat ma intreaba, daca vreau sa trec la controler. Eu bucuros ( zic in gand - uite ma, ce baiat de gasca) nevoie mare ma declar disponibil la urgenta. Mai sta jumatate de ora alaturi de mine, dupa care-mi spune:
- Vad ca te descurci bine...Ce vroiam sa te rog..Am motocicleta, langa cabina agentului de triere ( era o cladire de un etaj, unde statea cel ce coordona trierea si manipula macazele centralizate din grupa respectiva). Vreau sa ma duc sa mestersc ceva la ea. Azi dimineata, pana la munca, numai figuri mi-a facut...Nu cred ca dureaza mult..Daca e ceva, dai semnale repetate cu fluierul locomotivei si vin indata.... ( Avea un IJ rusesc cu atas si umbla cu el pana dadea zapada )
- Du-te nene, zic eu. N-ai de ce sa-ti faci griji. Ma descurc eu...si daca zici ca esti langa cocoasa, daca nu-ti place cum ma misc, cat dureaza sa vii.....
- Asa e....zice el , isi ia din panoul de scule o mana de chei, indeasa in buzunarele salopetei cateva mani de bumbac si coboara....

Pe la 12-13, a venit pe masina, am mancat impreuna si apoi a plecat iarasi...Nu mai stiu unde, dar nu la motocicleta.
Dupa vreo doua ore, urca la un moment dat, un "mosulica" pe masina. Da buna ziua, ii dau buna ziua. Ma intreaba unde este mecanicul, ii spun ca a plecat sa dea un telefon acu" doua minute in urma, si apoi, curios nevoie mare, sa afle cu ce ocazie fac eu serviciul pe locomotiva cu pricina. Eu, baiat amabil si binecrescut, ii zic ca vin de la calea ferata si ca-mi efectuez periada de asistenta....Omul mai sta un pic, ma intreaba cum imi pare serviciul in sectorul acesta, iar eu ii raspund ca e aproape la fel ca in orice triaj....si pleaca.
Dupa ce se departeaza bine, pe partea opusa urca si Domnul Anton, si cu o mimica ingrijorata a fetei, ma intreaba:
- Ce-a zis nea" Vasile ? A intrebat de mine...? N-a facut panarama...ca nu eram pe masina...?
- Care nea'' Vasile nene...? Mosulica ala, care se duce printre linii....?
- Ce mosulica bai.....ala e domn" istructor Hanganu...,ai de mine...dracu" ma lua, daca-l mai faceai si mos..........
- Stai linistit, il temperez eu, parinteste.....Am stat de vorba cu el...si-mi pare baiat de treaba....
- De treaba pe naiba, riposteaza el cu naduf....Numai sa calci odata pe bec...in sectorul lui si dupa aia nu mai spui deloc asa....mormaie el si se aseaza pe scaunul de la celalat post...
Se apropia terminarea turei de serviciu si asa cum fusesem instruit, ma duc la biroul IDM-ului sa-mi semneze fisa, apoi, la revenire pe locomotiva, o dau si mecanicului pentru confirmare....Asta o ia, se uita pe ea, cautand locul semnaturii......si deodata vad ca "i se taie picioarele'', cade pur si simplu pe scaun si se albeste la fata:
- Vai de capul meu....da tu esti mecanic ajutor ? De ce naiba nu mi-ai zis ? Ma bagai in puscarie bai omule...si a mai fost si instructorul pe masina....... Daca afla ala, ma omoara.....ma nenoroceste........daca faceai o catastrofa...vai de mine si de mine....
- Mai frate, daca ma intrebai ce meserie am, iti spuneam. E vina mea ca nu ai intrebat ?....Las" ca dau o bere, cand ajungem in oras........
- Bere pa dracu...zice el...De bere imi arde mie acum....Mi-ai facut-o.....

Am mai facut doua ture de serviciu cu el, da nu a mai vorbit cu mine mai deloc si nici controlerul nu l-am mai atins. Revelionul si Sf.Vasile le-am prins acasa, liber pe grafic, iar pe 03.011981, de la poarta, unde venea operatorul RCT cu situatia locomotivelor pe teran, noi, ajutorii, am fost trimisi la depou, pentru "comunicari importante".... Urma sa incepem cursurile "scolii de mecanici"....dar asta e deja alta poveste........................

Mecanic (6)

Cand am facut afirmatia ca, mi-am luat, fara cea mai mica parere de rau, ramas bun de la "gara" sa stiti ca n-am exagerat cu nimic. Salariul era bun, intr-adevar, dar si stresul pe masura. La CFR orice greseala, cat de mica se platea. Aproape intotdeauna foarte scump ( mai ieftin, doar daca aveai relatii - dar nu garantat).
- Plateai un tampon presat ( in jur de sapte mii cinci sute lei te costa unul), plateai o cupla rupta ( pana intr-o mie ), plateai un geam culisant spart, plateai cupoane de sina si traverse (daca deraiai), discuri de semnalizare locomotiva (daca ti le furau ghebarii sa-si faca manere la cutite), plateai motorina (daca depaseai consumul), plateai motorina cat te costa o Dacie nou nouta, daca sargeai rezervorul,plateai depasirea vitezei (daca cei ce citeau banda la T1 o constatau), plateai daca mergeai prea incet si aveai intarziere de tren, plateai daca domn" instructor pe timp de noapte nu vedea lumina aprinsa in cabina de conducere cand locomotiva stationa (se considera automat- somn in timpul serviciului), plateai daca nu aprindeai lumina in cabina, cand treceai prin statie (si te raporta IDM-ul ), plateai daca domn" mecanic iti facea raport (fara sa stii )cum ca esti puturos, ori slab pregatit, plateai, plateai...plateai.... Satisfactii ??? Ajutorul, nici intr-un caz. Si pana a ajunge in "scoala de mecanici" aveai de suportat umilinte carca....Cine le putea suporta.....

Am avut parte de parinti de exceptie. Le-am explicat cum am hotarat sa renunt si din ce motive, la locul de munca si m-au inteles...Sa nu crezi ca ma simteam chiar atat de confortabil cu statutul de "casnica". Asa ca am inceput sa urmaresc rubrica de mica publicitate, a ziarului local. Era sfarsit de an, perioada in care nu prea se mai faceau angajari.
Intr-o buna zi, in apropierea craciunului imi cad ochii pe un anunt interesant : " Combinatul Siderurgic Galati, angajeaza personal de locomotiva. Relatii la tel" ....si urma numarul. Nu stiam aproape nimic despre "colosul" din partea de vest a orasului. O singura data intrasem cu un tren in triajul Malina ( din interiorul sau ) si ramasesem impresionat de marimea acestuia si de LDE-urile de 1250 C.P. pe care nu le mai vazusem niciunde.
Am hotarat, ca o incercare nu-mi strica. Asa incat, m-am prezentat frumos, la biroul de angajari de la poarta est a combinatului, am primit informatii despre actele necesare pentru dosar, am efectuat chiar si vizita medicala (care se facea intr-un cabinet improvizat tot langa poarta ), urmand, ca la completarea tuturor documentelor, sa predau dosarul si sa continui formalitatile de angajare la sectia respectiva. Pentru a te familiariza cat de cat cu ce va urma, am sa-ti prezint pe scurt, organizarea administrativa si teritoriala a combinatului.
Daca deschizi harta Google, pe municipiul Galati, iti poti da seama cu usurinta de dimensiunea combinatului. ( In versiunea mai veche, inca, harta era mult mai amanuntita - acum, probabil a protestat "neamul lui Gruia Stoica" ciur..aliul (jos cenzura) Mittal si nu mai dau astia de la google amanunte). Oricum, ca idee: Din extremitatea nordica, in cea sudica, ai de parcurs vreo sapte-opt km. iar de la est, la vest inca vreo trei. Daca ar fi sa parcurgi centura, pe calea ferata aferenta, de la Catusa pana la Movileni, ai face mai bine de douazeci de Km.
Combinatul era impartit in sapte uzine ( astazi deja au disparut doua, iar cele ramase au ajuns in stadiul de "caricaturi" a ceea ce au fost odata) : U.O.R. ( Uzina Otelarii Refractare ), U.A.F. ( Uzina Aglomerare Furnal), U.L.P.( Uzina Laminate Plate), U.C.C. ( Uzina Cocsochimica), U.P.D.E.S. ( Uzina Producere si Distribuire Energie Siderurgica), U.E.T.U ( Uzina Exploatare Transport Uzinal ) si U.P.S.R.S. ( Uzina Piese Schimb si Reparatii Siderurgice). Fiecare mai aveau la randul lor, sectii anexe.
Fiecare avea directorul ei, iar peste toti, pastorea directorul general (care avea rang de ministru, pe vremea aceea )
Luate la un loc, totalizau in 1967, cand s-a deschis combinatul aprox. 70 000 de salariati. Apoi numarul a fluctuat in jurul acestei cifre, pana la schimbarea regimului.............................................................................Suze, daca te-am plictisit.
Revenind, la ale noastre...Am depus dosarul complet la "personal" si am fost trimis, la sectie, pentru a primii semnatura de confirmare a sefului sectiei " Exploatare Locomotive" care era si sef de depou. De la poarta, pana la " Anexa turn" ( asta este un bloc turn de zece etaje, plin de birouri ale personalului administrativ, inclusiv a directorului general) am circulat fara probleme, pe magistrala turn ( o autostrada cu scuare pline de trandafiri, marginita de cladiri anexe, ale uzinelor - sub forma unor blocuri cu patru etaje ). De acolo, insa, trebuia sa traversez trei hale de productie, pana a ajunge la depou, care era situat in extremitatea vestica.
Cu doua, m-am descurcat eu cat de cat si am reusit sa le traversez, a treia insa mi-a venit de hac. M-am invartit ca o "gaina fara cap" abitionandu-ma sa ma descurc singur, pana m-am plictsit si am ajuns in locul din care plecasem. Asa inca, pana la urma, am lasat ambitia deoparte si al apelat la ajutorul unui muncitor din sectie. Cum ma departasem binisor de la ruta normala, trebuia acum, sa traversez o zona in constructie, ca in final sa ajung la destinatie. Daca solul ar fi fost inghetat, nu ar fi fost problema, dar se incalzise nitel peste zero grade astfel incat in momentul in care am intrat pe "off road", am constatat cat de lipicios si agasant poate fi noroiul de combinat....Cand in final am ajuns la depou, pantofii mei, lustruiti impecabil dimineata, aveau noroi pana aproape de sireturi...Gasisem ce-i drept o baltoaca dezghetata in care incercasem sa-i cosmetizez, dar tot jalnic aratau.
Un lacatus din depou, mi-a indicat locul unde era biroul sefului de depou ( undeva la etaj ) si m-am indreptat catre locatie, cu o usoara strangere de inima fata de personajul pe care urma sa-l intalnesc, raportata la relatia pe care o avusesem cu celalalt personaj cu functie similara de la CFR.
Urc scarile, ajung pe un hol lung, caut usa inscriptionata cu placuta "sef depou", imi fac cruce, discret cu limba, asa pentru orice eventualitate si bat timid....Intra ! Imi raspunde o voce sexi....Ete-a-naibii imi zic, si ma preling inauntru. Dincolo de usa, o bunaciune de secretara, de era sa ma impiedic de covorul persan, cu care era capitonata antecamera.....
- Vreau si eu....zic ( si in gandul meu, Doamne, da ce as mai vrea...) cu tovarasul ( ca sa fac impresie de adevarat comunist) sef de depou.
- Cu sefu" ?
Ma intreaba ea, ca si cum nu s-ar fi asteptat sa am asemenea "preferinte ciudate".
- Daca se poate...( oricum, cu tine as vrea de mai multe ori, gandeam eu, privind-o la "lupul cel rau'' )
- Ia loc nitel....sau daca preferi...poti astepta afara, pana il anunt. Nu dureaza mult.
- Prefer, indiscutabil placuta dumneavoastra companie....bag eu textul, gandindu-ma cam cate "primaveri" numara bunaciunea...
Caprioara, insfaca o statie de emisie receptie de pe birou si incepe sa se pisiceasca la ea.
- Sefu" e un tanar in birou, vrea sa vorbeasca cu dumneavoastra.
- In ce problema, cum il cheama ? ...intreaba vocea.
- Sar de pe scaun, ma apropii de caprioara, si ii soptesc numele meu.
- Costica...N.Costica, apoi si mai discret, sarut manusitele si-i sarut "plin de respect" stanga, dragalasa si singura disponibila.
- Caprioara, care nu se astepta, roseste un pic si-mi arunca o privire promitaoare.
- N-apucam sa "ne continuam relatia" ca in locatie isi face aparitia domnul sef de depou.
E un barbat bine, in jur de cincizeci de ani, usor grizonat si sigur mare iubitor de...secretare competente....
Fatuca il priveste cu dor, ca si cum nu l-ar fi vazut de cateva saptamani...si ingaima
- Despre dansul era vorba, sefu"...
- Maricico, rade el cu subanteles, eu "dansul- dansa" stii cui ii spui ???
- Maricica ( nu apucasem sa-i aflu numele) roseste intens...semn ca facuse cunostinta si nu numai o data cu "dansul" se pisiceste iarasi.
- O cafeluta sefu" ?
- Nu una, doua, dragalas-o, comanda el, parinteste privind-o dragastos...
E clar, imi zic, interviul o sa fie scurt. Tipul asteapta pe cineva, cu siguranta. Poate vine ala mai repede si mai raman eu un pic, singur cu caprioara....Oricum, seful pare de treaba...poate-o fi in ceas bun.
N-apuc sa termin de gandit, ca acesta deshide usa biroului sau si ...ma pofteste inauntru.
- Intra copile, intra si ia loc, mai invita el, aratandu-mi un fotoliu. Stam un pic de vorba, cat bem cafeaua si pe urma ,mai vedem noi.
Ce naiba-mi zic. Nu poate fi adevarat. Cred ca visez....Exista cu adevarat asemenea asemenea oameni in viata reala ???
- Domn" inginer, sunt plin de noroi, m-am incurcat printre hale, ma scuz eu, si-i pacat de covorul acela, ca vi-l murdaresc.
- Intra copile, da-l in p..zda masii de covor, ca de aia-i facut, sa se murdareasca.
Am intrat si mi-a facut semn sa inchid usa antecamerei. Am inchis-o cu parere de rau, fata de "piesajul" pe care il pierdeam si m-am asezat, pe o parte, in fotoliu.
Cati ani ai, unde esti nascut, studii, alea..alea...
Fatuca, respectuoasa ( ca in orice situatie, nu ma indoiam ) a batut la usa si a intrat cu doua cesti minuscule, de portelan.
A lasat una pe birou iar pe cealalta, in fata mea, atingandu-ma, ca din greseala....Am inghitit in sec si m-am relaxat in fotoliu..
A urmat pret de mai bine de jumatate de ora, interviul de angajare. Nu m-a intrebat nici macar o singura data de ce am plecat de la calea ferata, in schimb, dupa ce si-a cerut scuze, politicos, ceea ce m-a lasat perplex, mi-a cerut acordul sa ma chestioneze printr-o serie de intrebari legate de instructiile de serviciu aupra nivelului de pregatire. Ma simteam precum pestele in apa. aici eram "tatic". Terminasem cursurile cu media 8.85 si in plus, cu mecanicii mai ciufuti, le repetam vrand, nevrand, periodic.
Seria de intrebari, a inceput, precaut, cu "semnificatia culorilor de baza" ajungand spre final la "restrictii de viteze in trepte" si semnalizarea lor si tot aidoma si la celelate instructii.
Spre finalul interviului, domnul Filip Sergiu ( acesta era numele sefului de sectie si de depou) era tot o incantare. reusisem sa-l impresionez. Totusi, la un moment dat, am observat pe chipul sau, o usoara umbra de indoiala...si nu ma inselasem..
- Copile, zice el, din partea mea esti ca si angajat. Imi place de tine....o singura problema ar mai fi...
Trebuia sa fie ceva, imi zic, era prea frumos...Precis inca nu au locuri in schema, sau ceva de genul asta...mai asteapta nitel...sau mai stiu eu ce...
- Mai, continua el, esti casatorit ?
- Nu domn" inginer si nici n-am de gand deocamdata
Da...sincer...m-as cupla cu "caprioara" continui eu in gand...
- Si unde locuiesti ? Ai casa ?
- N-am si nici nu-mi trebuie domn" inginer, stau cu parintii....
- Bai....futu-ti capu-n *ur, stateam cu frica ca incepi cu miloaga sa ceri apartament...cum fac toti. E greu cu apartamentele mai copile, sau facut jde'mii de comisii, nu se mai dau ca inainte...intelegi ?

Fac iarasi o mica paranteza, ca sa intelegi. Pana in anii ''70 cat a durat nebunia angajarilor, cel ce se angaja in combinat, primea automat si repartitia unui apartament cu chirie, nou nout ( trei cartiere de blocuri fusesera construite in acest scop), in functie de numarul de membrii ai familiei. Incepand cu 1980 ritmul constructiei de apartamente se mai domolise un pic si criteriile erau mai severe....Se intocmeau tabele de prioritati avizate de catre sindicate, se faceau comisii etc...

- Domn" inginer, in privinta asta nu exista nici o problema...
- Bine copile, ma bucur sa aud asta...si pentru ca esti ca si angajat, pentru ca-mi place cum te descurci, am sa-ti spun o chestie. Din ianuarie, deschidem cursurile a doua "scoli de mecanici". Am aici, de la personal, copia dosarului tau. Vad ca ai un contract neonorat cu cei de la calea ferata.....Asta e...cine n-a fost tanar.... Uite, iti promit ca daca esti baiat de treaba si nu-mi faci probleme, nu numai ca intri garantat in scoala, ba mai mult, semnezi cu noi alt contract, tot pe cinci ani, si noi ti-l preluam pe cel vechi. Ce zici ? De acord ?
De acord ??? Imi venea sa-i zic, domn" inginer, pupati-as secretara ( ba chiar si mai mult ) mare om esti, Manitu te-a scos in calea mea. Deseara, dau de baut la toti prietenarii mei...mama ce chindie o sa-i f...m.

- Domn" inginer ( improvize scurt si la obiect ) sunt mandru de increderea pe care mi-o acordati si promit ca nu o sa va dezamagesc niciodata....

Domnul, deja deschisese usa biroului si se uita catre secretara, cu gandul, probabil, la importante probleme de serviciu...Am parcurs coridorul pana catre biroul echivalent celui numit " T1" de la gara, pentru a-mi continua formalitatile..........................
Cu personajul Ionescu Radu, ne vom mai intalni ( daca o sa aveti curiozitatea ), asa ca mi-am luat frumusel fisa de asistenta, la care nici macar nu indrazneam sa visez, doar cu cateva ore inainte, m-am dus la "magazie" unde mi s-a intocmit o fisa personala, ce-mi dadea drept echipament de protectie, iar de aici, inapoi la "serviciul personal" pentru predarea hartiilor semnate de catre seful de sectie, semnarea contractului si formalitatile legate de incadrare.
Normatorul sectiei se numea tot Radu....Nu mai retin numele de familie. In cateva zile, toate actele aveau sa fie gata, iar incadrarea in functia de mecanic ajutor locomotiva facea sa-mi revina pe statul de plata, la chenzine, suma de 2135 de lei. atat era salariul maxim de ajutor, pe grila CSG-ului......................................................Nici nu puteam visa mai frumos.... Din momentul acesta, urmau sa treaca 26 de ani, cu bune si cu rele, pana ce aveam sa fiu trecut, "pe linie moarta"... ca si celebrele locomotive cu aburi, din care a ramas doar amintirea.

Mecanic (5)

Era deja 1980. Aveam mai mult de sase luni de "experienta". Logic ar fi fost, ca pe masura ce ma obisnuiam cu rutina profesionala, sa-mi accept statutul social si sa-mi urmez calea...."spre cele mai inalte culmi ale socialismului" (sic). Contrar logicii, eram din ce in ce mai scarbit de statutul de "muncitor necalificat", la care se raporta pe atunci pompoasa denumire de "mecanic ajutor locomotiva''. Ti-am spus. Am apreciat intotdeauna oamenii inteligenti. Fata de cei mai inteligenti decat mine, chiar am avut usoare complexe. Mi-am asumat greselile si atunci cand am fost mustrat, pe merit, pentru ele, am pus "cornul" in pamant strangand din dinti, dar constient de vinovatie....Nu am putut, insa, niciodata accepta sa fiu invinuit pe nedrept,si sa tac, sa fiu "mistocarit" de catre un "troglodit" care nu era in stare sa inchege o fraza corect gramatical si care incerca sa ma convinga (culmea) ca-i sunt net inferior. Nu am putut accepta, ca unui om sa i se faca o nedreptate, fara sa reactionez....
Sa nu crezi ca aveam complexe de "dama la menopauza" fata de meseria practicata, dar cand observai, nu prea departe de "ograda ta" la poporul "frate"( vitreg ) situat un pic mai la est, o "oarecare difereta" chiar ca te scarbeai.
In triajul Brates, veneau regulat trenuri din CCCP. Cam trei, patru pe zi ( din cate-mi amintesc eu ). Aveau niste "namile" de locomotive, de trepida terasamentul sub ele. Erau formate din doua corpuri distincte, fiecare cu o singura cabina de conducere, cuplate spate in spate, si comandate simultan sau individual, de la un singur post. Fiecare dintre ele avea un motor de vreo 3000 CP, in doi timpi, alimentat cu un soi de pacura, ca la vapoare....oricum, mult inferior si mult mai ieftin decat motorina. Pornirea o aveau pe aer ( ca la tancuri ). Si dupa ce lansau motorul diesel, cateva zeci de minute, pana se incalzea, scotea un fum negru, precum locomotivele cu abur..... Erau vopsite intr-un verde inchis emailat si decorate, pe langa clasica stea cu cinci colturi si inscriptia CCCP, cu niste dungi portocalii, fosforescente, de-ti luau ochii. In spatele cabinei de conducere, aveau cate o cuseta, de doua locuri, dotata cu toate celea, de la frigider, la aer conditionat. Masini de nadejde, care traversau Siberia la fel de sigure, precum o camila in desert.
In postul de conducere ( pentru noi, cei de atunci era ceva demn de S.F.) aveau un sistem de afisare, ce permitea mecanicului sa primeasca prin niste senzori anume cu ajutorul unor led-uri colorate corespunzator, indicatia primelor trei semnale de bloc.....Si ca tacamul sa fie complet, partida de locomotiva era echipata cu costume ca de aviator. Sacouri si pantaloni gri petrol, camasa alba, cravata si sapca cu cozoroc scurt. Asta da, respect. Locomotivele lor, aveau in remize, statii de spalare speciale ( cum gasesti astazi la spalatoriile auto) si personal necalificat de intretinere.
Ti-am povestit. Ai nostrii, cand ajungeau la Reni, nu stiau cum sa gareze mai repede locomotiva la remiza si sa "o taie la "cumparaturi"....Rusnacii nici pomeneala sa paraseasca "utilajul'' sau sa apeleze la "serviciile" noastre. Stateau pe masina, cateva ore bune, pana era gata trenul lor si nu coborau nici macar pentru a se dezmortii....Parca erau roboti.....................
Si...decat robot, mai bine "smecher da Bucuresti"....Erau legendari bucurestenii. Aveau cele mai murdare masini, dar si cele mai bune. Era una, cel putin ( nu-i mai tin minte numarul...in veci ), ce avea batut temeinic, cu barosul,cred, intre peretele cutiei si capacul lateral al motorului ( pentru ca vopseaua clasica, de antifonare era sarita toata), un profil patrat de lemn ( cu latura de aprox. 20 cm.), ce tinea capacul presat pe bloc, deoarece cel putin doua suruburi de fixare aveau filetele stricate. Am "prins" comanda pe masina aceea, de doua ori intr-o luna si crede-ma ca aveam un sentiment nu tocmai placut, cand treceam prin sala si motorul era turat ( pe tren) aproape de maxim.. Bucurestenii aveau singura femeie din tara - mecanic de locomotiva - la vremea aceea si, culmea, efectua serviciul pe calatori. Era ca o vijelie. Nu-i statea in cale nimeni. Daca o suparai, stergea cu tine pe jos, in cateva secunde, indiferent cine ai fi fost, coleg, sau sef. Si "baietii" erau foarte bine pregatiti. Nu-i dadeai la intors cu una, cu doua...
Dar si cate *rost*i aveau in cap....sa te fereasca Domnul....
Intr-o dimineata, noi ajutorii, ne aflam la "scoala personalului". Iesisem in pauza de la ora zece. In depou si pe la tura, agitatie maxima. Ca atunci cand se anunta vizita "conducatorului suprem, cel mai iubit fiu al poporului"......Seful de depou, (ST...de fapt, de ce sa-l menajez...nu merita). Sandu Tomita, se numea idiotul, il intercepteaza pe instructorul nostru si-i cere sa-l urmeze pana in gara. Asta, bineinteles ne da "liber de program" si ne lasa de capul nostru. Cu halatele fluturand, aproape in fuga, se deplasau spre cladirea garii de calatori, un sef de depou, doi maistrii ( de specializari diferite - electric si mecanic ) si un mecanic instructor ( cooptat in echipa, pe ultima suta de metrii)...
Ce sa fie ? Ce sa fie ?...Toata lumea se intreba nedumerita.....Se duce unul mai "fasnet" la tura ( era neam cu seful ) si afla motivul. Locomotiva trenului de Bucuresti, care trebuia sa plece la zece si un pic, era defecta pe tren, cu semnalul pe liber...
Iti dai seama ce eveniment....si ce responsabilitate uriasa apasa pe umerii depoului, pentru remedierea situatiei. Dupa plecarea "echipei de elita" vreo doi mecanici (de la rezerva ) le-au luat si ei urma, gura casca, sa-si dea eventual cu parerea, daca ar fi fost solicitati...De la unul din ei, am aflat ulterior, filmul intamplarii....Era de-a dreptul "suprarealist"...
Dupa iesirea locomotivei din depou, chiar de la postul de control, banuiesc, mecanicul, mare iubitor de crap proaspat, isi trimisese la urgenta ajutorul, cu un taxi, in piata sa cumpere cateva kilograme. L-ar fi trimis el (bag sama) mai devreme, dar piata ( si in special cea de peste) devenea activa cam dupa ora 09.30.... Omul, a intrat pe tren, a efectuat proba franei, a primit niste documente....si a tot sperat ca ajutorul ( care fie vorba intre noi, era foarte fasnet) isi va face aparitia din clipa in clipa.... Asta insa nici gand sa apara.
Ce era sa faca, mai omeneste posibil, in astfel de situatie, cand semnalul de iesire era deja pus pe liber ? Si-a "bagat nasul" undeva ( da bine de tot ) si a defectat locomotiva...Nu mai retin natura defectului..nu tura, sau nu faceai cai, ma rog.
Apoi a anuntat cu nonsalanta IDM-ul si depoul. Iti dai seama ce presiune uriasa pe echipa de interventie....Ar fi putut inlocui masina, dar orgoliul era prea mare. Nu era de ici,de colo, sa le demonstrezi bucurestenilor, ca de fapt sunt cam babalai, in materie de locomotive si oricum pana scoteau o noua locomotiva din depou tot dura.....Asa ca, bietii oameni, transpirau cautand sursa misterioasa a defectului, iar mecanicul, transpira pandind discret, pe geam sosirea ajutorului.
Si asta soseste in cel mai prost moment posibil. Mecanicul fusese solicitat in "sala", iar in cabina, pe jumatate bagat in dulapul de aparate, isi facea de treaba Sandu Tomita. Dracul de ajutor ( nestiind ce uragan este pe locomotiva lui ) urca transpirat, dar victorios, cu o sacosa doldora de peste aproape viu si crezand ca spatele cu halat din dreptul dulapului este al mecanicului, zice:
- Neica, fi-ti-ar pestele al dreacului...credeam ca nu mai ajung. Pana la naiba-n praznic am fost dupa el..............................

Cred ca banuiesti cam ce a urmat. Cert e ca trenul a plecat intr-un minut ( dar cu o intarziere de 15 ) iar Sandu Tomita, a adunat tot personalul din depou, convocand o sedinta de partid extrordinara, pentru a ne declara cum a reusit el sa anihileze doua elemente contrarevolutionare care au sabotat statul nostru socialist multilateral dezvoltat, dar care, demascate fiind de catre el, pe viitor isi vor lua adio nu numai de la serviciul pe calatori, ce si de la calea ferata......
Fudulii pe moate...La o luna de zile, aveam sa-i vad pe amandoi la peron, in Bucuresti, in postul de conducere al locomotivei unui tren de Constanta.....

Venise deja vara...Cum reuseam sa prind doua, trei zile libere, ma suiam in masina cu prietenii (aveam doi, cu care eram ca fratii ) si o taiam la mare. Toti aveam serviciu, asa ca nu se punea problema banilor de distractie. Pe atunci litoralul romanesc era ceva de vis. Toate statiunile de la sud de Constanta, erau noi noute. Hoteluri impecabile, plaje perfecte, "sirene" bronzate dornice de " un pic de harjoana"....Aspersoarele udau "gazonul englezesc" zi si noapte. Pini argintii, copaci exotici, discoteci cu dotari si muzica de ultima ora, terase si gradini de vara populate de vedete....nu-ti vine sa crezi, cand vezi "cimitirul" din zilele noastre...Cand ma intorceam de acolo, trebuia sa ma acomodez cateva zile. Am hotarat sa-mi schimb "look-ul si sa-mi las barba, asta si in semn de protest, fata de tinuta "recomandata" de catre organele de partid si de stat, dar si pentru ca voiam sa experimentez ceva nou si inedit cu succes garantat la "mamaite".
Primele doua saptamani au trecut destul de usor. Se mai uita cate unul la mine "chioras" dar nu eram interpelat. Din a treia saptamana insa, am inceput sa deranjez. Primul, mi-a cerut explicatii seful de tura, apoi instructorul de scoala, caruia ii eram arondat. Le-am motivat, cum ca am un deces in familie si ca timp de patruzeci de zile nu ma pot barbierii......A trecut termenul invocat, aproape spre doua luni. Astia, deja se obisnuisera cu mine (sau se plictisisera sa-mi mai faca observatii ).
In schimb sexul opus avea o mai mare consideratie fata de persoana mea. Si asta era mare lucru. Din pacate, nu aceeasi consideratie avea tovarasul sef de depou, care fusese pus la curent despre "starea de indisciplina" de care dadeam dovada, de catre mai multi "binevoitori" Prima data m-a invitat "respectuos" in biroul sau. Dupa ce m-a "alintat" cu complimentele de "nesimtit", "nespalat", "vagabont" etc mi-a aruncat o bancnota de douazeci si cinci de lei in fata, pentru a apela la serviciile unui " Figaro " dintr-o locatie specializata. I-am facut bancnota ghem, deci am castigat intalnirea ( cum ar fi spus nea" Tomita Caragiu, iubeasca-l ingerii, acolo unde este el acum ) si i-am aruncat-o si eu in mecla, dupa care mi-am "evacuat fizicul" din incapere.
Bineinteles ca a iesit oracaind dupa mine, de se uita populatia ca la circ. Eu, baiat binecrescut, mi-am vazut de treaba si am plecat acasa.....A doua zi, cand m-am prezentat la "comanda", surpriza...Seful de tura, m-a anuntat ca, conform dispozitiilor primite (de mai sus) nu pot presta serviciul pe locomotiva pana cand nu arat "ca un om civilizat"...I-am multumit "pentru colaborare" si am plecat in "pasul strengarului" direct catre masina (cea personala) iar de aici catre plaja. Era un sfarsit de septembrie fenomenal de cald si ar fi fost pacat sa nu profit......A urmat o luna de zile foarte relaxanta pentru mine. Fusesem schimbat de pe turnusul de marfa, pe serviciul de 12/24, la convoaie. Dimineta sunam de acasa la tura, sa intreb daca au nevoie de serviciile mele. Cum inca nu "ma civilizasem" eram refuzat politicos. La cate o tura de noapte, insa, cand efectiv ramaneau astia in pom ( din diferite motive ) cu personalul si stiind ca sefu" n-are cum sa dea ochii cu mine, ma mai acceptau la treaba... Nu stiu cum am fost pontat in luna octombrie a acelui an, dar cu numai 3-4 ture de noapte efectuate, mi-am primit totusi salariul integral ( mai putin, bineinteles, sporurile..)
Am mai avut cateva altercatii cu seful de depou, ocazie cu care ne-am certat "ca chiorii" cum se zice si la intai noiembrie, mi-am depus cerere de preaviz. Asta sarea in sus de bucurie, la gandul ca o sa am de platit un contract de scolarizare ( destul de substantial ) Nu-mi faceam prea mari probleme insa, pentru ca aveam o cunostinta (sotul unei verisoare) ce lucra la serviciul personal (chiar angajari) in Navrom. Deja vorbisem cu el si-mi promisese ca daca "raman in c...ul gol" imi gaseste el, macar un post de marinar ( mai tarziu poate si motorist) pe vre-un impingator, ceva....
Preavizul l-am efectuat ( cu repetitie- prin grija sefului de depou) la remiza Barbosi, ca si antimontator. La cele 15 zile sau mai adaugat inca 15, dar nu era problema. Ziua gestionam cateva inventare si puneam la incarcat ( intr-o statie special amenajata ) o duzina de acumulatori de "finala", iar noaptea prindeam cateva ore bune de somn ( si-mi erau deajuns), fara stres sau emotii...
La intai decembrie 1980, mi-am luat (fara cea mai mica parere de rau) ramas bun de la "gara" si am devenit ( asa cum si-a dorit "bunul" Sandu Tomita al mai tare sef de depou pe care l-a avut regionala Galati), boschetar........................................

Mecanic (4)

Revenind unde ramasesem........"Sferele inalte ale depoului": Personajele despre care se vorbea cu deosebita "consideratie" si respect. Intotdeauna, o ureche atenta asculta si inregistra....Nu stiai carui magar ii apartine, dar daca spusele tale, transmise mai departe erau deranjante, nici situatia ta nu mai era prea roza....
Biroul T1. Aici se faceau "cartile". Se intocmea graficul de lucru, se fixau partidele de locomotiva si se repartizau pe locomotive, se stabileau sectoarele de activitate, se programau concediile de odihna, si liberele programate si cate si mai cate.  Un "parlit de ajutor" nici macar nu visa sa calce dincolo de pragul usii pe care trona litera << T>> urmata de cifra<<1>>. Mecanicii, ajungeau aici ( nu la nota explicativa, ce pentru un anumit favor) numai prin seful de tura, personajul prin care "zeii" comunicau cu "muritorii obisnuiti". Daca o vizita in acest birou se incheia cu succes, urmatoarea luna ( sau urmatoarele, depindea de tine...) efectuai serviciul acolo unde "dorea muschii tai".  Si " muschii tai" preferau in primul rand ( dar aici era greu de tot sa ajungi) serviciul pe Cale larga, cu iesire in CCCP, triaj Reni - pentru cei ce aveau salarii de drum, serviciul in Port Docuri sau Filesti Nord, pentru cei cu salarii de manevra, sau culmea rasfatului, serviciul la Calatori.
 Sa nu crezi ca era doar un moft tot zbuciumul asta...Nici vorba. Lucrai pe "larga" la Reni numai daca dovedeai calitati de bun comerciant, dispuneai de un capital reinvestibil substantial, cunosteai piata si de o parte si de cealalta a granitei si bineinteles, erai atent la "doleantele" celor care te-au propulsat acolo.
 Cumparai de la noi articole "irezistibile" si imediat vandabile ca: Basmale ( cat mai mari si mai colorate ), margele ( aidoma, ca la negrii ), pantofi de dama si barbatesti ( ii alegeai pe cei mai ieftini la 60-70 lei, nu te aruncai la cei peste 120 ca "rusul" nu era pretentios, cizme de cauciuc plus galosi si nelipsita Votca, Coniac, Gin, Tuica, Rachiu....tot ce sarea de 40% alcool.
Te intorceai cu: Servicii complete de tacamuri pentru masa ( de ce servicii ), aparate de radio cu tranzistori, aparate de ras, rasnite de cafea sau tot felul de electrocasnice, utile la casa omului, haine de blana sau de piele, aur sub forma de verighete....iar daca erai "meserias desavrasit" te aruncai chiar si la un motor de barca, adus in cateva drumuri. Sa nu credeti ca fabulez. O singura tura am facut pe "Reni" si asta din greseala, pentru ca se imbolnavise subit titularul si cineva trebuia sa-i ia locul de urgenta. Cand am ajuns in Reni, am vazut pe strazile oraselului ( stationai cateva ore la remiza, pana la compunerea unui tren pentru intoarcere ) rusoaice imbracate cu haine de blana pe care nu ai fi avut curaj sa o lasi in custodie, la garderoba teatrului cand mergeai la un spectacol, si incaltate cu cizme de cauciuc crapate si scorojite, prin care le ieseau degetele, nu alta. Atat de neinsemnate ca si valoare, erau la ei blanurile...Vamesii rusi, cei care faceau controlul trenului, la intoarcerea in romania, erau usor de "facuti prietenosi". O sticla ( sau doua, depindea de imprejurari ) de coniac la un litru ( 80 de lei costa in alimentara ) te scutea de "emotia" unei perchezitii. Nu erau lacomi, mai ales ca-si primeau partea si de la partida de locomotiva si de la cea de tren ( care venea si ea cu noi, pentru manevra din triaj ). Oricum, pe locomotiva, ca si pe tren, aveai ascunzatori ingenuos amenajate ( pentru situatii de avarie, cand intervenea neprevazutul ).
 Dar, cum orice "distractie" costa, primeai regulat solicitari pentru fel de fel de "cadouri" din partea "protectorilor". Mai un serviciu de masa, mai un aparat de radio, mai una, mai alta...pe care le ofereai cu marinimie moaca, cu toate carespectivul se jura ca le achita la prima chenzina.........
 Despre papica si bautura din Filesti Nord si "micul trafic de frontiera" din docuri ti-am povestit deja. Aici cotizai doar cu cate un "cartus" sau doua de Kent ( asta era la putere pe atunci ), o sticla doua de Whisky sau dincolo, 20-30L de vin, 20 de bere, ulei sau ce se poftea.
 Partea interesanta, in schimb, se gasea la calatori.... Mecanicii ( ca si soferii ) prin definitie, nu sunt "familisti perfecti"...asta ca sa nu ma exprim vulgar si sa zic ca, sunt de-a dreptul "curvari". Superiorii acestora, provenind din acelasi "clan" inevitabil sufereau de aceeasi "deficienta".  In depou, toata lumea era "neam" cu toata lumea. Fiecare avea o droaie de fini, cumetrii, nasi...etc. Daca jumatatea ta, de acasa, era dragalasa, daca la reuniunile familiale sau intre colegi, dovedea o fire mai "zglobie" fara prea multe prejudecati...aveai sanse mari de promovare la categoria sus numita. Aici se cunostea de la inceputul lunii turnusul de lucru. Se stia sigur, cand pleaca "seful familiei" si cand vine, fara surprize de "aparitie inopinanta" la domiciliul conjugal...Erau deja cunoscute si de notorietate( numai de catre "incornorat" nu - sau poate si de el, dar nu avea nimic impotriva ) legaturi nu tocmai ortodoxe intre sotii de mecanici si sefi de tura ori instructori. Ce-i drept, "doamnele" respective, meritau orice sacrificiu.......dar deja deviem de la subiect.
Inginerii tractionisti. Unul dintre ei era sters, nu se remarca prin nimic. Probabil ajunsese aici, la "recomandarea" cuiva. Celalalt insa, am sa-l numesc domnul "R'' era dracul gol. Ne-a fost si lector in scoala ( deci stiam foarte bine cate parale face), il puteai gasii si pe teren si la scoala personalului. Facuse in Iugoslavia ( unde se fabricau celebrele, pe atunci LE-uri) o perioada de stagiatura, de aproape un an. Manca LE-u cu paine, ca sa ma exprim metaforic. In scoala, insira o schema uriasa de LE, pe doua table, numai din memorie ( fara nici o hartiuta ajutatoare ). Era un baiat tanar ( treizeci si un pic de ani) foarte bine pregatit, la fel de bine de educat, si deosebit de popular. Nu suferea de "greata" specifica de domn" inginer.....
De multe ori, cand ne intersectam cu alti colegi pe sectie, il puteam zari la controler, remorcand un tren de calatori, sau un accelerat de marfa.......Mai tarziu, dupa cativa ani, l-am avut in comisia de examinare anuala ( care pe atunci era mixta ) in CSG ( combinatul siderurgic )............Si hai sa-ti povestesc si o patanie personala cu domnul respectiv:
 O noapte de toamna tarzie. La c.c.a 25 km de Galati, suntem opriti si garati pe o linie secundara, intr-o mica statie. Pe drumul de intoarcere, de la Ciulnita, masina numai de cap si-a facut. Aproape jumatate de drum, am stat mai mult in sala, decat in cabina, apasand cu coada pixului supapa regulatorului....Mecanicul, rupt si el de oboseala si stres. Afara erau cateva grade peste zero, poua marunt si monoton, stergatoarele "harcaiau" geamurile cu un zgomot monoton, iar ceasul vitezometrului indica 03.35. Nu te gandeai decat sa ajungi cat mai repede in triaj, sa scapi de blestematul de tren si sa arunci locomotiva in remiza. Faptul ca ne garasera pe o linie secundara, semnifica o stationare de cel putin jumatate de ora. Mecanicul imi spune;
- Costelus, nene, imi cad ochii-n gura de somn. Ma duc in postul celalat sa ma intind, macar 15 minute....
- Du-te nene, zic...La-s ca stau eu pe felie
- Sa traiesti zice el..Daca e ceva....ma scoli repede. Si pleaca in partea opusa.
  Am ramas singur in cabina de conducere. Mi-am aprins o tigara si am fumat-o incet, pe indelete, la geamul intredeschis ( mecanicul nu fuma si nici nu suporta mirosul ). Ploua bacovian in continuare si se racise binisor in cabina, din pricina geamului. Am deschis caldura, am tras "taburetul" ( asta era scaunul ajutorului -un taburet, capitonat ce-i drept, dar fara spatar ) mai aproape de bord, mi-am sprijinit cu coatele fata intre palme si gandind la cate si mai cate......am adormit, visand frumos.....M-am trezit brusc si speriat, ca intr-un cosmar. Locomotiva circula si prindea din ce in ce mai multa viteza, asta deoarece scaunul meu se legana serios. M-am uitat in dreapta, catre mecanic, convins fiind ca voi suporta reprosurile lui, fata de vigilenta mea precara....Sa fac infarct, nu alta. La controler se afla o persoana necunoscuta. Cred ca mi se facusera ochii ca la broscoi, de nedumerire....
- Ce-i p..lica, te-am speriat din somn, asa-i ? Ma scuzi.....Du-te dincolo, cheama-ti mecanicul si veniti incoace....se ratoieste vocea si pret de cateva secunde, aprinde lumina in cabina.
 Era inginerul "R". Probabil venise cu alt tren ( in control ) si intrebase IDM-ul daca are tren spre casa, iar acesta ii indicase ternul nostru stationat. M-am deplasat prin sala, pana la postul secund, cum se deplasau condamnatii la ghilotinare, pe timpul revolutiei franceze. Mecanicul, care sarise si el din somn,statea palid, in fata usii, iar la vedera mea, m-a intampinat "prietenos"
- Ai adormit ca boul...si a continuat cu niste "complimente" adresate mamei....
- Ce p...a mea facem acu" ?.....Am belit-o amandoi...
   Asta era...o comisesem, dar faptul era implinit...Ne-am impins unul pe altul in fata ( la inaintare ) si ne-am tarat ca melcii pana in cabina de conducere...
- Bai, ce v-a trebuit atata timp ? Ori ati facut si o "baza" ceva, sa va dezmortiti......
- .....Domn" inginer...cum sa va explic...incerca mecanicul un inceput de conciliere...
- Ce sa-mi explici domn" mecanic, ce ? Poate pe care parte dormeai, sau ce ai visat ? Situatia este destul de grava, cu voi..
.....Pa masa" gandeam eu. Si asa prea multi pureci, nu aveam de gand sa fac la CFR-ul vostru de r***t.....Ce ma sictireste, e tot circul care o sa iasa de aici...comisie de ancheta, note explicative, timp pierdut....
- Maine dimineata ( mi-a intrerup el gandurile ) la ora noua, va luati amandoi frumusel de manute si va prezentati la.....( la f..tut,unde alt undeva, gandesc eu cu obida ).... retaurantul Miorita, o masa la separeu si discutam acolo...................
 Primul impuls a fost sa-l iau in brate, cu tot cu scaun, de fericire. M-am abtinut si "am urlat" din toti rarunchuii: Sa traiti !!!
.....Si acum ma gandesc cu placere la omul acesta si-mi zic si acum in minte, dupa atatia ani: " Sa-i dea Dumnezeu sanatate "
  Si in sfarsit, am ajuns si la "cappo di tutti cappi" cum iti promiteam. Ca si la italieni, "seful mafiei" nu putea fi decat seful de depou. Detestat personaj. S.T se numea si n-am vazut in viata mea un om mai nenorocit ca acesta. Nu am idee ce facultate terminase, sau ce specializare, insa era paralel cu tot ceea ce insemna o locomotiva ( indiferent de tip ). Era,in schimb si "secretarul organizatiei de baza", functie mare, si anevoios de obtinut, pe vremea aceea. Daca "partidul" avea incredere in el, era destul pentru a fi considerat Seful de Depou ideal. Doamna "sef de depou", era o femeiusca cu cel putin zece ani mai "frageda" si din cale afara de apriga. Bietul ST, in fata ei nu prea avea succes, asa ca se racorea si el cu "argatii" sai, de pe mosie.
 Exemplificand: Nefiind participant la "siguranta circulatiei", nu-i intra in atributiunile de serviciu sarcina de "control". Asta nu insemna, ca cineva ar fi putut sa-i rapeasca aceasta "mica placere nevinovata"....Ti-am povestit ca in Brates triaj, era munca sisifica. Mecanicii de pe H-urile ce faceau serviciu acolo, nu aveau ajutori. Dupa o repriza de 2-3 ore de manevra, cand in sfarsit partida de manevra pleca la masa ( si cine a lucrat in domeniu stie prea bine ritualul si durata mesei unui navetist ) prindeau si bietii oameni, jumatate de ora pauza. Infulecau ceva la repezeala si daca alaturi, la cateva linii distanta, se mai gasea un coleg, stangeau frana de mana, opreau motorul, incuiau usile cu "patrata" si se duceau sa schimbe cateva vorbe, la o tigara cu colegul.......Atunci ataca nemilosul Rambo ( ST-adica ). La adapostul intunericului ( pentru ca numai noaptea actiona ) se furisa ca o umbra, pe langa locomotiva cu pricina. Escalada scara de acces ( pe partea "invizibila a lunii"), deszavora usa ( cu patrata lui ), se prelingea pe langa dulapul transmisiei ( lumina in cabina fiind aprinsa ), intindea o mana criminala si sustragea " carnetul de bord, in care se afla si foaia de parcurs ", apoi geanta mecanicului in care indesa si pantalonii de oras plus pantofii si ca un duh rau, se facea nevazut in noapte ( catre dubita de serviciu ) . Pana ce se dadea alarma, reusea sa mai faca 2-3 victime. Apoi, pleca la depou, unde mai prindea cateva ore de somn, la dormitor.....Saraca doamna sef de depou.... Dimineata, in tramvaiul ce te ducea in oras tocmai de la "capatul lumii" unde se afla si triajul, puteai intalnii niste personaje bizare, ce faceau deliciul calatorilor casnici, ce plecau la piata.  Imbracati frumos, pana-n talie, cu sacou sau geaca si in jos, intr-o pereche mai mult sau mai putin curata, de pantaloni de salopeta, unii incaltati in papuci, altii cu pantofi scalciati sau decupati la calcaie, priveau pe geamul tramvaiului pierduti, piesajul urban, in speranta de a nu intalnii vre-un cunoscut sau vecin de mahala.......Ca sa nu mai vorbesc, ca erau si rupti de foame, lipsiti fiind de pachetele de mancare din geanta. Ajunsi la depou, asteptau ca "sefu" sa-si termine telespicherul, sa-si bea cafeaua, sa termine de glumit cu cucuvelele din birouri ( pentru ca sefu" era si mare "crai" pe deasupra ) si pe la 09.30 - 10.00 se indispunea subit, amintindu-si de "infractorii" gasiti in neregula, pe timpul noptii. Ii chema in birou si incepea sa le explice despre "omul nou, multilateral dezvoltat" la care aspira societatea comunista si despre cat de mic inseamna a fi, incat sa-ti parasesti locomotiva, lasand-o la cheremul "fortelor imperialiste" care atat asteapta. Sa saboteze, brava economie socialista.........
 Bine, dupa aia, se duceau la T1, la nota explicativa si urma "tot procesul tehnologic".... Unele "victime" mai cu "cohones" cum se zice acum, dar mai ales nemembrii de partid, protestau, punandu-se in gura, cu personajul... Era exact momentul pe care il dorea. Avea o placere nebuna de a se certa, aidoma unui surugiu suparat pe vatmanul de la tramvaiul cu cai, care a clopotit prea tare, de a panicat patrupedele sale tragatoare. Daca ajungeai sa te certi cu el, se ajungea foarte repede la schimburi de injuraturi, ca pe stadion, si de o parte si de alta. Nu-l deranjau de fel. Era expert la capitolul acesta, astfel incat, cu rusine, trebuia sa bati in retragere......Acesta era domnul " sef depou " S.T.un militian, fara cascheta ...............aici am cenzurat cateva injuraturi adresate-i din toata inima.
Uite ca am reusit sa ma enervez singur, deja.......Apropo de militieni, hai, ca sa ma calmez si sa te amuz un pic, vezi faza tare aici.
Nu existau sali de antrenament, pe atunci. Vroiai sala, te apucai de box.......si primeai pumni in cap, de-ti trecea. Imi pusesem in cap ( pentru ca se apropia sezonul estival ) sa-mi lucrez nitel musculatura bratelor si pieptului, pentru ca facea impresie printre reprezentantele sexului blond. Am cautat prin toata urbea niste gantere, dar fara rezultat. La un drum de noapte, pe cand eram cu locomotiva pe canal, am avut o revelatie. La capatul canalului, frumos stivuiti, se gaseau cateva duzine de saboti. Am luat unul in mana si am ramas placut impresionat de greutatea lui. Facea, ca la 9-10 kg ( si nu m-am inselat- chiar 10 acea, pe cantar ). Am insfacat doua bucati si pentru ca din turnare, aveau niste margini ascutite, ce te raneau la mana, m-am dus in hala, si la un polizor urias, le-am ajustat corespunzator. Apoi, presat de timp, i-am dosit in niste tufe de buruieni si am plecat la treaba. A doua zi, am ajuns in depou, dupa remorcarea altui tren la intoarcere, pe la 02-03 noapte. Imi luasem masina, intre timp si o aveam parcata pe o straduta, cam la 500m distanta de gara ( se moderniza parcarea garii si toate masinile fusesera evacuate de acolo ). Mecanicul, imi spusese ca ramane la dormitor, pentru ca a doua zi avea scoala personalului. Eu, mi-am recuperat sabotii din tufisul cu pricina, i-am dosit pe fundul gentii, am aruncat peste ei salopetele si ce mai aveam si am parasit depoul, spre parcare. Nici nu trecusem bine de cladirea garii de calatori, cand, din spate, aud pasi repezi si o voce taioasa ma someaza:
- Alo, tovarasu" stai pe loc unde esti !
M-am oprit contrariat, am intors capul si am observat doi militieni, ce zoreau catre mine...Pe mama lor, mi-am zis...
- De unde vii tu la ora asta baiete ???
M-a luat tare, unul mai durduliu, cu mai multe tablite pe umar...
- De un'' sa vin, de la munca...
Rasete ca la "Benny Hill ", la ei. Alalat, mai maruntel, care era subaltern, mai avea un pic si pica pe jos. Probabil sa-i faca pe plac sefului.
- De la munca zici....ai ??? Pai si noi, venim de la o nunta...
Ala micu" sa-si inghita limba de ras
- Asculta derbedeule, zice sefu" si privirea ii devine taioasa ca otelul.
- Am terminat cu gluma. Buletinul si legitimatia de servici, daca nu te jicnesc.

( In paranteza fie spus, derbedeul, adica subsemnatul, avea parul lung pana pe ceafa, o barba de aproximativ trei saptamani, tricou si geaca de "la mama ei" o pereche jeansi Levi Straus originali si niste "ciocate" pentru care ma invidiau toti prietenii mei de la bloc)
M-am legitimat si sectoristul a examinat pe indelete, cu maxima atentie actele, mai ceva ca un vames americam. Mi le-a inapoiat vadit dezamagit si a continuat imbufnat.

- Si in gentoiul ala ce ai ??? Nu cumva ai furat ceva ???

Brusc mi-a inghetat zambetul launtric pe buze. Hait, mi-am zis. M-am ars. M-a mancat in ...sa ma leg la cap cu cei saboti.
Vazand ca tac, "Garcea" a prins curaj.
- Ia da-l incoace. Si s-a aplecat sa-l ridice.
S-a opintit scurt, covarsit de greutate si a renuntat.
- Ia lumineaza bai aici, s-a adresat mititelului.
Ala tinea lanterna si celalat scotocea, pana a dat de saboti. I-a scos pe amandoi pe trotuar si i-a aliniat frumos.
- Ce-si astia tovarasul ( si-a mai arucat o privire pe legitimatie ) mecanic ajutor locomotiva.
Brusc, am avut o revelatie salvatoare.
- Ce sa fie toarasu" militian ? Saboti pentru locomotiva...asta sunt...
- Pai si de ce mama naibii i-ai furat ??? Sau ti ia bagat cineva in geanta, fara sa stii ???
Ala micu", dai si rade...
- Da nu i-am furat de loc toarasu" Astia fac parte din inventar...asa suntem obligati, de serviciu...
- Cum adica, zice "Garcea" si-si da cascheta mai pe ceafa..
- Pai,zic, uite asa. Cand suntem cu locomotiva pe linie ( explic eu ca pentru retarzi ) si noua ni se uzeaza un sabot de franare, e grav. Adica riscam sa nu mai putem frana cu locomotia. Atunci mecanicul ajutor, care are doi saboti de rezerva in geanta,asa ca mine, ia unul dintre ei si impreuna cu mecanicul, il pune la roata cu probleme. La intoarcere, e posibil sa se mai uzeze unul, asa ca il punem si pe celalalt. Cand ajung la depou, completez rezerva, ca acum, sa-i am pregatiti pentru drumul urmator....
Amandoi ma priveau concentrati la maxim, incercand sa-si imagineze filmul relatarii....Cateva secunde liniste absoluta, apoi sefu":
- Bai si tu vrei sa spui ca cari cacaturile astea cu tine de fiecare data ??? ( Scuzati...reproducere textuala )
- Da sefu" zic...Credeti ca mie imi face placere ???
- Bai, da tampita meserie ti-ai mai gasit si tu... Du-te ma acasa si te culca.....ai de soarta ta.
Si au facut amandoi stanga-nprejur lasandu-ma cu "marfa" pe trotuar, ca la piata. Ajuns la masina, am ras de am pocnit pret de 10 minute, pana ce am reusit sa-mi revin........................................................................................

Mecanic (3)

Hai sa vorbim un pic si despre personalul de locomotiva si organele ierarhic superioare, ca tot le pomenisem mai devreme. Si o sa incepem, inevitabil, cu cei mai putini insemnati pe cale ierarhica:
Fochistul. In anii 70" pe regionala Galati mai efectuau serviciu cateva locomotive cu abur. Prea mare lucru nu cunosc despre ele, pentru ca nu a lucrat nici macar o tura pe acest tip de locomotiva. In triajul Brates, la manevra, erau ( din cate mai tin eu minte) vreo trei locomotive, din seria 50.000. Asta se traducea astfel: zero osii alergatoare, cinci osii motoare si zero osii purtatoare. Detalii despre ele sunt sigur ca vei gasii pe acest forum, de la oameni competenti. Locomotiva cu abur seria 50.000 era echivalentul LDH-ului de 1250 CP la manevra. Nu avea viteza, dar datorita celor cinci osii motoare dezvolta destula putere ( atat cat puteau dezvolta locomotivele cu abur ) Mai exista si o locomotiva din seria 230 ( doua osii alergatoare, trei motoare si zero purtatoare) dar asta mai era folosita ca rezerva pentru locale si LMS, cand nu aveau LDH-uri disponibile. In vremurile ei bune, saraca, remorcase trenuri de calatori, pentru ca era considerata locomotiva de viteza......
Stateam uneori la proba cu cate un convoi de manevra si se intampla ca la o linie sau doua distanta, sa astepte in semnal ( la ora schimbului) o locomotiva cu aburi. Vreau sa-ti spun, am ramas perplex cand am asistat ( din cabina de conducere a DA-ului ) la procesul de ungere a locomotivei, efectuat de catre un batran fochist....Doamne, Dumnezeule, nu mi-am imaginat vre-odata ca pot exista atatea zeci de puncte de ungere, numai la exteriorul unei locomotive. Omul, avea un arsenal de recipiente de uns, pe care le folosea cu o indemanare si rapiditate de invidiat. Cred ca a folosit,numai pe partea pe care o puteam eu observa, pe putin cinci litrii de ulei. Si asta era numai inceputul. Pe parcursul turei de serviciu avea de "lopatat" un camion de carbuni, ca sa nu mai vorbesc de alimentatul periodic cu apa ( de la coloana hidraulica ) sau curatatul focului. ( Pe canalul de curatare se evacuat tot periodic, in functie de carbunii arsi zgura ramasa dupa ardere si nu era deloc simplu ) Dupa cum nu era deloc simplu sa "dai la foc". Trebuia sa arunci carbunii pe usita focarului, cumva in evantai, altminteri faceai o gramada de zgura in dreptul usii si blocai accesul in focar. O singura data am calatorit, daca se poate spune asa, cu un abur, din Brates, unde ne schimbasem, pana in depou , caci LA-ul ( locomotiva cu abur ) urma sa intre la revizie. Senzatia era destul de ciudata. Era o liniste nefireasca ( pentru serviciul pe locomotiva ) incat se auzeau pasarile ciripind, si doar din cand in cand, cate o valva de inalta presiune mai evacua cu un suierat domol, iar rotite tacaneau peste macaze. Mecanicul, schimba impresii cu mecanicul meu, iar fochistul ( n-am sa uit niciodata ) deschidea usa aceea metalica cu o carpa rosie, arunca doua trei lopeti pe foc, o inchidea la loc si cu aceeasi carpa isi stergea fruntea transpirata si brazdata de riduri.....Un om batran, slujind o locomotiva batrana....amandoi sortiti cat de curand trecerii pe o ...linie moarta. Am avut un respect deosebit pentru acesti oameni, cum am avut intotdeauna pentru oamenii adevarati ce sunt dedicati meseriei pe care o fac, de la taranul ce-si ara campul pentru recolta viitoare de cartofi si pana la conferentiarul ce reuseste sa fascineze o sala intreaga, de poti auzii cum bazaie un bondar la fereastra....
Mecanicul ajutor. "Baba de serviciu" a locomotivei, ciuca de bataie a mecanicului, revizorului, sefului de tura si a superiorilor acestora. Inevitabil era de vina pentru toate "relele" ce se puteau intampla intr-o tura de serviciu. Si daca cu mecanicul sau revizorul de locomotiva, atunci cand se aflau in toane bune, mai puteai comunica, de la mecanic instructor in sus, nu semnificai decat un obiect de inventar.
Intr-o tura de serviciu, dupa ce iesisem cu locomotiva din remiza si efectuasem tot procesul de pregatire, asa cum ti l-am descris mai sus, stateam pe tren, la proba. Ma schimbasem cu salopetele curate si tocmai ma pregateam sa aduc apa in cele doua sticle din dotare, cand, pe usa, si-a facut aparitia tovarasul instructor. M-am lipit instantaneu de peretele cabinei, si l-am salutat regulamentar si respectuos cu un " sa traiti " ca la armata. El, a intors privirea catre mine si dupa ce m-a examinat sumar, ca pe o insecta dizgratioasa, sa adresat mecanicului.
- Asta e ajutorul tau ???? De ce nu-l pui la treaba ??? Uite ce salopete curate are pe el....apoi catre mine, vadit dezamagit
- Baietica, nu te vad bine de loc.....
Prima pornire, a fost sa-l scuip intre ochi, sa-mi iau calabalacul si sa-mi bag....in ea de meserie si de cale ferata. Si a-si fi facut-o fara parere de rau, dar mecanicul cu care lucram ( si mai lucrasem ) era un baiat prea finut si educat, iar repercursiunile gestului s-ar fi rasfrant si asupra lui.....Oricum, inevitabilul avea sa se produca....
Si invers, ca si comparatie. Tot pe tren, tot la proba, in Barbosi triaj. Terminasem de sters locomotiva. Alaturi, pe linia vecina, la proba, o locomotiva de Bucuresti ( deja ghiceam originea lor, dupa numar ). La controler, un tip, nitel mai in varsta decat mine, imbracat intr-un tricou alb ( imaculat ) si o pereche de jeansi de firma, de la mama lor ( cum numai in acele vremuri puteai cumpara ). Cat timp eu am smotruit locomotiva, tipul a fumat vreo cinci tigari, si dupa ce a terminat proba franei, m-a privit amuzat cum imi desfasor activitatea. Acum, cand ma pregateam sa ma duc ( inevitabil ) dupa apa, tipul ma striga:
- Prietene, vino putin...
Ma duc curios catre locomotiva lui, intrebandu-ma ce poate vrea de la mine....
- Te duci sa iei apa ? zice..
Eu ii confirm, nedumerit. Dispare pret de cateva secunde in cabina si reapare in pragul usei cu doua sticle intr-o punga de plastic zicand:
- Fii boier. Ia de colea zece lei si umple si sticlele mele.
- Lasati...zic eu..Nu e nevoie...si asa ma duceam, protestez neconvingator..
- Nici nu vreau sa aud asa ceva...si-mi arunca bancnota de zece lei in punga, printre sticle.
Iau punga si o tai catre cladirea statiei, de unde tocmai se intorcea seful meu iearhic, gandind in sinea mea. Asta da mecanic. Boierul e boier. Ce inseamna sa fi Bucurestean.... Ne intersectam si-i zic ca ma duc sa iau apa iar el nu are nimic impotriva. Umplu sticlele, ma intorc, dau punga bucuresteanului si ma sui in cabina. Mecanicul, care observase toata faza isi ia in primire sticla lui si-mi zice:
- Bai, da babalau mai esti. Te trimite un ajutor sa-i cari apa si tu te duci ???
- Cum ajutor ??? Ala nu-i mecanic ???
- Mecanic pe dracu, fraiere. E ajutor "da Bucale" . Mecanicul lui sta la vrajeala cu o "scriitoare de vagoane la gara"....
....Pana am plecat cu trenul, am stat in sala masinilor, de oftica...Iti dai seama tupeu.... Bravo lor, cinste bucurestenilor !
Si treia faza si ultima ( apropo de relatia mecanic-mecanic ajutor, raportata la diferite zone geografice si regionale ). Trebuia sa ma intorc regie, de pe o sectie, datorita depasirii serviciul maxim admis . Mecanicul primise ajutor inlocuitor, iar eu, in micuta statie de personal in care ma schimbasem, mai aveam de asteptat pret de o ora si ceva, primul personal catre casa, sau, la sugestia IDM-ului, puteam calatorii cu un tren de marfa catre Galati, ce urma sa plece in zece minute.
Am hotarat sa nu mai astept si sa apelez la bunavointa colegilor de breasla. M-am urcat pe locomotiva si m-am prezentat. Totul era Ok ! Baietii erau Bucuresteni, fara inhibitii. Stateam la povesti, asteptand ca semaforul sa se puna pe liber, cand...de nu stiu unde, mai urca un "personaj" in cabina. Se legitimeaza regulamentar. Tovarasul......mecanic instructor remiza Braila.... Eu, ma sprijin de peretele cabinei, cat mai drept posibil...Colegii isi continua discutia despre starea vremii, bunaciuni blonde, saramura de peste pe care o vor comanda intr-un restaurant din Galati si alte chestii interesante... Se pune semnalul pe liber si plecam...Eu, in picioare langa usa, tovarasul instructor, in picioare langa partida locomotivei. Strabatem cateva sectoare de bloc de linie automat, si mecanicul are o revelatie:
- Bai, ajutor, da tu nu comunici indicatia semnalelor conform instructiei ??? Ce o sa creada sefu" asta despre noi...
- Mancati-as, raspunde subalternul, m-am luat cu vorba, da se rezolva.....
Si incepe o adevarata mistocareala...Urmatorul semnal era de intrare intr-o statie, pe abatuta ( doua galbene ). Asta zice:
- Sefu" ai grije ca asta e pa cotita si urmatorul e pa nasolu".....
Era sa cad pe podea, de uimire....Asa l-au tinut pe bietul om, cu comunicarea semnalelor, pana aproape de intrarea in Braila, cand, mecanicul, "observa" ca "organul" sta in picioare si-i zice taios ajutorului....
- Ba frate, da date jos da pa scaunul ala, sa mai stea si domnu" instructor, ca-i batran saracu" si-l dor picioarele.....
Am intrat in sala si m-am dus in celalat post, unde am stat pana ce "organu" a coborat..................................................
Mecanicul de locomotiva: Erau mecanici sortiti sa fie mecanici ( prin vocatie ) si mecanici ajunsi accidentali mecanici ( prin relatii ). Mecanicul de locomotiva adevarat, il puteai gasii la trenurile directe de marfa. Majoritatea covarsitoare ( 80% ) din cei ce prestau pe acest segment erau baieti bine pregatiti profesional,din toate punctele de vedere. Puteau duce la destinatie fara probleme, orice tren , pe orice sectie de remorcare si cu orice locomotiva, luata la intamplre din remiza. Stiau oricand unde si cum sa intervina daca locomotiva "facea nazuri" si se puteau juca cu robinetul KD2 si inplicit cu frana trenului. Nici unul dintre colegii cu care am facut serviciul pe locomotiva, nu a depasit vreodata , macar cu o jumatate de metru semnalul de iesire la gararea unui tren de marfa, in conditia, in care intrau in gara cu 60-70 km/h si franau abia de la jumatatea liniei de garare. Nu-i vorba, nici DA-ul nu era o masina de lepadat. Motorul elvetian, ca de ceas, nu-ti crea niciodata probleme. Mai aveai neplaceri cu "regulatorul de camp", ori cu diferite relee si contactoare. Dar, cine stia sa intervina ( si baietii astia stiau ) rezolvau in cateva secunde problema. Un releu buclucas, se putea bloca pe inchis sau deschis ( dupa caz ) cu o simpla bucatica de hartie, iar un regulator de camp, putea fi scurtcircuitat mintenas, prin inversare a trei cabluri de alimentare, pana la statia de destinatie......
Si pana la urma, erau si ei niste oameni. Unii mai comunicativi, altii mai putini comunicativi, unii mai cititi, altii mai putin cititi, unii mai de la tara, altii mai de la oras....Oricum, pe tren il vedeai cate parale face..... Si inca o poveste, apropo de compatibilitate intre doua persoane.... O luna de zile, urma sa fac serviciul la "convoaie de manevra". Aveam deja doua ture de srviciu, cu respectivul mecanic, si nu reusisem sa schimbam doua vorbe, in afara de cele legate instructional de natura serviciului. Intr-o tura de zi ( dupa ce noaptea mi-o petrecusem la o tipa, care in paranteza fie spus imi lasase cateva mici semne de afectiune salbateca - vreo trei muscaturi pe umeri, doua pe gat si o duzina de zgarieturi pe spate ), ma schimbam in cabina locomotivei ( in postul in care se afla si nisa dulapului ) si tocmai imi dadusem jos tricoul, ramanand in bustul gol, cand intra in cabina domn" mecanic. Cel cu care nu reuseam sa comunic de fel. Venise sa-si ia nu stiu ce, din geanta...dar, probabil ca si-a aruncat ochii catre mine accidental. M-am uitat catre el si....am observat ca pur si simplu, la vederea "tatuajelor" de pe bust, ii cazuse fata.
- Maaaama, zice el...Ce-i la halul tau ??? Ce-ai patit ???
- Prietena, zic eu, e nitel prea patimasa....
Vreau sa-ti zic, ca in jumatate de ora devenisem deja cei mai buni prieteni si-i castigasem respectul ( in materie de dame ). Urmatoarele saptamani, stergeam masina impreuna si mergeam la bere, unde-i povesteam fel de fel de "aventuri erotice", de cele mai multe ori inventate, doar pentru ca asta dorea sa auda..............................
Am intalnit insa si mecanici de "calatori" care, inainte de iesirea locomotivei din depou, ingenunchiau ( fara sa-i stie nimeni, ziceau ei ) in sala masinilor si se rugau la Bunul Dumnezeu sa nu ramana "defecti" pe sectie si Sa-i ajute sa treaca si de drumul acesta........
Mecanicul instructor : Mama si tata partidei de locomotiva.( cum ar spune un politician celebru, certat cu limba lui Shakespeare ) Omul care te putea propulsa catre o treapta superioara de salarizare, sau te putea aduce la nivelul minim, la manevra. In depoul Galati, erau cinci instructori. Doi de scoala, si trei de teren. Acum, fiecare avea arondat un numar de mecanici si ajutori, pe care ii pastorea. Din cinci, cati erau ei, trei erau saraci cu duhul tare de tot. N-am sa-i nominalizez, oricum nu-si mai are rostul. Vreau sa-ti dau numai cateva exemple de incompetenta ( ca sa nu zic, prostie umana )........
Domn, instructor, cel mai adesea, aparea in control in triaj, unde pe un spatiu relativ restrans avea sansa sa gaseasca cateva locomotive. exact ce-i trebuia pentru intocmirea raportului de control. Il vedeai de la departare. Domn" instructor, era purtator de halat. Daca era iarna, intai penea pe el halatul, apoi, deasupra nelipsita "suba CFR'' . Cine-l zarea primul dadea alarma. Ajutorul sarea in sala si incepea sa frece podelele, capacele, ventilatia....orice numai sa nu fie gasit stand, iar mecanicul deschidea o instructie de serviciu, sau ghidul de depanare. Barosanul urca. Sa traiti domn" sef....i se ura la unison superiorului.... Superiorul ( cu un aer de superioritate ) scotea carnetelul de insemnari si deja te lua cu frisoane ( mai putin, cum am mai zis, daca erai, cumatru, fin, nas, cuscru, cumnat...cu cineva mai mare ). Urma chestionarea:
- Unde mergeti ??? Ajutor, ia zi: temperaturi ,presiuni de lucru, nivele de ulei ????
Le comunicai si el tot scria in blestematul ala de carnetel, de parca-si scria memoriile......
- Cu pregatirea cum stati ??? Intreba el, scotandu-si ochelarii si stergandu-i cu o carpita din etui.
Riscanta intrebare, riscant raspuns. Spuneai rau, iti semnai sentinta, spunei bine, suna ca si cum te-ai fi dat mare. Asa ca se facea liniste. Nu pentru mult timp, pentru ca urma o intrebare devastatoare.
- Domn" mecanic, ia zi, banuiesc ca esti pregatit ,nu ????
-Da domn" sef, se poate......
- Pai atunci, hai sa-ti pun o intrebare simpla. In regula ???
- Cum ziceti dumneavoastra domn" sef, cum sa nu fie....
- Ia sa-mi zici tu mie, daca te consideri pregatit, asa cum afirmi....( si aici urma bomba de la Hirosima ) ..ce tip de otel aste folosit pentru bandajul rotii ??????????????????????????????????????????????????????????????????????????????
Sa faci infarct nu alta. Mai tarziu, aveam sa aflu, ca personajul respectiv, care era de fapt paralel cu tot ce insemna locomotiva, cauta prin tot felul de carti tehnice, detalii stupide, pe care le invata pe de rost ( ca pe juramantul de membru de partid ) si apoi le etala pentru a-ti da de inteles ca nu-i ajungi nici macar la degetul mic cu pregatirea profesionala.
Ce-i cel cunosteau ( sau mai avusesera de-a face cu el ) ii aplicau inainte de a-si scoate carnetelul si de a te umilii, lovitura de gratie. Cum in grupa de expediere se aflau concomitent cel putin patru locomotive pe tren, asteptand permisiunea semnalului de iesire, "seful" alegea una, la plesneala. Urca pe locomotiva si mecanicul ( care stia cu cine are de a face ), isi incepea show-ul :
- Traiti domn" sef !!! Ce bine-mi pare ca ati venit...chiar ma gandeam sa dau un telefon la depou....
Asta deja incepea sa se panicheze..
- Da, care-i treaba ???
- Sefu" acu" imi pun astia pe liber si nu stiu ce are boala asta de locomotiva, ca-mi face figuri cu turatia. cand tureaza, cand nu...cum o apuca. Acu" daca sunteti si dumneavoastra aici, poate-i dap de capat....
Sefu" se inverzea instantaneu, apoi se redresa subit si intreba:
- Da unde duci trenul asta ???
- La Barlad sefu....
- la Barlad zici ??? Bai, futui marea masii....Eu trebuie sa ajung musai la Bucuresti.. Cine pleaca la Bucuresti ma ???
- Colegu de la linia 12 sefu"...
- Asa, ca bine zici..cum dracu n-am fost atent... Aia e linia de Bucuresti.
- Da sefu" aia.
- Bai, deschide ghidul de depanare daca nu te pricepi...si mai puneti si voi mana pe carte, ce naiba....Data asta, am sa ma fac ca nu te-am vazut bai...Da, ai grija...sa nu faci belele cate-am......
- Traiti sefu", lasati ca o rezolv eu cumva....servici usor
Si seful disparea fluturandu-si halatul de "mecanic instructor" la trenul alaturat, pentru a face o noua "victima"....................
Iarasi, nu vreau sa vorbesc cu pacat. Erau si mecanici instructori cu adevarat "instructori"....Insa pe timpurile acelea ( exact ca si acum ) daca nu erai membru de partid, nu insemnai nimic.......................................................................................
Cam atat pentru astazi, Maine am sa te prezint "elitei" depoului si anume. Biroului T1, inginerilor tractionisti si nu in cele din urma celui ce era "cappo di tutti cappi'', sefului de depou....Seara buna !

Mecanic (2)

...Acum, te vei intreba, sigur, daca rutina aceasta o suportai de fiecare data ? Si daca da, de ce ? Si am sa-ti explic: Este logic ca dintre toate relele sa alegi varianta cea mai putin rea. Motivatia ?  Dupa ce plecai din statia de compunere a trenului, spre destinatie, te simteai liber ca pasarea cerului. Era o mare satisfactie ( si pentru mine, ca ajutor ) sa auzi motorul turat aproape de maxim, si sa privesti, in curba, un tren format din treizeci si ceva de vagoane ce vine dupa tine.... Partea buna, e ca la "directe" ( trenuri directe de marfa ) puteai avea " norocul" sa prinzi o comanda valabila si ca numar de ore de serviciu, dar si ca nivel de stres preconizat. Pe regionala Galati, se remorcau trenuri catre urmatoarele destinatii: Am sa le trec in ordinea preferintelor partidelor de locomotiva. Ciulnita si Barlad. Aici, cu locomotiva cu care veneai, te si intorceai acasa. Daca-ti faceai treaba constiincios la plecare, pana la intoarcere nu mai aveai probleme. Inventarul, la remizare, ramanea pe locomotiva si in plus, stiai cam tot despre comportamentul ei pe tren ( cum si cat tureaza, cum franeaza robinetii KD2, cand intra si iese compresorul etc ). In plus, dormitoarele erau curate si linistite, fara mult trafic de personal.                                                
 Bucuresti. Remizai si luai in primire la plecare alta locomotiva, insa bucurestenii erau baieti de treaba si nu-ti bagau bete in roate. Totul se limita la o simpla formalitate ( obligatorie prin instructiile de serviciu ). Dormitorul avea un trafic "ca in gara de nord", in schimb, daca mecanicul era "fasnet" ( un pachet de Kent ), pe timp de zi ramanea doar un punct de orientare pentru intoarcerea din oras. Puteai sa-ti faci linistit cumparaturile ce te interesau in orice locatie a capitalei, cu singura conditie de a nu intarzia la ora prezentarii la serviciu. Si inca o chestie tare, pe aceasta sectie. Era singura pe care puteai remorca accelerate de marfa. Trenuri de marfa ce faceau 3-4 ore din Galati pana la Bucuresti, asta da "distractie''.                                                                                                                                                                          
  Buzau. Mai bine te dadeai inapt la controlul medical. Daca mai aveai si nesansa cuplarii cu un mecanic "ciufut" iti blestemai zilisoarele. Revizorii de locomotiva buzoieni, iti inspectau locomotiva "cu boldul", ca in armata. O stergeai cel putin de doua ori pe exterior si de trei la interior ( inclusiv capacele de chiulasa ) pana ce accepta "cerberul" ca este destul de curata. Antimontatorul ( ca sa nu fie nici el mai prejos ) era in stare sa-ti examineze cu lupa, cheie cu cheie si-ti gasea in final, jumatate de inventar deteriorat (ceea ce implica imputatii financiare acasa ). Sa ma ierte cititorii buzoieni ( daca exista ), mecanici mai rautaciosi ca-n regionala lor, n-am mai intalnit. Daca, accidental, primeai schimb pe sectie, pentru depasirea "serviciului maxim admis", puteai sa te arunci si in fata trenului, implorand un astfel de "coleg" sa te recupereze dintr-o halta uitata de lume, pana la prima gara, ca nu-l induplecai....Asteptai urmatorul marfar, in speranta ca este condus de catre alta "natie" si daca era asa, baietii o faceau cu placere...N-as vrea sa generalizez. Totusi, n-am prins ( in scurta mea cariera de mecanic ajutor ) decat 3-4 drumuri pe Buzau.  Daaar, daca toate aceste aspecte te deranjau, existau bineinteles si alternative .
Manevra: 12 ore ce pareau a nu se mai sfarsii, mutai vagoane de pe o linie pe alta, cu 15-20 km/h...Soarele te batea nemilos in cap si apa se incalzea devenind " clocita " in sticlele de baut, tinute in exteriorul locomotivei. Avantaj: era ca timp de o luna efectuai serviciul pe aceeasi locomotiva ( exceptand situatiile de avarie ), cu acelasi mecanic si cu aceiasi colegi de schimb. Daca ii nimereai bine, de la inceput, era ok. Daca nu, era dezastru.   Dezavantaj : Toata ziua si ( mai ales ) noaptea erai " pandit " sistematic de catre " organul de control ". Despre acest aspect, vom vorbi mai tarziu. La manevra am facut doar perioada de asistenta si cateva ture izolate, pentru completarea numarului de ore lipsa, la pontaj, insa si aici, erau zone bune si zone mai putin bune....Zone mai putin bune. - Triajul Brates. Munca de te cocosai, zona arida ( triajul era urias ). Iarna te omora crivatul ( de nu puteai deschide fereastra locomotivei ), vara te omora caldura si ....mirosul. Mirosul ???? Te vei intreba. Cum adica ? Am sa-ti explic. Pe timpul "impuscatului" membrii Asociatiei de Vanatoare si Pescuit, al caror numar, la Galati era substantial, primeau cartuse numai daca livrau, la schimb, nu stiu cate piei de caine si picioare de cioara, impuscate. Deci se impletea placerea ( de a ucide prin vanatoare ), cu utilul ( de a ucide prin asanare ). Cum toata lumea, posesoare de puscoi cu doua tevi, avea nevoie de cartuse ca de aer, patrupedele canine erau ucise pe capete si deposedate de "partea blanoasa", chiar la locul faptei. In tot triajul zaceai in descompunere duzini de caini morti si "beliti", aruncati printre firele liniei. In anotimpl rece te mai prefaceai ca nu-i observi, dar vara, cand afara erau 35 grade la umbra, nu vrei sa-ti imaginezi care era "atmosfera" si decorul.... Cine mai era in stare sa-si serveasca hrana rece din pachet?
 Triaj Barbosi: Naspa...aidoma ca-n Brates, mai putin mirosul. Preferatul navetistilor, deoarece erau aproape de gara catre comunele natale...si in plus, mai "ciuguleau" cate o traista de graunte ( curse din vagoane )
 Gara marfuri ( GM ) Destula munca, dar treceai pe langa si te schimbai "la peron". Iti mai clateai ochii cu fatucele ce plecau zglobii la munte sau la mare, precum si cu cele ce traversau pasarela peste cele 20-25 de linii, pentru a ajunge la fabrica situata vis a vis de gara de calatori.... Si acum, "ciresele de pe tort", adica zonele de manevra la care aveau acces doar cei "bine crescuti" care apreciau " cartonul de Kent" sau sticla de Whisky la fel de mult, ca si seful de tura sau domn" inginer de la T1, sau cei si mai norocosi, care se puteau mandrii de a fi cumatrul, nasul, finul, ginerele sau socrul unui personaj sus pus din ierarhia depoului.
Port Docuri: Mama bunului. Manevrai vagoane catre si de la vapoare, depozite, fronturi de incarcare si depozitare din port. Ca o mica paranteza. Traficul de marfuri in port, era urias pe timpul acela. In port, daca erai "baiat descurcaret" gaseai orice. De la alimentele de baza, la articole de vestimentatie cu etichete vestice. Securitatea ( in uniforme si fara ) pazea cu strasnicie incinta portului, dar locomotiva ( LDH-ul era rege aici ) era mare si avea nenumarate cotloane tainice despre care "gardistii" nici nu visau macar. Marinari de toate natiile doreau cu ardoare sa evite iesirea din port, pe la punctul de control, cu cele doua genti de voiaj ( minim) burdusite cu blugi sau tigari. Cei mai multi dintre ei, fie mai trecusera prin portul acesta, fie erau informati de catre tizii de pe alte nave, asa ca iti incredintau in schimbul unui comision si a unei recomandari solide facute de catre seful docherilor ( care-si primea si el partea ) gentile, pe care le doseai cu repeziciune ( de regula, sub podea, linga transmisie ) pana ce ieseai in triaj. Pentru ca se cam cunostea ora ( era de regula intre schimburile docherilor 22-23 ) bravii mateloti, te asteptau cuminti in cate un taxi ( si ala cu recomandare speciala ) aproape de gara de calatori, unde-si recuperau bagajele....Toata lumea era multumita....si societatea progresa.
PM ( Punctul miscare ) Filesti Nord. Anexa staiei CFR Filesti situata in nordul municipiuli. In Filesti Nord te aflai in rai. Aici, pe langa faptul ca lucrai  in oras, ca si locatie, manevrai fronturile de lucru ale: vinalcoolului, fabricii de bere, ICIL-ului,depozitelor alimentare si nealimentare, ISCL-ului ( Intreprinderea Sarma, Cuie si Lanturi ). Pe LDH-ul titular la manevra de aici, existau trei bidoane de plastic de cate 10L fiecare, pentru trei categorii de lichide: Vin, bere si ulei. Mai erau si alte "maruntisuri", dar acelea se serveau la pachet. "Ghidusiile" aveau loc, cu precadere in tura de noapte. Atunci se manevrau mai toate fronturile, fara "avizari" si fara consemnarea activitatii ( care costa destule parale, daca era sa fie decontata ) in registrul IDM-ului. Organele de control, erau si ele, "deosebit de prietenoase"si nu te deranjau niciodata aiurea. Totdeauna, inainte de a se infiinta, sunau la biroul IDM si luau legatura cu mecanicul de serviciu, caruia ii comunicau, discret, ce poftesc si cam la ce ora vin in control. Procuram la urgenta cele trebuincioase omului, acesta isi facea treaba si disparea repede din zona......La fel, toata lumea era multumita...si societatea progresa      
Convoaie manevra in complexe.Serviciul in ture de 12/24, ca la manevra. Statii de destinatie: Galati marfa ( GM), Galati Brates, Barbosi Triaj, Braila, Lacu Sarat. In functie de numarul de Km.dintre statii, crestea sau scadea numarul de trenuri remorcate. Ex: Faceai un tren de Lacu Sarat ( cu care perdeai 5-6 ore ) apoi doua drumuri intre Barbosi triaj si Brates si-ti trecea tura de serviciu. Insa, la fel de bine puteai face 6 drumuri Barbosi-Brates, daca nu stiai "sa te orientezi" ..A te orienta, presupunea sa ai relatii de amicitie cu dispecerul ( operatorul R.C.-regulatorului de circulatie) Mecanicii "prietenosi" se schimbau intotdeauna la peron in gara de calatori, sau la Barbosi calatori ( statie aflata in vestul orasului ), iar cei "mai putini prietenosi", la Braila sau Lacu Sarat. Partidele erau fixe, ca si la manevra si locomotivele erau bune si bine intretinute." Cireasa de pe tort" insemna la convoaie, serviciul pe cale larga, cu trenuri remorcate catre Reni ( Ucraina ). Aici aveau acces doar "cei alesi"...si criteriile erau foarte drastice.
Calatori. Aici faceau cariera snobii si oportunistii. La calatori, ca si la manevra, cu toate ca beneficiam de salariul maxim ( deci eram indreptatit sa efectuez serviciul pe acest segment) nu am facut decat cateva drumuri. Uram "calatorii"...De ce ??? Un mecanic ajungea sa presteze acest serviciu doar daca indeplinea musai niste conditii: Avea o varsta si experienta respectabile, era membru vechi de partid si activist pe o tura de serviciu, avea recomandari serioase de la nasul, finul, cumatrul...sau alte neamuri valoroase din depou. Pentru ajutori, serviciul la calatori, presupunea iminenta selectie la "scoala de mecanici", dar sacrificiul era maxim. Locomotiva de calatori, era spalata cel putin o data pe luna, apoi unsa cu ulei de transmisie si inevitabil lustruita de doua ori pe zi. In plus, in 99% dintre drumuri ( ca ajutor ) stateai in picioare pe toata sectia de remorcare, deoarece vesnic se gasea cate un "organ ierarhic superior" cu sau fara interes de serviciu, ce vroia sa se bage in seama si sa calatoreasca in cabina de conducere a locomotivei. Si mai era si prostia ca aproape niciodata nu reuseai sa-ti faci norma de ore, fiind nevoit sa o completezi cu cateva ture de 12/24 sau un drum de marfa. De ce ???  Pentru ca un drum la Bucuresti ( de exemplu ) presupunea remorcarea unui accelerat la dus, timp de 4 ore ( maxim ), odihna la dormitor cateva ore, apoi intoarcerea in Galati cu alt accelerat sau rapid, inca 4 ore. Deci piedeai o zi intreaga, de la 06 dimineata, pana la 22-23 seara pentru doar 8 ore pontate...........................................................................................................................