...LDH 70-336... Ma intorceam in timp cu cinci ani. Eram umilit si nedreptatit. Din pacate, nu eram singurul. Umilinta si nedreptatea se puteau intalni la tot pasul...Grisa ma consola cu " partea plina a paharului " si anume, faptul ca,cuantumul salariului nu-mi fusese afectat in nici un fel. Palida consolare... Imi " mancam " zilele cu " activitatea de manevra in statie " tarand unul doua vagoane spre fronturi de incarcare-descarcare si se " incrancena " carnea pe mine, cand imi zaream locomotiva condusa, samavolnic de catre un asa zis " respectabil "
70-336...In primele zile am urat-o cu patima. Urcam pe ea la schimb si-i tranteam usa cu putere, sperand ca geamul sa se faca tandari. Ii verificam in sila nivelul uleiului motor si al apei de racire, iar urmatoarele douasprezece ore nu ma mai iteresa nimic. Decat sa treaca tura si sa plec acasa. Era pentru mine, asemenea unui maidanez uzinal, costeliv si agasant, pe care ori il ignori, ori arunci cu pietre dupa el....Apoi, incet, incet, am inceput sa ma obisnuiesc cu prezenta " maidanezului " si sa-l accept asa cum era el, ba chiar, catre sfarsitul primei luni de " convietuire ", sa-l privesc cu oarece compasiune. Ce vina avea ea, biata masina, pentru nefericirea mea.... Urmatoarea luna, am trecut peste socul emotional si...ne-am apucat de treaba, asa cum eram invatati. " Omida " 336, incepea metamorfozarea catre stadiul de " fluture ". Am spalat-o temeinic cu " fosfat " procurat de la " gospodaria de ape ", i-am curatat cabina slinoasa, i-am inlaturat pierderile ce o faceau sa lase in urma ei dare de ulei si motorina, i-am indreptat barele torsionate ale " aparatorului de animale " si " sorturile " curbate....dar cate nu i-am facut. La sfarsitul lui mai, 70-336 avea deja statutul unei 125-363 in miniatura. Din pacate, " regina noastra " trecea printr-un proces invers. Starea ei, se degrada vazand cu ochii. Incercam sa ignor realitatea, zicandu-mi ca nu trebuie sa-mi pese, ca este doar " un fier mort " fara suflet, cum sunt de altfel toate locomotivele din parcul CSG... Incercam sa ma mint ca nu-mi pasa si nu reuseam... Catre mijlocul verii, mi-am calcat pe mandrie si m-am dus la " noul sef " al biroului T1, cerandui sa-mi schimbe sectorul de activitate, oriunde, in afara statiei Otelarii. Respectivul, mi-a ascultat pasul " sincer surprins ", facandu-se ca nu pricepe de ce, acum, cand o facuseram pe 336 sa arate ca o locomotiva, dupa atata munca vreau sa plec... I-am raspuns si eu, tot aidoma " de sincer ", ca doresc " sa aprofundez " tainele meseriei, cunoscand indeaproape, fiece coltisor al combinatului. Pentru ca locomotiva arata cum arata, functionand pe masura si facandu-si rapid calculele, ca " repartizarea " ei catre alta persoana ar putea insemna " un favor " facut respectivului, ( recompensat, bineinteles, corespunzator ) nenea Gica nu a mai insistat si m-a asigurat ca vrerea imi va fi indeplinita. In paranteza fie spus, m-a cam secerat cu privirea pentru " indrazneala " de a ma revolta.
Drept urmare, conform dorintei mele, in vreo trei luni am ajuns sa cunosc mai bine de trei sferturi din combinat, lucrand mai mult, tura si masina, decat luna si masina ( conform impartitorului ).
Pe la jumatatea lunii septembrie, seara, la sala de testare, sunt anuntat ca " trebuie sa ma prezint de urgenta, a doua zi la biroul T1 "... Ce mama ma-sii imi zic, cu ce ocazie ? Ca un facut, in seara aceea lucrasem pe " un motan " de 700Cp, in statia furnale si schimbul, dimineata, ma gasise tocmai pe halda de zgura. Eram nevoit sa fac " per pedes " cativa km. buni pana la depou. Nu-ti zic, cate injuraturi inedite am nascocit in timpul drumului si cu ce patos le-am rostit...Asta era..Unde-i lege nu-i tocmeala.. Am ajuns, in sfarsit la depou, pe la 07.30 si am deschis morocanos usa biroului T1, cu chef, evident de scandal. Seful insa, tot la fel de " bine dispus " m-a redirectionat catre biroul sefului de sectie. Intrasem total in ceata... Ce sa fie, ce sa fie...
In biroul de la etajul intai, tata Filip impreuna cu secretarul de partid, nea" Lupoaie Marin. Ba, ce dracu imi zic, ce-o fi veselia asta pe capul lor ? Te pomenesti ca ma detaseaza... Sa vezi ce-mi ....in gatul lor si-mi dau demisia acusica... Aici, ma simt nevoit sa deschid inca o mica paranteza.
In anii "87-"88, combinatul de la Navodari era in plina ascensiune. Cererea de forta de munca era imensa. Asemenea era si nevoia de mecanici de locomotiva. O buna bucata de vreme, in fiecare luna, la scoala personalului, venea cate un " nene " de la salarizare, incercand sa gaseasca voluntari dispusi sa se transfere, cu catel, cu purcel in interes de serviciu in orasul de la malul marii. Se oferea, pe langa locul de munca, si apartament nou nout si " posibilitatea " incadrarii sotiei in " campul muncii ", la locatia respectiva. Au plecat destui mecanici si de la noi, atrasi de oferta. Pe mine insa nu ma interesa, deoarece apartament aveam, iar sotia lucra si ea in combinat, inca dinaintea mea. Revenim...
Veselia lor, avea insa un cu totul alt motiv. De curand, o promotie " speciala " de mecanici ajutori, absolvise cursurile si urmau sa " intre in paine ". Chestia " speciala " consta in faptul ca, " cursantii " erau de fapt " cursante ". In jur de douazeci de " fetiscane " fusesera scolarizate la " Grupul Scolar al combinatului " in acesta meserie. Interesul reprezentantilor " sexului viril " postat in functii de conducere, fata de acestea era deosebit. Tata Filip, care le fusese lector, deja se " orientase " catre o noua viitoare secretara... Biata " caprioara " era cazuta total in dizgratii. Cafeaua facuta de ea, brusc nu mai avea nici un gust, conversatiile sale devenisera anoste, sprayul folosit mirosea dezagreabil, ba chiar umbla vorba ca moralitatea sa, de cetateana a republicii, devenise indoielnica. Astfel incat, biata fata isi depusese preavizul, pentru ca daca s-ar fi intors " in productie " multe ar fi avut de patimit din partea " tovarasilor " onesti si morali, ce nu-i puteau ierta cu usurinta pozitia privilegiata pe care o ocupase vremelnic.
Tata Filip, in toane foarte bune, cum iti spuneam, mi se adreseaza deosebit de amabil.
- Copile, uite de ce te-am chemat. Tovarasul secretar de partid, are oarece de vorbit cu tine...Nu te speria, ca nu e nimic de rau ( observase probabil ca eram incruntat si rosu la fata...)
- Bine domn" inginer, cum spuneti d.voastra...Bine ca e de bine...( deja ma ma i calmasem )
Nea Marin, ma cuprinde prietenos pe dupa umeri si-mi zice.
- Costelus, hai cu nenea ( asta era vorba lui preferata ) sa-ti arat ceva...si sa discutam apoi nitel.
Ti-am mai povestit, imi pare despre secretarul de partid. Hai sa mai adaug cate ceva, pentru coloratura. Nea Marin, reprezenta idealul " secretarului de partid " Om " din popor " gata oricand sa te asculte si sa te ajute...dar, in acelasi timp, gata oricand sa te convinga despre utilitatea " patrioticului gest " de a te alatura " vrednicei " organizatii de partid pe care o pastorea. Daca i se " punea pata " pe un viitor " membru ", nu se lasa pana ce nu-l convingea sa semneze " adeziunea ".
Omul avusese o tentativa de racolare si catre mine, ce-i drept, nu prea insistenta, pentru ca " tinuta mea fizica " ( barba si par lung ) nu se incadra in tiparul " omului de tip nou " pe care se straduia sa-l plamadesca " mamuska " comunista. Cu nea Marin, nu puteai sa te certi, decat daca erai ori prea puturos ori prea nesimtit. Pe langa " studiile de partid " absolvise in paralel, ca toti activistii, si scoala de maistrii. Bineinteles ca echipa sa era cea mai buna din tot depoul, reparatiile facute de catre ea, erau cele mai performante, baietii din echipa erau cei mai bine crescuti etc, etc.
In mare parte asa si era. Maistrul Lupoaie, avusese grija sa-si aleaga cei mai buni " meseriasi " si cei mai " linistiti " baieti, pentru asi revendica reusitele lor...Baietii insa, nu aveau ce comenta, ba dimpotriva, erau deosebit de fericiti cand semnau cu regularitate pe statele de premiere, odata la cateva luni. Nea Marin avea si de ce sa fie " optimist ". Partidul era " in floare ", sotia ( si ulterior fiul ) angajati tot la uzina UETU, mai o activitate de partid in deplasare, mai o excursie, mai o " adunare tovarasesca " in locatii ferite de ochii indiscretilor, una peste alta...colorau viata pastelat.
Nea Marin era pe deasupra si mare " gagicar " ( cum se si autocaracteriza ). Avea gargara, dar avea si " atuuri " si reusea cu vrajeala lui sa mai " pacaleasca " din cand in cand cate o " puicuta " pe care " o calca " prin camerele cu destinatie speciala din " hotelul partidului ". O facea insa foarte discret, pentru ca doamna Lupoaie era o adevarata " doamna de fier ". In familie, secretaul de partid era dansa. Nea Marin nu avea nici macar statutul de UTC-ist...............................................
Cu nea Marin de gat, ca la cumetrie, am coborat scarile depoului si am iesit in fata cladirii. Intre " Depoul nou " si " Depoul vechi ", ( cel ce pe atunci era destinat in exclusivitate intretinerii macaralelor de interventii ) pe marginea laterala a liniilor de manevra, exista o alee betonata lunga de cateva sute de metrii, marginita de o zona verde. In acea zona verde se aflau amplasate " panourile de propaganda " ale organizatiei de partid. Suporti metalici ce sustineau sloganuri mobilizatoare, insotite de imagini relevante, pictate pe fundaluri azurii, de tabla. Le stiam bine, pentru ca erai nevoit sa treci zilnic pe langa ele, in drumurile tale prin depou. Fusesera confectionate cu ani buni in urma, de catre cineva care deja plecase catre alte zari. erau usor ruginite, dar mai grav, erau total depasite de catre " maretele realizari " ale marelui partid.
Le-am inspectat pe toate ( erau 20-25 de astfel de panouri, unele mai mari, altele mai mici..) impreuna, apoi nea Marin m-a condus iarasi catre intrarea in depou.
- Costelus, i-a zi, te angajezi sa servesti partidul comunist si sa te ocupi de restaurarea " materialului de propaganda "au ba ?
- Bre nea Marine, da cine ti-a spus matale, bre, ca eu m-as pricepe la asa ceva ( o fac eu pe mironosita )
- E..e..e..! Mi-a soptit mie o " pasarica " si rade cu subinteles...
- Una care a " cuibarit oleaca " si pe langa tine, candva.....Vezi mai baiatule, partidul le stie pe toate...Daca ar sti doamnele si tovarasele noastre ce stie partidul, nu prea ne-ar fi bine, nu-i asa ?
Puschea pe limba...imi zic in gand si devin brusc mai cooperant.
- Gata nea Marine. M-ai convins. Nu mai discutam despre " informatori "...Da sa sti, ca nu e usor deloc si o sa cam dureze...
- Costelus, nene, asa te vreau. Stiu ca nu e prea usor...Nu conteaza cat dureaza. Numai sa fie facute bine si cu simt de raspundere. Si uite, iti dau si o fata de-a mea, ( si-mi face discret cu ochiul ) de incredere si priceputa...sa te ajute. Te angajezi ?
- Ma,.. nea Marine. Sa fie intr-un ceas bun. Si fara " Doamne ajuta " !
- Mama...sa vezi tu ce " activist de frunte " fac eu din tine. Ai stofa, pe cavantul meu de " batran secretar " ce sunt... Hai sus la sef, sa-l informez.
Tata Filip, bucuros ca " m-am inteles cu partidul " si dornic de a-si continua discutia intrerupta cu secretarul ma expediaza rapid.
- Copile, du-te acasa si te odihneste, iar de maine, te prezinti la depou cu program de opt ore, la zi. Ii comunic eu tovarasului Mereuta...asa ca esti liber.
Si uite asa, eu care detestam comunismul, am ajuns " pictorul de firme " al depoului, pe nepusa masa. Secretarul de partid s-a tinut de cuvant. Mi-a pus la dispozitie o incapere destul de mare, din care evacuase mobilierul ( cu mici exceptii ). M-a aprovizionat cu tot ce-mi era de trebuinta, de la " hartie abraziva " vopsea, ( tot spectrul ) diluant, pensule mari si mici....pana la " ajutorul " promis si intr-adevar competent.... ( nu intru in detalii, pentru ca altul este subiectul topic-ului si nici nu sunt Sandra Brown ) Trai neneaca. Huzuream ca-n " pampas ", cum s-ar zice. Imi facusem si abonament la cantina ( zece lei, trei feluri de mancare ) si-mi facusem si o multime de prieteni, printre care si viitorul " sef de sectie " de dupa revolutie. In doua saptamani reusisem ca termin " propaganda " lui nea Marin ( motivat fiind si de sprijinul acordat ) si sa-l surprind placut cu calitatea executiei. ( aveam ceva experienta ce-i drept, inca din armata, dar asta este deja alta poveste...de povestit ). Am facut " receptia lucrarii " impreuna cu tovarasul Lupoaie si cu secretarul de partid pe uzina ( invitat de catre acesta in mod special ) si toata lumea a fost foarte multumita....................
Toata lumea, mai putin nenea Gica. Ti-am spus ca nu ne simpatizam, iar faptul ca lucrand la program de zi, nu-i mai eram subordonat, il facea sa scrasnesca din masele. Exact in ziua in care am terminat, urmand ca ulterior sa-mi " fac ordine si curatenie " la locul de munca, tovarasul cu pricina m-a vizitat.
- Gata domnule mecanic ? Ati terminat " obositoarea activitate " ? Hai, graba, graba, ca am nevoie urgenta de mecanic pe locomotiva...ca doar de aia v-ati facut mecanic, nu-i asa ?
Tocmai ma pregateam, vizibil deranjat, sa-i servesc o replica pe masura, cand in incinta isi face aparitia nea Marin.
- Ce zici tovarasu" Mereuta, ( asta era si el secretar de organizatie, nu mai stiu la ce nivel ) este ca acum avem cu ce ne lauda ? Ia sa-l vad trecut la prima, pe tovarasul Costica..
- Las" ca mai vedem noi, da, uite care e treaba, tovarase secretar, ( zice asta acru..) gata cu scosul din productie si alte alea, ca am nevoie urgenta de mecanic pe locomotiva...
Glumetului nea Marin, i s-a schimbat rapid culoarea fetei. Nu-l stiam in ipostaza asta...
- Uite care e treaba, tovarase Mereuta... Fa bine si nu-ti depasi atributiunile si sarcinile de serviciu. Inca nu ai ajuns sef de depou si nici nu o sa ai vreodata sansa asta. Stai in banca dumitale si nu ma face sa te ridic in picioare, in fata clasei muncitoare... Crede-ma ca am o multime de informatii sigure, ce te-ar putea pune intr-o situatie delicata... Atat-a-ti spun si-am terminat. Nu-ti da silinta sa ma superi !
Respectivul ( care oricum era posesorul unui ten ceva mai " intunecat " ) s-a inegrit de tot, a facut stanga-n-prejur si a disparut subit din peisaj. Nea Marin, a redevenit instantaneu " baiatul jovial " si bine dispus.
- Costelus, tovarasul secretar pe uzina te felicita prin mine, ( aiurea, il durea pa ala undeva de mine ) dar ne-a mai trasat o sarcina de maxima importanta. Vino sa-ti explic....
Si mi-a explicat. Pe toata lungimea depoului, ( mai bine de 60 m ) la inaltimea etajului doi al fatadei estice, cea vizibila dinspre sosea, trebuia musai scris, cu litere rosii uriase " TRAIASCA PARTIDUL COMUNIST ROMAN "....Oauuu..In ce r***t intrasem... Asa se intampla cand iti vinzi sufletul " satanei ". Nu prea mai ai cale de intoarcere. Era dificil. Trebuia sa urc cumva, la locul ales, sa masor, sa socotesc si sa fac un proiect pe care sub nici o forma nu-l puteam gresi. Greseala ma putea costa enorm si ar fi presupus, in cazul cand inscriptia era aiurea, varuirea totala pe exterior a depoului. Ori, operatiunea acesta abia fusese incheiata de curand, cu o multime de costuri si resurse umane alocate. Am incercat " s-o dau cotita "...
- Nea Marine...zau, nu vezi ce panarama imi face " biroul T1 ". Iti dai seama ca eu nu o sa mai am zile bune cu omul asta ?
La auzul replicii, secretarul s-a enervat iarasi.
- Costele, uita-l, ignora-l ! Din momentul acesta tu asculti numai de mine si numai eu raspund pentru actiunile tale...Crede-ma ca nu mananc r***t ! Stai la opt ore atat cat iti zic eu ca este necesar. Si cu asta basta. Ma duc sa-l informez pe sef....
Jubilam. Stai tu " nene Gica " sa vezi ce mistocareala iti servesc eu matale de aici incolo...O luna intreaga a durat procesul. PRB-ul depoului ( o autoplatforma tip " Bucegi " cu rotile auto inlocuite de catre unele " spitate ", avand o " gondola " telescopica, folosita la schimbarea becurilor fluorescente ce iluminau piata de manevra a statiilor CF) a fost transbordat de pe sine, direct pe sosea, in fata depoului. Catarat in " gondola " si plimbat in sus si-n jos, mi-am facut masuratorile de rigoare, am insemnat si trasat " suprafata de scris ", am decupat literele de 1.5 m inaltime si m-am apucat de treaba... Incet, gospodareste, fara graba si fara stres, cu pauze dese pentru tigara si cafea, cu sesiuni de bancuri politice, la care radea si secretarul de partid atunci cand participa.....Inainte cu o zi sau doua de intai octombrie am ispravit " misiunea ". Lozinca era de r***t, dar executia impecabila. A urmat iarasi ritualul cu secretarul de partid pe uzina si tot show-ul. De data aceasta insa, nea Marin, m-a luat de mana si ma dus la sef, pentru a-mi demonstra ca figurez pe lista de premiere... Omul era comunist, dar era corect. Nu-ti mai spun, cata munca de lamurire a depus, pentru a ma convinge sa ma convertesc la " religia " lui si cate amanunte picante ne-am povestit unul altuia...ce mai, eram prieteni la catarama.
- Costelus, ( imi zicea ) asculta la nenea, ca-ti vreau binele. Nu fi fraier. Te mai tunzi si tu nitel, macar iti mai scurtezi un pic barba aia de mitopolit si pe cuvantul meu, asculta aici ce-ti spune nen-tu Marin, te fac secretarul organizatiei de tineret pe uzina....Sa-mi spui cutu, daca n-o fi asa ! Baiat prezentabil esti, ai liceul, iti merge mintea...bai, sansa ca asta nu o sa mai ai tu in viata ta............
Eu nimic...Incapatanat. Sincer eram flatat in orgoliul propriu, dar scarba fata de " cel mai iubit fiu al poporului " si regimul sau nenorocit, ma facea sa dau categoric inapoi....
- Nea Marine. Iti multumesc sincer pentru tot ce-mi spui si ma bucur ca sunt si eu apreciat de catre cineva mai destept decat mine ( eram convins ca-l emotionez...) dar nu pot sa-ti ascult sfatul. Fratele mamei, a fost sef de cuib si apropiat al lui Codreanu, ( Zelea, legionarul ) asa ca, iti dai seama ce caterinca ar iesi si pentru m**a si pentru mine...
Acu", fratele mamei, din Bucuresti, intr-adevar fusese simpatizant al miscarii legionare, ba chiar si sef de cuib. Partea cu Codreanu, o bagasem eu, de la mine, pentru mai multa siguranta.... In fata acestui argument " zdrobitor ", nea Marin, nu a mai insistat, iar eu am ramas pe mai departe cu statutul de " nemembru de partid " " forever ".... Prieteni insa am ramas pana dupa revolutie, cand tovarasul Lupoaie a devenit brusc " indezirabil " si urat feroce, tocmai de cei ce se dadeau cei mai apropiati prieteni in fostul regim ( ca-asa-i in tenis ) si omul a fost nevoit sa parasesca combinatul, pensionandu-se anticipat. Cativa ani mai tarziu, avea sa moara subit, din pricina inimii, fara ca cineva sa-si mai aduca aminte de el, sau sa-i regrete disparitia... Nea Marin, a ramas singura mea amintire frumoasa asociata partidului de trista amintire si pentru asta ii multumesc........................
70-336...In primele zile am urat-o cu patima. Urcam pe ea la schimb si-i tranteam usa cu putere, sperand ca geamul sa se faca tandari. Ii verificam in sila nivelul uleiului motor si al apei de racire, iar urmatoarele douasprezece ore nu ma mai iteresa nimic. Decat sa treaca tura si sa plec acasa. Era pentru mine, asemenea unui maidanez uzinal, costeliv si agasant, pe care ori il ignori, ori arunci cu pietre dupa el....Apoi, incet, incet, am inceput sa ma obisnuiesc cu prezenta " maidanezului " si sa-l accept asa cum era el, ba chiar, catre sfarsitul primei luni de " convietuire ", sa-l privesc cu oarece compasiune. Ce vina avea ea, biata masina, pentru nefericirea mea.... Urmatoarea luna, am trecut peste socul emotional si...ne-am apucat de treaba, asa cum eram invatati. " Omida " 336, incepea metamorfozarea catre stadiul de " fluture ". Am spalat-o temeinic cu " fosfat " procurat de la " gospodaria de ape ", i-am curatat cabina slinoasa, i-am inlaturat pierderile ce o faceau sa lase in urma ei dare de ulei si motorina, i-am indreptat barele torsionate ale " aparatorului de animale " si " sorturile " curbate....dar cate nu i-am facut. La sfarsitul lui mai, 70-336 avea deja statutul unei 125-363 in miniatura. Din pacate, " regina noastra " trecea printr-un proces invers. Starea ei, se degrada vazand cu ochii. Incercam sa ignor realitatea, zicandu-mi ca nu trebuie sa-mi pese, ca este doar " un fier mort " fara suflet, cum sunt de altfel toate locomotivele din parcul CSG... Incercam sa ma mint ca nu-mi pasa si nu reuseam... Catre mijlocul verii, mi-am calcat pe mandrie si m-am dus la " noul sef " al biroului T1, cerandui sa-mi schimbe sectorul de activitate, oriunde, in afara statiei Otelarii. Respectivul, mi-a ascultat pasul " sincer surprins ", facandu-se ca nu pricepe de ce, acum, cand o facuseram pe 336 sa arate ca o locomotiva, dupa atata munca vreau sa plec... I-am raspuns si eu, tot aidoma " de sincer ", ca doresc " sa aprofundez " tainele meseriei, cunoscand indeaproape, fiece coltisor al combinatului. Pentru ca locomotiva arata cum arata, functionand pe masura si facandu-si rapid calculele, ca " repartizarea " ei catre alta persoana ar putea insemna " un favor " facut respectivului, ( recompensat, bineinteles, corespunzator ) nenea Gica nu a mai insistat si m-a asigurat ca vrerea imi va fi indeplinita. In paranteza fie spus, m-a cam secerat cu privirea pentru " indrazneala " de a ma revolta.
Drept urmare, conform dorintei mele, in vreo trei luni am ajuns sa cunosc mai bine de trei sferturi din combinat, lucrand mai mult, tura si masina, decat luna si masina ( conform impartitorului ).
Pe la jumatatea lunii septembrie, seara, la sala de testare, sunt anuntat ca " trebuie sa ma prezint de urgenta, a doua zi la biroul T1 "... Ce mama ma-sii imi zic, cu ce ocazie ? Ca un facut, in seara aceea lucrasem pe " un motan " de 700Cp, in statia furnale si schimbul, dimineata, ma gasise tocmai pe halda de zgura. Eram nevoit sa fac " per pedes " cativa km. buni pana la depou. Nu-ti zic, cate injuraturi inedite am nascocit in timpul drumului si cu ce patos le-am rostit...Asta era..Unde-i lege nu-i tocmeala.. Am ajuns, in sfarsit la depou, pe la 07.30 si am deschis morocanos usa biroului T1, cu chef, evident de scandal. Seful insa, tot la fel de " bine dispus " m-a redirectionat catre biroul sefului de sectie. Intrasem total in ceata... Ce sa fie, ce sa fie...
In biroul de la etajul intai, tata Filip impreuna cu secretarul de partid, nea" Lupoaie Marin. Ba, ce dracu imi zic, ce-o fi veselia asta pe capul lor ? Te pomenesti ca ma detaseaza... Sa vezi ce-mi ....in gatul lor si-mi dau demisia acusica... Aici, ma simt nevoit sa deschid inca o mica paranteza.
In anii "87-"88, combinatul de la Navodari era in plina ascensiune. Cererea de forta de munca era imensa. Asemenea era si nevoia de mecanici de locomotiva. O buna bucata de vreme, in fiecare luna, la scoala personalului, venea cate un " nene " de la salarizare, incercand sa gaseasca voluntari dispusi sa se transfere, cu catel, cu purcel in interes de serviciu in orasul de la malul marii. Se oferea, pe langa locul de munca, si apartament nou nout si " posibilitatea " incadrarii sotiei in " campul muncii ", la locatia respectiva. Au plecat destui mecanici si de la noi, atrasi de oferta. Pe mine insa nu ma interesa, deoarece apartament aveam, iar sotia lucra si ea in combinat, inca dinaintea mea. Revenim...
Veselia lor, avea insa un cu totul alt motiv. De curand, o promotie " speciala " de mecanici ajutori, absolvise cursurile si urmau sa " intre in paine ". Chestia " speciala " consta in faptul ca, " cursantii " erau de fapt " cursante ". In jur de douazeci de " fetiscane " fusesera scolarizate la " Grupul Scolar al combinatului " in acesta meserie. Interesul reprezentantilor " sexului viril " postat in functii de conducere, fata de acestea era deosebit. Tata Filip, care le fusese lector, deja se " orientase " catre o noua viitoare secretara... Biata " caprioara " era cazuta total in dizgratii. Cafeaua facuta de ea, brusc nu mai avea nici un gust, conversatiile sale devenisera anoste, sprayul folosit mirosea dezagreabil, ba chiar umbla vorba ca moralitatea sa, de cetateana a republicii, devenise indoielnica. Astfel incat, biata fata isi depusese preavizul, pentru ca daca s-ar fi intors " in productie " multe ar fi avut de patimit din partea " tovarasilor " onesti si morali, ce nu-i puteau ierta cu usurinta pozitia privilegiata pe care o ocupase vremelnic.
Tata Filip, in toane foarte bune, cum iti spuneam, mi se adreseaza deosebit de amabil.
- Copile, uite de ce te-am chemat. Tovarasul secretar de partid, are oarece de vorbit cu tine...Nu te speria, ca nu e nimic de rau ( observase probabil ca eram incruntat si rosu la fata...)
- Bine domn" inginer, cum spuneti d.voastra...Bine ca e de bine...( deja ma ma i calmasem )
Nea Marin, ma cuprinde prietenos pe dupa umeri si-mi zice.
- Costelus, hai cu nenea ( asta era vorba lui preferata ) sa-ti arat ceva...si sa discutam apoi nitel.
Ti-am mai povestit, imi pare despre secretarul de partid. Hai sa mai adaug cate ceva, pentru coloratura. Nea Marin, reprezenta idealul " secretarului de partid " Om " din popor " gata oricand sa te asculte si sa te ajute...dar, in acelasi timp, gata oricand sa te convinga despre utilitatea " patrioticului gest " de a te alatura " vrednicei " organizatii de partid pe care o pastorea. Daca i se " punea pata " pe un viitor " membru ", nu se lasa pana ce nu-l convingea sa semneze " adeziunea ".
Omul avusese o tentativa de racolare si catre mine, ce-i drept, nu prea insistenta, pentru ca " tinuta mea fizica " ( barba si par lung ) nu se incadra in tiparul " omului de tip nou " pe care se straduia sa-l plamadesca " mamuska " comunista. Cu nea Marin, nu puteai sa te certi, decat daca erai ori prea puturos ori prea nesimtit. Pe langa " studiile de partid " absolvise in paralel, ca toti activistii, si scoala de maistrii. Bineinteles ca echipa sa era cea mai buna din tot depoul, reparatiile facute de catre ea, erau cele mai performante, baietii din echipa erau cei mai bine crescuti etc, etc.
In mare parte asa si era. Maistrul Lupoaie, avusese grija sa-si aleaga cei mai buni " meseriasi " si cei mai " linistiti " baieti, pentru asi revendica reusitele lor...Baietii insa, nu aveau ce comenta, ba dimpotriva, erau deosebit de fericiti cand semnau cu regularitate pe statele de premiere, odata la cateva luni. Nea Marin avea si de ce sa fie " optimist ". Partidul era " in floare ", sotia ( si ulterior fiul ) angajati tot la uzina UETU, mai o activitate de partid in deplasare, mai o excursie, mai o " adunare tovarasesca " in locatii ferite de ochii indiscretilor, una peste alta...colorau viata pastelat.
Nea Marin era pe deasupra si mare " gagicar " ( cum se si autocaracteriza ). Avea gargara, dar avea si " atuuri " si reusea cu vrajeala lui sa mai " pacaleasca " din cand in cand cate o " puicuta " pe care " o calca " prin camerele cu destinatie speciala din " hotelul partidului ". O facea insa foarte discret, pentru ca doamna Lupoaie era o adevarata " doamna de fier ". In familie, secretaul de partid era dansa. Nea Marin nu avea nici macar statutul de UTC-ist...............................................
Cu nea Marin de gat, ca la cumetrie, am coborat scarile depoului si am iesit in fata cladirii. Intre " Depoul nou " si " Depoul vechi ", ( cel ce pe atunci era destinat in exclusivitate intretinerii macaralelor de interventii ) pe marginea laterala a liniilor de manevra, exista o alee betonata lunga de cateva sute de metrii, marginita de o zona verde. In acea zona verde se aflau amplasate " panourile de propaganda " ale organizatiei de partid. Suporti metalici ce sustineau sloganuri mobilizatoare, insotite de imagini relevante, pictate pe fundaluri azurii, de tabla. Le stiam bine, pentru ca erai nevoit sa treci zilnic pe langa ele, in drumurile tale prin depou. Fusesera confectionate cu ani buni in urma, de catre cineva care deja plecase catre alte zari. erau usor ruginite, dar mai grav, erau total depasite de catre " maretele realizari " ale marelui partid.
Le-am inspectat pe toate ( erau 20-25 de astfel de panouri, unele mai mari, altele mai mici..) impreuna, apoi nea Marin m-a condus iarasi catre intrarea in depou.
- Costelus, i-a zi, te angajezi sa servesti partidul comunist si sa te ocupi de restaurarea " materialului de propaganda "au ba ?
- Bre nea Marine, da cine ti-a spus matale, bre, ca eu m-as pricepe la asa ceva ( o fac eu pe mironosita )
- E..e..e..! Mi-a soptit mie o " pasarica " si rade cu subinteles...
- Una care a " cuibarit oleaca " si pe langa tine, candva.....Vezi mai baiatule, partidul le stie pe toate...Daca ar sti doamnele si tovarasele noastre ce stie partidul, nu prea ne-ar fi bine, nu-i asa ?
Puschea pe limba...imi zic in gand si devin brusc mai cooperant.
- Gata nea Marine. M-ai convins. Nu mai discutam despre " informatori "...Da sa sti, ca nu e usor deloc si o sa cam dureze...
- Costelus, nene, asa te vreau. Stiu ca nu e prea usor...Nu conteaza cat dureaza. Numai sa fie facute bine si cu simt de raspundere. Si uite, iti dau si o fata de-a mea, ( si-mi face discret cu ochiul ) de incredere si priceputa...sa te ajute. Te angajezi ?
- Ma,.. nea Marine. Sa fie intr-un ceas bun. Si fara " Doamne ajuta " !
- Mama...sa vezi tu ce " activist de frunte " fac eu din tine. Ai stofa, pe cavantul meu de " batran secretar " ce sunt... Hai sus la sef, sa-l informez.
Tata Filip, bucuros ca " m-am inteles cu partidul " si dornic de a-si continua discutia intrerupta cu secretarul ma expediaza rapid.
- Copile, du-te acasa si te odihneste, iar de maine, te prezinti la depou cu program de opt ore, la zi. Ii comunic eu tovarasului Mereuta...asa ca esti liber.
Si uite asa, eu care detestam comunismul, am ajuns " pictorul de firme " al depoului, pe nepusa masa. Secretarul de partid s-a tinut de cuvant. Mi-a pus la dispozitie o incapere destul de mare, din care evacuase mobilierul ( cu mici exceptii ). M-a aprovizionat cu tot ce-mi era de trebuinta, de la " hartie abraziva " vopsea, ( tot spectrul ) diluant, pensule mari si mici....pana la " ajutorul " promis si intr-adevar competent.... ( nu intru in detalii, pentru ca altul este subiectul topic-ului si nici nu sunt Sandra Brown ) Trai neneaca. Huzuream ca-n " pampas ", cum s-ar zice. Imi facusem si abonament la cantina ( zece lei, trei feluri de mancare ) si-mi facusem si o multime de prieteni, printre care si viitorul " sef de sectie " de dupa revolutie. In doua saptamani reusisem ca termin " propaganda " lui nea Marin ( motivat fiind si de sprijinul acordat ) si sa-l surprind placut cu calitatea executiei. ( aveam ceva experienta ce-i drept, inca din armata, dar asta este deja alta poveste...de povestit ). Am facut " receptia lucrarii " impreuna cu tovarasul Lupoaie si cu secretarul de partid pe uzina ( invitat de catre acesta in mod special ) si toata lumea a fost foarte multumita....................
Toata lumea, mai putin nenea Gica. Ti-am spus ca nu ne simpatizam, iar faptul ca lucrand la program de zi, nu-i mai eram subordonat, il facea sa scrasnesca din masele. Exact in ziua in care am terminat, urmand ca ulterior sa-mi " fac ordine si curatenie " la locul de munca, tovarasul cu pricina m-a vizitat.
- Gata domnule mecanic ? Ati terminat " obositoarea activitate " ? Hai, graba, graba, ca am nevoie urgenta de mecanic pe locomotiva...ca doar de aia v-ati facut mecanic, nu-i asa ?
Tocmai ma pregateam, vizibil deranjat, sa-i servesc o replica pe masura, cand in incinta isi face aparitia nea Marin.
- Ce zici tovarasu" Mereuta, ( asta era si el secretar de organizatie, nu mai stiu la ce nivel ) este ca acum avem cu ce ne lauda ? Ia sa-l vad trecut la prima, pe tovarasul Costica..
- Las" ca mai vedem noi, da, uite care e treaba, tovarase secretar, ( zice asta acru..) gata cu scosul din productie si alte alea, ca am nevoie urgenta de mecanic pe locomotiva...
Glumetului nea Marin, i s-a schimbat rapid culoarea fetei. Nu-l stiam in ipostaza asta...
- Uite care e treaba, tovarase Mereuta... Fa bine si nu-ti depasi atributiunile si sarcinile de serviciu. Inca nu ai ajuns sef de depou si nici nu o sa ai vreodata sansa asta. Stai in banca dumitale si nu ma face sa te ridic in picioare, in fata clasei muncitoare... Crede-ma ca am o multime de informatii sigure, ce te-ar putea pune intr-o situatie delicata... Atat-a-ti spun si-am terminat. Nu-ti da silinta sa ma superi !
Respectivul ( care oricum era posesorul unui ten ceva mai " intunecat " ) s-a inegrit de tot, a facut stanga-n-prejur si a disparut subit din peisaj. Nea Marin, a redevenit instantaneu " baiatul jovial " si bine dispus.
- Costelus, tovarasul secretar pe uzina te felicita prin mine, ( aiurea, il durea pa ala undeva de mine ) dar ne-a mai trasat o sarcina de maxima importanta. Vino sa-ti explic....
Si mi-a explicat. Pe toata lungimea depoului, ( mai bine de 60 m ) la inaltimea etajului doi al fatadei estice, cea vizibila dinspre sosea, trebuia musai scris, cu litere rosii uriase " TRAIASCA PARTIDUL COMUNIST ROMAN "....Oauuu..In ce r***t intrasem... Asa se intampla cand iti vinzi sufletul " satanei ". Nu prea mai ai cale de intoarcere. Era dificil. Trebuia sa urc cumva, la locul ales, sa masor, sa socotesc si sa fac un proiect pe care sub nici o forma nu-l puteam gresi. Greseala ma putea costa enorm si ar fi presupus, in cazul cand inscriptia era aiurea, varuirea totala pe exterior a depoului. Ori, operatiunea acesta abia fusese incheiata de curand, cu o multime de costuri si resurse umane alocate. Am incercat " s-o dau cotita "...
- Nea Marine...zau, nu vezi ce panarama imi face " biroul T1 ". Iti dai seama ca eu nu o sa mai am zile bune cu omul asta ?
La auzul replicii, secretarul s-a enervat iarasi.
- Costele, uita-l, ignora-l ! Din momentul acesta tu asculti numai de mine si numai eu raspund pentru actiunile tale...Crede-ma ca nu mananc r***t ! Stai la opt ore atat cat iti zic eu ca este necesar. Si cu asta basta. Ma duc sa-l informez pe sef....
Jubilam. Stai tu " nene Gica " sa vezi ce mistocareala iti servesc eu matale de aici incolo...O luna intreaga a durat procesul. PRB-ul depoului ( o autoplatforma tip " Bucegi " cu rotile auto inlocuite de catre unele " spitate ", avand o " gondola " telescopica, folosita la schimbarea becurilor fluorescente ce iluminau piata de manevra a statiilor CF) a fost transbordat de pe sine, direct pe sosea, in fata depoului. Catarat in " gondola " si plimbat in sus si-n jos, mi-am facut masuratorile de rigoare, am insemnat si trasat " suprafata de scris ", am decupat literele de 1.5 m inaltime si m-am apucat de treaba... Incet, gospodareste, fara graba si fara stres, cu pauze dese pentru tigara si cafea, cu sesiuni de bancuri politice, la care radea si secretarul de partid atunci cand participa.....Inainte cu o zi sau doua de intai octombrie am ispravit " misiunea ". Lozinca era de r***t, dar executia impecabila. A urmat iarasi ritualul cu secretarul de partid pe uzina si tot show-ul. De data aceasta insa, nea Marin, m-a luat de mana si ma dus la sef, pentru a-mi demonstra ca figurez pe lista de premiere... Omul era comunist, dar era corect. Nu-ti mai spun, cata munca de lamurire a depus, pentru a ma convinge sa ma convertesc la " religia " lui si cate amanunte picante ne-am povestit unul altuia...ce mai, eram prieteni la catarama.
- Costelus, ( imi zicea ) asculta la nenea, ca-ti vreau binele. Nu fi fraier. Te mai tunzi si tu nitel, macar iti mai scurtezi un pic barba aia de mitopolit si pe cuvantul meu, asculta aici ce-ti spune nen-tu Marin, te fac secretarul organizatiei de tineret pe uzina....Sa-mi spui cutu, daca n-o fi asa ! Baiat prezentabil esti, ai liceul, iti merge mintea...bai, sansa ca asta nu o sa mai ai tu in viata ta............
Eu nimic...Incapatanat. Sincer eram flatat in orgoliul propriu, dar scarba fata de " cel mai iubit fiu al poporului " si regimul sau nenorocit, ma facea sa dau categoric inapoi....
- Nea Marine. Iti multumesc sincer pentru tot ce-mi spui si ma bucur ca sunt si eu apreciat de catre cineva mai destept decat mine ( eram convins ca-l emotionez...) dar nu pot sa-ti ascult sfatul. Fratele mamei, a fost sef de cuib si apropiat al lui Codreanu, ( Zelea, legionarul ) asa ca, iti dai seama ce caterinca ar iesi si pentru m**a si pentru mine...
Acu", fratele mamei, din Bucuresti, intr-adevar fusese simpatizant al miscarii legionare, ba chiar si sef de cuib. Partea cu Codreanu, o bagasem eu, de la mine, pentru mai multa siguranta.... In fata acestui argument " zdrobitor ", nea Marin, nu a mai insistat, iar eu am ramas pe mai departe cu statutul de " nemembru de partid " " forever ".... Prieteni insa am ramas pana dupa revolutie, cand tovarasul Lupoaie a devenit brusc " indezirabil " si urat feroce, tocmai de cei ce se dadeau cei mai apropiati prieteni in fostul regim ( ca-asa-i in tenis ) si omul a fost nevoit sa parasesca combinatul, pensionandu-se anticipat. Cativa ani mai tarziu, avea sa moara subit, din pricina inimii, fara ca cineva sa-si mai aduca aminte de el, sau sa-i regrete disparitia... Nea Marin, a ramas singura mea amintire frumoasa asociata partidului de trista amintire si pentru asta ii multumesc........................
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu