...Prin ,anii aceia 85-89" schema de personal a uzinei fusese completata, cu o duzina de "inginerasi" angajati mai mult pe "criterii de partid" decat pe studii specializate in domeniul ( cum ar fi fost normal ) feroviar. Dupa o scurta "practica in productie", un absolvent de politehnica este numit in functia de "sef de gara" intr-un sector rece, al combinatului. Baiat finut si fara fitze (asa cum vor sa para toti noii angajati la inceputuri ) castigase simpatia atat a personalului din subordine, cat si al celui de locomotiva, cu care venise in contact prin natura serviciului...Despre persoana sa, si fulminanta-i ascensiune o sa vorbim la timpul sau... Depoul, se capatuise si el cu un nou stagiar. Nu era chiar atat de tanar, nici atat de "finutz" si manierat ca celalalt, in schimb avea studii de specialitate in acest domeniu. la cei aproape patruzeci de ani ai sai, Carp Gelu, ( acesta era numele sau ) era o prezenta inedita. Ten masliniu, ce te ducea cu gandul catre o anumita etnie, neingrijit si dezordonat imbracat, trivial in gesturi si limbaj, omul acesta ajunsese sa stranga simpatia unui mare numar de subalterni ce il priveau cu adulatie ca pe "unul din popor", apropiat (prin gesturi si comportament) lor. Domnul inginer Carp, te injura grobian de mama, daca i te adresai cu apelativul "domn inginer". Lui trebuia sa-i zici, simplu, nea' Gelu.... Nea' Gelu nu avea limite autoimpuse. Daca-i curgea nasul, si-l sufla zgomotos folosindu-si doua degete de la mana dreapta, apoi plesnea cu ciuda mucii de podea, daca-i venea sa urineze isi scotea "furtunul de evacuare" si improsca ce se nimerea in cale, ( pom, zid, locomotiva) fara nici o fereala, daca era "presat de gaze" le elibera zgomotos...si tot asa mai departe. Vorba sa de alint era " bai cacaule ". Daca ti se adresa asa, puteai fi sigur ca te-a acceptat si mandru ca faci parte dintre simpatiile sale.
Relatiile lui cu superiorii erau totdeauna incordate, din pricina insubordonarii si nonconformismului sau. Si atunci, te vei intreba firesc. Cum mama naibii de-l suportau astia si nu-l dadeau afara ?
Nea' Gelu, era un "guru" al locomotivelor. Pe langa faptul ce studiile sale ( sincer, nu stiu cum si cand facute) erau de specialitate, se pricepea sa "mestereasca" la locomotive, tot atat de bine cum cineva din stramosii sai s-ar fi priceput la confectionarea de cazane de cupru pentru distilat alcool.
Atunci cand seful de echipa, maistrul, seful de schimb din depou, (tot cu studii superioare) dezarmau in fata unui "defect" imposibil de remediat, apelau in ultima instanta la nea' Gelu. Asta, intra pe jumatate in spatiul motor, "fotografia" zona cu pricina, apoi cerea "o mana de chei" si disparea total pentru o vreme in pantecele locomotivei. Lucra de unul singur si injura ca un birjar, mai ales daca se intampla sa scape cate o cheie pe jos, sau sa se loveasca. Dupa un timp, iesea la "lumina" stergandu-se cu o carpa, neagra de ulei si motorina...
- Bai cacailor, de nimic nu sunteti in stare...Sarea de pe pervaz ( ignorand NTS-ul ) si i se adresa maistrului (functie pentru care nu nutrea nici cel mai mic respect), ce-l privea neincrezator..
- I-a fa-i o pornire, bai fraiere...
Nici macar nu astepta sa constate rezultatul muncii sale. Le intorcea spatele si pleca, pur si simplu... Locomotiva, pornea, invariabil, de fiecare data, spre oftica celor umiliti...
Nu eram un mare admirator al personajului, dar mi-a parut rau, cand in "noua ordine sociala" instaurata dupa lovitura de stat, omul a fost indepartat cu ranchiuna, pentru "pacate" inventate contorizate atent. Locul sau, ramas liber in schema, a fost completat la urgenta de catre alti "absolventi de studii superioare" ( ba inca nu unul, ci doi sau trei ) ce nu stiau cum se numesc, fara buletin in fata..." Revolutia " invinsese...
Mi-am amintit de el, pentru ca tot vorbeam de capitolul " locomotive la reparatii "... Hai sa anticipez nitel, pentru a incheia si cu acest personaj. Era 1990 si zilele lui nea' Gelu erau numarate.. Se instalase o noua conducere. La nivel de tara, la nivel de oras, de combinat, de uzina, de sectie...Singurul care supravietuise " tavalugului " era " biroul T1 ", al carui reprezentant era considerat " dintre noi...pentru noi ". Ma rog, mai putin conta. Conta mai mult insa, influenta acestuia, asupra noului sef de sectie...dar sa nu anticipam. Rezumand: Pentru a fi umilit de tot, conducerea, a hotarat ca in primavara aceea, nea' Gelu sa fie si el trimis, ca insotitor la Cluj. Motivatia, fireasca si perfida, consta in faptul ca datorita fluxului evenimentelor din iarna, ( in valtoarea carora, expedierea catre reparatii a locomotivelor fusese intrerupta ) numarul mare de masini ce urmau a fi expediate ( cinci-sase bucati) impunea si prezenta unui " organ superior " alaturi de cei cinci-sase mecanici insotitori, pentru " o mai buna coordonare "...Bunul Iago sfatuia " dezinteresat " la ureche, noul sef... Alaiul, a plecat ca la nunta. Aprovizionat cu bautura si "potol" din belsug. Atunci, in primul an " de libertate ", in acea deruta totala si iubire fata de clasa muncitoare, combinatul renuntase la orice limita a decontarii, in materie de " delegatii ". Singura cerinta, era justificarea, prin chitanta, a cheltuielii....Ce au facut " nuntasii " pe drum, a fost istorie... Bunul Iago, a avut grija ca "baietii lui", sa stea deoparte, alaiul fiind format din cele mai "pestrite" personaje.
Cert e ca au ajuns in Cluj, iar nea' Gelu, comandant de oaste, de cateva zile "sedat" fiind de belsugul de alcool, a hotarat ca in conditiile libertatii si democratiei, clasa muncitoare merita cele mai "exclusiviste" conditii de cazare. Astfel incat, banda lui " Robin Hood " a navalit pe usile glisante ale celui mai luxos hotel existent pe atunci in Napoca. Hotelul Belvedere, din zona rezidentiala...Hotel de stabi si diplomati, hotel de curve de lux si afaceristi straini, hotel de fite...
Ajunsi in fata locatiei, nespalati de o saptamana , imbracati ca vai de ei, nerasi si cu fete de golani, mica ceata, a avut un moment de retinere, in fata opulentei. Nea' Carp insa, ce nu cunostea limite impuse, a strigat autoritar catre ei, aliniindu-i la intrare.
- Bai boilor ! Ce tot stai si va coditi ca fata mare la ..ula ! Nu mai sunteti pe timpul lui Ceausescu vitelor. Ati invins, cacailor, si invingatorii face ce vrea ..ula lor.. Si aproape tarandu-i catre receptie..
- Ia sa vad eu, acusa, cine se opune revolutiei ? Trei camere cu doua paturi, fetita, da repede ca suntem rupti in gura ! ....
" Fetita " de la receptie, era de fapt un baietan la douazeci si ceva de primaveri, student la ASE, ce se mandrea ca vorbeste binisor limba lui Shakespeare si are habar de " rata plusvalorii ", motiv pentru care fusese ales, sa presteze in acesta locatie selecta. Privea hipnotizat, nevenindu-i sa creada ca traieste real, cele intamplate.
- Bai trambulina, te mai uiti mult ca proasta la mine, sau discut direct cu taticu' sef al tau ?
Cuvantul magic " sef " a reusit sa smulga din amorteala " trambulina "...si ..la urgenta, setul de chei a fost depus pe tejgheaua luxoasa a receptiei.
" Pandurii " au inhatat cheile si certandu-se pe holuri,ca la usa cortului, care, cum si cu cine sa se cazeze in camerele repartizate au facut ca multe usi sa se intredeschida precaute si curioase. Unul dintre ei, mai versat, ce "facuse" de mai multe ori Clujul si auzise in povestile altora despre acesta locatie, le-a sugerat sa se regrupeze, peste o bucata de vreme, inaintea cinei, la piscina. Au localizat rapid locatia cu ajutorul unui picol, apoi au disparut in camere. Dupa jumatate de ora, doi dintre ei, mai grabiti, faceau deja " pluta " in piscina luxoasa, alaturi de cativa " oameni de bine " ( vorba lui Ilici Iliescu) echipati corespunzator, cu costume de baie si ochelari de protectie... Deodata, usa salii sare in laturi, iar in prag, spre consternarea " baiesilor " isi face aparitia o imagine desprinsa parca din cartile lui Kafka...Nea' Gelu, in chilotii sai ( tip sort, pana la genunchi ) odata albi, acu" usor rahatiti la tur, in picioarele goale, avand prosopul infasurat in jurul gatului si sapunul " cheia " ( primit din combinat ) in mana, incurajandu-si ciracii echipati asemanator, usor intimidati de opulenta acestui " bazin " ce-l credeau ei ca fiind un fel de baie comunala...
La vederea apei, asa cum ii sta bine unui riveran al batranului fluviu, nea' Gelu, a abandonat instantaneu prosopul, sapunul si chilotii, pe gresia podelei plonjand, peste capetele ingrozite ale inotatorilor, in apa de culoarea smaraldului,si a inceput sa zbiere, cateva secunde mai tarziu, starnind ecoul salii :
- Cacaul care ma freaca pe spate cu sapun, are dreptul sa dee un rachiu inainte de masa !!!........
Nu avusese hotelul Belvedere, in viata lui asemenea oaspeti, si nici dupa aceea, sunt sigur ca nu a avut parte. Dupa cina, insolitul alai, dintre care cel putin trei erau inchisi la culoare, asemenea domnului Carp ( doi fiind etnici declarati la recensamintele oficiale ), au plecat pe strazi, sa " cunoasca " orasul, dar mai ales, "institutiile bahice" ale acestuia. In preajma garii, au gasit cea mai potrivita locatie, cu bautura ieftina, din belsug si fara pretentii fata de " manifestarile spontane " de bucurie si "sinceritate" intre participanti...Tarziu, dupa miezul noptii, au parasit localul, organizat, in grupuri de catre trei participanti, imbratisati frateste pe dupa umeri si cantand din toti " bojocii ", pe sase voci, pentru a face in ciuda " etnicilor maghiari " vanzatori de neam si tara : " Noi suntem romani, noi suntem romani, noi suntem pe veci aici stapani "... Nu stiu cum se nimerise, dar primul grup de trei, in frunte cu nea' Gelu, era " cel mai inchis la culoare " astfel incat, in momentul in care s-au intersectat cu un domn in varsta, cu alura de intelectual, l-a determinat pe acesta, sa traverseze precaut strada, pe celalalt trotuar si sa-i admonesteze, surd, in barba..
- Apai, futa-va Dumnezau de baragladine, daca si voi mai sunteti romani, eu mi-s Matei Corvinu, mai.....
Si uite asa, am ajuns si in 1989... Cine putea anticipa ce semnificatie avea sa aiba acel an...Oricum, pentru mine a fost un an al ghinioanelor si incercarilor de tot felul...
Cum iarna 88-89" debutase pe neasteptate inca de la sfarsitul lui octombrie cu temperaturi sub zero grade, m-am trezit ( greseala mea ) cu bolcul motor al masinii, in care tot amanasem sa pun antigel, crapat. Si nu crapat usor, ci de la o extremitate la cealalta. Era jale. In orasul nostru, prin anii "70 se inaugurase un modern magazin de piese schimb auto. Un spatiu vast, cu vitrine in trei parti, in care se aflau expuse doua Dacii 1300 nou, noute, ce te faceau sa visezi cu ochii deschisi...In interior existau patru raioane distincte : Dacia, Skoda, Fiat si ( nelipsitul ) Moskwich. Toate erau aprovizionate full, cu piese de schimb, variate, incapand cu micul capacel de ventil pana la intregul set motor pentru reparatii. Raionul " Dacia " era insa, la superlativ. Aici, pe langa multitudinea de piese puteai cumpara ( expuse deja ) motoare complete si cutii de viteza... Ce mai, era visul oricarui impatimit auto. Magazinul ce fusese candva un etalon al comertului ( denumit empiric - La Popescu - dupa numele gestionarului sef ) se "prabusise" aidoma hulitei "epoci", datorita politicii de austeritate. Din vitrinele sale, disparusera de mult noile Dacii, iar rafturile prafuite si aproape goale, gazduiau doar capace de roti, bidoane de apa distilata si "triunghiuri reflectorizante"....Cum bloc motor nou, nu aveam de unde sa cumpar, am tot incercat fel de fel de variante de "carpire", una mai excentrica decat alta si toate aidoma de inutile. Asa incat, masina starea in parcare, cuminte, asteptand vremuri mai bune.
Concediul in acel an, il aveam "planificat" in luna octombrie...asta dupa ce anul celalalt il avusesem in ianuarie. Bun, ianuarie, vei zice. Petreci sarbatorile de iarna cu familia, apoi stai la "gura sobei" depanand amintiri... Sa nu mai zici asta. Daca in fiece luna, concediul programat incepea cu data de intai a lunii si se sfarsea ( in functie de vechime ) intre 10-15 ale lunii urmatoare, pentru luna ianuarie, nenea Gica de la "T1", schimbase nitel regula jocului. In ianuarie, plecai matale in concediu (in functie de vechime) de la 10-15 ale lunii si te intorceai la munca pe intai februarie. De ce ? ...Simplu. Pentru ca majoritatea "populatiei" dorea sa fie libera in noaptea de revelion si in ziua sfantului Vasile si era dispusa sa "cotizeze" oricat pentru aceasta. Acum, prin amanarea concediilor dupa saptamana a doua a lunii, "spatiul de manevra" era mult mai vast, iar "incasarile" pe masura....Dar sa revin la subiect. Programat fiind pentru concediu in octombrie, asa cum iti povesteam, am gasit la urgenta un schimb avantajos pentru "iulie-august", cu unul dintre zecile de "navetisti" de pe tura mea. Mai ramanea sa rezolv cu masina... Din fericire, unul dintre colegi, era renumit pentru "abilitatea" de a repara complet motoare de Dacii. Omul era de religie penticostala, nu bea, nu fuma, nu insela...si in plus, "apropiat" ( tot prin religie ) de catre tovarasul Popescu ( gestionarul magazinului despre care-ti povesteam ). Prin el, am facut rost (cu greu) de un set segmenti si cuzineti, doua garnituri chiulasa si certitudinea remedierii prin sudura ( cu argon ) a blocului fisurat. Cu doua zile inaintea concediului, masina era in stare de functionare. Blocul motor il sudasem in combinat, omul cu pricina segmentase motorul rectificase arborele cotit si inlocuise cuzinetii. Proba de functionare, ce-i drept, o facuseram cam superficial. doar prin pornirea motorului, fara apa, pret de cateva zeci de secunde. Oricum, totul parea in regula si toata lumea se putea declara multumita. A doua zi, am schimbat uleiul, am completat lichidul de racire, am mai strans cate un surub pe ici colea, am reglat platinele si electrozii bujiilor...si inca multe operatiuni ce le executa un "bun gospodar" iainte de a pleca la drum...
Urmatoarea,dis-de-dimineata, am incarcat bagajele in masina, copilul ( in varsta de cinci ani ) cu galetusele, lopatelele si colacul, pe care nu vroia cu nici un chip sa le abandoneze in portbagaj, pe bancheta din spate, si am plecat, cu sotia pe post de copilot catre mare. Niciodata ( pana atunci ) nu-mi cumparasem bilete pe litoral, anticipat. Avand avantajul mobilitatii, totdeauna gasisem la "centrul de cazare" din Neptun, oferte avantajoase. Singura chestie era, sa ajungi pana-n ora 14.00-14.30. Dupa aceasta ora, nu mai garanta nimeni ca vei gasii locuri libere la hotel...Cum iesisem din Galati pe la 08.30, nici nu gandeam ca nu ma cazez la mare pe la 11.30-12.00....Si am mers bine, pana ce am trecut podul de la Giurgeni-Vadu Oii..Inca din comuna Ianca (Braila ) observasem ca temperatura lichidului de racire se cam ridica, pana aproape de limita rosie. Am redus preventiv, viteza ( pana catre 80km/h ) si am reusit sa o tin sub control. Trecut insa, dincolo de pod, am intrat pe "avarie". Brusc motorul s-a supraincalzit si supapa de siguranta a vasului de expansiune a inceput sa elibereze suvoaie de abur incandescent..Era de rau, dar depasisem jumatatea drumului oricum. Cale de intoarcere nu mai exista. Am asteptat jumatate de ora sa scada temperatura si am pornit iarasi...Dupa zece km parcursi, aceeasi istorie. Partea trista era ca in "camp" fiind, nu gaseam nicaieri o sursa de apa, pentru completarea nivelului radiatorului. M-am "tarat" asa, tot cate zece km, pana la " Hanul Morilor", unde am completat nivelul si mi-am facut o rezerva de 20L ( intr-o canistra goala )..Soarele ardea nepasator si temperatura ambientala urcase catre 30 de garade. Se facuse deja ora 11.00, tot oprind si ponind repetat. De la han, pana in Mihail Kogalniceanu ( aeroportul Constantei ) am mai facut inca trei ore. Acum, nu reuseam sa mai parcurg decat doar cate cinci km intre pauze. La ora 13.00, intram "tarandu-ma", cu un nor de aburi dupa mine si canistra de apa goala, in comuna cu pricina. Ca situatia sa fie si mai dezolanta, era si "sfanta zi de duminica". Pe soseaua pricipala, pe la porti, tipenie de om...Fantani nici atat. ( doar ne aflam in secetoasa Dobroge ). Disperat, remarc pe partea mea, o intrare perpendiculara pe sosea, la capatul careia se aflau insemnele unui C.A.P sau statiuni de mecanizare, nu mai retin perfect. Opresc masina in afara carosabilului, desfac busonul radiatorului sa se mai raceasca apa, ma ratoiesc nervos la nevasta ce se lamenta si copilul ce nu sedea locului, insfac bidonul gol din portbagaj si plec catre sediul institutiei cu pricina, in cautare de apa. Din soseaua principala, aleea se intindea pe cateva sute bune de metri, pana in dreptul cladirilor aferente. Ii parcurg plin de speranta si odata ajuns, caut din priviri o sursa de apa... Cladirile erau dispuse in forma de " U ", formand in centru, un platou betonat. Intr-o margine a acestuia, identific, fericit un canal cun robinet. Evrica ! Am invins ! Strig de cateva ori, asteptand sa se iveasca cineva...Nimeni. Pustiu...Cu atat mai bine. Privesc cu ciuda catre ceas. Aproape doua ceasuri, ale amiezii...Beau insetat precum un dromader, direct din robinet, apoi umplu termosul pentru " ala mic " si sotie. Il pun jos si ma apuc sa umplu si canistra de plastic, de 20 L...Termin operatiunea, insurubez capacul bidonului si-mi ridic ochii...Hait ! Intepenesc subit. In jurul meu, incercuindu-ma, trei dulai fiorosi, de dimensiuni apreciabile ( cam cat un ciobanesc carpatin)...Strig gatuit dupa ajutor...Bineinteles, nu raspunde nimeni. Cainii, cuminti, in pozitia sezand. Imi fac curaj si ridic bidonul de jos. Cainii se ridica si ei instantaneu. Parcurg doi pasi si un marait in trei,amenintator, la unison, ma face sa renunt la deplasare. Pun bidonul jos si cainii isi reiau si ei pozitia sezand. Privesc disperat in jurul meu, sperand sa descopar o piatra, o creanga, o caramida..orice obiect contondent, salvator...In jurul meu nimic. Beton incins de soare si pustiu.
Incerc, cu "duhul blandetei" o conciliere cu blanosii patrupezi... Vrajeala cu "cutu-cutu" nu impresioneaza de fel... Ridic bidonul, fac doi pasi cainii, marrrr la mine, il las jos...si tot asa, cateva sute de metri, pana aproape de sosea, unde " azorii ", la limita perimetrului de paza fiind, renunta a ma mai ameninta si se intorc in incinta. Cu transpiratia siroind pe mine, privesc prin ceata ceasul...Aproape trei, ale amiezii. Ajung la masina incinsa de soare si nevasta-mea ma ia la " trei-pazeste" contrariata fiind, unde mi-am petrecut (aproape) ultima ora uitand de ei, in drum... Injur fioros si o trimit si pe ea si pe "juniorul" ce se smiorcaia alintat si plictisit cum " ca vrea la mare " in habitatul de iad, al masinii.
In Neptun, am ajuns in jurul orei 18.00...Murdar, transpirat, cu ganduri sinucigase...La oficiul de cazare o " sirena de serviciu " dragalasa, coheta, rujata si fardata impecabil. O rog sa nu se sperie de " aratarea " pe care o are in fata si-i spun ca am avut probleme cu masina, pe drum, ca sunt rupt de foame, sete si oboseala, astfel incat, am nevoie la urgenta, de o camera intr-un hotel. Ca sa fiu si mai "convingator", alaturez buletinului de identitate o bancnota de o suta lei, nou, nouta... Fata se pisiceste si-mi arunca o privire ce brusc face sa-mi dispara toata supararea si oboseala. I-mi recomanda sa fac mai intai un dus, in camera de serviciu si sa ma schimb, timp in care ea, imi va rezolva cazarea...intr-o locatie foarte intima ( dupa spusele ei )...Cu mare regret, ii marturisesc ca am "companie conjugala" in escapada mea si luminita din ochisorii ei verzi, se stinge brusc.
Ramanem totusi " prieteni " si-mi face cazarea la un hotel care sa-mi aduca aminte de numele ei...
Hotel Raluca, statiunea Venus. Ma asigura zambind melancolic ca-mi va face placere, recomandarea si cazarea ei si ma despart de ea, cu regret. In definitiv, viata nu era chiar atat de amara... Ajung in "Venus" si gasesc locatia cu pricina. Fatuca, avusese dreptate. Hotelul ales de ea era superb. Costructie circulara, curte interioara populata de plante luxuriante, terase pe tot nivelul ( pe interior - patru nivele) cu rolul de hol acces camere, luminate fiecare intr-o anumita culoare, piscina proprie, restaurant select, animat mai bine de jumatate cu turisti francofoni...Una dintre cele mai frumoase locatii de cazare, in care am fost gazduit pe litoral......
Masina am dus-o a doua zi, in service la intrarea in " Neptun " . Un mester "important", dupa ce a bazait-o jumatate de ora, a hotarat ca defectul consta in " arderea garniturii de chiulasa "...din cauze mai putin cunoscute ( calitatea precara a materialului, zicea el ). A inlocuit-o, i-am platit si am lasat masina in parcare, pana la sfarsitul sejurului. Vacanta a fost una de vis si tot ca visul s-a ispravit. La intoarcere, pe drumul spre Constanta, alimentez ( la mare, daca aveai numere de inmatriculare in alt judet, alimentai fara limita ) la un peco in Agigea. Cat turna oficiantul benzina in rezervor, cer vanzatoarei de la casa, un litru de apa distilata, cu gandul sa completez nivelul electrolitului bateriei de acumulator... Platesc benzina, iau sticla cu apa distilata, completez nivelul bateriei si plec la Constanta. Aici, bineinteles, vizitam acvariul, portul Tomis si stam la masa, unde decat la restaurantul Cazinoului. Ne mai invartim prin oras, mai cumparam cate ceva si spre seara, pe racoare, hotaram sa plecam catre casa. Ingramadim cumparaturile in portbagaj, culcam copilul pe bancheta din spate si veseli nevoie mare ne facem cruce crestineste, inaintea drumului de intoarcere.
Introduc cheia in contact, o rotesc instructional si...clic, clic, clic..se aude demarorul ce incerca neputiincios sa arunce bendixul pe coroana... Mai sa fie, zic, s-o fi slabit borna bateriei, si-mi linistesc sotia impacientata. Strang borna, revin in cabina, pun contactul si..am parte de acelasi tratament. Apas pe butonul claxonului si gajaitul lui firav, imi confirma negrele banuieli. Bateria este descarcata. Cum mama naibii ! Cu cateva luni in urma o reconditionasem ( pentru ca de cumparat una noua, nici nu putea fi vorba ) si meseriasul respectiv, dupa ce ma taxase substantial, imi daduse garantie la ea, cel putin doi ani de zile...Caut in portbagaj o lampa de control, gandind ca o fi vreun element intrerupt, undeva, si-mi cad privirile pe sticla de "apa distilata" cumparata la benzinarie. O iau, o privesc cu atentie si simt cum imi fuge pamantul de sub picioare...Nu era apa distilata. Pe eticheta, scria (ce-i drept, destul de mic ) lichid antigel. Sa inebunesc nu alta. Imi distrusesem bateria cu mana mea. Sa nu crezi ca-s retard. Pe vremea aceea, lichidul antigel nu era colorat in albastru, ca acum. Era pur si simplu, incolor, precum apa. Daca fata aceia, mi-a dat din raft, "apa distilata", apoi eu am fost convins ca apa distilata turnam in baterie, cine a mai verificat....
Am pornit masina "traditional" pe vremea aceaa, cum porneau multi, adica prin impingere. Apoi a inceput cosmarul. Motorul, dupa cateva zeci de km. a inceput iarasi sa "fiarba", farurile luminau cat un opait si numai daca turatia alternatorului era catre nivelul maxim, supliciul drumului de sosire se repeta in conditii de noapte...In Galati. am ajuns cand tocmai se iveau zorile si amintirea frumoasei vacante se dusese naibii de tot.....
Incepusem munca si la prima "scoala a personalului" i-am povestit lui Grisa ( instructorul meu ) ce am patimit cu masina pe drum, sperand sa-mi ofere el o solutie...
- Foarte bine ! a exclamat el..
- Chiar ma bucur ca ai patit-o. Sa-ti fie invatatura de minte. Pune mana si invata singur sa-ti repari motorul, ca de aia ai cap pe umeri. Nu te lasa pe mana oricarui "tractorist" sa te rezolve....
Grisa avea pe vremea aceea o hodoroaga de Mercedes, la mana a sasea, al carui motor il montase si demontase de cateva ori, tot improvizand solutii de functionare, in lipsa pieselor originale. Bineinteles ca nu m-a lasat de izbeliste si a venit sa ma ajute. Am demontat motorul amandoi si a descoperit si cauza supraincalzirii acestuia. Inelele de hartie, pentru etansare, amplasate sub cilindrii. Cum originale nu se gaseau, cel ce-mi reparase motorul, le confectionase din hartie banala, de caiet si acestea cedasera rapid, la umezeala si temperatura excesiva... Grisa era tipicar si perfectionist. Nu admitea compromisuri. Am fost nevoit sa caut in tot blocul o "foaie de calendar" cerata, un compas, o forfecuta curbata, de unghii si dupa ce am decupat mai bine de o duzina, le-a ales pe cele mai reusite si le-a pus la locul lor....Masina a mers dupa aceea fara problema si asa am vandut-o, cu "improvizatia" aceea, functionala....
Tot anul "89, am lucrat pe tot soiul de locomotive, in cele mai insolite locatii, fara a ma plange. Catre toamna, dezvoltasem un nou " hobby ". Antenele de televizor. Pusesem mana pe un manual de specialitate si experimentam fel de fel de tipuri de antene, confectionate dupa un calcul matematic al frecventei de emisie a posturilor dorite a fi receptionate. In zona noastra, singurele disponibile, erau doar programele moldovenesti si rusesti. Oricum, la o diferenta enorma fata de cele doua ore de emisie a TVR-ului comunist. Moldovenii ii "prindeam" la perfectie. Cu "rusii" era mai dificil, pentru ca antena trebuia reorientata, in functie de zona de emisie...Partea buna era ca in combinat gaseai tot ce-ti trebuia pentru aceasta activitate. Tevi de toate dimensiunile si aliajele posibile, sudura, pana si cablu coaxial, astfel ca deja aveam acasa ( pe balcon si intr-o debara de scara) cateva asemenea "realizari" tehnice.
Cine ar fi putut banui, ca la cateva luni toate aceste "fieratanii" vor ajunge la ghena de gunoi, asemenea regimului de trista amintire........................................................................................
Relatiile lui cu superiorii erau totdeauna incordate, din pricina insubordonarii si nonconformismului sau. Si atunci, te vei intreba firesc. Cum mama naibii de-l suportau astia si nu-l dadeau afara ?
Nea' Gelu, era un "guru" al locomotivelor. Pe langa faptul ce studiile sale ( sincer, nu stiu cum si cand facute) erau de specialitate, se pricepea sa "mestereasca" la locomotive, tot atat de bine cum cineva din stramosii sai s-ar fi priceput la confectionarea de cazane de cupru pentru distilat alcool.
Atunci cand seful de echipa, maistrul, seful de schimb din depou, (tot cu studii superioare) dezarmau in fata unui "defect" imposibil de remediat, apelau in ultima instanta la nea' Gelu. Asta, intra pe jumatate in spatiul motor, "fotografia" zona cu pricina, apoi cerea "o mana de chei" si disparea total pentru o vreme in pantecele locomotivei. Lucra de unul singur si injura ca un birjar, mai ales daca se intampla sa scape cate o cheie pe jos, sau sa se loveasca. Dupa un timp, iesea la "lumina" stergandu-se cu o carpa, neagra de ulei si motorina...
- Bai cacailor, de nimic nu sunteti in stare...Sarea de pe pervaz ( ignorand NTS-ul ) si i se adresa maistrului (functie pentru care nu nutrea nici cel mai mic respect), ce-l privea neincrezator..
- I-a fa-i o pornire, bai fraiere...
Nici macar nu astepta sa constate rezultatul muncii sale. Le intorcea spatele si pleca, pur si simplu... Locomotiva, pornea, invariabil, de fiecare data, spre oftica celor umiliti...
Nu eram un mare admirator al personajului, dar mi-a parut rau, cand in "noua ordine sociala" instaurata dupa lovitura de stat, omul a fost indepartat cu ranchiuna, pentru "pacate" inventate contorizate atent. Locul sau, ramas liber in schema, a fost completat la urgenta de catre alti "absolventi de studii superioare" ( ba inca nu unul, ci doi sau trei ) ce nu stiau cum se numesc, fara buletin in fata..." Revolutia " invinsese...
Mi-am amintit de el, pentru ca tot vorbeam de capitolul " locomotive la reparatii "... Hai sa anticipez nitel, pentru a incheia si cu acest personaj. Era 1990 si zilele lui nea' Gelu erau numarate.. Se instalase o noua conducere. La nivel de tara, la nivel de oras, de combinat, de uzina, de sectie...Singurul care supravietuise " tavalugului " era " biroul T1 ", al carui reprezentant era considerat " dintre noi...pentru noi ". Ma rog, mai putin conta. Conta mai mult insa, influenta acestuia, asupra noului sef de sectie...dar sa nu anticipam. Rezumand: Pentru a fi umilit de tot, conducerea, a hotarat ca in primavara aceea, nea' Gelu sa fie si el trimis, ca insotitor la Cluj. Motivatia, fireasca si perfida, consta in faptul ca datorita fluxului evenimentelor din iarna, ( in valtoarea carora, expedierea catre reparatii a locomotivelor fusese intrerupta ) numarul mare de masini ce urmau a fi expediate ( cinci-sase bucati) impunea si prezenta unui " organ superior " alaturi de cei cinci-sase mecanici insotitori, pentru " o mai buna coordonare "...Bunul Iago sfatuia " dezinteresat " la ureche, noul sef... Alaiul, a plecat ca la nunta. Aprovizionat cu bautura si "potol" din belsug. Atunci, in primul an " de libertate ", in acea deruta totala si iubire fata de clasa muncitoare, combinatul renuntase la orice limita a decontarii, in materie de " delegatii ". Singura cerinta, era justificarea, prin chitanta, a cheltuielii....Ce au facut " nuntasii " pe drum, a fost istorie... Bunul Iago, a avut grija ca "baietii lui", sa stea deoparte, alaiul fiind format din cele mai "pestrite" personaje.
Cert e ca au ajuns in Cluj, iar nea' Gelu, comandant de oaste, de cateva zile "sedat" fiind de belsugul de alcool, a hotarat ca in conditiile libertatii si democratiei, clasa muncitoare merita cele mai "exclusiviste" conditii de cazare. Astfel incat, banda lui " Robin Hood " a navalit pe usile glisante ale celui mai luxos hotel existent pe atunci in Napoca. Hotelul Belvedere, din zona rezidentiala...Hotel de stabi si diplomati, hotel de curve de lux si afaceristi straini, hotel de fite...
Ajunsi in fata locatiei, nespalati de o saptamana , imbracati ca vai de ei, nerasi si cu fete de golani, mica ceata, a avut un moment de retinere, in fata opulentei. Nea' Carp insa, ce nu cunostea limite impuse, a strigat autoritar catre ei, aliniindu-i la intrare.
- Bai boilor ! Ce tot stai si va coditi ca fata mare la ..ula ! Nu mai sunteti pe timpul lui Ceausescu vitelor. Ati invins, cacailor, si invingatorii face ce vrea ..ula lor.. Si aproape tarandu-i catre receptie..
- Ia sa vad eu, acusa, cine se opune revolutiei ? Trei camere cu doua paturi, fetita, da repede ca suntem rupti in gura ! ....
" Fetita " de la receptie, era de fapt un baietan la douazeci si ceva de primaveri, student la ASE, ce se mandrea ca vorbeste binisor limba lui Shakespeare si are habar de " rata plusvalorii ", motiv pentru care fusese ales, sa presteze in acesta locatie selecta. Privea hipnotizat, nevenindu-i sa creada ca traieste real, cele intamplate.
- Bai trambulina, te mai uiti mult ca proasta la mine, sau discut direct cu taticu' sef al tau ?
Cuvantul magic " sef " a reusit sa smulga din amorteala " trambulina "...si ..la urgenta, setul de chei a fost depus pe tejgheaua luxoasa a receptiei.
" Pandurii " au inhatat cheile si certandu-se pe holuri,ca la usa cortului, care, cum si cu cine sa se cazeze in camerele repartizate au facut ca multe usi sa se intredeschida precaute si curioase. Unul dintre ei, mai versat, ce "facuse" de mai multe ori Clujul si auzise in povestile altora despre acesta locatie, le-a sugerat sa se regrupeze, peste o bucata de vreme, inaintea cinei, la piscina. Au localizat rapid locatia cu ajutorul unui picol, apoi au disparut in camere. Dupa jumatate de ora, doi dintre ei, mai grabiti, faceau deja " pluta " in piscina luxoasa, alaturi de cativa " oameni de bine " ( vorba lui Ilici Iliescu) echipati corespunzator, cu costume de baie si ochelari de protectie... Deodata, usa salii sare in laturi, iar in prag, spre consternarea " baiesilor " isi face aparitia o imagine desprinsa parca din cartile lui Kafka...Nea' Gelu, in chilotii sai ( tip sort, pana la genunchi ) odata albi, acu" usor rahatiti la tur, in picioarele goale, avand prosopul infasurat in jurul gatului si sapunul " cheia " ( primit din combinat ) in mana, incurajandu-si ciracii echipati asemanator, usor intimidati de opulenta acestui " bazin " ce-l credeau ei ca fiind un fel de baie comunala...
La vederea apei, asa cum ii sta bine unui riveran al batranului fluviu, nea' Gelu, a abandonat instantaneu prosopul, sapunul si chilotii, pe gresia podelei plonjand, peste capetele ingrozite ale inotatorilor, in apa de culoarea smaraldului,si a inceput sa zbiere, cateva secunde mai tarziu, starnind ecoul salii :
- Cacaul care ma freaca pe spate cu sapun, are dreptul sa dee un rachiu inainte de masa !!!........
Nu avusese hotelul Belvedere, in viata lui asemenea oaspeti, si nici dupa aceea, sunt sigur ca nu a avut parte. Dupa cina, insolitul alai, dintre care cel putin trei erau inchisi la culoare, asemenea domnului Carp ( doi fiind etnici declarati la recensamintele oficiale ), au plecat pe strazi, sa " cunoasca " orasul, dar mai ales, "institutiile bahice" ale acestuia. In preajma garii, au gasit cea mai potrivita locatie, cu bautura ieftina, din belsug si fara pretentii fata de " manifestarile spontane " de bucurie si "sinceritate" intre participanti...Tarziu, dupa miezul noptii, au parasit localul, organizat, in grupuri de catre trei participanti, imbratisati frateste pe dupa umeri si cantand din toti " bojocii ", pe sase voci, pentru a face in ciuda " etnicilor maghiari " vanzatori de neam si tara : " Noi suntem romani, noi suntem romani, noi suntem pe veci aici stapani "... Nu stiu cum se nimerise, dar primul grup de trei, in frunte cu nea' Gelu, era " cel mai inchis la culoare " astfel incat, in momentul in care s-au intersectat cu un domn in varsta, cu alura de intelectual, l-a determinat pe acesta, sa traverseze precaut strada, pe celalalt trotuar si sa-i admonesteze, surd, in barba..
- Apai, futa-va Dumnezau de baragladine, daca si voi mai sunteti romani, eu mi-s Matei Corvinu, mai.....
Si uite asa, am ajuns si in 1989... Cine putea anticipa ce semnificatie avea sa aiba acel an...Oricum, pentru mine a fost un an al ghinioanelor si incercarilor de tot felul...
Cum iarna 88-89" debutase pe neasteptate inca de la sfarsitul lui octombrie cu temperaturi sub zero grade, m-am trezit ( greseala mea ) cu bolcul motor al masinii, in care tot amanasem sa pun antigel, crapat. Si nu crapat usor, ci de la o extremitate la cealalta. Era jale. In orasul nostru, prin anii "70 se inaugurase un modern magazin de piese schimb auto. Un spatiu vast, cu vitrine in trei parti, in care se aflau expuse doua Dacii 1300 nou, noute, ce te faceau sa visezi cu ochii deschisi...In interior existau patru raioane distincte : Dacia, Skoda, Fiat si ( nelipsitul ) Moskwich. Toate erau aprovizionate full, cu piese de schimb, variate, incapand cu micul capacel de ventil pana la intregul set motor pentru reparatii. Raionul " Dacia " era insa, la superlativ. Aici, pe langa multitudinea de piese puteai cumpara ( expuse deja ) motoare complete si cutii de viteza... Ce mai, era visul oricarui impatimit auto. Magazinul ce fusese candva un etalon al comertului ( denumit empiric - La Popescu - dupa numele gestionarului sef ) se "prabusise" aidoma hulitei "epoci", datorita politicii de austeritate. Din vitrinele sale, disparusera de mult noile Dacii, iar rafturile prafuite si aproape goale, gazduiau doar capace de roti, bidoane de apa distilata si "triunghiuri reflectorizante"....Cum bloc motor nou, nu aveam de unde sa cumpar, am tot incercat fel de fel de variante de "carpire", una mai excentrica decat alta si toate aidoma de inutile. Asa incat, masina starea in parcare, cuminte, asteptand vremuri mai bune.
Concediul in acel an, il aveam "planificat" in luna octombrie...asta dupa ce anul celalalt il avusesem in ianuarie. Bun, ianuarie, vei zice. Petreci sarbatorile de iarna cu familia, apoi stai la "gura sobei" depanand amintiri... Sa nu mai zici asta. Daca in fiece luna, concediul programat incepea cu data de intai a lunii si se sfarsea ( in functie de vechime ) intre 10-15 ale lunii urmatoare, pentru luna ianuarie, nenea Gica de la "T1", schimbase nitel regula jocului. In ianuarie, plecai matale in concediu (in functie de vechime) de la 10-15 ale lunii si te intorceai la munca pe intai februarie. De ce ? ...Simplu. Pentru ca majoritatea "populatiei" dorea sa fie libera in noaptea de revelion si in ziua sfantului Vasile si era dispusa sa "cotizeze" oricat pentru aceasta. Acum, prin amanarea concediilor dupa saptamana a doua a lunii, "spatiul de manevra" era mult mai vast, iar "incasarile" pe masura....Dar sa revin la subiect. Programat fiind pentru concediu in octombrie, asa cum iti povesteam, am gasit la urgenta un schimb avantajos pentru "iulie-august", cu unul dintre zecile de "navetisti" de pe tura mea. Mai ramanea sa rezolv cu masina... Din fericire, unul dintre colegi, era renumit pentru "abilitatea" de a repara complet motoare de Dacii. Omul era de religie penticostala, nu bea, nu fuma, nu insela...si in plus, "apropiat" ( tot prin religie ) de catre tovarasul Popescu ( gestionarul magazinului despre care-ti povesteam ). Prin el, am facut rost (cu greu) de un set segmenti si cuzineti, doua garnituri chiulasa si certitudinea remedierii prin sudura ( cu argon ) a blocului fisurat. Cu doua zile inaintea concediului, masina era in stare de functionare. Blocul motor il sudasem in combinat, omul cu pricina segmentase motorul rectificase arborele cotit si inlocuise cuzinetii. Proba de functionare, ce-i drept, o facuseram cam superficial. doar prin pornirea motorului, fara apa, pret de cateva zeci de secunde. Oricum, totul parea in regula si toata lumea se putea declara multumita. A doua zi, am schimbat uleiul, am completat lichidul de racire, am mai strans cate un surub pe ici colea, am reglat platinele si electrozii bujiilor...si inca multe operatiuni ce le executa un "bun gospodar" iainte de a pleca la drum...
Urmatoarea,dis-de-dimineata, am incarcat bagajele in masina, copilul ( in varsta de cinci ani ) cu galetusele, lopatelele si colacul, pe care nu vroia cu nici un chip sa le abandoneze in portbagaj, pe bancheta din spate, si am plecat, cu sotia pe post de copilot catre mare. Niciodata ( pana atunci ) nu-mi cumparasem bilete pe litoral, anticipat. Avand avantajul mobilitatii, totdeauna gasisem la "centrul de cazare" din Neptun, oferte avantajoase. Singura chestie era, sa ajungi pana-n ora 14.00-14.30. Dupa aceasta ora, nu mai garanta nimeni ca vei gasii locuri libere la hotel...Cum iesisem din Galati pe la 08.30, nici nu gandeam ca nu ma cazez la mare pe la 11.30-12.00....Si am mers bine, pana ce am trecut podul de la Giurgeni-Vadu Oii..Inca din comuna Ianca (Braila ) observasem ca temperatura lichidului de racire se cam ridica, pana aproape de limita rosie. Am redus preventiv, viteza ( pana catre 80km/h ) si am reusit sa o tin sub control. Trecut insa, dincolo de pod, am intrat pe "avarie". Brusc motorul s-a supraincalzit si supapa de siguranta a vasului de expansiune a inceput sa elibereze suvoaie de abur incandescent..Era de rau, dar depasisem jumatatea drumului oricum. Cale de intoarcere nu mai exista. Am asteptat jumatate de ora sa scada temperatura si am pornit iarasi...Dupa zece km parcursi, aceeasi istorie. Partea trista era ca in "camp" fiind, nu gaseam nicaieri o sursa de apa, pentru completarea nivelului radiatorului. M-am "tarat" asa, tot cate zece km, pana la " Hanul Morilor", unde am completat nivelul si mi-am facut o rezerva de 20L ( intr-o canistra goala )..Soarele ardea nepasator si temperatura ambientala urcase catre 30 de garade. Se facuse deja ora 11.00, tot oprind si ponind repetat. De la han, pana in Mihail Kogalniceanu ( aeroportul Constantei ) am mai facut inca trei ore. Acum, nu reuseam sa mai parcurg decat doar cate cinci km intre pauze. La ora 13.00, intram "tarandu-ma", cu un nor de aburi dupa mine si canistra de apa goala, in comuna cu pricina. Ca situatia sa fie si mai dezolanta, era si "sfanta zi de duminica". Pe soseaua pricipala, pe la porti, tipenie de om...Fantani nici atat. ( doar ne aflam in secetoasa Dobroge ). Disperat, remarc pe partea mea, o intrare perpendiculara pe sosea, la capatul careia se aflau insemnele unui C.A.P sau statiuni de mecanizare, nu mai retin perfect. Opresc masina in afara carosabilului, desfac busonul radiatorului sa se mai raceasca apa, ma ratoiesc nervos la nevasta ce se lamenta si copilul ce nu sedea locului, insfac bidonul gol din portbagaj si plec catre sediul institutiei cu pricina, in cautare de apa. Din soseaua principala, aleea se intindea pe cateva sute bune de metri, pana in dreptul cladirilor aferente. Ii parcurg plin de speranta si odata ajuns, caut din priviri o sursa de apa... Cladirile erau dispuse in forma de " U ", formand in centru, un platou betonat. Intr-o margine a acestuia, identific, fericit un canal cun robinet. Evrica ! Am invins ! Strig de cateva ori, asteptand sa se iveasca cineva...Nimeni. Pustiu...Cu atat mai bine. Privesc cu ciuda catre ceas. Aproape doua ceasuri, ale amiezii...Beau insetat precum un dromader, direct din robinet, apoi umplu termosul pentru " ala mic " si sotie. Il pun jos si ma apuc sa umplu si canistra de plastic, de 20 L...Termin operatiunea, insurubez capacul bidonului si-mi ridic ochii...Hait ! Intepenesc subit. In jurul meu, incercuindu-ma, trei dulai fiorosi, de dimensiuni apreciabile ( cam cat un ciobanesc carpatin)...Strig gatuit dupa ajutor...Bineinteles, nu raspunde nimeni. Cainii, cuminti, in pozitia sezand. Imi fac curaj si ridic bidonul de jos. Cainii se ridica si ei instantaneu. Parcurg doi pasi si un marait in trei,amenintator, la unison, ma face sa renunt la deplasare. Pun bidonul jos si cainii isi reiau si ei pozitia sezand. Privesc disperat in jurul meu, sperand sa descopar o piatra, o creanga, o caramida..orice obiect contondent, salvator...In jurul meu nimic. Beton incins de soare si pustiu.
Incerc, cu "duhul blandetei" o conciliere cu blanosii patrupezi... Vrajeala cu "cutu-cutu" nu impresioneaza de fel... Ridic bidonul, fac doi pasi cainii, marrrr la mine, il las jos...si tot asa, cateva sute de metri, pana aproape de sosea, unde " azorii ", la limita perimetrului de paza fiind, renunta a ma mai ameninta si se intorc in incinta. Cu transpiratia siroind pe mine, privesc prin ceata ceasul...Aproape trei, ale amiezii. Ajung la masina incinsa de soare si nevasta-mea ma ia la " trei-pazeste" contrariata fiind, unde mi-am petrecut (aproape) ultima ora uitand de ei, in drum... Injur fioros si o trimit si pe ea si pe "juniorul" ce se smiorcaia alintat si plictisit cum " ca vrea la mare " in habitatul de iad, al masinii.
In Neptun, am ajuns in jurul orei 18.00...Murdar, transpirat, cu ganduri sinucigase...La oficiul de cazare o " sirena de serviciu " dragalasa, coheta, rujata si fardata impecabil. O rog sa nu se sperie de " aratarea " pe care o are in fata si-i spun ca am avut probleme cu masina, pe drum, ca sunt rupt de foame, sete si oboseala, astfel incat, am nevoie la urgenta, de o camera intr-un hotel. Ca sa fiu si mai "convingator", alaturez buletinului de identitate o bancnota de o suta lei, nou, nouta... Fata se pisiceste si-mi arunca o privire ce brusc face sa-mi dispara toata supararea si oboseala. I-mi recomanda sa fac mai intai un dus, in camera de serviciu si sa ma schimb, timp in care ea, imi va rezolva cazarea...intr-o locatie foarte intima ( dupa spusele ei )...Cu mare regret, ii marturisesc ca am "companie conjugala" in escapada mea si luminita din ochisorii ei verzi, se stinge brusc.
Ramanem totusi " prieteni " si-mi face cazarea la un hotel care sa-mi aduca aminte de numele ei...
Hotel Raluca, statiunea Venus. Ma asigura zambind melancolic ca-mi va face placere, recomandarea si cazarea ei si ma despart de ea, cu regret. In definitiv, viata nu era chiar atat de amara... Ajung in "Venus" si gasesc locatia cu pricina. Fatuca, avusese dreptate. Hotelul ales de ea era superb. Costructie circulara, curte interioara populata de plante luxuriante, terase pe tot nivelul ( pe interior - patru nivele) cu rolul de hol acces camere, luminate fiecare intr-o anumita culoare, piscina proprie, restaurant select, animat mai bine de jumatate cu turisti francofoni...Una dintre cele mai frumoase locatii de cazare, in care am fost gazduit pe litoral......
Masina am dus-o a doua zi, in service la intrarea in " Neptun " . Un mester "important", dupa ce a bazait-o jumatate de ora, a hotarat ca defectul consta in " arderea garniturii de chiulasa "...din cauze mai putin cunoscute ( calitatea precara a materialului, zicea el ). A inlocuit-o, i-am platit si am lasat masina in parcare, pana la sfarsitul sejurului. Vacanta a fost una de vis si tot ca visul s-a ispravit. La intoarcere, pe drumul spre Constanta, alimentez ( la mare, daca aveai numere de inmatriculare in alt judet, alimentai fara limita ) la un peco in Agigea. Cat turna oficiantul benzina in rezervor, cer vanzatoarei de la casa, un litru de apa distilata, cu gandul sa completez nivelul electrolitului bateriei de acumulator... Platesc benzina, iau sticla cu apa distilata, completez nivelul bateriei si plec la Constanta. Aici, bineinteles, vizitam acvariul, portul Tomis si stam la masa, unde decat la restaurantul Cazinoului. Ne mai invartim prin oras, mai cumparam cate ceva si spre seara, pe racoare, hotaram sa plecam catre casa. Ingramadim cumparaturile in portbagaj, culcam copilul pe bancheta din spate si veseli nevoie mare ne facem cruce crestineste, inaintea drumului de intoarcere.
Introduc cheia in contact, o rotesc instructional si...clic, clic, clic..se aude demarorul ce incerca neputiincios sa arunce bendixul pe coroana... Mai sa fie, zic, s-o fi slabit borna bateriei, si-mi linistesc sotia impacientata. Strang borna, revin in cabina, pun contactul si..am parte de acelasi tratament. Apas pe butonul claxonului si gajaitul lui firav, imi confirma negrele banuieli. Bateria este descarcata. Cum mama naibii ! Cu cateva luni in urma o reconditionasem ( pentru ca de cumparat una noua, nici nu putea fi vorba ) si meseriasul respectiv, dupa ce ma taxase substantial, imi daduse garantie la ea, cel putin doi ani de zile...Caut in portbagaj o lampa de control, gandind ca o fi vreun element intrerupt, undeva, si-mi cad privirile pe sticla de "apa distilata" cumparata la benzinarie. O iau, o privesc cu atentie si simt cum imi fuge pamantul de sub picioare...Nu era apa distilata. Pe eticheta, scria (ce-i drept, destul de mic ) lichid antigel. Sa inebunesc nu alta. Imi distrusesem bateria cu mana mea. Sa nu crezi ca-s retard. Pe vremea aceea, lichidul antigel nu era colorat in albastru, ca acum. Era pur si simplu, incolor, precum apa. Daca fata aceia, mi-a dat din raft, "apa distilata", apoi eu am fost convins ca apa distilata turnam in baterie, cine a mai verificat....
Am pornit masina "traditional" pe vremea aceaa, cum porneau multi, adica prin impingere. Apoi a inceput cosmarul. Motorul, dupa cateva zeci de km. a inceput iarasi sa "fiarba", farurile luminau cat un opait si numai daca turatia alternatorului era catre nivelul maxim, supliciul drumului de sosire se repeta in conditii de noapte...In Galati. am ajuns cand tocmai se iveau zorile si amintirea frumoasei vacante se dusese naibii de tot.....
Incepusem munca si la prima "scoala a personalului" i-am povestit lui Grisa ( instructorul meu ) ce am patimit cu masina pe drum, sperand sa-mi ofere el o solutie...
- Foarte bine ! a exclamat el..
- Chiar ma bucur ca ai patit-o. Sa-ti fie invatatura de minte. Pune mana si invata singur sa-ti repari motorul, ca de aia ai cap pe umeri. Nu te lasa pe mana oricarui "tractorist" sa te rezolve....
Grisa avea pe vremea aceea o hodoroaga de Mercedes, la mana a sasea, al carui motor il montase si demontase de cateva ori, tot improvizand solutii de functionare, in lipsa pieselor originale. Bineinteles ca nu m-a lasat de izbeliste si a venit sa ma ajute. Am demontat motorul amandoi si a descoperit si cauza supraincalzirii acestuia. Inelele de hartie, pentru etansare, amplasate sub cilindrii. Cum originale nu se gaseau, cel ce-mi reparase motorul, le confectionase din hartie banala, de caiet si acestea cedasera rapid, la umezeala si temperatura excesiva... Grisa era tipicar si perfectionist. Nu admitea compromisuri. Am fost nevoit sa caut in tot blocul o "foaie de calendar" cerata, un compas, o forfecuta curbata, de unghii si dupa ce am decupat mai bine de o duzina, le-a ales pe cele mai reusite si le-a pus la locul lor....Masina a mers dupa aceea fara problema si asa am vandut-o, cu "improvizatia" aceea, functionala....
Tot anul "89, am lucrat pe tot soiul de locomotive, in cele mai insolite locatii, fara a ma plange. Catre toamna, dezvoltasem un nou " hobby ". Antenele de televizor. Pusesem mana pe un manual de specialitate si experimentam fel de fel de tipuri de antene, confectionate dupa un calcul matematic al frecventei de emisie a posturilor dorite a fi receptionate. In zona noastra, singurele disponibile, erau doar programele moldovenesti si rusesti. Oricum, la o diferenta enorma fata de cele doua ore de emisie a TVR-ului comunist. Moldovenii ii "prindeam" la perfectie. Cu "rusii" era mai dificil, pentru ca antena trebuia reorientata, in functie de zona de emisie...Partea buna era ca in combinat gaseai tot ce-ti trebuia pentru aceasta activitate. Tevi de toate dimensiunile si aliajele posibile, sudura, pana si cablu coaxial, astfel ca deja aveam acasa ( pe balcon si intr-o debara de scara) cateva asemenea "realizari" tehnice.
Cine ar fi putut banui, ca la cateva luni toate aceste "fieratanii" vor ajunge la ghena de gunoi, asemenea regimului de trista amintire........................................................................................
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu