Era deja 1980. Aveam mai mult de sase luni de "experienta". Logic ar fi fost, ca pe masura ce ma obisnuiam cu rutina profesionala, sa-mi accept statutul social si sa-mi urmez calea...."spre cele mai inalte culmi ale socialismului" (sic). Contrar logicii, eram din ce in ce mai scarbit de statutul de "muncitor necalificat", la care se raporta pe atunci pompoasa denumire de "mecanic ajutor locomotiva''. Ti-am spus. Am apreciat intotdeauna oamenii inteligenti. Fata de cei mai inteligenti decat mine, chiar am avut usoare complexe. Mi-am asumat greselile si atunci cand am fost mustrat, pe merit, pentru ele, am pus "cornul" in pamant strangand din dinti, dar constient de vinovatie....Nu am putut, insa, niciodata accepta sa fiu invinuit pe nedrept,si sa tac, sa fiu "mistocarit" de catre un "troglodit" care nu era in stare sa inchege o fraza corect gramatical si care incerca sa ma convinga (culmea) ca-i sunt net inferior. Nu am putut accepta, ca unui om sa i se faca o nedreptate, fara sa reactionez....
Sa nu crezi ca aveam complexe de "dama la menopauza" fata de meseria practicata, dar cand observai, nu prea departe de "ograda ta" la poporul "frate"( vitreg ) situat un pic mai la est, o "oarecare difereta" chiar ca te scarbeai.
In triajul Brates, veneau regulat trenuri din CCCP. Cam trei, patru pe zi ( din cate-mi amintesc eu ). Aveau niste "namile" de locomotive, de trepida terasamentul sub ele. Erau formate din doua corpuri distincte, fiecare cu o singura cabina de conducere, cuplate spate in spate, si comandate simultan sau individual, de la un singur post. Fiecare dintre ele avea un motor de vreo 3000 CP, in doi timpi, alimentat cu un soi de pacura, ca la vapoare....oricum, mult inferior si mult mai ieftin decat motorina. Pornirea o aveau pe aer ( ca la tancuri ). Si dupa ce lansau motorul diesel, cateva zeci de minute, pana se incalzea, scotea un fum negru, precum locomotivele cu abur..... Erau vopsite intr-un verde inchis emailat si decorate, pe langa clasica stea cu cinci colturi si inscriptia CCCP, cu niste dungi portocalii, fosforescente, de-ti luau ochii. In spatele cabinei de conducere, aveau cate o cuseta, de doua locuri, dotata cu toate celea, de la frigider, la aer conditionat. Masini de nadejde, care traversau Siberia la fel de sigure, precum o camila in desert.
In postul de conducere ( pentru noi, cei de atunci era ceva demn de S.F.) aveau un sistem de afisare, ce permitea mecanicului sa primeasca prin niste senzori anume cu ajutorul unor led-uri colorate corespunzator, indicatia primelor trei semnale de bloc.....Si ca tacamul sa fie complet, partida de locomotiva era echipata cu costume ca de aviator. Sacouri si pantaloni gri petrol, camasa alba, cravata si sapca cu cozoroc scurt. Asta da, respect. Locomotivele lor, aveau in remize, statii de spalare speciale ( cum gasesti astazi la spalatoriile auto) si personal necalificat de intretinere.
Ti-am povestit. Ai nostrii, cand ajungeau la Reni, nu stiau cum sa gareze mai repede locomotiva la remiza si sa "o taie la "cumparaturi"....Rusnacii nici pomeneala sa paraseasca "utilajul'' sau sa apeleze la "serviciile" noastre. Stateau pe masina, cateva ore bune, pana era gata trenul lor si nu coborau nici macar pentru a se dezmortii....Parca erau roboti.....................
Si...decat robot, mai bine "smecher da Bucuresti"....Erau legendari bucurestenii. Aveau cele mai murdare masini, dar si cele mai bune. Era una, cel putin ( nu-i mai tin minte numarul...in veci ), ce avea batut temeinic, cu barosul,cred, intre peretele cutiei si capacul lateral al motorului ( pentru ca vopseaua clasica, de antifonare era sarita toata), un profil patrat de lemn ( cu latura de aprox. 20 cm.), ce tinea capacul presat pe bloc, deoarece cel putin doua suruburi de fixare aveau filetele stricate. Am "prins" comanda pe masina aceea, de doua ori intr-o luna si crede-ma ca aveam un sentiment nu tocmai placut, cand treceam prin sala si motorul era turat ( pe tren) aproape de maxim.. Bucurestenii aveau singura femeie din tara - mecanic de locomotiva - la vremea aceea si, culmea, efectua serviciul pe calatori. Era ca o vijelie. Nu-i statea in cale nimeni. Daca o suparai, stergea cu tine pe jos, in cateva secunde, indiferent cine ai fi fost, coleg, sau sef. Si "baietii" erau foarte bine pregatiti. Nu-i dadeai la intors cu una, cu doua...
Dar si cate *rost*i aveau in cap....sa te fereasca Domnul....
Intr-o dimineata, noi ajutorii, ne aflam la "scoala personalului". Iesisem in pauza de la ora zece. In depou si pe la tura, agitatie maxima. Ca atunci cand se anunta vizita "conducatorului suprem, cel mai iubit fiu al poporului"......Seful de depou, (ST...de fapt, de ce sa-l menajez...nu merita). Sandu Tomita, se numea idiotul, il intercepteaza pe instructorul nostru si-i cere sa-l urmeze pana in gara. Asta, bineinteles ne da "liber de program" si ne lasa de capul nostru. Cu halatele fluturand, aproape in fuga, se deplasau spre cladirea garii de calatori, un sef de depou, doi maistrii ( de specializari diferite - electric si mecanic ) si un mecanic instructor ( cooptat in echipa, pe ultima suta de metrii)...
Ce sa fie ? Ce sa fie ?...Toata lumea se intreba nedumerita.....Se duce unul mai "fasnet" la tura ( era neam cu seful ) si afla motivul. Locomotiva trenului de Bucuresti, care trebuia sa plece la zece si un pic, era defecta pe tren, cu semnalul pe liber...
Iti dai seama ce eveniment....si ce responsabilitate uriasa apasa pe umerii depoului, pentru remedierea situatiei. Dupa plecarea "echipei de elita" vreo doi mecanici (de la rezerva ) le-au luat si ei urma, gura casca, sa-si dea eventual cu parerea, daca ar fi fost solicitati...De la unul din ei, am aflat ulterior, filmul intamplarii....Era de-a dreptul "suprarealist"...
Dupa iesirea locomotivei din depou, chiar de la postul de control, banuiesc, mecanicul, mare iubitor de crap proaspat, isi trimisese la urgenta ajutorul, cu un taxi, in piata sa cumpere cateva kilograme. L-ar fi trimis el (bag sama) mai devreme, dar piata ( si in special cea de peste) devenea activa cam dupa ora 09.30.... Omul, a intrat pe tren, a efectuat proba franei, a primit niste documente....si a tot sperat ca ajutorul ( care fie vorba intre noi, era foarte fasnet) isi va face aparitia din clipa in clipa.... Asta insa nici gand sa apara.
Ce era sa faca, mai omeneste posibil, in astfel de situatie, cand semnalul de iesire era deja pus pe liber ? Si-a "bagat nasul" undeva ( da bine de tot ) si a defectat locomotiva...Nu mai retin natura defectului..nu tura, sau nu faceai cai, ma rog.
Apoi a anuntat cu nonsalanta IDM-ul si depoul. Iti dai seama ce presiune uriasa pe echipa de interventie....Ar fi putut inlocui masina, dar orgoliul era prea mare. Nu era de ici,de colo, sa le demonstrezi bucurestenilor, ca de fapt sunt cam babalai, in materie de locomotive si oricum pana scoteau o noua locomotiva din depou tot dura.....Asa ca, bietii oameni, transpirau cautand sursa misterioasa a defectului, iar mecanicul, transpira pandind discret, pe geam sosirea ajutorului.
Si asta soseste in cel mai prost moment posibil. Mecanicul fusese solicitat in "sala", iar in cabina, pe jumatate bagat in dulapul de aparate, isi facea de treaba Sandu Tomita. Dracul de ajutor ( nestiind ce uragan este pe locomotiva lui ) urca transpirat, dar victorios, cu o sacosa doldora de peste aproape viu si crezand ca spatele cu halat din dreptul dulapului este al mecanicului, zice:
- Neica, fi-ti-ar pestele al dreacului...credeam ca nu mai ajung. Pana la naiba-n praznic am fost dupa el..............................
Cred ca banuiesti cam ce a urmat. Cert e ca trenul a plecat intr-un minut ( dar cu o intarziere de 15 ) iar Sandu Tomita, a adunat tot personalul din depou, convocand o sedinta de partid extrordinara, pentru a ne declara cum a reusit el sa anihileze doua elemente contrarevolutionare care au sabotat statul nostru socialist multilateral dezvoltat, dar care, demascate fiind de catre el, pe viitor isi vor lua adio nu numai de la serviciul pe calatori, ce si de la calea ferata......
Fudulii pe moate...La o luna de zile, aveam sa-i vad pe amandoi la peron, in Bucuresti, in postul de conducere al locomotivei unui tren de Constanta.....
Venise deja vara...Cum reuseam sa prind doua, trei zile libere, ma suiam in masina cu prietenii (aveam doi, cu care eram ca fratii ) si o taiam la mare. Toti aveam serviciu, asa ca nu se punea problema banilor de distractie. Pe atunci litoralul romanesc era ceva de vis. Toate statiunile de la sud de Constanta, erau noi noute. Hoteluri impecabile, plaje perfecte, "sirene" bronzate dornice de " un pic de harjoana"....Aspersoarele udau "gazonul englezesc" zi si noapte. Pini argintii, copaci exotici, discoteci cu dotari si muzica de ultima ora, terase si gradini de vara populate de vedete....nu-ti vine sa crezi, cand vezi "cimitirul" din zilele noastre...Cand ma intorceam de acolo, trebuia sa ma acomodez cateva zile. Am hotarat sa-mi schimb "look-ul si sa-mi las barba, asta si in semn de protest, fata de tinuta "recomandata" de catre organele de partid si de stat, dar si pentru ca voiam sa experimentez ceva nou si inedit cu succes garantat la "mamaite".
Primele doua saptamani au trecut destul de usor. Se mai uita cate unul la mine "chioras" dar nu eram interpelat. Din a treia saptamana insa, am inceput sa deranjez. Primul, mi-a cerut explicatii seful de tura, apoi instructorul de scoala, caruia ii eram arondat. Le-am motivat, cum ca am un deces in familie si ca timp de patruzeci de zile nu ma pot barbierii......A trecut termenul invocat, aproape spre doua luni. Astia, deja se obisnuisera cu mine (sau se plictisisera sa-mi mai faca observatii ).
In schimb sexul opus avea o mai mare consideratie fata de persoana mea. Si asta era mare lucru. Din pacate, nu aceeasi consideratie avea tovarasul sef de depou, care fusese pus la curent despre "starea de indisciplina" de care dadeam dovada, de catre mai multi "binevoitori" Prima data m-a invitat "respectuos" in biroul sau. Dupa ce m-a "alintat" cu complimentele de "nesimtit", "nespalat", "vagabont" etc mi-a aruncat o bancnota de douazeci si cinci de lei in fata, pentru a apela la serviciile unui " Figaro " dintr-o locatie specializata. I-am facut bancnota ghem, deci am castigat intalnirea ( cum ar fi spus nea" Tomita Caragiu, iubeasca-l ingerii, acolo unde este el acum ) si i-am aruncat-o si eu in mecla, dupa care mi-am "evacuat fizicul" din incapere.
Bineinteles ca a iesit oracaind dupa mine, de se uita populatia ca la circ. Eu, baiat binecrescut, mi-am vazut de treaba si am plecat acasa.....A doua zi, cand m-am prezentat la "comanda", surpriza...Seful de tura, m-a anuntat ca, conform dispozitiilor primite (de mai sus) nu pot presta serviciul pe locomotiva pana cand nu arat "ca un om civilizat"...I-am multumit "pentru colaborare" si am plecat in "pasul strengarului" direct catre masina (cea personala) iar de aici catre plaja. Era un sfarsit de septembrie fenomenal de cald si ar fi fost pacat sa nu profit......A urmat o luna de zile foarte relaxanta pentru mine. Fusesem schimbat de pe turnusul de marfa, pe serviciul de 12/24, la convoaie. Dimineta sunam de acasa la tura, sa intreb daca au nevoie de serviciile mele. Cum inca nu "ma civilizasem" eram refuzat politicos. La cate o tura de noapte, insa, cand efectiv ramaneau astia in pom ( din diferite motive ) cu personalul si stiind ca sefu" n-are cum sa dea ochii cu mine, ma mai acceptau la treaba... Nu stiu cum am fost pontat in luna octombrie a acelui an, dar cu numai 3-4 ture de noapte efectuate, mi-am primit totusi salariul integral ( mai putin, bineinteles, sporurile..)
Am mai avut cateva altercatii cu seful de depou, ocazie cu care ne-am certat "ca chiorii" cum se zice si la intai noiembrie, mi-am depus cerere de preaviz. Asta sarea in sus de bucurie, la gandul ca o sa am de platit un contract de scolarizare ( destul de substantial ) Nu-mi faceam prea mari probleme insa, pentru ca aveam o cunostinta (sotul unei verisoare) ce lucra la serviciul personal (chiar angajari) in Navrom. Deja vorbisem cu el si-mi promisese ca daca "raman in c...ul gol" imi gaseste el, macar un post de marinar ( mai tarziu poate si motorist) pe vre-un impingator, ceva....
Preavizul l-am efectuat ( cu repetitie- prin grija sefului de depou) la remiza Barbosi, ca si antimontator. La cele 15 zile sau mai adaugat inca 15, dar nu era problema. Ziua gestionam cateva inventare si puneam la incarcat ( intr-o statie special amenajata ) o duzina de acumulatori de "finala", iar noaptea prindeam cateva ore bune de somn ( si-mi erau deajuns), fara stres sau emotii...
La intai decembrie 1980, mi-am luat (fara cea mai mica parere de rau) ramas bun de la "gara" si am devenit ( asa cum si-a dorit "bunul" Sandu Tomita al mai tare sef de depou pe care l-a avut regionala Galati), boschetar........................................
Sa nu crezi ca aveam complexe de "dama la menopauza" fata de meseria practicata, dar cand observai, nu prea departe de "ograda ta" la poporul "frate"( vitreg ) situat un pic mai la est, o "oarecare difereta" chiar ca te scarbeai.
In triajul Brates, veneau regulat trenuri din CCCP. Cam trei, patru pe zi ( din cate-mi amintesc eu ). Aveau niste "namile" de locomotive, de trepida terasamentul sub ele. Erau formate din doua corpuri distincte, fiecare cu o singura cabina de conducere, cuplate spate in spate, si comandate simultan sau individual, de la un singur post. Fiecare dintre ele avea un motor de vreo 3000 CP, in doi timpi, alimentat cu un soi de pacura, ca la vapoare....oricum, mult inferior si mult mai ieftin decat motorina. Pornirea o aveau pe aer ( ca la tancuri ). Si dupa ce lansau motorul diesel, cateva zeci de minute, pana se incalzea, scotea un fum negru, precum locomotivele cu abur..... Erau vopsite intr-un verde inchis emailat si decorate, pe langa clasica stea cu cinci colturi si inscriptia CCCP, cu niste dungi portocalii, fosforescente, de-ti luau ochii. In spatele cabinei de conducere, aveau cate o cuseta, de doua locuri, dotata cu toate celea, de la frigider, la aer conditionat. Masini de nadejde, care traversau Siberia la fel de sigure, precum o camila in desert.
In postul de conducere ( pentru noi, cei de atunci era ceva demn de S.F.) aveau un sistem de afisare, ce permitea mecanicului sa primeasca prin niste senzori anume cu ajutorul unor led-uri colorate corespunzator, indicatia primelor trei semnale de bloc.....Si ca tacamul sa fie complet, partida de locomotiva era echipata cu costume ca de aviator. Sacouri si pantaloni gri petrol, camasa alba, cravata si sapca cu cozoroc scurt. Asta da, respect. Locomotivele lor, aveau in remize, statii de spalare speciale ( cum gasesti astazi la spalatoriile auto) si personal necalificat de intretinere.
Ti-am povestit. Ai nostrii, cand ajungeau la Reni, nu stiau cum sa gareze mai repede locomotiva la remiza si sa "o taie la "cumparaturi"....Rusnacii nici pomeneala sa paraseasca "utilajul'' sau sa apeleze la "serviciile" noastre. Stateau pe masina, cateva ore bune, pana era gata trenul lor si nu coborau nici macar pentru a se dezmortii....Parca erau roboti.....................
Si...decat robot, mai bine "smecher da Bucuresti"....Erau legendari bucurestenii. Aveau cele mai murdare masini, dar si cele mai bune. Era una, cel putin ( nu-i mai tin minte numarul...in veci ), ce avea batut temeinic, cu barosul,cred, intre peretele cutiei si capacul lateral al motorului ( pentru ca vopseaua clasica, de antifonare era sarita toata), un profil patrat de lemn ( cu latura de aprox. 20 cm.), ce tinea capacul presat pe bloc, deoarece cel putin doua suruburi de fixare aveau filetele stricate. Am "prins" comanda pe masina aceea, de doua ori intr-o luna si crede-ma ca aveam un sentiment nu tocmai placut, cand treceam prin sala si motorul era turat ( pe tren) aproape de maxim.. Bucurestenii aveau singura femeie din tara - mecanic de locomotiva - la vremea aceea si, culmea, efectua serviciul pe calatori. Era ca o vijelie. Nu-i statea in cale nimeni. Daca o suparai, stergea cu tine pe jos, in cateva secunde, indiferent cine ai fi fost, coleg, sau sef. Si "baietii" erau foarte bine pregatiti. Nu-i dadeai la intors cu una, cu doua...
Dar si cate *rost*i aveau in cap....sa te fereasca Domnul....
Intr-o dimineata, noi ajutorii, ne aflam la "scoala personalului". Iesisem in pauza de la ora zece. In depou si pe la tura, agitatie maxima. Ca atunci cand se anunta vizita "conducatorului suprem, cel mai iubit fiu al poporului"......Seful de depou, (ST...de fapt, de ce sa-l menajez...nu merita). Sandu Tomita, se numea idiotul, il intercepteaza pe instructorul nostru si-i cere sa-l urmeze pana in gara. Asta, bineinteles ne da "liber de program" si ne lasa de capul nostru. Cu halatele fluturand, aproape in fuga, se deplasau spre cladirea garii de calatori, un sef de depou, doi maistrii ( de specializari diferite - electric si mecanic ) si un mecanic instructor ( cooptat in echipa, pe ultima suta de metrii)...
Ce sa fie ? Ce sa fie ?...Toata lumea se intreba nedumerita.....Se duce unul mai "fasnet" la tura ( era neam cu seful ) si afla motivul. Locomotiva trenului de Bucuresti, care trebuia sa plece la zece si un pic, era defecta pe tren, cu semnalul pe liber...
Iti dai seama ce eveniment....si ce responsabilitate uriasa apasa pe umerii depoului, pentru remedierea situatiei. Dupa plecarea "echipei de elita" vreo doi mecanici (de la rezerva ) le-au luat si ei urma, gura casca, sa-si dea eventual cu parerea, daca ar fi fost solicitati...De la unul din ei, am aflat ulterior, filmul intamplarii....Era de-a dreptul "suprarealist"...
Dupa iesirea locomotivei din depou, chiar de la postul de control, banuiesc, mecanicul, mare iubitor de crap proaspat, isi trimisese la urgenta ajutorul, cu un taxi, in piata sa cumpere cateva kilograme. L-ar fi trimis el (bag sama) mai devreme, dar piata ( si in special cea de peste) devenea activa cam dupa ora 09.30.... Omul, a intrat pe tren, a efectuat proba franei, a primit niste documente....si a tot sperat ca ajutorul ( care fie vorba intre noi, era foarte fasnet) isi va face aparitia din clipa in clipa.... Asta insa nici gand sa apara.
Ce era sa faca, mai omeneste posibil, in astfel de situatie, cand semnalul de iesire era deja pus pe liber ? Si-a "bagat nasul" undeva ( da bine de tot ) si a defectat locomotiva...Nu mai retin natura defectului..nu tura, sau nu faceai cai, ma rog.
Apoi a anuntat cu nonsalanta IDM-ul si depoul. Iti dai seama ce presiune uriasa pe echipa de interventie....Ar fi putut inlocui masina, dar orgoliul era prea mare. Nu era de ici,de colo, sa le demonstrezi bucurestenilor, ca de fapt sunt cam babalai, in materie de locomotive si oricum pana scoteau o noua locomotiva din depou tot dura.....Asa ca, bietii oameni, transpirau cautand sursa misterioasa a defectului, iar mecanicul, transpira pandind discret, pe geam sosirea ajutorului.
Si asta soseste in cel mai prost moment posibil. Mecanicul fusese solicitat in "sala", iar in cabina, pe jumatate bagat in dulapul de aparate, isi facea de treaba Sandu Tomita. Dracul de ajutor ( nestiind ce uragan este pe locomotiva lui ) urca transpirat, dar victorios, cu o sacosa doldora de peste aproape viu si crezand ca spatele cu halat din dreptul dulapului este al mecanicului, zice:
- Neica, fi-ti-ar pestele al dreacului...credeam ca nu mai ajung. Pana la naiba-n praznic am fost dupa el..............................
Cred ca banuiesti cam ce a urmat. Cert e ca trenul a plecat intr-un minut ( dar cu o intarziere de 15 ) iar Sandu Tomita, a adunat tot personalul din depou, convocand o sedinta de partid extrordinara, pentru a ne declara cum a reusit el sa anihileze doua elemente contrarevolutionare care au sabotat statul nostru socialist multilateral dezvoltat, dar care, demascate fiind de catre el, pe viitor isi vor lua adio nu numai de la serviciul pe calatori, ce si de la calea ferata......
Fudulii pe moate...La o luna de zile, aveam sa-i vad pe amandoi la peron, in Bucuresti, in postul de conducere al locomotivei unui tren de Constanta.....
Venise deja vara...Cum reuseam sa prind doua, trei zile libere, ma suiam in masina cu prietenii (aveam doi, cu care eram ca fratii ) si o taiam la mare. Toti aveam serviciu, asa ca nu se punea problema banilor de distractie. Pe atunci litoralul romanesc era ceva de vis. Toate statiunile de la sud de Constanta, erau noi noute. Hoteluri impecabile, plaje perfecte, "sirene" bronzate dornice de " un pic de harjoana"....Aspersoarele udau "gazonul englezesc" zi si noapte. Pini argintii, copaci exotici, discoteci cu dotari si muzica de ultima ora, terase si gradini de vara populate de vedete....nu-ti vine sa crezi, cand vezi "cimitirul" din zilele noastre...Cand ma intorceam de acolo, trebuia sa ma acomodez cateva zile. Am hotarat sa-mi schimb "look-ul si sa-mi las barba, asta si in semn de protest, fata de tinuta "recomandata" de catre organele de partid si de stat, dar si pentru ca voiam sa experimentez ceva nou si inedit cu succes garantat la "mamaite".
Primele doua saptamani au trecut destul de usor. Se mai uita cate unul la mine "chioras" dar nu eram interpelat. Din a treia saptamana insa, am inceput sa deranjez. Primul, mi-a cerut explicatii seful de tura, apoi instructorul de scoala, caruia ii eram arondat. Le-am motivat, cum ca am un deces in familie si ca timp de patruzeci de zile nu ma pot barbierii......A trecut termenul invocat, aproape spre doua luni. Astia, deja se obisnuisera cu mine (sau se plictisisera sa-mi mai faca observatii ).
In schimb sexul opus avea o mai mare consideratie fata de persoana mea. Si asta era mare lucru. Din pacate, nu aceeasi consideratie avea tovarasul sef de depou, care fusese pus la curent despre "starea de indisciplina" de care dadeam dovada, de catre mai multi "binevoitori" Prima data m-a invitat "respectuos" in biroul sau. Dupa ce m-a "alintat" cu complimentele de "nesimtit", "nespalat", "vagabont" etc mi-a aruncat o bancnota de douazeci si cinci de lei in fata, pentru a apela la serviciile unui " Figaro " dintr-o locatie specializata. I-am facut bancnota ghem, deci am castigat intalnirea ( cum ar fi spus nea" Tomita Caragiu, iubeasca-l ingerii, acolo unde este el acum ) si i-am aruncat-o si eu in mecla, dupa care mi-am "evacuat fizicul" din incapere.
Bineinteles ca a iesit oracaind dupa mine, de se uita populatia ca la circ. Eu, baiat binecrescut, mi-am vazut de treaba si am plecat acasa.....A doua zi, cand m-am prezentat la "comanda", surpriza...Seful de tura, m-a anuntat ca, conform dispozitiilor primite (de mai sus) nu pot presta serviciul pe locomotiva pana cand nu arat "ca un om civilizat"...I-am multumit "pentru colaborare" si am plecat in "pasul strengarului" direct catre masina (cea personala) iar de aici catre plaja. Era un sfarsit de septembrie fenomenal de cald si ar fi fost pacat sa nu profit......A urmat o luna de zile foarte relaxanta pentru mine. Fusesem schimbat de pe turnusul de marfa, pe serviciul de 12/24, la convoaie. Dimineta sunam de acasa la tura, sa intreb daca au nevoie de serviciile mele. Cum inca nu "ma civilizasem" eram refuzat politicos. La cate o tura de noapte, insa, cand efectiv ramaneau astia in pom ( din diferite motive ) cu personalul si stiind ca sefu" n-are cum sa dea ochii cu mine, ma mai acceptau la treaba... Nu stiu cum am fost pontat in luna octombrie a acelui an, dar cu numai 3-4 ture de noapte efectuate, mi-am primit totusi salariul integral ( mai putin, bineinteles, sporurile..)
Am mai avut cateva altercatii cu seful de depou, ocazie cu care ne-am certat "ca chiorii" cum se zice si la intai noiembrie, mi-am depus cerere de preaviz. Asta sarea in sus de bucurie, la gandul ca o sa am de platit un contract de scolarizare ( destul de substantial ) Nu-mi faceam prea mari probleme insa, pentru ca aveam o cunostinta (sotul unei verisoare) ce lucra la serviciul personal (chiar angajari) in Navrom. Deja vorbisem cu el si-mi promisese ca daca "raman in c...ul gol" imi gaseste el, macar un post de marinar ( mai tarziu poate si motorist) pe vre-un impingator, ceva....
Preavizul l-am efectuat ( cu repetitie- prin grija sefului de depou) la remiza Barbosi, ca si antimontator. La cele 15 zile sau mai adaugat inca 15, dar nu era problema. Ziua gestionam cateva inventare si puneam la incarcat ( intr-o statie special amenajata ) o duzina de acumulatori de "finala", iar noaptea prindeam cateva ore bune de somn ( si-mi erau deajuns), fara stres sau emotii...
La intai decembrie 1980, mi-am luat (fara cea mai mica parere de rau) ramas bun de la "gara" si am devenit ( asa cum si-a dorit "bunul" Sandu Tomita al mai tare sef de depou pe care l-a avut regionala Galati), boschetar........................................
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu