1988 a debutat cu stangul ....Si mai putina lumina si mai putina caldura in case...si mai putine alimente. Ratiile, si asa mici, au mai fost " rationalizate " inca o data, pe motiv de " achitare a datoriilor externe "... Alimentara la care erai arondat era " pandita " in permanenta, de sute de ochi pofticiosi. Un pluton de babe, bine echipate de iarna si bine motivate doar si numai din placerea de a-si barfii in grup organizat vecinii de palier, stateau, ciotca, pe langa vitrine. Activitatea incepea de cum se lumina de zi, dar participantele schimbau " plantoanele " la doua-trei ore, in functie de temperatura ambientala. Pe la orele 07.00-07.30 isi facea apartia " tovarasa " vanzatoare. ( Initial, fusesera mai multe " tovarase ", colege de serviciu in acest post, dar ramasese doar una, pentru ca oricum nu mai avea ce vinde ). Tovarasa, era salutata respectuos, in cor, de catre armata de babe, iar dupa ce intra in edificiu si disparea in culise, pentru a se echipa, barfita patimas... dar soptit.
Careva, mai vigilent, observase un nou inel de aur, stralucind pe degetul mainii stangi, frumos colorat cu lac rosu... Babele, asteptau cuminti, in fata usii, pe care ore in sir nu o deschidea nimeni. La ce ar fi deschis-o...Pe rafturile prafuite, zaceau inca din vara, sute de cutii metalice de peste conservat ( in sos tomat - uleiul fiind produs "exotic" ) dispuse intr-o arhitectura savant construita. " Lucratoarea ", dupa ce-si savura linistita, pe indelete, in camaruta de serviciu ceasca de cafea ( de contrabanda ), inspecta plina de importanta cele doua " balante " alimentare si muta, fara rost, dintr-o parte in alta, cateva lazi goale,din plastic, in care era " livrata " marfa, apoi disparea iarasi in culise, pentru cine stie ce indeletnicire..." Plantoanele " se tot schimbau si odata cu ele si subiectele barfelor, in functie de " ultimele noutati ". La un moment dat ( intotdeauna imprevizibil ) isi facea aparitia, hurducaindu-se masina de alimente. Agitatia in randul " populatiei " atingea cote maxime. Plutonul original, de pana-n zece persoane, se transforma in cateva minute intr-un adevarat miriapod. Norocosii ce se nimereau in zona, la ora si momentul potrivit, lasau orice alta preocupare deoparte, si fericiti de inspiratia de a fi " fost pe faza ", se " lipeau ca marca de scrisoare " cozii dolofane. Instantaneu se declansau si conflictele " de lucru ". Fiecare mamaie, isi revendica pretentia de a fi " tinut randul " la inca trei vecine si patru nepotele, drept pentru care, in urma valului de vociferari, mai mult sau mai putin ortodoxe iscate in "formatie", tovarasa vanzatoare, ce inspectase pana atunci, pe jumatate intrata in duba, valoarea si calitatea marfii ce urma a fi receptionata, se vedea nevoita sa intervina autoritar :
- Ei ? Ei ? Ce-i cu panarama asta acilea ? Nu va e bine ? Ia vedeti...poate ma suparati si inchid magazinul pentru inventar, acusica...si mai rostea cateva cuvintele, doar de ea stiute, in surdina..
Certaretii, se linisteau subit, lasand deoparte " orgoliile " si " ambitiile ". Tovarasa isi masura severa " supusii ", apoi, comanda imperativ :
- Ia, doi trei barbati, sa pofteasca incoace sa ajute...
Adevarul e, ca duduia cu pricina nu era deloc de lepadat...ba chiar, dimpotriva. Masculii dornici de .." ajutor " sareau ca arsi si calcandu-se pe bataturi, se buluceau sa ajunga primii la usa masinei.
Primii trei norocosi, aveau privilegiul sa care cele cateva lazi, pe jumatate pline, cu asa zisele " preparate " ( Carnea, se distribuia cam o data pe saptamana si doar la una sau doua macelarii centrale ). Tovarasa, le multumea formal, iar daca printre " alesi " se nimerea cate un exemplar mai acatarii, ii zambea acestuia " promitator "...Oricum, recompensa lor era pe masura, pentru ca, fara drept de apel din partea ..gloatei, duduia decidea transant:
- Barbatii care au ajutat sa pofteasca in fata !......
Distributia " pretioasei incarcaturi " arata cam asa :
- o jumatate de lada ( 50 cm lungime/ 40 cm latime/ 20 cm inaltime ) salam cu soia.
- o jumatate de lada, parizer cu celuloza.
- o jumatate de lada, " polonezi " ( carnati din resturi organice )
- trei, patru lazi cu sunca cu boia ( un fel de sapun de casa, colorat in rosu ).
Norocosii, aflati printre primii la rand se " spargeau in figuri "...500g salam, 500g parizer, 500 pononezi...sunca nu comanda unul... Ghinionistii plasati intr-a-doua parte a cozii, isi lungeau gaturile precum " suricatele " cu ochii catre navetele ale caror continut se tot imputina si invocau o minune Dumnezeiasca, care sa le permita si lor " sa apuce " cate ceva din topul clasamentului..
Dar, cum minunile sunt atat de rare, grosul plutonului ramanea sa-si imparta in tovarasie sunca si sa spere la o " coada " mai norocoasa, data viitoare..... Asa era viata pe atunci...comic de trista.
Ajungeai seara de la munca, " rupt in gura " de foame si oboseala..Ingurgitai cateva ( nu prea multe, sa-i mai ramana si aluia mic, maine ) chiftele facute din salam ( cu soia - mai mult soia ) tocat, avand ca si garnitura doi trei cartofi furajeri fierti si te grabeai sa faci o baie fierbinte, sa te mai incalzesti. Intrai in cada goala, pentru a nu pierde nici o picatura si deschideai robinetul de apa calda...Din nefericire, in acelasi timp, cativa vecini de pe tronson, aveau aceeasi idee...Pe teava bateriei sanitare se prelingea un firicel de apa, cat un creion in diametru. Ajunsa, ca si volum, la un sfert de cada, apa stransa, avea deja mai putin de 20 grade. Te intorceai cu spatele spre robinet, in speranta ca firavul firicel va reusi sa te incalzesca. Exact in momentul in care ai fi vrut sa te feliciti pentru " ingenioasa " idee, se ...intrerupea curentul... Incercai la urgenta sa te sapunesti cu bucata de " sapun de casa " adusa de la socrii, de la tara ( care oricum nu facea spuma nici de-al naibii ) si panicat, o scapai din mana, in intunericul baii...Renuntai la tot si mai mult ud orbecaiai cu mainile intinsa, pe langa peret, cautand dormitorul... Intunericul si linistea cuprindea brusc tot orasul. Doar cate un far razlet de automobil ( militie, armata..cine stie cine putea fi norocosul ce dispunea de benzina ) se mai zarea pe ici, colo... Amuteau pana si cainii, putini, cati mai erau in viata din pricina inanitiei... La geamurile unora mai " gospodariti " infloreau raze palide de lumanari, sau lumini galbene de lampi pe gaz. Aveam si eu o asemenea " minune ", alimentata bineinteles, nu cu gaz ( ce nu se mai gasea de mult ) ci cu motorina, in care, pentru a mai reduce fumegarea, dizolvam cate o lingurita rasa, de sare.. Cand " cadea " lumina, cadeau toate, in avalansa. Si caldura si apa si gazul, astfel incat, distractia era maxima. Copilul incepea sa scanceasca de plictiseala, muierea incepea sa se vaicareasca, aproape sigur ramaneai fara tigari, ori nu mai aveai chibrituri si pana la cearta mai era un singur pas. Atunci, salvator, din senin, revenea " curentul "...
Dracaraia din cartier, ramasa pe afara, pe treptele scarilor incepea sa aclame ( ca la " vocea Romaniei " ) extaziata. Blocurile " gri " se insufleteau instantaneu si brusc, aratau ca niste pomi de craciun ( sau " mos Gerila " cum le placea comunistilor sa-l porecleasca pe legendarul personaj..) Toata lumea, extaziata, aprindea luminile in toate camerele, de fericire.
Viata iti parea cateva secunde mai roza....De multe ori insa, reteaua electrica, suprasolicitata brusc, ceda " invinsa de sistem " precum incornoratul patruped, uns vremelnic presedinte si disperarea se instala iarasi...................................................................................................
La inceputul primaverii, 125-363 a venit de la reparatii. Dupa ce i-am facut retusurile de rigoare, am hotarat ca, mocheta din cabina, uzata fiind deja, trebuie inlocuita. Facusem " cheta " dar nu gaseam nicaieri, materialul necesar. In primul liber, in urma unui " pont ", m-am deplasat la Braila, unde la un " magazin universal " am gasit ceea ce cautam. O mandrete de mocheta ( fata plusata iar spatele cauciucat ) albastra, ce-mi depasea toate asteptarile. O noapte intreaga am decupat la ea, dupa ce in prealabil, jumatate de zi, o " croisem " acasa...Dimineata, degetele mainii drepte ( in care tinusem foarfeca ) erau o rana vie. Putin conta insa. Lucrarea iesise perfecta. Dupa o tura sau doua, nu ne-am multumit numai cu atat. Am montat pe jos, pe podea, linoleum asortat la culoare...Efectul era imens. Austera cabina de conducere, devenise automat, spatiu intim si relaxant. Cum " partida de manevra ", conform unui ordin de serviciu intern, putea circula pe pervazul din fata al locomotivei, in cabina ( dupa ce le-am limitat accesul ) sedeam doar in ciorapi, atat de curat era...
Satisfactia si bucuria insa, ne-a fost de scurta durata. In ultimele zile ale lunii ( cand aproape sa apara " impartitorul locomotivelor " la tura ), instructorul de teren, l-a vizitat pe colegul din tura intai caruia, i-a comunicat ca de luna urmatoare de " luam catrafusele " si ne mutam la alta locomotiva, tot in statia otelarii... Initial am ras, la auzul acestei ineptii. Dupa ce colegul, insa, m-a asigurat ca nu glumeste de fel...mi-a trecut brusc, veselia...
Ce se intamplase: Evolutia noastra, ca si mecanici, pe scara ierarhica, fusese extrem de rapida, fapt ce " deranjase " o multime de.. lume . " Lume " care era obisnuita ca, atunci cand se faceau promovari, chiar daca mai aveai o " belea " doua, o acostare, o deraiere mica...etc, " bateai cu capul " la usa sefului ( mainile ffindu-ti ocupate ) si locul tau pe lista era asigurat...
Nu zic ca fostul ocupant al scaunului de la biroul " T1 ", n-ar fi practicat si el " sportul " acesta. Dimpotriva...insa cu cei corecti, a fost si el, intotdeauna ( cat a putut fi ) corect.
" Lupul cel tanar " insa, odata ajuns paznic la oi, a declansat " macelul ". Nenea Gica ( am sa-l numesc asa ) visa de foarte mult timp sa ajunga aici si trasese multe " sfori ", aidoma bunului Iago, din celebra opera...Foamea era mare si avea mult de recuperat, pentru ca " lucrurile " se miscasera mai incet decat anticipase el.
Deci, o gasca de " mosi comunisti ", care dupa ce miscasera din urechi precum elefantii, ajunsesera incet, incet, spre varful piramidei ( al claselor de salarizare ). O buna bucata de vreme, profitand de " relatii " si-au facut veacul pe masini de 700 CP, in locuri de munca " caldute ", fara sa-i intrebe mai nimeni de sanatate...In ultimii ani, insa, cand combinatul lucra " la turatie maxima ", adica " patriei cat mai mult otel ! ", cam disparusera locurile caldute, iar masinile de 700 CP, era asa cum erau. Adica, defectuoase, cu vesnice probleme si vesnit murdare - pentru ca nu avea cine sa le intretina. Respectabilii, sau dus asadar, cu " jalba-n protap " la " lupul cel tanar ", unde au negociat, la pachet, masinile pe care " pusesera " ochii si care gandeau ei ca le sunt indreptatit cuvenite. Acesta, l-a " aburit " imediat pe tata Filip, cum ca tov. Ionescu ar fi comis o grava ilegalitate repartizand mecanici noi, neincadrati in clasa 1 de salarizare ( clasa ce conform normativului era ocupata de seniorii respectvi ), pe locomotive de 1250 CP. Seful de sectie, care era asa cum ti-am povestit, " mai catolic decat papa " a dispus ca imediat, situatia sa fie remediata....
Si astfel incepand cu data de intai aprilie ( ce ironie ), eram transferat, impreuna cu intreaga partida, la un " rapan " de locomotiva, pe care ti-era sila sa te urci si care culmea ironiei se numea LDH 70 - 336. ( doi de trei si un sase..363, anagramat ).
Nu cred ca mai are rost sa-ti povestesc ce era in inima mea...Eu ca eu, dar colegul din tura intai a facut o adevarata " cadere nervoasa ". In ultima lui tura pe masina noastra, a scos mochetele si linoleumul din cabina, a aruncat un sfert de cazan de motorina pe ele si le-a dat foc...Exact ca si " bravii inaintasi " ce ardeau holdele si otraveau fantanile, in fata hoardelor invadatoare....Gestul sau i-a adus " prietenia " pana la pensionare, din partea unui alt instructor al sectorului cald, dar asta e deja, alta poveste......................................................................................................................
Careva, mai vigilent, observase un nou inel de aur, stralucind pe degetul mainii stangi, frumos colorat cu lac rosu... Babele, asteptau cuminti, in fata usii, pe care ore in sir nu o deschidea nimeni. La ce ar fi deschis-o...Pe rafturile prafuite, zaceau inca din vara, sute de cutii metalice de peste conservat ( in sos tomat - uleiul fiind produs "exotic" ) dispuse intr-o arhitectura savant construita. " Lucratoarea ", dupa ce-si savura linistita, pe indelete, in camaruta de serviciu ceasca de cafea ( de contrabanda ), inspecta plina de importanta cele doua " balante " alimentare si muta, fara rost, dintr-o parte in alta, cateva lazi goale,din plastic, in care era " livrata " marfa, apoi disparea iarasi in culise, pentru cine stie ce indeletnicire..." Plantoanele " se tot schimbau si odata cu ele si subiectele barfelor, in functie de " ultimele noutati ". La un moment dat ( intotdeauna imprevizibil ) isi facea aparitia, hurducaindu-se masina de alimente. Agitatia in randul " populatiei " atingea cote maxime. Plutonul original, de pana-n zece persoane, se transforma in cateva minute intr-un adevarat miriapod. Norocosii ce se nimereau in zona, la ora si momentul potrivit, lasau orice alta preocupare deoparte, si fericiti de inspiratia de a fi " fost pe faza ", se " lipeau ca marca de scrisoare " cozii dolofane. Instantaneu se declansau si conflictele " de lucru ". Fiecare mamaie, isi revendica pretentia de a fi " tinut randul " la inca trei vecine si patru nepotele, drept pentru care, in urma valului de vociferari, mai mult sau mai putin ortodoxe iscate in "formatie", tovarasa vanzatoare, ce inspectase pana atunci, pe jumatate intrata in duba, valoarea si calitatea marfii ce urma a fi receptionata, se vedea nevoita sa intervina autoritar :
- Ei ? Ei ? Ce-i cu panarama asta acilea ? Nu va e bine ? Ia vedeti...poate ma suparati si inchid magazinul pentru inventar, acusica...si mai rostea cateva cuvintele, doar de ea stiute, in surdina..
Certaretii, se linisteau subit, lasand deoparte " orgoliile " si " ambitiile ". Tovarasa isi masura severa " supusii ", apoi, comanda imperativ :
- Ia, doi trei barbati, sa pofteasca incoace sa ajute...
Adevarul e, ca duduia cu pricina nu era deloc de lepadat...ba chiar, dimpotriva. Masculii dornici de .." ajutor " sareau ca arsi si calcandu-se pe bataturi, se buluceau sa ajunga primii la usa masinei.
Primii trei norocosi, aveau privilegiul sa care cele cateva lazi, pe jumatate pline, cu asa zisele " preparate " ( Carnea, se distribuia cam o data pe saptamana si doar la una sau doua macelarii centrale ). Tovarasa, le multumea formal, iar daca printre " alesi " se nimerea cate un exemplar mai acatarii, ii zambea acestuia " promitator "...Oricum, recompensa lor era pe masura, pentru ca, fara drept de apel din partea ..gloatei, duduia decidea transant:
- Barbatii care au ajutat sa pofteasca in fata !......
Distributia " pretioasei incarcaturi " arata cam asa :
- o jumatate de lada ( 50 cm lungime/ 40 cm latime/ 20 cm inaltime ) salam cu soia.
- o jumatate de lada, parizer cu celuloza.
- o jumatate de lada, " polonezi " ( carnati din resturi organice )
- trei, patru lazi cu sunca cu boia ( un fel de sapun de casa, colorat in rosu ).
Norocosii, aflati printre primii la rand se " spargeau in figuri "...500g salam, 500g parizer, 500 pononezi...sunca nu comanda unul... Ghinionistii plasati intr-a-doua parte a cozii, isi lungeau gaturile precum " suricatele " cu ochii catre navetele ale caror continut se tot imputina si invocau o minune Dumnezeiasca, care sa le permita si lor " sa apuce " cate ceva din topul clasamentului..
Dar, cum minunile sunt atat de rare, grosul plutonului ramanea sa-si imparta in tovarasie sunca si sa spere la o " coada " mai norocoasa, data viitoare..... Asa era viata pe atunci...comic de trista.
Ajungeai seara de la munca, " rupt in gura " de foame si oboseala..Ingurgitai cateva ( nu prea multe, sa-i mai ramana si aluia mic, maine ) chiftele facute din salam ( cu soia - mai mult soia ) tocat, avand ca si garnitura doi trei cartofi furajeri fierti si te grabeai sa faci o baie fierbinte, sa te mai incalzesti. Intrai in cada goala, pentru a nu pierde nici o picatura si deschideai robinetul de apa calda...Din nefericire, in acelasi timp, cativa vecini de pe tronson, aveau aceeasi idee...Pe teava bateriei sanitare se prelingea un firicel de apa, cat un creion in diametru. Ajunsa, ca si volum, la un sfert de cada, apa stransa, avea deja mai putin de 20 grade. Te intorceai cu spatele spre robinet, in speranta ca firavul firicel va reusi sa te incalzesca. Exact in momentul in care ai fi vrut sa te feliciti pentru " ingenioasa " idee, se ...intrerupea curentul... Incercai la urgenta sa te sapunesti cu bucata de " sapun de casa " adusa de la socrii, de la tara ( care oricum nu facea spuma nici de-al naibii ) si panicat, o scapai din mana, in intunericul baii...Renuntai la tot si mai mult ud orbecaiai cu mainile intinsa, pe langa peret, cautand dormitorul... Intunericul si linistea cuprindea brusc tot orasul. Doar cate un far razlet de automobil ( militie, armata..cine stie cine putea fi norocosul ce dispunea de benzina ) se mai zarea pe ici, colo... Amuteau pana si cainii, putini, cati mai erau in viata din pricina inanitiei... La geamurile unora mai " gospodariti " infloreau raze palide de lumanari, sau lumini galbene de lampi pe gaz. Aveam si eu o asemenea " minune ", alimentata bineinteles, nu cu gaz ( ce nu se mai gasea de mult ) ci cu motorina, in care, pentru a mai reduce fumegarea, dizolvam cate o lingurita rasa, de sare.. Cand " cadea " lumina, cadeau toate, in avalansa. Si caldura si apa si gazul, astfel incat, distractia era maxima. Copilul incepea sa scanceasca de plictiseala, muierea incepea sa se vaicareasca, aproape sigur ramaneai fara tigari, ori nu mai aveai chibrituri si pana la cearta mai era un singur pas. Atunci, salvator, din senin, revenea " curentul "...
Dracaraia din cartier, ramasa pe afara, pe treptele scarilor incepea sa aclame ( ca la " vocea Romaniei " ) extaziata. Blocurile " gri " se insufleteau instantaneu si brusc, aratau ca niste pomi de craciun ( sau " mos Gerila " cum le placea comunistilor sa-l porecleasca pe legendarul personaj..) Toata lumea, extaziata, aprindea luminile in toate camerele, de fericire.
Viata iti parea cateva secunde mai roza....De multe ori insa, reteaua electrica, suprasolicitata brusc, ceda " invinsa de sistem " precum incornoratul patruped, uns vremelnic presedinte si disperarea se instala iarasi...................................................................................................
La inceputul primaverii, 125-363 a venit de la reparatii. Dupa ce i-am facut retusurile de rigoare, am hotarat ca, mocheta din cabina, uzata fiind deja, trebuie inlocuita. Facusem " cheta " dar nu gaseam nicaieri, materialul necesar. In primul liber, in urma unui " pont ", m-am deplasat la Braila, unde la un " magazin universal " am gasit ceea ce cautam. O mandrete de mocheta ( fata plusata iar spatele cauciucat ) albastra, ce-mi depasea toate asteptarile. O noapte intreaga am decupat la ea, dupa ce in prealabil, jumatate de zi, o " croisem " acasa...Dimineata, degetele mainii drepte ( in care tinusem foarfeca ) erau o rana vie. Putin conta insa. Lucrarea iesise perfecta. Dupa o tura sau doua, nu ne-am multumit numai cu atat. Am montat pe jos, pe podea, linoleum asortat la culoare...Efectul era imens. Austera cabina de conducere, devenise automat, spatiu intim si relaxant. Cum " partida de manevra ", conform unui ordin de serviciu intern, putea circula pe pervazul din fata al locomotivei, in cabina ( dupa ce le-am limitat accesul ) sedeam doar in ciorapi, atat de curat era...
Satisfactia si bucuria insa, ne-a fost de scurta durata. In ultimele zile ale lunii ( cand aproape sa apara " impartitorul locomotivelor " la tura ), instructorul de teren, l-a vizitat pe colegul din tura intai caruia, i-a comunicat ca de luna urmatoare de " luam catrafusele " si ne mutam la alta locomotiva, tot in statia otelarii... Initial am ras, la auzul acestei ineptii. Dupa ce colegul, insa, m-a asigurat ca nu glumeste de fel...mi-a trecut brusc, veselia...
Ce se intamplase: Evolutia noastra, ca si mecanici, pe scara ierarhica, fusese extrem de rapida, fapt ce " deranjase " o multime de.. lume . " Lume " care era obisnuita ca, atunci cand se faceau promovari, chiar daca mai aveai o " belea " doua, o acostare, o deraiere mica...etc, " bateai cu capul " la usa sefului ( mainile ffindu-ti ocupate ) si locul tau pe lista era asigurat...
Nu zic ca fostul ocupant al scaunului de la biroul " T1 ", n-ar fi practicat si el " sportul " acesta. Dimpotriva...insa cu cei corecti, a fost si el, intotdeauna ( cat a putut fi ) corect.
" Lupul cel tanar " insa, odata ajuns paznic la oi, a declansat " macelul ". Nenea Gica ( am sa-l numesc asa ) visa de foarte mult timp sa ajunga aici si trasese multe " sfori ", aidoma bunului Iago, din celebra opera...Foamea era mare si avea mult de recuperat, pentru ca " lucrurile " se miscasera mai incet decat anticipase el.
Deci, o gasca de " mosi comunisti ", care dupa ce miscasera din urechi precum elefantii, ajunsesera incet, incet, spre varful piramidei ( al claselor de salarizare ). O buna bucata de vreme, profitand de " relatii " si-au facut veacul pe masini de 700 CP, in locuri de munca " caldute ", fara sa-i intrebe mai nimeni de sanatate...In ultimii ani, insa, cand combinatul lucra " la turatie maxima ", adica " patriei cat mai mult otel ! ", cam disparusera locurile caldute, iar masinile de 700 CP, era asa cum erau. Adica, defectuoase, cu vesnice probleme si vesnit murdare - pentru ca nu avea cine sa le intretina. Respectabilii, sau dus asadar, cu " jalba-n protap " la " lupul cel tanar ", unde au negociat, la pachet, masinile pe care " pusesera " ochii si care gandeau ei ca le sunt indreptatit cuvenite. Acesta, l-a " aburit " imediat pe tata Filip, cum ca tov. Ionescu ar fi comis o grava ilegalitate repartizand mecanici noi, neincadrati in clasa 1 de salarizare ( clasa ce conform normativului era ocupata de seniorii respectvi ), pe locomotive de 1250 CP. Seful de sectie, care era asa cum ti-am povestit, " mai catolic decat papa " a dispus ca imediat, situatia sa fie remediata....
Si astfel incepand cu data de intai aprilie ( ce ironie ), eram transferat, impreuna cu intreaga partida, la un " rapan " de locomotiva, pe care ti-era sila sa te urci si care culmea ironiei se numea LDH 70 - 336. ( doi de trei si un sase..363, anagramat ).
Nu cred ca mai are rost sa-ti povestesc ce era in inima mea...Eu ca eu, dar colegul din tura intai a facut o adevarata " cadere nervoasa ". In ultima lui tura pe masina noastra, a scos mochetele si linoleumul din cabina, a aruncat un sfert de cazan de motorina pe ele si le-a dat foc...Exact ca si " bravii inaintasi " ce ardeau holdele si otraveau fantanile, in fata hoardelor invadatoare....Gestul sau i-a adus " prietenia " pana la pensionare, din partea unui alt instructor al sectorului cald, dar asta e deja, alta poveste......................................................................................................................
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu