...Anul 1987 a insemnat si anul in care relatiile mele de serviu cu "tata Filip " au devenit glaciale. 1987, anul maretelor realizari, m-a gasit domiciliind tot in casa bunicului, pierduta intr-o mahala din margine de Galati. Locuiam aici, asa cum ti-am mai spus, de cativa ani buni si aveam grija ca la inceputul fiecarui an sa-mi reinnoiesc constiincios, la sectia de militie viza de flotant ( pentru ca domiciliul fix era adresa parintilor). Ca un facut, anul acela am uitat cu totul de ea iar bunica-miu decedase, saracul. Si poate nu ar fi fost nimic, daca tovarasilor nu li s-ar fi pus pata pe acea parte a orasului ce trebuia musai modernizata. O armata de buldozere si-au facut aparitia si pe masura ce proprietarii caselor de pe o strada erau stramutati cu catel, cu purcel intr-un nou cartier de blocuri, mastodontii calcau sub senile " ramasitele fostului regim " pregatind terenul unui nou cartier urban muncitoresc.
M-am trezit si eu, la poarta cu doi tovarasi de la sfatul popular, care s-au interesat de sanatatea mea si de legitimitatea cu care ocupam spatiul respectiv. Geaba le-am demonstrat eu ca-s nepotul lui bunicu si ca in spatiul parintesc compus din doua camere locuiesc parintii si sora mai mica. Geaba le-am aratat vizele anterioare de pe buletin, ce-mi legitimau prezenta acolo...Astia nimic. Ca sa-mi iau catrafusele si sa ma mut de unde am venit. ( despre o noua viza, nici nu se mai putea pune problema ) Asta era parerea lor, numai ca nu coincidea catusi de putin cu a mea. Dupa ce am incercat sa-i lamuresc, crestineste, cu duhul blandetii in final au reusit sa ma enerveze de-a binelea, astfel incat discutia a degenerat nitel, cu aluzii mai directe sau mai putin directe catre mamele lor si a mea.. Cert e ca la final, i-am condus " politicos " cu coada de lopata ( pregatita ca orice bun gospodar ce locuieste la casa, pentru interventie ) catre usa de intrare in " batatura " unde s-a creat o mica busculada in urma neintelegerii intre ei asupra dreptului de prim acces...
A doua zi, catre seara, abia ce ajunsesem de la munca, am fost intampinat cu " bucurie" de tovarasul " sectorist" care a incercat si dansul sa ma convinga de nepolitetea gestului din ziua precedenta si de necesitatea de a ma conforma indicatiilor partidului ce impuneau eliberarea zonei..
Nici " tovarasia sa " n-a avut prea mult succes in demersul sau. Hotararea mea a ramas ferma. Nu plec de acolo, decat in alta locuinta ce trebuia acordata legal, in urma demolarii. Intr-o saptamana, am ramas in singura casa locuita pe o raza de cateva sute de metri patrati, fara gard inprejmuitor, fara apa si curent electric.. Hoardele de colorati bantuiau printre ruine in fiecare seara. Noaptea dormeam pe apucate, cu bata si lanterna pregatita la capul patului. Aveam norocul, totusi, ca mostenisem de la bunica-miu un caine de isprava. Era capul railor in mahala. Nu-l tineam legat in lant, iar noaptea ( pana a incepe demolarile) bantuia in tot perimetrul si " omora" tot ce era de omorat in zona. Cum simtea miros de intrus in zona, sarea la datorie si dadea alarma....Saream si eu din pat cu " ustensila " de rigoare si faceam ordine....Nu putine ciori au fost "compostate" de coltii animalului ( culmea e ca-l chema Tziganul ) si nu putine camasi ( pentru ca era vara ) au fost "scuturate de praf " direct pe purtator, in toiul noptii. Intr-o noapte de genul acesta, n-am sa uit pana mor, doar ce sarisem la "actiune " incaltat cu o pereche de slapi, cand, in iuresul momentului, m-am simtit " usor incomodat " in alergare. Am abandonat activitatea pentru ca oricum " aghiotantul " preluase initiativa si am cercetat motivul disconfortului....Aveam talpa dubla..Calcasem pe o bucata de gard, aflata printre ruine, bineinteles cu un cui zdravan si ruginit indreptat inspre cerul senin, care-mi perforase laba piciorului si iesise printre degete, pe partea cealalta...Am smuls-o cu greutate, si in magazie, am imbibat o carpa cu gaz ( spirt medicinal nu se mai gasea de mult) si mi-am bandajat rana. Am mai dormit cateva ore , iar dimineata am plecat la serviciu...Seara, la intoarcere, deja nu mai puteam scoate piciorul din pantof, de umflat ce era....
A doua saptamana, deja " sonetele " incepusera sa bata in terenurile pe care urmau sa fie amplasate noile blocuri...." Coafura rezista "....Tovarasii erau disperati. Mai cu seama, ca se anuntase vizita celui mai iubit fiu..in combinatul siderurgic. Cum din elicopter, de sus, se pot observa o multime de neregului ( cum ar fi o casa uitata pe un teren viran ) si asa ceva ar crea prejudicii imaginei trandafirii a clasei conducatoare locale, intr-o buna zi, m-am trezit cu un Aro de teren, langa locul unde fusese candva poarta, din care au coborat trei tovarasi. Doi, au facut la urgenta masuratorile si evaluarea casei, iar al treilea, m-a poftit, foarte politicos, sa vizionez doua apartamente, pentru a ma hotara in care din ele sa ma mut. Era parca prea frumos incat sa fie adevarat... Mi-am ales locatia favorita, dar mai era un singur mic, inconvenient... Eram salariat CSG, iar combinatul avea alocat un numar impresionant de apartamente. I-am explicat ca eu, avand domicilul bine merci, nu solicitasem nicicand locuinta, astfel incat nu figuram pe lista de asteptare.
Ok, a raspuns tovarasul. In cazul acesta imi aduci doar o adresa din care sa rezulte ca respectivul combinat nu-ti poate asigura locuinta, urmand ca aceasta sa fie repartizata din fondul locativ.
Nimic mai simplu, mi-am zis. Mintenas ma duc in combinat si o aduc. Nevasta-mea era ruda prin alianta, cu secretara directorului. Am mers impreuna pana la un telefon public, a sunat-o si i-a confirmat ca seful ei este in combinat, iar eu am plecat intins catre directie, cu gandul ca vin cu adresa, si maine dimineata ma mut...In antecamera directorului, hartia era batuta la masina si cu numar de inregistrare pe ea, daaar...pentru ca intotdeauna mai exista si un daaar, conform uzantelor, trebuia musai semnata mai intai de catre seful de sectie ( recte, tata Filip )...Masa...Nu-i nimic, insfac hartia si galopez cat pot de repede cativa km pana la depou, presat de timp , la gandul ca l-as putea pierde pe director pana ma intorc. Fac cu ochiul " caprioarei " secretare si micuta ma introduce la sef.
- " traiti domn inginer !!!
- Multumesc copile. Ce este, ce-ai patit ? Ai vre-un necaz ? N-am auzit nimic ?
Eu optimist tot, cu gandul de unde fac maine rost de-un camoin pentru mobila........
- Nu domn inginer, din contra, chiar am o bucurie..
- Ei, nu mai spune...Zi-mi si mie, sa ma bucur si eu cu tine copile... si ca un tata iubitor se aseaza pe fotoliu si-mi face semn sa iau si eu loc. Si eu incep sa-i povestesc cate in luna si in stele..Cum m-am chinuit eu ( nu ca Christos - eram in comunism ) ca tovarasul Gheorghe Doja ultimele doua saptamani, cum m-am rafuit cu " organele " si tot asa mai departe..Ma uitam la chipul lui si-l vedeam cum incearca sa inteleaga tot ce-i povesteam...saracu" ce om bun...si am ajuns la concluzia povestirii. Am scos hartia cu pricina, si i-am impins-o in fata sa o semneze. Se vede treaba ca nu a inteles din prima despre ce este vorba in propozitie... A citit rapid randurile redactate apoi a sarit brusc in sus, parca muscat de un sarpe cu clopotei...
- Nu semnez nimiiic !!! Nu vreau sa stiu de nimiiic !!! Nu am case de dat !!!
Cateva secunde am ramas si eu paralizat de uimire fata de iesirea lui.
- Domn inginer, nu trebuie sa-mi dati domnule nici o casa. Asta scrie pe hartie. Ca nu-mi puteti da casa domnule. Atat va rog sa-mi confirmati......
- Nu semnez nimiiic !!! Daca semnez cacatul ala, o sa-mi ia astia din cota mea de apartamente. Te bag in .....matii cu hartia ta cu tot !!! ...
....In cateva secunde se naruise cerul peste mine. Daca as fi avut o arma incarcata la mine, l-as fi impuscat in cap fara retinere...Nu mai aveam nimic de pierdut, oricum... si fara sa mai gandesc mult i-am tras-o la randul meu, disperat.
- Si eu te bag in ...matii cu semnatura ta cu tot ! ...m-am intors si am trantit usa la iesire........Mi-am tarat picioarele ca mortul, pana la directie. Eram nauc. Nici nu mai stiam cum sa procedez. Am zis totusi, sa-i duc femeiei hartia inutila inapoi. Am intrat in antecamera fara sa mai bat si...culmea, directorul era si el acolo. M-a vazut negru de suparare, cu hartia in mina si dupa ce a examinat-o, m-a intrebat de ce nu a semnat seful de sectie. I-am povestit faza ( mai putin partea de la urma ).
Ori era in toane prea bune, ori i s-o fi facut mila de mine, cert e ca a barat sub locul " sef sectie " unde a semnat el, apoi a mai semnat o data la director, a aplicat stampila ( ce era in fata lui ) si mi-a urat " Vaya con Dios " .....
Relatia cu seful de sectie a trecut in alta faza. Nu mi-a zis nici du-te mai incolo, dupa episodul din biroul sau, dar nici " copilul ' sau nu am mai fost pana in 1990, cand a plecat............
A doua zi m-am mutat. Pe masura ce incarcam bagajele buldozerul mai darama un perete. Multe le-am lasat acolo neavand ce face cu ele...Ciorile sau inaierat pe ele impreuna cu necalificatii de pe santier. Si tot asa cum ii sade bine unui porc de om, am uitat in doua secunde de bietul caine ce-mi fusese ajutor de nadejde la greu si care-si vedea distrusa gospodaria in care locuise o viata.
Ce mai conteaza un suflet de caine...Ani multi, mai tarziu, dupa ce am suferit la moartea unui prieten canin cu care am convietuit impreuna14 ani, am varsat o lacrima sincera si pentru bietul Tzigan...........
In septembrie, tovarasul Ceausescu era asteptat in combinat, intr-o vizita oficiala. Masinile siderurgistilor fusesera evacuate fortat din parcarea exterioara a combinatului de cateva zile. Pista de aterizare a elicopterului oficial a " inaltului oaspete " fusese trasata iarasi cu vopsea prospata. Baieti in costume elegante o pazeau zi si noapte, mai ceva ca pe " Mona Lisa " de la Luvru. In vremea aceea, deserveam otelaria nr 2 ( OLD 2). Hala imensa a otelariei era inconjurata de masini de pompieri cu scarile ridicate la maxim. In cateva zile, echipe de muncitori, o varuisera cocotati pe scari, cu dispozitive improvizate ( spritiere ) de sus si pana jos. Cladirea urata si neagra, arata acum ca un dispensar urias. Inca de la sfarsitul verii, in putinele spatii verzi ( niste maidane sterpe cu pamant batatorit ) fusesera plantati cateva zeci de plopi si salcami. Erau saracii udati cu regularitate de doua ori pe zi, cu apa din belsug, insa din pricina poluarii au sucombat fara sanse de supravietuire. O minte " creata ", comunista a gasit totusi solutia. Trunchiurile uscate au fost vopsite frumos, cu vopsea verde, incusiv cele cateva frunze pietrificate de pe fiecare pom, si imprejmuite cu pietre albe de calcar, pentru "armonie". Muncitorii au primit salopete bocanci si casti noi, la chioscul alimentar din zona " s-a bagat " parizer, salam si mezel si magistrala combinatului a fost impanzita de "observatori" care sa anunte sosirea maretului oaspete...
Vizita in sine a durat mai putin de 15 minute, tovarasul a laudat pe ici , a criticat pe colo iar in final a dat " pretioase indicatii " si s-a retras la " hotelul partidului " de pe faleza dunarii, la o saramura de somn si o fripturica de caprioara. Tovarasii din conducere au incasat prime dolofane, inginerii si maistrii promisiuni de avansare, iar amarastenii au ramas cu amintirea placuta a celor doua zile in care sau ghiftuit cu parizer ( jumatate cu celuloza ) si cu o pereche de salopete noi in vestiare. Cateva saptamani mai tarziu, OLD2 era la fel de neagra si hidoasa ca de obicei, pomisorii vopsiti zaceau rupti si acoperiti cu moloz, iar tentativa de spatiu verde, revenise iarasi la statutul initial, de spatiu de depozitare. Comunismul inainta cu pasi repezi...in directia fatidica.
Intr-o noapte de toamna tarzie, tot la OLD2 facea serviciul ( pentru ca tot venise vorba de aceasta zona ). Sa tot fi fost 02.30- 03.00 dimineata. Terminasem " un capat de treaba " oprisem motorul si ma lungisem confortabil in scaun. ( Fac o paranteza micuta aici - Intotdeauna pe 363, am avut scaunul original al mecanicului, inlocuit cu scaun de fadroma, superconfortabil si rabatabil in acelasi timp. Acesta a fost meritul exclusiv al colegului, disparut recent, Domnul Sa-l odihneasca, din tura 1 ) Deodata, cineva bate grabit cu palma in usa cabinei. Sar de pe scaun, deschid si jos, vad un coleg ce efectua serviciul pe partea fontei ( cateva zeci de metri distanta palalel )
- Costica, vrei benzina ? Intrebare de baraj...asa netam, nesam..Ratia de benzina era de 10l pe luna si tigaia de dacie papa 8l la suta de km, asta numai daca era bine pusa la punct.
- Ce ai bai Eugene ? Ai baut apa la caine, sau ai visat frumos ? De unde dracu" benzina pe aici..
- Bai mamelucule, nu mai pune intrebari prostesti. Fa-ti repede rost de vase ca mai mult de 15 minute nu sta cisterna.....si dispare facandu-mi semn unde il gasesc.
Ce vase si de unde sa le iau asa pe nepusa masa. Aveam eu in capota mica un cazan de 20 L ( cu care spalam masina ), dar daca tot era rost de mai mult, parca era pacat sa ma limitez la atat.
In secunda a doua am avut o revelatie. Pe standurile de turnare, se aflau depozitati o multime de saci de plastic noi, pe care otelarii ii umpleau cu siliciu sau chrom si-i aruncau apoi in lingoltierele prospat turnate cu otel, pentru cresterea calitatii acestuia. Am insfacat vreo sase saci si am zbughit-o iepureste catre locatia sugerata - Explicatie - In cocserie, la sectorul chimic soseau pentru incarcare trenuri compuse din vagoane cisterna goale, la naftalina. In noaptea respectiva, in timp ce introduceau un grup de astfel de vagoane la incarcare, colegii din cocserie, au constatat ca in unul dintre ele se mai afla ( prin cine stie ce minune ) cateva tone de benzina. Dupa ce s-au servit cat au poftit din el, pentru ca nu l-au putut dovedi, impreuna cu dispecerul de serviciu au hotarat sa-l lege la un "motan " sa-l trimita catre sectorul furnale-otelarii, sa se bucure si altii de el.
Cisterna era garata sub furnalul nr.1 Populatie, cala iarmaroc. Cat am stat la rand, am pregatit sacii. Cate trei, pusi unul in altul, aveam asigurate trei recipiente dolofane cam la 80-90L impreuna. Cu ajutorul colegului i-am umplut si i-am legat bine cu sarma la gura. M-am asigurat ca nu curg, apoi i-am carat unul cate unul, pana la locomotiva. I-am ridicat binisor in capota mica si i-am sprijinit " confortabil " de peretele cabinei. M-am mai asigurat inca o data ca nu exista pierderi, m-am spalat si am intrat in cabina. Ceasul vitezometrului indica deja 05.15-05.25...Un pic mai era si venea schimbul. Masina o aveam la poarta. Dupa ce predam serviciul nu trebuia decat sa ma duc la poarta, sa mituesc paznicul de serviciu pentru a intra in incinta. Aici alimentam rezervorul care era aproape gol, turnam surplusul in canistre si apoi, vira ancora, acasa......Inghetasem bine si pe jos lucea bruma . Am pornit motorul si am cuplat incalzirea si compresorul. O pace adanca m-a cuprins si o mare multumire interioara, ca pentru un lucru bine facut...Am adormit multumit in caldura placuta ce ma invada....Mamaaa ce frumos mai visam si mamaaa cum ar fi putut fi acela ultimul meu vis.....Din somn, am simtit un miros puternic de benzina. Pe moment nu realizam despre ce poate fi vorba. Apoi, deodata mi-am amintit ce se afla in capota mina si am sarit ca ars, rasturnand scaunul greu, din panica. Mirosul era atat de puternic incat te usturau ochii...Groaza m-a cuprins. Mi-am aruncat ochii pe manometrul instalatiei de frana si am constatat masinal ca presiunea aerul era la limita cuplarii compresorului. La cati vapori erau in capota mica, declansarea automata a motorului electric al agregatului, ar fi insemnat echivalentul declasarii unei mini explozii nucleare..Metrul acela care ma despartea de comutatorul de oprire-pornire al compresorului mi-a creat impresia unui infinit....Intindeam mana catre comutator si-n acelasi timp imi spuneam ca nu mai am timp sa anulez functionarea iminenta a compresorului....Am reusit sa-l decuplez, apoi am actionat instantaneu selectorul motorului diesel pe oprire si am decuplat heblul ( intrerupatorul general ). Am deschis usile si ferestrele cabinei, am sarit pe pervaz si am deschis toate usile capotei mici. Afara se zarea binisor, datorita stalpilor ce iluminau piata de manevra. Mi-am aruncat privirea in interiorul capotei. Sacii mei de plastic, zaceau botiti pe jos, ca niste " zepelinuri " mitralite de britanici. Initial nu intelegeam ce se putuse intampla. Apoi m-am luminat. Benzina dizolvase incet, cu perseverenta plasticul sacului, unul cate unul pana ce se revarsase pe jos. Toata podeaua de lemn era imbibata si in toate locurile concave se formasera mici baltoace explozibile. Am aruncat " cadavrele " sacilor si am fugit spre a cere ajutorul unui coleg. L-am gasit, am venit cu locomotiva lui peste a mea, am cuplat-o si am dus-o in lateralul halei, unde se afla o pasarela exterioara pe unde puteai scoate un furtun de apa ( cateodata aici alimentam cu apa locomotiva ). Am gasit furtulul, am coborat cu el in capota si aproape o ora am spalat meticulos " locul faptei ".... Schimbul m-a gasit cu furtunul in mana, ud pana la piele, dar fericit ca am vazut zorii acelei zile.........................................................................................................
M-am trezit si eu, la poarta cu doi tovarasi de la sfatul popular, care s-au interesat de sanatatea mea si de legitimitatea cu care ocupam spatiul respectiv. Geaba le-am demonstrat eu ca-s nepotul lui bunicu si ca in spatiul parintesc compus din doua camere locuiesc parintii si sora mai mica. Geaba le-am aratat vizele anterioare de pe buletin, ce-mi legitimau prezenta acolo...Astia nimic. Ca sa-mi iau catrafusele si sa ma mut de unde am venit. ( despre o noua viza, nici nu se mai putea pune problema ) Asta era parerea lor, numai ca nu coincidea catusi de putin cu a mea. Dupa ce am incercat sa-i lamuresc, crestineste, cu duhul blandetii in final au reusit sa ma enerveze de-a binelea, astfel incat discutia a degenerat nitel, cu aluzii mai directe sau mai putin directe catre mamele lor si a mea.. Cert e ca la final, i-am condus " politicos " cu coada de lopata ( pregatita ca orice bun gospodar ce locuieste la casa, pentru interventie ) catre usa de intrare in " batatura " unde s-a creat o mica busculada in urma neintelegerii intre ei asupra dreptului de prim acces...
A doua zi, catre seara, abia ce ajunsesem de la munca, am fost intampinat cu " bucurie" de tovarasul " sectorist" care a incercat si dansul sa ma convinga de nepolitetea gestului din ziua precedenta si de necesitatea de a ma conforma indicatiilor partidului ce impuneau eliberarea zonei..
Nici " tovarasia sa " n-a avut prea mult succes in demersul sau. Hotararea mea a ramas ferma. Nu plec de acolo, decat in alta locuinta ce trebuia acordata legal, in urma demolarii. Intr-o saptamana, am ramas in singura casa locuita pe o raza de cateva sute de metri patrati, fara gard inprejmuitor, fara apa si curent electric.. Hoardele de colorati bantuiau printre ruine in fiecare seara. Noaptea dormeam pe apucate, cu bata si lanterna pregatita la capul patului. Aveam norocul, totusi, ca mostenisem de la bunica-miu un caine de isprava. Era capul railor in mahala. Nu-l tineam legat in lant, iar noaptea ( pana a incepe demolarile) bantuia in tot perimetrul si " omora" tot ce era de omorat in zona. Cum simtea miros de intrus in zona, sarea la datorie si dadea alarma....Saream si eu din pat cu " ustensila " de rigoare si faceam ordine....Nu putine ciori au fost "compostate" de coltii animalului ( culmea e ca-l chema Tziganul ) si nu putine camasi ( pentru ca era vara ) au fost "scuturate de praf " direct pe purtator, in toiul noptii. Intr-o noapte de genul acesta, n-am sa uit pana mor, doar ce sarisem la "actiune " incaltat cu o pereche de slapi, cand, in iuresul momentului, m-am simtit " usor incomodat " in alergare. Am abandonat activitatea pentru ca oricum " aghiotantul " preluase initiativa si am cercetat motivul disconfortului....Aveam talpa dubla..Calcasem pe o bucata de gard, aflata printre ruine, bineinteles cu un cui zdravan si ruginit indreptat inspre cerul senin, care-mi perforase laba piciorului si iesise printre degete, pe partea cealalta...Am smuls-o cu greutate, si in magazie, am imbibat o carpa cu gaz ( spirt medicinal nu se mai gasea de mult) si mi-am bandajat rana. Am mai dormit cateva ore , iar dimineata am plecat la serviciu...Seara, la intoarcere, deja nu mai puteam scoate piciorul din pantof, de umflat ce era....
A doua saptamana, deja " sonetele " incepusera sa bata in terenurile pe care urmau sa fie amplasate noile blocuri...." Coafura rezista "....Tovarasii erau disperati. Mai cu seama, ca se anuntase vizita celui mai iubit fiu..in combinatul siderurgic. Cum din elicopter, de sus, se pot observa o multime de neregului ( cum ar fi o casa uitata pe un teren viran ) si asa ceva ar crea prejudicii imaginei trandafirii a clasei conducatoare locale, intr-o buna zi, m-am trezit cu un Aro de teren, langa locul unde fusese candva poarta, din care au coborat trei tovarasi. Doi, au facut la urgenta masuratorile si evaluarea casei, iar al treilea, m-a poftit, foarte politicos, sa vizionez doua apartamente, pentru a ma hotara in care din ele sa ma mut. Era parca prea frumos incat sa fie adevarat... Mi-am ales locatia favorita, dar mai era un singur mic, inconvenient... Eram salariat CSG, iar combinatul avea alocat un numar impresionant de apartamente. I-am explicat ca eu, avand domicilul bine merci, nu solicitasem nicicand locuinta, astfel incat nu figuram pe lista de asteptare.
Ok, a raspuns tovarasul. In cazul acesta imi aduci doar o adresa din care sa rezulte ca respectivul combinat nu-ti poate asigura locuinta, urmand ca aceasta sa fie repartizata din fondul locativ.
Nimic mai simplu, mi-am zis. Mintenas ma duc in combinat si o aduc. Nevasta-mea era ruda prin alianta, cu secretara directorului. Am mers impreuna pana la un telefon public, a sunat-o si i-a confirmat ca seful ei este in combinat, iar eu am plecat intins catre directie, cu gandul ca vin cu adresa, si maine dimineata ma mut...In antecamera directorului, hartia era batuta la masina si cu numar de inregistrare pe ea, daaar...pentru ca intotdeauna mai exista si un daaar, conform uzantelor, trebuia musai semnata mai intai de catre seful de sectie ( recte, tata Filip )...Masa...Nu-i nimic, insfac hartia si galopez cat pot de repede cativa km pana la depou, presat de timp , la gandul ca l-as putea pierde pe director pana ma intorc. Fac cu ochiul " caprioarei " secretare si micuta ma introduce la sef.
- " traiti domn inginer !!!
- Multumesc copile. Ce este, ce-ai patit ? Ai vre-un necaz ? N-am auzit nimic ?
Eu optimist tot, cu gandul de unde fac maine rost de-un camoin pentru mobila........
- Nu domn inginer, din contra, chiar am o bucurie..
- Ei, nu mai spune...Zi-mi si mie, sa ma bucur si eu cu tine copile... si ca un tata iubitor se aseaza pe fotoliu si-mi face semn sa iau si eu loc. Si eu incep sa-i povestesc cate in luna si in stele..Cum m-am chinuit eu ( nu ca Christos - eram in comunism ) ca tovarasul Gheorghe Doja ultimele doua saptamani, cum m-am rafuit cu " organele " si tot asa mai departe..Ma uitam la chipul lui si-l vedeam cum incearca sa inteleaga tot ce-i povesteam...saracu" ce om bun...si am ajuns la concluzia povestirii. Am scos hartia cu pricina, si i-am impins-o in fata sa o semneze. Se vede treaba ca nu a inteles din prima despre ce este vorba in propozitie... A citit rapid randurile redactate apoi a sarit brusc in sus, parca muscat de un sarpe cu clopotei...
- Nu semnez nimiiic !!! Nu vreau sa stiu de nimiiic !!! Nu am case de dat !!!
Cateva secunde am ramas si eu paralizat de uimire fata de iesirea lui.
- Domn inginer, nu trebuie sa-mi dati domnule nici o casa. Asta scrie pe hartie. Ca nu-mi puteti da casa domnule. Atat va rog sa-mi confirmati......
- Nu semnez nimiiic !!! Daca semnez cacatul ala, o sa-mi ia astia din cota mea de apartamente. Te bag in .....matii cu hartia ta cu tot !!! ...
....In cateva secunde se naruise cerul peste mine. Daca as fi avut o arma incarcata la mine, l-as fi impuscat in cap fara retinere...Nu mai aveam nimic de pierdut, oricum... si fara sa mai gandesc mult i-am tras-o la randul meu, disperat.
- Si eu te bag in ...matii cu semnatura ta cu tot ! ...m-am intors si am trantit usa la iesire........Mi-am tarat picioarele ca mortul, pana la directie. Eram nauc. Nici nu mai stiam cum sa procedez. Am zis totusi, sa-i duc femeiei hartia inutila inapoi. Am intrat in antecamera fara sa mai bat si...culmea, directorul era si el acolo. M-a vazut negru de suparare, cu hartia in mina si dupa ce a examinat-o, m-a intrebat de ce nu a semnat seful de sectie. I-am povestit faza ( mai putin partea de la urma ).
Ori era in toane prea bune, ori i s-o fi facut mila de mine, cert e ca a barat sub locul " sef sectie " unde a semnat el, apoi a mai semnat o data la director, a aplicat stampila ( ce era in fata lui ) si mi-a urat " Vaya con Dios " .....
Relatia cu seful de sectie a trecut in alta faza. Nu mi-a zis nici du-te mai incolo, dupa episodul din biroul sau, dar nici " copilul ' sau nu am mai fost pana in 1990, cand a plecat............
A doua zi m-am mutat. Pe masura ce incarcam bagajele buldozerul mai darama un perete. Multe le-am lasat acolo neavand ce face cu ele...Ciorile sau inaierat pe ele impreuna cu necalificatii de pe santier. Si tot asa cum ii sade bine unui porc de om, am uitat in doua secunde de bietul caine ce-mi fusese ajutor de nadejde la greu si care-si vedea distrusa gospodaria in care locuise o viata.
Ce mai conteaza un suflet de caine...Ani multi, mai tarziu, dupa ce am suferit la moartea unui prieten canin cu care am convietuit impreuna14 ani, am varsat o lacrima sincera si pentru bietul Tzigan...........
In septembrie, tovarasul Ceausescu era asteptat in combinat, intr-o vizita oficiala. Masinile siderurgistilor fusesera evacuate fortat din parcarea exterioara a combinatului de cateva zile. Pista de aterizare a elicopterului oficial a " inaltului oaspete " fusese trasata iarasi cu vopsea prospata. Baieti in costume elegante o pazeau zi si noapte, mai ceva ca pe " Mona Lisa " de la Luvru. In vremea aceea, deserveam otelaria nr 2 ( OLD 2). Hala imensa a otelariei era inconjurata de masini de pompieri cu scarile ridicate la maxim. In cateva zile, echipe de muncitori, o varuisera cocotati pe scari, cu dispozitive improvizate ( spritiere ) de sus si pana jos. Cladirea urata si neagra, arata acum ca un dispensar urias. Inca de la sfarsitul verii, in putinele spatii verzi ( niste maidane sterpe cu pamant batatorit ) fusesera plantati cateva zeci de plopi si salcami. Erau saracii udati cu regularitate de doua ori pe zi, cu apa din belsug, insa din pricina poluarii au sucombat fara sanse de supravietuire. O minte " creata ", comunista a gasit totusi solutia. Trunchiurile uscate au fost vopsite frumos, cu vopsea verde, incusiv cele cateva frunze pietrificate de pe fiecare pom, si imprejmuite cu pietre albe de calcar, pentru "armonie". Muncitorii au primit salopete bocanci si casti noi, la chioscul alimentar din zona " s-a bagat " parizer, salam si mezel si magistrala combinatului a fost impanzita de "observatori" care sa anunte sosirea maretului oaspete...
Vizita in sine a durat mai putin de 15 minute, tovarasul a laudat pe ici , a criticat pe colo iar in final a dat " pretioase indicatii " si s-a retras la " hotelul partidului " de pe faleza dunarii, la o saramura de somn si o fripturica de caprioara. Tovarasii din conducere au incasat prime dolofane, inginerii si maistrii promisiuni de avansare, iar amarastenii au ramas cu amintirea placuta a celor doua zile in care sau ghiftuit cu parizer ( jumatate cu celuloza ) si cu o pereche de salopete noi in vestiare. Cateva saptamani mai tarziu, OLD2 era la fel de neagra si hidoasa ca de obicei, pomisorii vopsiti zaceau rupti si acoperiti cu moloz, iar tentativa de spatiu verde, revenise iarasi la statutul initial, de spatiu de depozitare. Comunismul inainta cu pasi repezi...in directia fatidica.
Intr-o noapte de toamna tarzie, tot la OLD2 facea serviciul ( pentru ca tot venise vorba de aceasta zona ). Sa tot fi fost 02.30- 03.00 dimineata. Terminasem " un capat de treaba " oprisem motorul si ma lungisem confortabil in scaun. ( Fac o paranteza micuta aici - Intotdeauna pe 363, am avut scaunul original al mecanicului, inlocuit cu scaun de fadroma, superconfortabil si rabatabil in acelasi timp. Acesta a fost meritul exclusiv al colegului, disparut recent, Domnul Sa-l odihneasca, din tura 1 ) Deodata, cineva bate grabit cu palma in usa cabinei. Sar de pe scaun, deschid si jos, vad un coleg ce efectua serviciul pe partea fontei ( cateva zeci de metri distanta palalel )
- Costica, vrei benzina ? Intrebare de baraj...asa netam, nesam..Ratia de benzina era de 10l pe luna si tigaia de dacie papa 8l la suta de km, asta numai daca era bine pusa la punct.
- Ce ai bai Eugene ? Ai baut apa la caine, sau ai visat frumos ? De unde dracu" benzina pe aici..
- Bai mamelucule, nu mai pune intrebari prostesti. Fa-ti repede rost de vase ca mai mult de 15 minute nu sta cisterna.....si dispare facandu-mi semn unde il gasesc.
Ce vase si de unde sa le iau asa pe nepusa masa. Aveam eu in capota mica un cazan de 20 L ( cu care spalam masina ), dar daca tot era rost de mai mult, parca era pacat sa ma limitez la atat.
In secunda a doua am avut o revelatie. Pe standurile de turnare, se aflau depozitati o multime de saci de plastic noi, pe care otelarii ii umpleau cu siliciu sau chrom si-i aruncau apoi in lingoltierele prospat turnate cu otel, pentru cresterea calitatii acestuia. Am insfacat vreo sase saci si am zbughit-o iepureste catre locatia sugerata - Explicatie - In cocserie, la sectorul chimic soseau pentru incarcare trenuri compuse din vagoane cisterna goale, la naftalina. In noaptea respectiva, in timp ce introduceau un grup de astfel de vagoane la incarcare, colegii din cocserie, au constatat ca in unul dintre ele se mai afla ( prin cine stie ce minune ) cateva tone de benzina. Dupa ce s-au servit cat au poftit din el, pentru ca nu l-au putut dovedi, impreuna cu dispecerul de serviciu au hotarat sa-l lege la un "motan " sa-l trimita catre sectorul furnale-otelarii, sa se bucure si altii de el.
Cisterna era garata sub furnalul nr.1 Populatie, cala iarmaroc. Cat am stat la rand, am pregatit sacii. Cate trei, pusi unul in altul, aveam asigurate trei recipiente dolofane cam la 80-90L impreuna. Cu ajutorul colegului i-am umplut si i-am legat bine cu sarma la gura. M-am asigurat ca nu curg, apoi i-am carat unul cate unul, pana la locomotiva. I-am ridicat binisor in capota mica si i-am sprijinit " confortabil " de peretele cabinei. M-am mai asigurat inca o data ca nu exista pierderi, m-am spalat si am intrat in cabina. Ceasul vitezometrului indica deja 05.15-05.25...Un pic mai era si venea schimbul. Masina o aveam la poarta. Dupa ce predam serviciul nu trebuia decat sa ma duc la poarta, sa mituesc paznicul de serviciu pentru a intra in incinta. Aici alimentam rezervorul care era aproape gol, turnam surplusul in canistre si apoi, vira ancora, acasa......Inghetasem bine si pe jos lucea bruma . Am pornit motorul si am cuplat incalzirea si compresorul. O pace adanca m-a cuprins si o mare multumire interioara, ca pentru un lucru bine facut...Am adormit multumit in caldura placuta ce ma invada....Mamaaa ce frumos mai visam si mamaaa cum ar fi putut fi acela ultimul meu vis.....Din somn, am simtit un miros puternic de benzina. Pe moment nu realizam despre ce poate fi vorba. Apoi, deodata mi-am amintit ce se afla in capota mina si am sarit ca ars, rasturnand scaunul greu, din panica. Mirosul era atat de puternic incat te usturau ochii...Groaza m-a cuprins. Mi-am aruncat ochii pe manometrul instalatiei de frana si am constatat masinal ca presiunea aerul era la limita cuplarii compresorului. La cati vapori erau in capota mica, declansarea automata a motorului electric al agregatului, ar fi insemnat echivalentul declasarii unei mini explozii nucleare..Metrul acela care ma despartea de comutatorul de oprire-pornire al compresorului mi-a creat impresia unui infinit....Intindeam mana catre comutator si-n acelasi timp imi spuneam ca nu mai am timp sa anulez functionarea iminenta a compresorului....Am reusit sa-l decuplez, apoi am actionat instantaneu selectorul motorului diesel pe oprire si am decuplat heblul ( intrerupatorul general ). Am deschis usile si ferestrele cabinei, am sarit pe pervaz si am deschis toate usile capotei mici. Afara se zarea binisor, datorita stalpilor ce iluminau piata de manevra. Mi-am aruncat privirea in interiorul capotei. Sacii mei de plastic, zaceau botiti pe jos, ca niste " zepelinuri " mitralite de britanici. Initial nu intelegeam ce se putuse intampla. Apoi m-am luminat. Benzina dizolvase incet, cu perseverenta plasticul sacului, unul cate unul pana ce se revarsase pe jos. Toata podeaua de lemn era imbibata si in toate locurile concave se formasera mici baltoace explozibile. Am aruncat " cadavrele " sacilor si am fugit spre a cere ajutorul unui coleg. L-am gasit, am venit cu locomotiva lui peste a mea, am cuplat-o si am dus-o in lateralul halei, unde se afla o pasarela exterioara pe unde puteai scoate un furtun de apa ( cateodata aici alimentam cu apa locomotiva ). Am gasit furtulul, am coborat cu el in capota si aproape o ora am spalat meticulos " locul faptei ".... Schimbul m-a gasit cu furtunul in mana, ud pana la piele, dar fericit ca am vazut zorii acelei zile.........................................................................................................
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu