Pe secretarul de partid al depoului, l-am "omorat" deja...Fie-i tarana usoara, acolo unde o fi el, saracu"... Sa vorbim totusi nitel si despre secretarul de partid "pe uzina", sa nu se supere tovarasia sa, tot acolo, la doi metri sub pamant ( SRL) fiind, unde probabil ca-si "pastoreste" organizatia de baza......
Aidoma ca in armata, ( cei care stiu...cunosc) unde "functia doboara gradul", asa si "pre pamant", "adicalea", printre muritorii obisnuiti, posesori de "carnete rosii de partid", functia de secretar de partid intr-o structura organizatorica, era superioara chiar si pozitiei de top din schema de personal.
Exemplificand: Secretarul de partid pe sectie era considerat ca fiind cel putin "un lat de p..alma" superior sefului de sectie. ( cu toata diferenta de studii..). Secretarul de partid pe uzina, era mai important decat directorul uzinei. El reprezenta "partidul"...fiind considerat :"toiagul lui Moise", "giulgiul lui Isus", "ochiul lui Buddha", "biciul lui Attila", "vaca sfanta" etc. pentru credinciosii inregimentati...Si cum "entitatea" trebuia sa poarte un nume, acesta era numit in actele oficiale de stare civila, Cristea Jan.
Daca, bietul nea" Marin se putea considera un prapadit de "semizeu" parat, nea" Jan ( cum il alintau apropiatii ) isi ducea traiul direct pe muntele Olimp, alaturi de ceilalti doisprezece zei importanti.
Te vei intreba, in mod corect, de ce atata importanta pe capul unui secretar de partid, fie el si de uzina...ce mare scofala. Uite ca era. Ti-am facut, mai la inceput, "radiografia" uzinei ( daca mai ti minte )...2500-3000 de suflete, repartizate in sase sectii diferite, toate cu probleme mai mici sau mai mari, cel putin trei sferturi ( sigur ) cu probleme legate de "spatiul locativ".
In anii aceia, ( ca si in anii trecuti ) combinatul "sponsoriza" constructia a cel putin jumatate din apartamentele galatenilor. Cine se ocupa de repartitia acestora catre "oamenii muncii" ? Cine altcineva decat cel ce era alaturi de "problemele sociale" ale clasei muncitoare...Partidul Comunist Roman...Partidul e-n toate, e-n cele ce sunt si-n cele ce maine vor rade in soare (sic) / E-n pruncul din leagan si-n omul marunt, e-n tara ce vesnic nu moare...( autor, unul care era " mandru ca-i roman " tovarasul Lesnea - nume predestinat )...Deci, repartitia apartamentelor salariatilor CSG, era hotarata de catre "somitatile" PCR-iste si aprobata fara "drept de blam" de catre conducerea combinatului. Nea" Jan, nu se "cobora" la nivelul muritorilor de rand. Putini erau acei "alesi" care-l stiau la "configuratie"...Sopteai smerit, nea"Jan, daca erai in masura sa pronunti acel cuvant sfant...
Nea' Jan "nu punea botul" la orice "neica nimeni"...Nu cunosc macar o singura persoana in masura a se lauda cum ca l-ar fi vizitat in particular, la domiciliu.. La nea' Jan intrai pe filiera organizatiei de baza. Din recomandare in recomandare. Avansai de la nivelul de "organizatie de tura serviciu" pana catre inaltimile ametitoare ale "everestului" politicii comuniste la nivel de combinat. Nea Jan, nu accepta bidoane de vin fara pedigri, animale si pasarici de casa, sau alte "mezelicuri". Era firma serioasa, gen " ONT Carpati "...Se lucra doar pe numerar. De unde stiu ?....Nenea Marin, saracul, imi povestea cu " naduf ", dupa o sedinta de " relaxare " alaturi de niste " tovarase adevarate " cu " inaintat simt revolutionar patriotic "..Doamne si cate combinatii mai erau de rezolvat.. Erai posesor de apartament trei camere etaj patru, cartier marginas si doreai patru camere etaj unu-doi, cartier central...se putea rezolva. Aveai garsoniera si doreai trei camere ( cu toate ca familia ta era compusa doar din trei persoane )...se putea rezolva. Erai "navetist" cu casa din chirpici, la 60 km de oras si aspirai la o garsoniera ( unde sa locuiasca fetita, cat face liceul )...se putea rezolva. Erai situat pe ultimul loc al listei de asteptare ( oficiala ) pentru repartitia unui apartament, dar doreai sa te muti in el in maxim o luna...se putea rezolva. Nimic nu era imposibil de "rezolvat" pentru domnia sa. Tarifele erau insa pe masura, in functie de "preferinte". Si apoi, cunosti doar proverbul romanesc " obrazul subtire, cu cheltuiala se tine "...Oricum, obraz mai subtire ca al tovarasului secretar nu cred ca poseda cineva.
Si "pentru ca sa-ti dai seama" cat de rafinat era omul, asculta destanuire, nu vrajeala : La 23 August-ul aniversar,al anului 1988, comunisto-revolutionar, sarbatorit cu fast in cel mai "bengos" restaurant cu specific pescaresc de pe faleza galatilor, tovarasia sa Cristea, "usor euforic" ( datorita maretelor realizari ale partidului ), a constatat spontan, un usor "disconfort" a circulatiei periferice, la nivel de membre inferioare, ce, fara o masura terapeutica adecvata risca sa degenereze sever...Adevarul este ca cei de la restaurantul "Pescarul" exagerasera nitel, din exces de zel comunist. Caviarul fusese in excedent, nisetrul si pastruga nu aveau nici macar o zi de cand fusesera capturati ( transfugi, in apropierea granitei ), iar somnul urias, de peste 30 kg folosit la saramura avea cam mult colesterol...Observand cu ingrijorare usoara decolorare a pigmentului ilustrei fete, subalternii au intrat, evident in panica. Ar fi solicitat serviciul de ambulanta, dar gestul implica riscul unor martori neaveniti ai cadrului "festiv" si intim al sarbatorii...Incertitudinea deciziei a fost spulberata insa tocmai de "inspiratia" marelui tovaras. Modest din fire a cerut doar o "frapiera" goala in care sa-si vare "extremitatile" picioarelor, cu conditia ca peste ele sa...fie turnate 3-4 sticle de sampanie de buna calitate, a carei "bule" oxigenate ar fi realizat miracolul vindecarii ( cum citise tovarasia sa, in memoriile unui mare lider comunist chinez ). Nea" Marin, i-a dat jos sosetele "sfinte" si i-a suflecat cu evavlie mansetele pantalonului de origine burghezo-mosieresca ( pentru ca cei neaosi, comunisti, erau varza la capitolul calitate). Alt tovaras din staf, a sosit urgent cu trei sticle de sampanie " Zarea ", (tanar saracul, fara experienta) dar a fost gonit pe loc, indignand asistenta, catre barul restaurantului, unde le-a schimbat la urgenta cu altele, de cea mai buna calitate, aflate in stoc si racite corespunzator.....Tratamentul odata aplicat, rezultatele au fost vizibile doar in cateva minute. Paloarea ilustrului ten a disparut si odata cu ea si usoara indispozitie a personajului. Totusi, preventiv, tratamentul a fost repetat inca o data ( mai cu seama ca "vasodilatatorul" din frapiera se cam incalzise iar bulele sale se puturosisera )...Petrecerea a continuat pana spre zi, dovedind inca o data, (daca mai era necesar) ca "partidul" nu poate fi infrant cu una, cu doua, iar vigilenta revolutionara a tovarasilor nici atat..Nici pentru domnia sa, soarta nu a tinut cont de pozitia sociala sau scara ierarhica...Dumnezeu, Alah, Budha, Zeus sau poate cei din tabara opusa (nu dau nume, crestin fiind, cu oarece retineri), a tinut sa-i demonstreze cat de mic si neinsemnat poate fi "chiar si un "ditai" secretar de partid pe uzina. ( Vorba cantecului " Nenea Jane, nici nu sti, cat de mic incepi sa fii "). Fara rautate. Si-a pierdut unicul fiu, rapus de catre o boala incurabila, regimul " revolutionarului" Ilici Iliescu l-a aruncat la cosul de gunoi si in cativa ani dupa lovitura de stat, s-a prapadit si nimeni (ca de obicei, printre oportunisti) nu l-a regretat................
Dar sa nu aruncam doar cu pietre in "fostul regim". Fata de "actualul", avea si el totusi cateva plusuri. Tovarasii, fie ei cat de sus plasati pe scara ierarhica locuiau tot in blocuri comuniste (cu foarte mici exceptii), singura diferenta fiind locatia acestora, autoturismele pe care le foloseau erau aceleasi Dacii 1300, pe care le aveau toti muritorii, singura diferenta constand in numarul de inmatriculare compus doar din trei cifre, iar venitul salarial al VIP-urilor, nu depasea de zece ori, valoarea salariului minim pe economie....Ca sa nu mai vorbesc de "groaza" celor mai instariti dintre ei, fata de duhul cel rau al " Ilicitului ". Un DNA al zilelor noastre, amplificat la o scara de cel putin zece ori mai mare, comisie care, o data declansata impotriva cuiva il falimenta in cateva zile si-i schimba "statutul social" la 180 de grade...Asta daca scapa de puscarie....Si cu asta am terminat. Nu vreau, in mod eronat, sa crezi, ca fac apologia sistemului comunist, precum mosii cu insigne nostalgice in piept, ce voteaza "pe viata" cu Iliescu si urmasii sai...
In iarna lui 1988, am avut ocazia sa lucrez pe cele mai nenorocite locomotive din parcul de exploatare. Cineva, dorea cu tot dinadinsul sa-mi demonstreze ca el este "adevaratul tatic" si ca, aidoma proverbului "pana la Dumnezeu, te mananca tot sfintii aia mai mititei si mai potenti ca si numar ". Asta era. Nu ma afecta prea tare, insa, pentru ca oricum masina mea era pierduta...
Ma mai intersectam cate o data cu ea, aiurea, prin hatisul de linii al combinatului...Era de nerecunoscut. O puteam identifica, doar dupa placile de inmatriculare. Jerpelita si acostata (busita prin tamponare) de cateva ori, "regina" mea, ajunsese sa arate ca o cersatoare. Inghiteam in sec si priveam in alta parte. Partida era si ea imprastiata care incotro...praful se alesese de tot, dar praf era si tara in care traiam. Tovarasul de la T1, ar fi dorit insa sa "ma imprastie" si mai departe..ca semn al "pretuirii" sale. Doar faptul ca vara prin alianta a sotiei ( ti-am povestit mai inainte..) era secretara directorului ( cateodata, in situatii de urgenta, in care aveam neaparat trebuinta de catre o "tura libera", apelam direct la ea...care suna direct la seful de sectie...scurtcircuitand "cabinetul" respectivului, fapt ce-i crea vadit discomfort de imagine ) il facuse pe tip sa nu-mi aplice corectia maxima - " trimisul la Cluj "....
Daca mai ai rabdare si interes, hai sa vorbim nitel si despre acest aspect...Daca nu lunar, cel putin la doua luni, din combinat plecau catre Remarul Cluj, la reparatii, sau se intorceau de acolo catre Galati trei, patru locomotive, in ambele sensuri. Teoretic, conform traditiei mostenite a depoului, mecanicul major (cel ce avea locomotiva in primire, ca si inventar) trebuia sa o insoteasca si la plecare si (mai ales) la sosire, caz in care, la Cluj, participa la receptia lucrarii si efectua toate probele de casa si teren ce se impuneau, pentru buna functionare a locomotivei. Se avea in consideratie ca acesta ar fi cel mai interesat de perfecta functionare, ulterioara a locomotivei in urmatorii, cel putin, doi ani. Teoretic asa stateau lucrurile...Practic insa, "putin" diferit... In ultimul an, se formase o adevarata "echipa de soc", ce monopolizase aceasta activitate prin "manipularea emotionala" a celor mai "emotivi", de catre un anumit sef...Deci: Locomotiva ce urma sa plece la reparatii, catre sfarsitul lunii era retrasa, pentru pregatiri, in depou. Mecanicul major, era solicitat pentru "relatii" la biroul T1, de regula dupa tura de noapte, pentru a i se comunica ca urmeaza ( se lucra legist) sa plece cu locomotiva la reparatii...Acum, erau mecanici si mecanici. Aproape jumatate erau navetisti. Astia, nici in "ruptul capului" n-ar fi plecat pe coclauri, sa-si lase "ghitalul" neadapat si "ramatorul" nehranit in "batatura"...Urmarea firesca..."sareau la cap". Biroul T1, nu practica tarife fixe. Era flexibil si apropiat de cei aflati "in suferinta"...Noul "manager" adoptase rapid metodele bune de gestionare a situatiilor "de criza" si le imbunatatise semnificativ pe cele falimentare ale predecesorului, mazilit.
Din partea ramasa ramasa, cel putin jumatate erau ori prea comozi, ori prea slab pregatiti (ca sa nu zic, altfel), ori aveau muieri care se temeau sa-i lase singuri printre "straine", sau invers, muieri pe care se temeau ei sa le lase singure printre vecini si amici. Urmarea fireasca..."sareau la cap".
Ramanea asadar o parte insignifianta ce trebuia "prelucrata" corespunzator cerintelor...cam dupa urmatoarea schema...Respectivul mecanic despre care-ti vorbeam, ajungea mai devreme sau mai tarziu la usa biroului T1...totdeauna insa prea devreme, pentru ocupantul acestuia. Nea" Gica, era opusul lui nea" Adrian (fostul). Vorbea respectuos si afectat (pana la o limita), nu fuma (dar accepta orice atentie "superlong cu filtru" ), nu bea (dar accepta atentiile "tamaioase", "nobile" sau "nohane",atentiile de "cinci sau mai multe stele" si in mod special, "ciudatele" - pe atunci - cu dopuri metalice si nod in gat, gen Johny, Jack, Chivas si alte decadente capitaliste), nu prea agreea carnea de porc (dar accepta un "muschilet" bine transat, ba chiar si o "pulpita" mai putin grasa)...dar pana la urma, om era si el si te intelegeai, sau eventual, ramaneai dator... Avea insa si asemanari cu "fostul"...Era "irezistibil" ( gandea el) pentru partea femeiasca si deja isi depasise "maestrul", in arta manipularii...
Dimineata, la ora 07.00, la tura depoului se tinea "telespikerul" in care directorul uzinei, se interesa despre activitatea de pe timpul noptii si trasa sarcini, pentru ziua in curs. Pezenta "T1-lui", nu se justifica acolo, insa, cum fiece sef de tura avea "in dotare" cate o telefonista (atent triate si angajate) atractia catre acea locatie era maxima. Daca "domnisoara" figura deja in agenda respectivului la capitolul " ..utute", cat tinea respectiva "comunicare prin statie", cei doi, se harjoneau nitel prin culise (centrala telefonica avea o camaruta separata), pretextand pregatirea cafelutei sefului de depou si-si planificau discret, o noua sesiune de "sport pe saltea". Daca insa, respectiva domisoara se incadra in categoria " ne..utute inca " tentatia era si mai mare iar starea de excitare, pe masura. In aceeasi camaruta, se ducea "munca de lamurire" si se prezentau avantajele unei viitoare "colaborari" sentimentale...Telespikerul se incheia intotdeauna la 07.30 fix.
Mecanicului ce astepta rabdator (precum calul tiganului ce cauta prin tomberoane) ii cam amorteau picioarele tot rezemand peretele vopsit...In sfarsit. Sefu", venea "radios" de la tura depou...
- Ooooo..sa traiti domn mecanic !!! Cu ce ocazie avem placerea sa va vedem ? ( aiurea...stia prea bine pentru ce il chemase )
- Traiti' Sefu ! ..Ceva in legatura cu locomotiva, cred..( Doamne fereste, sa nu fie altceva..)
- Asa...ai dreptate. Da, pofteste inauntru...n-o sa discutam in usa..
Omul isi stergea sargiuncios picioarele, pe presul din fibra de cocos, de la intrare (daca era iarna, scotea caciula din cap si o ascundea cu mana stanga, la spate), inghitea in sec si se strecura in incinta.
- Buuun, esti major la (si-i spunea numele masinei)...Luna viitoare (adica peste doua-trei zile), masina ta pleaca la reparat. Te duci cu ea, ori ba ?
"Filmul" acesta se derula in sezonul cald...Am sa-ti explic de ce, mai incolo...In sezonul rece (noiembrie-martie), altul era "epicul" naratiunii....
- Pai...domn' sef, parca m-as duce...N-am mai fost de mult pe la Cluj..Mai fac si eu o iesire. Toata ziua, combinat, casa, combinat, casa...Si-i zambea sefului complice, cautand intelegere...
Intentiile acestuia erau insa total opuse, asa incat i-o reteza scurt si la obiect..
- Daca tu ai impresia ca chestia asta inseamna doar o simpla excursie, tin sa te anunt ca, gresesti amarnic...Si-l privea sever.
- In ultima perioada, am avut mari probleme cu uzina reparatoare..Ne-am trezit cu devize de plata nejustificat de mari (vorbea, de parca ar fi ocupat cel putin, scaunul inginerului sef pe uzina) si una dintre cauze a fost slaba pregatire a celor ce insotesc aceste locomotive...Mecanicului, i se dilatau deja pupilele de neliniste..
- Ei, sa nu crezi ca nu am incredere in tine..Te stiu baiat pregatit (baga textul, la vrajeala indiferent de interlocutor), da ii stiu si pe aia de la receptie, din Cluj (oare)...Dati dracului. Bai, un capac de releu sa ai lipsa...ca ai pus-o cu ei..Nu mai vorbesc de altele, mai grave. Sau cum imi spuneau alti colegi de-ai tai ce au fost recent acolo...e jale. Tabara toti pe tine, din toate partile, si fiecare sterpeleste cate ceva daca nu esti atent. Pe urma, cand faci receptia, te trezesti cu o suta de "lipsuri" despre care habar nu aveai...Nefericitul simtea cum pierde pamantul de sub picioare si se albea la fata...
- Tu.. de cand n-ai mai fost la Cluj ?
- ..Pai sa fie vreo doi ani sefu"...Da inainte nu era in halul asta...cum spuneti dumneavoastra...
- Asa-i mai. Inainte eram si eu si mai tanar si mai frumos si cu mai mult succes la gagici....
Mecanicul radea exagerat sa-i demonstreze sefului ca-i apreciaza umorul contagios, apoi, isi lua inima-n dinti.
- Da astia care "fac Clujul", cum naiba se descurca bre nea' Gica, ca toata ziua cand se duc, cand se intorc ?
- Bai, nu te pune tu cu astia. Astia-s golani bai. Nu-i da nimeni la intors pe ei. Si aia de la Cluj nici macar nu mai incearca sa-i fraiereasca, ca stie ca nu le merge mai cu ei...Pricepusi ? Asta e smecheria, ca sa zic asa. Da, daca tu vrei sa te duci, n-ai decat. Dreptul tau. Cine stie, poate-i smecheresti si tu pe ei.
- Nuuu sefu" ! Nici vorba ca vreau neaparat...Ziceam si eu, asa, ca prostu"...Da cine stia ce golanii mai sunt pe acolo... Daca aveti pe cine sa trimiteti...sa se duca, din partea mea..
Sefului, i se ingustau usor ochii de "satisfactia lucrului bine facut", dar nu rezista tentatiei de a pulsa...
- Da, domnule...Unul e "major" de locomotiva si altul sa-l serveasca la scara, nu-i asa ?
- Hai bre' nea Gica...(apoi tragandu-se mai in apropierea biroului, soptit )...sunt si eu atent, pe cuvantul meu...
Bine, bine...hai lasa...Mai vedem noi..Mai treci pe aici sau suna-ma. Te tin la curent....
La final, toata lumea se putea declara fericita...si asta era esentialul, nu mai intru in detalii....
Echipa care " facea Clujul " era restransa si selectata cu atentie. Cei patru-cinci tovarasi ce practicau "sportul" acesta trebuiau musai sa fie foarte "discreti" sa aiba "recomandari" serioase si mai ales, priceputi la toate...Pe timp calduros era o placere sa calatoresti, in tren, cu locomotiva in stare rece, pana la Cluj. Era si frumos si "sanatos"...pentru ca se mai faceau si unele "mici ghidusii" auxiliare... Sub capota motorului era loc berechet (mai cu seama la masinile de 1250 CP) pentru fel de fel de "chestii"...Coli mai mari sau mai mici de tabla, tevi de diferite dimensiuni, bare mai lungi sau mai scurte de "cornier", profile patrate, tabla de inox, numai buna pentru sifoane si alte alea, cazane de vopsea sau vaselina....dar cate nu putea pune acolo, dichisit, o catre o
mana de "gospodar". Dupa ce toate erau randuite la locul lor, usile capotei locomotivei erau incercuite de jur imprejur cu sarma de cupru si sigilate atent, la fiece maner de acces. In eventualitatea ca cineva "indiscret" de pe la militia TF sau altunde, si-ar fi manifestat curiozitatea de a "arunca o privire" in acel spatiu, prezenta sigiliului oficial si amenintarea cum ca in stare "desigilata" locomotiva va fi scoasa din tren si autorul supus unei anchete severe, in cazul in care actiunea s-ar fi dovedit neintemeiata, descurajau imediat "curiosii"...Si ca, "coliva" sa fie perfecta, bomboana de pe ea, o constituia cantitatea mai mare sau mai mica ( dupa posibilitati, coane Fanica ) de motorina cu care se reusea a alimenta rezervorul acesteia, inainte de plecare...Despre toate acestea, bineinteles ca "nimeni nu stia nimic". Riscul era asumat in totalitate de catre respectivul "mecanic insotitor", iar castigul "parte-n, parte". Seful de sectie (depou) era, cum am mai zis,mai catolic decat papa era singurul ce nu "beneficia" de pe urma acestei tarasenii... Asta se intampla vara. Din aprilie si pana catre sfarsitul lui octombrie (in functie de temperatura), baietii, practicau cu rezultate maxime, acest "sport de performanta". Cat timp se aflau pe locomotiva (tot drumul pana si de la Cluj), erau pontati 24 de ore din 24, astfel incat, o zi platita pe locomotiva, mai presupunea in plus si doua zile de recuperari. Dupa un sezon plin, stateau cateva luni bune, acasa, recuperandu-se. Pe parcursul timpului insa, "istetii" au evoluat insa. Era stresant ca toata vara sa te duci si sa te tot intorci de la Cluj, asa incat, colegial, cand plecau doua locomotive catre remar, unul le insotea pe amandoua (facand tot posibilul, datorita relatiilor de prietenie si afaceri, dezvoltate cu personalul de miscare al CFR-ului ) sa prelungeasca durata calatoriei pana la 7-10 zile, iar celalat, pleca linistit, cu familia pe litoral...Idilica situatie...Daca totusi, ceva, ceva, "transpira" (doamne fereste, te zarea vreun coleg pe plaja si te turna), majorarea "cotizatiei" reusea sa evite "conflictele de munca" si seful, in marinimia lui, ierta aceste nevinovate "copilarii"...Iarna insa, se schimbau datele problemei. "Plimbatul" catre Cluj, din placere, devenea cosmar. Pe locomotiva ce urma sa calatoresca, se monta o soba improvizata (confectionata dintr-o teava, infundata la capete, avand o usita decupata cu autogenul si trei "picioare" artizanale. Burlanul, improvizat si el tot dintr-o teava (altminteri n-ar fi rezistat) parasea cabina locomotivei printr-o decupatura (mai mult sau mai putin simetrica) a unei coli de tabla taiata la dimensiune, ce era montata in locul geamului lateral. Capota mica a locomotivei servea drept "magazie de lemne", si intra in sarcina insotitorului sa o aprovizioneze cu ce credea el de cuviinta. Acesta, primea pe inventar, de la magazia depoului, o pereche de "paslari" uriasi ( ca-n armata, sau filmele siberiene), o suba lunga pana in pamant, imblanita, o caciula de blana si o pereche de manusi, fara degete. In zilele geroase de iarna, ale acelor ani, cand temperaturile coborau si pana la (- 30) grade, era musai ca focul in soba improvizata sa arda neintrerupt. Printre munti, pe caile electrificate recent, unde vitezele depaseau 80 km / h in mod constant, tirajul creat in soba, facea ca pe "bageac" sa fie aspirat instantaneu nu numai fumul ci practic si taciunii (putini, cat erau ei), din focar. Adevaratul cosmar incepea insa, cand din pricina circulatiei anevoioase datorita conditiilor atmosferice, rezerva de lemne si cea de hrana se termina. Nu vrei sa sti, cate eforturi si cu ce riscuri faceau oamenii aceia "aprovizionarea" pentru a supravietuii. Cumparau alimente la suprapret ( in limita infimei sume acordate ca si "delegatie" ) si furau lemne, de prin curtile gospodarilor, cu riscul de a fi cotonogiti...Datele problemei, cum spuneam, erau insa altele si din "punct de vedere organizatoric". Echipa de " Cluj " ce "muncise din greu" toata vara, se afla, binenteles, in acesta perioada in " recuperari planificate ", astfel incat, fara drept de "tocmeala" mecanicii majori plecau frumusel la datorie, cum le cerea tara...Nu se mai admiteau contestatii si vaicareli. Legea era lege...Dupa sarbatorile de iarna, cand "recuperarile" se sfarseau si indigestia din pricina sarmalelor disparea, incepea campania " sa ne renovam casa ". Ti-am spus ca tipii erau priceputi. ( ce-i al cezarului, e al cezarului ) Dupa jumatatea lui ianuarie, incepeau "renovarile" apartamentelor, conform planificarilor. De la seful cel mare, pana la ultimul instructor al depoului..Se executau lucrari laborioase. Moda "stucaturii" era la apogeu si fiecare venea cu cate o pretentie ornamentala noua. Se purtau si lambriurile de lemn lacuit, inaltate pana la jumatatea holului, aparuse si moda cu faianta pana in tavan...Se inchideau si balcoane si cate si mai cate...Baietii, lucrau atent, meticulos, cu simt de raspundere, pana catre sfarsitul lui martie ( pontati ca si "mecanici de probe", acari depou, legatori sarcina...sau cine mai stie cum ), apoi, soseau pasarile calatoare si totul reintra "in normal" pana catre toamna cand ciclul se repeta... O tempora, o mores !
Aidoma ca in armata, ( cei care stiu...cunosc) unde "functia doboara gradul", asa si "pre pamant", "adicalea", printre muritorii obisnuiti, posesori de "carnete rosii de partid", functia de secretar de partid intr-o structura organizatorica, era superioara chiar si pozitiei de top din schema de personal.
Exemplificand: Secretarul de partid pe sectie era considerat ca fiind cel putin "un lat de p..alma" superior sefului de sectie. ( cu toata diferenta de studii..). Secretarul de partid pe uzina, era mai important decat directorul uzinei. El reprezenta "partidul"...fiind considerat :"toiagul lui Moise", "giulgiul lui Isus", "ochiul lui Buddha", "biciul lui Attila", "vaca sfanta" etc. pentru credinciosii inregimentati...Si cum "entitatea" trebuia sa poarte un nume, acesta era numit in actele oficiale de stare civila, Cristea Jan.
Daca, bietul nea" Marin se putea considera un prapadit de "semizeu" parat, nea" Jan ( cum il alintau apropiatii ) isi ducea traiul direct pe muntele Olimp, alaturi de ceilalti doisprezece zei importanti.
Te vei intreba, in mod corect, de ce atata importanta pe capul unui secretar de partid, fie el si de uzina...ce mare scofala. Uite ca era. Ti-am facut, mai la inceput, "radiografia" uzinei ( daca mai ti minte )...2500-3000 de suflete, repartizate in sase sectii diferite, toate cu probleme mai mici sau mai mari, cel putin trei sferturi ( sigur ) cu probleme legate de "spatiul locativ".
In anii aceia, ( ca si in anii trecuti ) combinatul "sponsoriza" constructia a cel putin jumatate din apartamentele galatenilor. Cine se ocupa de repartitia acestora catre "oamenii muncii" ? Cine altcineva decat cel ce era alaturi de "problemele sociale" ale clasei muncitoare...Partidul Comunist Roman...Partidul e-n toate, e-n cele ce sunt si-n cele ce maine vor rade in soare (sic) / E-n pruncul din leagan si-n omul marunt, e-n tara ce vesnic nu moare...( autor, unul care era " mandru ca-i roman " tovarasul Lesnea - nume predestinat )...Deci, repartitia apartamentelor salariatilor CSG, era hotarata de catre "somitatile" PCR-iste si aprobata fara "drept de blam" de catre conducerea combinatului. Nea" Jan, nu se "cobora" la nivelul muritorilor de rand. Putini erau acei "alesi" care-l stiau la "configuratie"...Sopteai smerit, nea"Jan, daca erai in masura sa pronunti acel cuvant sfant...
Nea' Jan "nu punea botul" la orice "neica nimeni"...Nu cunosc macar o singura persoana in masura a se lauda cum ca l-ar fi vizitat in particular, la domiciliu.. La nea' Jan intrai pe filiera organizatiei de baza. Din recomandare in recomandare. Avansai de la nivelul de "organizatie de tura serviciu" pana catre inaltimile ametitoare ale "everestului" politicii comuniste la nivel de combinat. Nea Jan, nu accepta bidoane de vin fara pedigri, animale si pasarici de casa, sau alte "mezelicuri". Era firma serioasa, gen " ONT Carpati "...Se lucra doar pe numerar. De unde stiu ?....Nenea Marin, saracul, imi povestea cu " naduf ", dupa o sedinta de " relaxare " alaturi de niste " tovarase adevarate " cu " inaintat simt revolutionar patriotic "..Doamne si cate combinatii mai erau de rezolvat.. Erai posesor de apartament trei camere etaj patru, cartier marginas si doreai patru camere etaj unu-doi, cartier central...se putea rezolva. Aveai garsoniera si doreai trei camere ( cu toate ca familia ta era compusa doar din trei persoane )...se putea rezolva. Erai "navetist" cu casa din chirpici, la 60 km de oras si aspirai la o garsoniera ( unde sa locuiasca fetita, cat face liceul )...se putea rezolva. Erai situat pe ultimul loc al listei de asteptare ( oficiala ) pentru repartitia unui apartament, dar doreai sa te muti in el in maxim o luna...se putea rezolva. Nimic nu era imposibil de "rezolvat" pentru domnia sa. Tarifele erau insa pe masura, in functie de "preferinte". Si apoi, cunosti doar proverbul romanesc " obrazul subtire, cu cheltuiala se tine "...Oricum, obraz mai subtire ca al tovarasului secretar nu cred ca poseda cineva.
Si "pentru ca sa-ti dai seama" cat de rafinat era omul, asculta destanuire, nu vrajeala : La 23 August-ul aniversar,al anului 1988, comunisto-revolutionar, sarbatorit cu fast in cel mai "bengos" restaurant cu specific pescaresc de pe faleza galatilor, tovarasia sa Cristea, "usor euforic" ( datorita maretelor realizari ale partidului ), a constatat spontan, un usor "disconfort" a circulatiei periferice, la nivel de membre inferioare, ce, fara o masura terapeutica adecvata risca sa degenereze sever...Adevarul este ca cei de la restaurantul "Pescarul" exagerasera nitel, din exces de zel comunist. Caviarul fusese in excedent, nisetrul si pastruga nu aveau nici macar o zi de cand fusesera capturati ( transfugi, in apropierea granitei ), iar somnul urias, de peste 30 kg folosit la saramura avea cam mult colesterol...Observand cu ingrijorare usoara decolorare a pigmentului ilustrei fete, subalternii au intrat, evident in panica. Ar fi solicitat serviciul de ambulanta, dar gestul implica riscul unor martori neaveniti ai cadrului "festiv" si intim al sarbatorii...Incertitudinea deciziei a fost spulberata insa tocmai de "inspiratia" marelui tovaras. Modest din fire a cerut doar o "frapiera" goala in care sa-si vare "extremitatile" picioarelor, cu conditia ca peste ele sa...fie turnate 3-4 sticle de sampanie de buna calitate, a carei "bule" oxigenate ar fi realizat miracolul vindecarii ( cum citise tovarasia sa, in memoriile unui mare lider comunist chinez ). Nea" Marin, i-a dat jos sosetele "sfinte" si i-a suflecat cu evavlie mansetele pantalonului de origine burghezo-mosieresca ( pentru ca cei neaosi, comunisti, erau varza la capitolul calitate). Alt tovaras din staf, a sosit urgent cu trei sticle de sampanie " Zarea ", (tanar saracul, fara experienta) dar a fost gonit pe loc, indignand asistenta, catre barul restaurantului, unde le-a schimbat la urgenta cu altele, de cea mai buna calitate, aflate in stoc si racite corespunzator.....Tratamentul odata aplicat, rezultatele au fost vizibile doar in cateva minute. Paloarea ilustrului ten a disparut si odata cu ea si usoara indispozitie a personajului. Totusi, preventiv, tratamentul a fost repetat inca o data ( mai cu seama ca "vasodilatatorul" din frapiera se cam incalzise iar bulele sale se puturosisera )...Petrecerea a continuat pana spre zi, dovedind inca o data, (daca mai era necesar) ca "partidul" nu poate fi infrant cu una, cu doua, iar vigilenta revolutionara a tovarasilor nici atat..Nici pentru domnia sa, soarta nu a tinut cont de pozitia sociala sau scara ierarhica...Dumnezeu, Alah, Budha, Zeus sau poate cei din tabara opusa (nu dau nume, crestin fiind, cu oarece retineri), a tinut sa-i demonstreze cat de mic si neinsemnat poate fi "chiar si un "ditai" secretar de partid pe uzina. ( Vorba cantecului " Nenea Jane, nici nu sti, cat de mic incepi sa fii "). Fara rautate. Si-a pierdut unicul fiu, rapus de catre o boala incurabila, regimul " revolutionarului" Ilici Iliescu l-a aruncat la cosul de gunoi si in cativa ani dupa lovitura de stat, s-a prapadit si nimeni (ca de obicei, printre oportunisti) nu l-a regretat................
Dar sa nu aruncam doar cu pietre in "fostul regim". Fata de "actualul", avea si el totusi cateva plusuri. Tovarasii, fie ei cat de sus plasati pe scara ierarhica locuiau tot in blocuri comuniste (cu foarte mici exceptii), singura diferenta fiind locatia acestora, autoturismele pe care le foloseau erau aceleasi Dacii 1300, pe care le aveau toti muritorii, singura diferenta constand in numarul de inmatriculare compus doar din trei cifre, iar venitul salarial al VIP-urilor, nu depasea de zece ori, valoarea salariului minim pe economie....Ca sa nu mai vorbesc de "groaza" celor mai instariti dintre ei, fata de duhul cel rau al " Ilicitului ". Un DNA al zilelor noastre, amplificat la o scara de cel putin zece ori mai mare, comisie care, o data declansata impotriva cuiva il falimenta in cateva zile si-i schimba "statutul social" la 180 de grade...Asta daca scapa de puscarie....Si cu asta am terminat. Nu vreau, in mod eronat, sa crezi, ca fac apologia sistemului comunist, precum mosii cu insigne nostalgice in piept, ce voteaza "pe viata" cu Iliescu si urmasii sai...
In iarna lui 1988, am avut ocazia sa lucrez pe cele mai nenorocite locomotive din parcul de exploatare. Cineva, dorea cu tot dinadinsul sa-mi demonstreze ca el este "adevaratul tatic" si ca, aidoma proverbului "pana la Dumnezeu, te mananca tot sfintii aia mai mititei si mai potenti ca si numar ". Asta era. Nu ma afecta prea tare, insa, pentru ca oricum masina mea era pierduta...
Ma mai intersectam cate o data cu ea, aiurea, prin hatisul de linii al combinatului...Era de nerecunoscut. O puteam identifica, doar dupa placile de inmatriculare. Jerpelita si acostata (busita prin tamponare) de cateva ori, "regina" mea, ajunsese sa arate ca o cersatoare. Inghiteam in sec si priveam in alta parte. Partida era si ea imprastiata care incotro...praful se alesese de tot, dar praf era si tara in care traiam. Tovarasul de la T1, ar fi dorit insa sa "ma imprastie" si mai departe..ca semn al "pretuirii" sale. Doar faptul ca vara prin alianta a sotiei ( ti-am povestit mai inainte..) era secretara directorului ( cateodata, in situatii de urgenta, in care aveam neaparat trebuinta de catre o "tura libera", apelam direct la ea...care suna direct la seful de sectie...scurtcircuitand "cabinetul" respectivului, fapt ce-i crea vadit discomfort de imagine ) il facuse pe tip sa nu-mi aplice corectia maxima - " trimisul la Cluj "....
Daca mai ai rabdare si interes, hai sa vorbim nitel si despre acest aspect...Daca nu lunar, cel putin la doua luni, din combinat plecau catre Remarul Cluj, la reparatii, sau se intorceau de acolo catre Galati trei, patru locomotive, in ambele sensuri. Teoretic, conform traditiei mostenite a depoului, mecanicul major (cel ce avea locomotiva in primire, ca si inventar) trebuia sa o insoteasca si la plecare si (mai ales) la sosire, caz in care, la Cluj, participa la receptia lucrarii si efectua toate probele de casa si teren ce se impuneau, pentru buna functionare a locomotivei. Se avea in consideratie ca acesta ar fi cel mai interesat de perfecta functionare, ulterioara a locomotivei in urmatorii, cel putin, doi ani. Teoretic asa stateau lucrurile...Practic insa, "putin" diferit... In ultimul an, se formase o adevarata "echipa de soc", ce monopolizase aceasta activitate prin "manipularea emotionala" a celor mai "emotivi", de catre un anumit sef...Deci: Locomotiva ce urma sa plece la reparatii, catre sfarsitul lunii era retrasa, pentru pregatiri, in depou. Mecanicul major, era solicitat pentru "relatii" la biroul T1, de regula dupa tura de noapte, pentru a i se comunica ca urmeaza ( se lucra legist) sa plece cu locomotiva la reparatii...Acum, erau mecanici si mecanici. Aproape jumatate erau navetisti. Astia, nici in "ruptul capului" n-ar fi plecat pe coclauri, sa-si lase "ghitalul" neadapat si "ramatorul" nehranit in "batatura"...Urmarea firesca..."sareau la cap". Biroul T1, nu practica tarife fixe. Era flexibil si apropiat de cei aflati "in suferinta"...Noul "manager" adoptase rapid metodele bune de gestionare a situatiilor "de criza" si le imbunatatise semnificativ pe cele falimentare ale predecesorului, mazilit.
Din partea ramasa ramasa, cel putin jumatate erau ori prea comozi, ori prea slab pregatiti (ca sa nu zic, altfel), ori aveau muieri care se temeau sa-i lase singuri printre "straine", sau invers, muieri pe care se temeau ei sa le lase singure printre vecini si amici. Urmarea fireasca..."sareau la cap".
Ramanea asadar o parte insignifianta ce trebuia "prelucrata" corespunzator cerintelor...cam dupa urmatoarea schema...Respectivul mecanic despre care-ti vorbeam, ajungea mai devreme sau mai tarziu la usa biroului T1...totdeauna insa prea devreme, pentru ocupantul acestuia. Nea" Gica, era opusul lui nea" Adrian (fostul). Vorbea respectuos si afectat (pana la o limita), nu fuma (dar accepta orice atentie "superlong cu filtru" ), nu bea (dar accepta atentiile "tamaioase", "nobile" sau "nohane",atentiile de "cinci sau mai multe stele" si in mod special, "ciudatele" - pe atunci - cu dopuri metalice si nod in gat, gen Johny, Jack, Chivas si alte decadente capitaliste), nu prea agreea carnea de porc (dar accepta un "muschilet" bine transat, ba chiar si o "pulpita" mai putin grasa)...dar pana la urma, om era si el si te intelegeai, sau eventual, ramaneai dator... Avea insa si asemanari cu "fostul"...Era "irezistibil" ( gandea el) pentru partea femeiasca si deja isi depasise "maestrul", in arta manipularii...
Dimineata, la ora 07.00, la tura depoului se tinea "telespikerul" in care directorul uzinei, se interesa despre activitatea de pe timpul noptii si trasa sarcini, pentru ziua in curs. Pezenta "T1-lui", nu se justifica acolo, insa, cum fiece sef de tura avea "in dotare" cate o telefonista (atent triate si angajate) atractia catre acea locatie era maxima. Daca "domnisoara" figura deja in agenda respectivului la capitolul " ..utute", cat tinea respectiva "comunicare prin statie", cei doi, se harjoneau nitel prin culise (centrala telefonica avea o camaruta separata), pretextand pregatirea cafelutei sefului de depou si-si planificau discret, o noua sesiune de "sport pe saltea". Daca insa, respectiva domisoara se incadra in categoria " ne..utute inca " tentatia era si mai mare iar starea de excitare, pe masura. In aceeasi camaruta, se ducea "munca de lamurire" si se prezentau avantajele unei viitoare "colaborari" sentimentale...Telespikerul se incheia intotdeauna la 07.30 fix.
Mecanicului ce astepta rabdator (precum calul tiganului ce cauta prin tomberoane) ii cam amorteau picioarele tot rezemand peretele vopsit...In sfarsit. Sefu", venea "radios" de la tura depou...
- Ooooo..sa traiti domn mecanic !!! Cu ce ocazie avem placerea sa va vedem ? ( aiurea...stia prea bine pentru ce il chemase )
- Traiti' Sefu ! ..Ceva in legatura cu locomotiva, cred..( Doamne fereste, sa nu fie altceva..)
- Asa...ai dreptate. Da, pofteste inauntru...n-o sa discutam in usa..
Omul isi stergea sargiuncios picioarele, pe presul din fibra de cocos, de la intrare (daca era iarna, scotea caciula din cap si o ascundea cu mana stanga, la spate), inghitea in sec si se strecura in incinta.
- Buuun, esti major la (si-i spunea numele masinei)...Luna viitoare (adica peste doua-trei zile), masina ta pleaca la reparat. Te duci cu ea, ori ba ?
"Filmul" acesta se derula in sezonul cald...Am sa-ti explic de ce, mai incolo...In sezonul rece (noiembrie-martie), altul era "epicul" naratiunii....
- Pai...domn' sef, parca m-as duce...N-am mai fost de mult pe la Cluj..Mai fac si eu o iesire. Toata ziua, combinat, casa, combinat, casa...Si-i zambea sefului complice, cautand intelegere...
Intentiile acestuia erau insa total opuse, asa incat i-o reteza scurt si la obiect..
- Daca tu ai impresia ca chestia asta inseamna doar o simpla excursie, tin sa te anunt ca, gresesti amarnic...Si-l privea sever.
- In ultima perioada, am avut mari probleme cu uzina reparatoare..Ne-am trezit cu devize de plata nejustificat de mari (vorbea, de parca ar fi ocupat cel putin, scaunul inginerului sef pe uzina) si una dintre cauze a fost slaba pregatire a celor ce insotesc aceste locomotive...Mecanicului, i se dilatau deja pupilele de neliniste..
- Ei, sa nu crezi ca nu am incredere in tine..Te stiu baiat pregatit (baga textul, la vrajeala indiferent de interlocutor), da ii stiu si pe aia de la receptie, din Cluj (oare)...Dati dracului. Bai, un capac de releu sa ai lipsa...ca ai pus-o cu ei..Nu mai vorbesc de altele, mai grave. Sau cum imi spuneau alti colegi de-ai tai ce au fost recent acolo...e jale. Tabara toti pe tine, din toate partile, si fiecare sterpeleste cate ceva daca nu esti atent. Pe urma, cand faci receptia, te trezesti cu o suta de "lipsuri" despre care habar nu aveai...Nefericitul simtea cum pierde pamantul de sub picioare si se albea la fata...
- Tu.. de cand n-ai mai fost la Cluj ?
- ..Pai sa fie vreo doi ani sefu"...Da inainte nu era in halul asta...cum spuneti dumneavoastra...
- Asa-i mai. Inainte eram si eu si mai tanar si mai frumos si cu mai mult succes la gagici....
Mecanicul radea exagerat sa-i demonstreze sefului ca-i apreciaza umorul contagios, apoi, isi lua inima-n dinti.
- Da astia care "fac Clujul", cum naiba se descurca bre nea' Gica, ca toata ziua cand se duc, cand se intorc ?
- Bai, nu te pune tu cu astia. Astia-s golani bai. Nu-i da nimeni la intors pe ei. Si aia de la Cluj nici macar nu mai incearca sa-i fraiereasca, ca stie ca nu le merge mai cu ei...Pricepusi ? Asta e smecheria, ca sa zic asa. Da, daca tu vrei sa te duci, n-ai decat. Dreptul tau. Cine stie, poate-i smecheresti si tu pe ei.
- Nuuu sefu" ! Nici vorba ca vreau neaparat...Ziceam si eu, asa, ca prostu"...Da cine stia ce golanii mai sunt pe acolo... Daca aveti pe cine sa trimiteti...sa se duca, din partea mea..
Sefului, i se ingustau usor ochii de "satisfactia lucrului bine facut", dar nu rezista tentatiei de a pulsa...
- Da, domnule...Unul e "major" de locomotiva si altul sa-l serveasca la scara, nu-i asa ?
- Hai bre' nea Gica...(apoi tragandu-se mai in apropierea biroului, soptit )...sunt si eu atent, pe cuvantul meu...
Bine, bine...hai lasa...Mai vedem noi..Mai treci pe aici sau suna-ma. Te tin la curent....
La final, toata lumea se putea declara fericita...si asta era esentialul, nu mai intru in detalii....
Echipa care " facea Clujul " era restransa si selectata cu atentie. Cei patru-cinci tovarasi ce practicau "sportul" acesta trebuiau musai sa fie foarte "discreti" sa aiba "recomandari" serioase si mai ales, priceputi la toate...Pe timp calduros era o placere sa calatoresti, in tren, cu locomotiva in stare rece, pana la Cluj. Era si frumos si "sanatos"...pentru ca se mai faceau si unele "mici ghidusii" auxiliare... Sub capota motorului era loc berechet (mai cu seama la masinile de 1250 CP) pentru fel de fel de "chestii"...Coli mai mari sau mai mici de tabla, tevi de diferite dimensiuni, bare mai lungi sau mai scurte de "cornier", profile patrate, tabla de inox, numai buna pentru sifoane si alte alea, cazane de vopsea sau vaselina....dar cate nu putea pune acolo, dichisit, o catre o
mana de "gospodar". Dupa ce toate erau randuite la locul lor, usile capotei locomotivei erau incercuite de jur imprejur cu sarma de cupru si sigilate atent, la fiece maner de acces. In eventualitatea ca cineva "indiscret" de pe la militia TF sau altunde, si-ar fi manifestat curiozitatea de a "arunca o privire" in acel spatiu, prezenta sigiliului oficial si amenintarea cum ca in stare "desigilata" locomotiva va fi scoasa din tren si autorul supus unei anchete severe, in cazul in care actiunea s-ar fi dovedit neintemeiata, descurajau imediat "curiosii"...Si ca, "coliva" sa fie perfecta, bomboana de pe ea, o constituia cantitatea mai mare sau mai mica ( dupa posibilitati, coane Fanica ) de motorina cu care se reusea a alimenta rezervorul acesteia, inainte de plecare...Despre toate acestea, bineinteles ca "nimeni nu stia nimic". Riscul era asumat in totalitate de catre respectivul "mecanic insotitor", iar castigul "parte-n, parte". Seful de sectie (depou) era, cum am mai zis,mai catolic decat papa era singurul ce nu "beneficia" de pe urma acestei tarasenii... Asta se intampla vara. Din aprilie si pana catre sfarsitul lui octombrie (in functie de temperatura), baietii, practicau cu rezultate maxime, acest "sport de performanta". Cat timp se aflau pe locomotiva (tot drumul pana si de la Cluj), erau pontati 24 de ore din 24, astfel incat, o zi platita pe locomotiva, mai presupunea in plus si doua zile de recuperari. Dupa un sezon plin, stateau cateva luni bune, acasa, recuperandu-se. Pe parcursul timpului insa, "istetii" au evoluat insa. Era stresant ca toata vara sa te duci si sa te tot intorci de la Cluj, asa incat, colegial, cand plecau doua locomotive catre remar, unul le insotea pe amandoua (facand tot posibilul, datorita relatiilor de prietenie si afaceri, dezvoltate cu personalul de miscare al CFR-ului ) sa prelungeasca durata calatoriei pana la 7-10 zile, iar celalat, pleca linistit, cu familia pe litoral...Idilica situatie...Daca totusi, ceva, ceva, "transpira" (doamne fereste, te zarea vreun coleg pe plaja si te turna), majorarea "cotizatiei" reusea sa evite "conflictele de munca" si seful, in marinimia lui, ierta aceste nevinovate "copilarii"...Iarna insa, se schimbau datele problemei. "Plimbatul" catre Cluj, din placere, devenea cosmar. Pe locomotiva ce urma sa calatoresca, se monta o soba improvizata (confectionata dintr-o teava, infundata la capete, avand o usita decupata cu autogenul si trei "picioare" artizanale. Burlanul, improvizat si el tot dintr-o teava (altminteri n-ar fi rezistat) parasea cabina locomotivei printr-o decupatura (mai mult sau mai putin simetrica) a unei coli de tabla taiata la dimensiune, ce era montata in locul geamului lateral. Capota mica a locomotivei servea drept "magazie de lemne", si intra in sarcina insotitorului sa o aprovizioneze cu ce credea el de cuviinta. Acesta, primea pe inventar, de la magazia depoului, o pereche de "paslari" uriasi ( ca-n armata, sau filmele siberiene), o suba lunga pana in pamant, imblanita, o caciula de blana si o pereche de manusi, fara degete. In zilele geroase de iarna, ale acelor ani, cand temperaturile coborau si pana la (- 30) grade, era musai ca focul in soba improvizata sa arda neintrerupt. Printre munti, pe caile electrificate recent, unde vitezele depaseau 80 km / h in mod constant, tirajul creat in soba, facea ca pe "bageac" sa fie aspirat instantaneu nu numai fumul ci practic si taciunii (putini, cat erau ei), din focar. Adevaratul cosmar incepea insa, cand din pricina circulatiei anevoioase datorita conditiilor atmosferice, rezerva de lemne si cea de hrana se termina. Nu vrei sa sti, cate eforturi si cu ce riscuri faceau oamenii aceia "aprovizionarea" pentru a supravietuii. Cumparau alimente la suprapret ( in limita infimei sume acordate ca si "delegatie" ) si furau lemne, de prin curtile gospodarilor, cu riscul de a fi cotonogiti...Datele problemei, cum spuneam, erau insa altele si din "punct de vedere organizatoric". Echipa de " Cluj " ce "muncise din greu" toata vara, se afla, binenteles, in acesta perioada in " recuperari planificate ", astfel incat, fara drept de "tocmeala" mecanicii majori plecau frumusel la datorie, cum le cerea tara...Nu se mai admiteau contestatii si vaicareli. Legea era lege...Dupa sarbatorile de iarna, cand "recuperarile" se sfarseau si indigestia din pricina sarmalelor disparea, incepea campania " sa ne renovam casa ". Ti-am spus ca tipii erau priceputi. ( ce-i al cezarului, e al cezarului ) Dupa jumatatea lui ianuarie, incepeau "renovarile" apartamentelor, conform planificarilor. De la seful cel mare, pana la ultimul instructor al depoului..Se executau lucrari laborioase. Moda "stucaturii" era la apogeu si fiecare venea cu cate o pretentie ornamentala noua. Se purtau si lambriurile de lemn lacuit, inaltate pana la jumatatea holului, aparuse si moda cu faianta pana in tavan...Se inchideau si balcoane si cate si mai cate...Baietii, lucrau atent, meticulos, cu simt de raspundere, pana catre sfarsitul lui martie ( pontati ca si "mecanici de probe", acari depou, legatori sarcina...sau cine mai stie cum ), apoi, soseau pasarile calatoare si totul reintra "in normal" pana catre toamna cand ciclul se repeta... O tempora, o mores !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu