Iarna lui "86 a fost groaznica....Ger si penurie maxima de combustibil. Pentru sfarsitul "maretului an de impliniri comuniste" trebuia musai raportat partidului cum ca, istorica clasa muncitoare, in sprijinul acordat tarii intru lichidarea datoriilor externe a realizat importante economii, pe toate planurile. Ajunsesem sa primim cate o suta de litri de motorina pe care trebuia sa o folosim cat mai economicos cu putinta....Trenurile si-au dublat tonajul si numarul de vagoane, fara ca nimeni sa se mai preocupe de siguranta circulatiei. Partea proasta era ca, in ciuda suplimentarii tacite a tonajelor, clasicii saboti de fonta ( ce se uzau destul de repede, avand in vedere ca utilizam doar frana locomotivei) au fost inlocuiti ( de catre o minte " creata" de specialist in economii) cu saboti de material plastic. Un plastic casant, care crapa si se fragmenta foarte usor si tot la fel de usor, pe timp de ploaie, cand sina era uda, oferea o aderenta redusa la bandajul locomotivei....Franai si transpirai in acelasi timp...rugandu-te ca trenul sa se opreasca...
Cum iti povesteam. Din noiembrie ne luase gerul la scuturat. Temperaturile coborau cu fiecare zi. Catre sfarsitul lui noiembrie, noptile mercurul din termometre ajungea sa indice si minus 25 de grade. Era jale mare, mai cu seama in lungile si interminabilele ture de noapte. Pentru a nu mai consuma motorina alimentand fiecare locomotiva in parte ( la PALD-urile remizelor nu mai venea motorina) la depou, cate o locomotiva de 700 CP din fiecare sector, pleca la alimentare, iar odata intoarsa la locul ei, celelalte locomotive de pe teren, primeau cate o suta de litrii. Initial se incercase a se improviza un sistem de alimentare cu o pompa de transfer scoasa de pe o locomotiva, dar se renuntase la ea din pricina deselor defectiuni ale acesteia pe teren. Asa incat, operatiunea de alimentare se desfasura astfel. Locomotiva donatoare gara pe o linie alaturata ( sau chiar pe aceeasi linie), mecanicul ce trebuia sa alimenteze desuruba una dintre tropete, se urca pe capota locomotivei, desfacea busonul rezervorului de zi, cobora iarasi jos si umplea pe rand cinci cazane de motorina ( a cate 20 L ) si tot pe rand, urca cu fiecare pe capota. Aici ajuns, se straduia pe cat posibil sa le toarne prin palnia improvizata in rezervorul hulpav....Daca nu batea vantul, mai era cum mai era ( te murdareai de motorina doar pe pantofi ) daca insa respectivul isi facea de cap ( si e stiut ca acesta zona a tarii. iarna era "alintata" de catre crivatul sovietic) din continutul de 20 litri al cazanului, cel putin 2-3 litrii ii prapadeai pe cracii pantalonilor sau prin bocanci.... Cand ispraveai "procesul" de alimentare, capota mare a locomotivei siroia de motorina, aidoma si salopetele tale. Daca aveai mult de munca ( si mai intotdeauna se gasea destula), dupa cinci-sase ore iar ajungeai sa dai telefoane pe la tura, solicitand alimentare. Lucrul acesta declansa automat un atac de nervi sefului de tura, care trebuia sa raporteze evidenta alimentarilor pe tura sa catre seful de depou, dimineata sau seara, la telespicher. Se intra intr-un adevarat cerc vicios. Seful de tura tipa la mecanic, seful de depou la seful de tura, directorul la seful de depou directorul general la director, "organul superior de partid" la directorul general ...pana la nivelul suprem, marele si inteleptul "carmaci" al patriei......In decembrie ajunsesem la culmea "saraciei"....Pentru ca oricum, planul cincinal fusese depasit inca din primele zile ale lui decembrie ( conform raportarilor) dupa epuizarea celor o suta de litri ( in patru, cinci ore), o locomotiva cu ceva motorina inca, remorca sase-sapte "cadavre" si se ducea fugura cu ele in laminorul tevi sudate, ce dispunea de o hala de incarcare in care incapea un tren de treizeci de vagoane. Temperatura era si aici scazuta, dar cel putin nu batea vantul. La un grad, doua peste zero, tremurai eroic in cabina inghetata, blestemandu-ti ziua in care ai hotarat sa te faci mecanic de locomotiva, in loc de frizer....In hala se strangeau 15-20 de locomotive aduse de prin toate sectoarele de activitate. Pe pervazul uneia, se afla postat un borcan de 800g plin cu apa. Daca lichidul incepea sa prinda pojghita se declansa alarma. La urgenta sosea din depou ( care era aproape) un "motan" de 700, ce distribuia fiecarei locomotive cate 20 litri de motorina. Cu astia, trebuia sa mentii locomotiva dezghetata, pana la ora schimbului....Nebunia era generala. Uneori,din varii motive si cu aprobari speciale, doua sau trei locomotive erau chemate la alimentare pentru suplimentarea parcului. Conform legilor lui Murphy, intotdeauna acestea se aflau bineinteles intercalate si in capatul cel mai indepartat al halei. Asa incat, urma o ora de manevra intensa pana ce reuseau sa fie scoase din hala timp in care "cadavrele" inghetate se congelau si mai tare, cu tot cu partida de pe ele....
Saracia era lucie, in preajma sarbatorilor de iarna. Mi-aduc aminte si acum...In preajma Craciunului, la " Magazinul Modern " mall-ul epocii de aur, la subsol, unde se afla raionul de dulciuri, se "bagasera" bomboane de pom. Singurul articol in tot raionul...Coada era imensa. Pentru ca afara era ger, randul se formase pe scari in jos, incepand de la etajul patru, pe trei-patru randuri... Uram sa stau la cozi, dar in pinul nenorocit ( care incepuse deja sa se scuture ) pe care urma sa-l impodobesc pentru fiul meu ce avea doi ani, nu aveam nimic a pune in afara de cateva globuri decolorate din copilaria mea, si un pachet de vata proaspata ce simula neaua, si la care nevazta-mea renuntase cu durere. Cinci ore am stat la coada, dar am plecat victorios acasa cu jumatate de kilogram de bomboane....Era o mare realizare....
In combinat, un anume inginer ( Ursu se numea saracu ) incercase o forma de protest impotriva regimului blestemat. A fost arestat pe peronul statiei de tramvai, la ora schimbului, in plina zi...Asistau la eveniment cateva sute de siderurgisti ( MANDRI CA SUNT ROMANI ! ) Unul singur nu a protestat, unul singur nu s-a solidarizat....L-au cocosat in bataie militienii, ostentativ, in vazul multimii...unde toti erau MANDRI CA SUNT ROMANI ! .....Bietul om a murit cateva zile dupa aceea rup in batai in beciurile militiei...Macar daca apuca sa-si scoata "certificat de revolutionar" ca soacra " Mihaelei dragostea mea" sau alti nenorociti de impostori, ridicati la rangul de "revolutionari" de catre primul impostor al tarii, Ilici Iliescu......Si aici revin iarasi la OLD 2 ( cum iti promisesem)...
Ochiul vigilent al securitatii, dupa nefericitul eveniment, cu "ramasita burghezo-mosieresca" ce se dechizase in inginer comunist cauta complici peste tot, pentru a anihila "ciubul legionar periculos"
Cert e ca ma aflam la OLD2, tura de noapte. Sa fi tot fost 02-03 noapte. La o linie din nordul halei asteptam sa scot un tren de turnare. Muncitorii aruncau in lingotierele cu otel incandescent ultimii saci de hartie cu diverse minerale ce intrau in compozitia finala a otelului. Doi se retrasesera deja. Lingotierele turnate, se aflau aproape la acelasi nivel cu standul de turnare. Nu-mi era somn de fel si priveam la cel ce inca-si mai facea de treaba pe linga recipientele enorme de otel. Oricum, intr-un minut sau doua, urma sa scot trenul din hala. Omul a luat o scandura ingusta de pe platforma si a introdus-o in masa incandescenta ca pentru ai verifica consistenta. Scandura s-a aprins instantaneu si in citeva clipe a disparut subit. Tipul, parea ca priveste deosebit de interesat ( gandeam eu ) procesul, cand....deodata, fulgerator, a pasit pe marginea lingotierei si si-a dat drumul inauntrul ei.....Un norisor mic de fum negru s-a ridicat instantaneu, plutind spre inaltul halei. Efectiv mi s-a oprit inima, o secunda. Nu-mi puteam crede ochilor...Chiar eram tentat sa neg cele intamplate ( ca fiind o parere, o iluzie perfida a noptii) cand sirena de urgenta a imensului pod rulant ce manevra oala de turnare a inceput sa tipe sfasietor....Macaragiul fusese si el martor la nefericitul eveniment....In cateva minute, platforma de turnare era plina....Toata sefimea disponibila era de fata. In mai putin de douazeci de minute, a sosit din oras si o Volga mare si neagra ca un cioclu batran, cu patru "tovarasi"...Unul dintre ei a pozat tot ce se putea poza ( inclusiv locomotiva mea) iar ceilalti puneau intrebari si notau....Trenul respectiv a ramas nemiscat ( blocand linia de turnare a halei ) pana a doua zi cand se racise definitiv. Lingoul cu pricina ( primul din tren) a fost stripat si depozitat in Baza de Fier Vechi, aproape de birourile personalului, unde a stat ani buni de zile.
Dupa revolutie, cand toata lumea a inceput sa scoata bani buni pe fier vechi, cativa oameni de bine, MANDRI CA SUNT ROMANI ! au sectionat "mormantul de otel" si l-au vandut pe profit "nationalitatilor conlocuitoare" gen Gruia Stoica ...........
La cateva ture de serviciu distanta, ajuns intamplator in zona, am aflat de la un dispecer cu care ma intelegeam mai bine, cum ca nefericitul coleg al sau, banuit de catre secu" ca facand parte din anturajul inginerului Ursu, primise in seara cu pricina, prin sefii sai , un telefon prin care era invitat a doua zi, la prima ora sa se prezinte de urgenta la Militia Judeteana pentru ''relatii''......Nici amaratul acesta nu a beneficiat si nici nu va beneficia vreodata de certificatul de revolutionar, In schimb, prima rapandula a Galatilor, celebra Mariana *ur de Fier, a fost plasata in " pole position" pe aceeasi lista si pana a crapat la datorie ( ca si "madama" de fete ) a beneficiat de toate avantajele mizerabilei hartii inventata de impostorii "revolutionari" KG-bisti, MADRA CA E ROMANCA !
Iarna nu ne-a dat pace pana pri martie "87. Cu toate ca "purjam" regulat ( la cel mult o ora ) instalatia de aer a locomotivei, inevitabil se produceau dopuri de ghiata pe conductele de aer ale locomotivelor d 1250 CP, mai cu seama pe cele dispuse de-a lungul lonjeronului si in rezervoarele de separare ale robinetilor de purjare. Solutia ? ....Conform cartii tehnice ar fi reprezentat-o dezghetarea acestora cu abur sau apa fierbinte...Practic, pe teren, foloseam o "facla" improvizata dintr-o sarma de 6mm ce avea la capat un somoiog de carpe imbibate in motorina. Te umpleai de adrenalina, folosind focul deschis sub lonjeronul locomotivei, el insusi reprezentand o chestie foarte inflamabila ( datorita depunerilor de ulei, de-a lungul timpului )...Si tocmai cand erai tentat sa rostesti cuvios " Doamne Ajuta " se oprea motorul diesel, datorita dopurilor ghetii depuse pe " sorbul " din rezervorul principal, dispus la extremitatea de jos a acestuia, adica tocmai acolo unde firesc se strange apa reziduala din motorina... Solutia ? Furtunul cu aer comprimat racordat ( dupa demontare) la conducta de alimentare a pompei de transfer....Nu prea aveai timp sa " te plictisesti " intr-o tura de serviciu....
Revelionul 1986-1987 a fost trist si nenorocit. Mai trist decat cel din anul trecut, dar mai vesel dect cel din anii ce urmau. Toata ziua am stat pe la fel de fel de "codoaice", "cozi" si "coditte"...dar noaptea dintre ani am petrecut-o cu "masa imbelsugata".... Salam cu soia, peste (congelat) prajit, salata Boeuf ( asta pentru ca apucasem sa cumpar zece oua..) cu parizer, iar in "pocale" vin alb " Dealurile Bujorului", in care turnasem ( ca mister Bean ) cateva linguri bune de zahar pentru ai disipa gustul teribil de otet.
Intrati in noul an (" 87 ) penuria de motorina s-a mai domolit nitel, dar de muncit tot aiurea si " hei-rup, istic" se muncea...Patriei cat mai mult otel. Calitatea mai putin conta in ochii partidului. Cu cantitatea trebuia sa ne mandrim. Laminoarele nu mai faceau fata fluxurilor combinate ale celor patru otelarii. In zona LBR-ului ( Laminorul Benzi la Rece) sute de lingouri se aflau depozitate in stive uriase, printre liniile de cale ferata, incar aveai senzatia ca circuli prin tunele. Jumatate din ele erau rebutate....si cu ce costuri.
In februarie, am beneficiat de "binemeritatul" concediu de odihna. Meritat in februarie, pentru ca nu faceam parte din "anturajul" tovarasului Ionescu, si ca sa nu mai vorbim, nici macar membru de partid nu eram. Prin "sindicat" mi-am facut rost de un bilet de doua persoane in statiunea turistica Durau...Era prima oara cand auzeam de acesta locatie. Mi-am lasat copilul la mama, mi-am luat muierea, bagajele si harta si m-am urcat in tren, plin de speranta si dornic de relaxare. Din gara Piatra Neamt trebuia sa calatorim cu " RATA" pana in Durau, pret de c.c.a 30-40 km. Drumul, ocolind tot lacul de acumulare Bicaz, a fost pitoresc si interesant...Vreo 15 turisti, amestecati de-a valma cu vreo 25 de localnici ce se intorceau pe la casele lor dispuse pe traseu, cu papornite, sticle de lampa, sacose de paine, bidoane de "petrosin" si tot ce e necesar pe la casa omului...Doua ore a trebuit sa suportam harmalaia, mirosurile de "mitoasa" si oracaielile plozilor...dar a meritat.
Statiune consta in trei hoteluri ( ce-i drept nou noute si moderne) dispuse unul langa celalalt. Ca un facut, imediat ce am ajuns, pe inserat, a inceput sa ninga puternic, ninsoare care in timpul noptii s-a transformat in viscol. Sejurul dura sapte zile (si sapte nopti), din care patru a nins aproape neincetat, iar doua, un amarat de utilaj cu lama, s-a straduit sa faca partii catre caile de acces si sosea. Cinci zile am stat in hotel, privind pe fereastra si tremurand de frig, cu paturile de pe pat, in spate. Rezerva de pacura a minicentralei, permitea dezmortirea caloriferelor camerelor, doar patru ore ziua si patru noaptea. Meniul...? Exceptand prima zi, in care am mancat omeneste, a fost din ce in ce mai saracacios ( poate si datorita conditiilor meteo, ce impiedeca aprovizionarea).....
Distractie ? Ce sa mai vorbim....Toate potecile traseelor inzapezite, nici macar o mini partie de schi sau derdelus. Lumina oprita pe timpul noptii, la fel si apa...Abia asteptam sa ma intorc acasa...Ma rog....a trecut. In dimineata in care urma sa parasim "statiunea" ( la ora 06.30) era un ger cumplit. Minus 32 grade indica termometrul amplasat in fata usei de intrare in hotel. Autobuzul care stationase toata nopatea in frig, refuza sa porneasca. Din sat, a sosit un tractor si dupa ce l-a tarat repetat prin nameti, a reusit cu chiu cu vai sa readuca motorul la viata. Cincisprezece "condamnati" au urcat in congelatorul ambulant, sperand sa ajunga in viata la Piatra Neamt. Soferul, amplasase pe bordul masinii o lampa pe benzina, ce reusea cu greu sa faca transparent un "ochi de geam" prin care sa poata vedea soseaua. Geamurile laterale ale autobuzului insa, se mandreau cu o crusta de ghiata de cativa milimetri. Si pentru ca "tacamul" sa fie complet, usile vehiculului se deschideau in fiecare catun si sat, din care se imbarcau alti calatori.....De data acesta, date fiind conditiile de trafic, am facut pana in Piatra, aproape patru ore...N-am sa uit cat oi traii cosmarul acela. Atat frig nu am indurat in viata mea. La destinatie, pur si simplu, nu ma mai puteam ridica de pe scaun. Nu mai mai ascultau muschii inghetati ai picioarelor.....Cu chiu cu vai am coborat, blestemandu-mi soarta si ne-am indreptat catre cel mai luxos hotel al orasului, cu gandul de a ne incalzii cu o votca mare si un cei fierbinte ( la cafea eram constienti ca nu puteam visa) Din nefericire, votca nu exista (si nici un fel de bautura alcoolica spirtoasa) iar ceaiul, pe care l-am asteptat mai bine de jumatate de ora, ne-a fost servit abia caldut, in doua cani desperecheate, slinoase si stirbite......
De suparare si in semn de revolta fata de "ospitalitatea traditionala a moldoveanului" am hotarat sa ne abatem traseul de intoarcere prin Oradea, unde sotia avea ceva rubedenii......
N-am regretat alegerea. Era parca o cu totul alta lume, pe aceste meleaguri. De-ale gurii din belsug, alimentare inca pline, cafea si coniac la orice restaurant....Nevasta-mea care era "moarta" dupa masline ( chestii care la noi disparusera de cativa ani buni) a avut surpriza sa le gaseasca expuse pe sortimente, la o alimentara centrala. Cand a comandat trei kilograme ( cu gandul la parinti si prieteni) vanzatoarea a privit-o "intelegator" intreband-o daca are deces in familie. Nimeni nu mai cumparase acolo, o asemenea cantitate "uriasa"...Doua zile ne-am lafait in "vest" iar la intoarcere in rapidul spre Bucuresti, am "negociat" cu nasul si am reusit ( cu diferenta de rigoare) sa schimbam locurile din compartimentul de clasa intai cu o cuseta in vagonul dormitor, in pretul careia au fost incluse si doua sticle de "pepsi" plus doua cafele mari, originale........
In clipele acelea m-am simtit si eu cu adevarat om implinit.....
A fost un concediu "de vis", intr-o tara de "vis"....numai ca pe atunci visele noastre erau mai degraba cosmare....Glorioasa "Epoca de aur" se apropia de final, ca un maratonist epuizat si stors de vlaga, de linia de sosire...........
Cum iti povesteam. Din noiembrie ne luase gerul la scuturat. Temperaturile coborau cu fiecare zi. Catre sfarsitul lui noiembrie, noptile mercurul din termometre ajungea sa indice si minus 25 de grade. Era jale mare, mai cu seama in lungile si interminabilele ture de noapte. Pentru a nu mai consuma motorina alimentand fiecare locomotiva in parte ( la PALD-urile remizelor nu mai venea motorina) la depou, cate o locomotiva de 700 CP din fiecare sector, pleca la alimentare, iar odata intoarsa la locul ei, celelalte locomotive de pe teren, primeau cate o suta de litrii. Initial se incercase a se improviza un sistem de alimentare cu o pompa de transfer scoasa de pe o locomotiva, dar se renuntase la ea din pricina deselor defectiuni ale acesteia pe teren. Asa incat, operatiunea de alimentare se desfasura astfel. Locomotiva donatoare gara pe o linie alaturata ( sau chiar pe aceeasi linie), mecanicul ce trebuia sa alimenteze desuruba una dintre tropete, se urca pe capota locomotivei, desfacea busonul rezervorului de zi, cobora iarasi jos si umplea pe rand cinci cazane de motorina ( a cate 20 L ) si tot pe rand, urca cu fiecare pe capota. Aici ajuns, se straduia pe cat posibil sa le toarne prin palnia improvizata in rezervorul hulpav....Daca nu batea vantul, mai era cum mai era ( te murdareai de motorina doar pe pantofi ) daca insa respectivul isi facea de cap ( si e stiut ca acesta zona a tarii. iarna era "alintata" de catre crivatul sovietic) din continutul de 20 litri al cazanului, cel putin 2-3 litrii ii prapadeai pe cracii pantalonilor sau prin bocanci.... Cand ispraveai "procesul" de alimentare, capota mare a locomotivei siroia de motorina, aidoma si salopetele tale. Daca aveai mult de munca ( si mai intotdeauna se gasea destula), dupa cinci-sase ore iar ajungeai sa dai telefoane pe la tura, solicitand alimentare. Lucrul acesta declansa automat un atac de nervi sefului de tura, care trebuia sa raporteze evidenta alimentarilor pe tura sa catre seful de depou, dimineata sau seara, la telespicher. Se intra intr-un adevarat cerc vicios. Seful de tura tipa la mecanic, seful de depou la seful de tura, directorul la seful de depou directorul general la director, "organul superior de partid" la directorul general ...pana la nivelul suprem, marele si inteleptul "carmaci" al patriei......In decembrie ajunsesem la culmea "saraciei"....Pentru ca oricum, planul cincinal fusese depasit inca din primele zile ale lui decembrie ( conform raportarilor) dupa epuizarea celor o suta de litri ( in patru, cinci ore), o locomotiva cu ceva motorina inca, remorca sase-sapte "cadavre" si se ducea fugura cu ele in laminorul tevi sudate, ce dispunea de o hala de incarcare in care incapea un tren de treizeci de vagoane. Temperatura era si aici scazuta, dar cel putin nu batea vantul. La un grad, doua peste zero, tremurai eroic in cabina inghetata, blestemandu-ti ziua in care ai hotarat sa te faci mecanic de locomotiva, in loc de frizer....In hala se strangeau 15-20 de locomotive aduse de prin toate sectoarele de activitate. Pe pervazul uneia, se afla postat un borcan de 800g plin cu apa. Daca lichidul incepea sa prinda pojghita se declansa alarma. La urgenta sosea din depou ( care era aproape) un "motan" de 700, ce distribuia fiecarei locomotive cate 20 litri de motorina. Cu astia, trebuia sa mentii locomotiva dezghetata, pana la ora schimbului....Nebunia era generala. Uneori,din varii motive si cu aprobari speciale, doua sau trei locomotive erau chemate la alimentare pentru suplimentarea parcului. Conform legilor lui Murphy, intotdeauna acestea se aflau bineinteles intercalate si in capatul cel mai indepartat al halei. Asa incat, urma o ora de manevra intensa pana ce reuseau sa fie scoase din hala timp in care "cadavrele" inghetate se congelau si mai tare, cu tot cu partida de pe ele....
Saracia era lucie, in preajma sarbatorilor de iarna. Mi-aduc aminte si acum...In preajma Craciunului, la " Magazinul Modern " mall-ul epocii de aur, la subsol, unde se afla raionul de dulciuri, se "bagasera" bomboane de pom. Singurul articol in tot raionul...Coada era imensa. Pentru ca afara era ger, randul se formase pe scari in jos, incepand de la etajul patru, pe trei-patru randuri... Uram sa stau la cozi, dar in pinul nenorocit ( care incepuse deja sa se scuture ) pe care urma sa-l impodobesc pentru fiul meu ce avea doi ani, nu aveam nimic a pune in afara de cateva globuri decolorate din copilaria mea, si un pachet de vata proaspata ce simula neaua, si la care nevazta-mea renuntase cu durere. Cinci ore am stat la coada, dar am plecat victorios acasa cu jumatate de kilogram de bomboane....Era o mare realizare....
In combinat, un anume inginer ( Ursu se numea saracu ) incercase o forma de protest impotriva regimului blestemat. A fost arestat pe peronul statiei de tramvai, la ora schimbului, in plina zi...Asistau la eveniment cateva sute de siderurgisti ( MANDRI CA SUNT ROMANI ! ) Unul singur nu a protestat, unul singur nu s-a solidarizat....L-au cocosat in bataie militienii, ostentativ, in vazul multimii...unde toti erau MANDRI CA SUNT ROMANI ! .....Bietul om a murit cateva zile dupa aceea rup in batai in beciurile militiei...Macar daca apuca sa-si scoata "certificat de revolutionar" ca soacra " Mihaelei dragostea mea" sau alti nenorociti de impostori, ridicati la rangul de "revolutionari" de catre primul impostor al tarii, Ilici Iliescu......Si aici revin iarasi la OLD 2 ( cum iti promisesem)...
Ochiul vigilent al securitatii, dupa nefericitul eveniment, cu "ramasita burghezo-mosieresca" ce se dechizase in inginer comunist cauta complici peste tot, pentru a anihila "ciubul legionar periculos"
Cert e ca ma aflam la OLD2, tura de noapte. Sa fi tot fost 02-03 noapte. La o linie din nordul halei asteptam sa scot un tren de turnare. Muncitorii aruncau in lingotierele cu otel incandescent ultimii saci de hartie cu diverse minerale ce intrau in compozitia finala a otelului. Doi se retrasesera deja. Lingotierele turnate, se aflau aproape la acelasi nivel cu standul de turnare. Nu-mi era somn de fel si priveam la cel ce inca-si mai facea de treaba pe linga recipientele enorme de otel. Oricum, intr-un minut sau doua, urma sa scot trenul din hala. Omul a luat o scandura ingusta de pe platforma si a introdus-o in masa incandescenta ca pentru ai verifica consistenta. Scandura s-a aprins instantaneu si in citeva clipe a disparut subit. Tipul, parea ca priveste deosebit de interesat ( gandeam eu ) procesul, cand....deodata, fulgerator, a pasit pe marginea lingotierei si si-a dat drumul inauntrul ei.....Un norisor mic de fum negru s-a ridicat instantaneu, plutind spre inaltul halei. Efectiv mi s-a oprit inima, o secunda. Nu-mi puteam crede ochilor...Chiar eram tentat sa neg cele intamplate ( ca fiind o parere, o iluzie perfida a noptii) cand sirena de urgenta a imensului pod rulant ce manevra oala de turnare a inceput sa tipe sfasietor....Macaragiul fusese si el martor la nefericitul eveniment....In cateva minute, platforma de turnare era plina....Toata sefimea disponibila era de fata. In mai putin de douazeci de minute, a sosit din oras si o Volga mare si neagra ca un cioclu batran, cu patru "tovarasi"...Unul dintre ei a pozat tot ce se putea poza ( inclusiv locomotiva mea) iar ceilalti puneau intrebari si notau....Trenul respectiv a ramas nemiscat ( blocand linia de turnare a halei ) pana a doua zi cand se racise definitiv. Lingoul cu pricina ( primul din tren) a fost stripat si depozitat in Baza de Fier Vechi, aproape de birourile personalului, unde a stat ani buni de zile.
Dupa revolutie, cand toata lumea a inceput sa scoata bani buni pe fier vechi, cativa oameni de bine, MANDRI CA SUNT ROMANI ! au sectionat "mormantul de otel" si l-au vandut pe profit "nationalitatilor conlocuitoare" gen Gruia Stoica ...........
La cateva ture de serviciu distanta, ajuns intamplator in zona, am aflat de la un dispecer cu care ma intelegeam mai bine, cum ca nefericitul coleg al sau, banuit de catre secu" ca facand parte din anturajul inginerului Ursu, primise in seara cu pricina, prin sefii sai , un telefon prin care era invitat a doua zi, la prima ora sa se prezinte de urgenta la Militia Judeteana pentru ''relatii''......Nici amaratul acesta nu a beneficiat si nici nu va beneficia vreodata de certificatul de revolutionar, In schimb, prima rapandula a Galatilor, celebra Mariana *ur de Fier, a fost plasata in " pole position" pe aceeasi lista si pana a crapat la datorie ( ca si "madama" de fete ) a beneficiat de toate avantajele mizerabilei hartii inventata de impostorii "revolutionari" KG-bisti, MADRA CA E ROMANCA !
Iarna nu ne-a dat pace pana pri martie "87. Cu toate ca "purjam" regulat ( la cel mult o ora ) instalatia de aer a locomotivei, inevitabil se produceau dopuri de ghiata pe conductele de aer ale locomotivelor d 1250 CP, mai cu seama pe cele dispuse de-a lungul lonjeronului si in rezervoarele de separare ale robinetilor de purjare. Solutia ? ....Conform cartii tehnice ar fi reprezentat-o dezghetarea acestora cu abur sau apa fierbinte...Practic, pe teren, foloseam o "facla" improvizata dintr-o sarma de 6mm ce avea la capat un somoiog de carpe imbibate in motorina. Te umpleai de adrenalina, folosind focul deschis sub lonjeronul locomotivei, el insusi reprezentand o chestie foarte inflamabila ( datorita depunerilor de ulei, de-a lungul timpului )...Si tocmai cand erai tentat sa rostesti cuvios " Doamne Ajuta " se oprea motorul diesel, datorita dopurilor ghetii depuse pe " sorbul " din rezervorul principal, dispus la extremitatea de jos a acestuia, adica tocmai acolo unde firesc se strange apa reziduala din motorina... Solutia ? Furtunul cu aer comprimat racordat ( dupa demontare) la conducta de alimentare a pompei de transfer....Nu prea aveai timp sa " te plictisesti " intr-o tura de serviciu....
Revelionul 1986-1987 a fost trist si nenorocit. Mai trist decat cel din anul trecut, dar mai vesel dect cel din anii ce urmau. Toata ziua am stat pe la fel de fel de "codoaice", "cozi" si "coditte"...dar noaptea dintre ani am petrecut-o cu "masa imbelsugata".... Salam cu soia, peste (congelat) prajit, salata Boeuf ( asta pentru ca apucasem sa cumpar zece oua..) cu parizer, iar in "pocale" vin alb " Dealurile Bujorului", in care turnasem ( ca mister Bean ) cateva linguri bune de zahar pentru ai disipa gustul teribil de otet.
Intrati in noul an (" 87 ) penuria de motorina s-a mai domolit nitel, dar de muncit tot aiurea si " hei-rup, istic" se muncea...Patriei cat mai mult otel. Calitatea mai putin conta in ochii partidului. Cu cantitatea trebuia sa ne mandrim. Laminoarele nu mai faceau fata fluxurilor combinate ale celor patru otelarii. In zona LBR-ului ( Laminorul Benzi la Rece) sute de lingouri se aflau depozitate in stive uriase, printre liniile de cale ferata, incar aveai senzatia ca circuli prin tunele. Jumatate din ele erau rebutate....si cu ce costuri.
In februarie, am beneficiat de "binemeritatul" concediu de odihna. Meritat in februarie, pentru ca nu faceam parte din "anturajul" tovarasului Ionescu, si ca sa nu mai vorbim, nici macar membru de partid nu eram. Prin "sindicat" mi-am facut rost de un bilet de doua persoane in statiunea turistica Durau...Era prima oara cand auzeam de acesta locatie. Mi-am lasat copilul la mama, mi-am luat muierea, bagajele si harta si m-am urcat in tren, plin de speranta si dornic de relaxare. Din gara Piatra Neamt trebuia sa calatorim cu " RATA" pana in Durau, pret de c.c.a 30-40 km. Drumul, ocolind tot lacul de acumulare Bicaz, a fost pitoresc si interesant...Vreo 15 turisti, amestecati de-a valma cu vreo 25 de localnici ce se intorceau pe la casele lor dispuse pe traseu, cu papornite, sticle de lampa, sacose de paine, bidoane de "petrosin" si tot ce e necesar pe la casa omului...Doua ore a trebuit sa suportam harmalaia, mirosurile de "mitoasa" si oracaielile plozilor...dar a meritat.
Statiune consta in trei hoteluri ( ce-i drept nou noute si moderne) dispuse unul langa celalalt. Ca un facut, imediat ce am ajuns, pe inserat, a inceput sa ninga puternic, ninsoare care in timpul noptii s-a transformat in viscol. Sejurul dura sapte zile (si sapte nopti), din care patru a nins aproape neincetat, iar doua, un amarat de utilaj cu lama, s-a straduit sa faca partii catre caile de acces si sosea. Cinci zile am stat in hotel, privind pe fereastra si tremurand de frig, cu paturile de pe pat, in spate. Rezerva de pacura a minicentralei, permitea dezmortirea caloriferelor camerelor, doar patru ore ziua si patru noaptea. Meniul...? Exceptand prima zi, in care am mancat omeneste, a fost din ce in ce mai saracacios ( poate si datorita conditiilor meteo, ce impiedeca aprovizionarea).....
Distractie ? Ce sa mai vorbim....Toate potecile traseelor inzapezite, nici macar o mini partie de schi sau derdelus. Lumina oprita pe timpul noptii, la fel si apa...Abia asteptam sa ma intorc acasa...Ma rog....a trecut. In dimineata in care urma sa parasim "statiunea" ( la ora 06.30) era un ger cumplit. Minus 32 grade indica termometrul amplasat in fata usei de intrare in hotel. Autobuzul care stationase toata nopatea in frig, refuza sa porneasca. Din sat, a sosit un tractor si dupa ce l-a tarat repetat prin nameti, a reusit cu chiu cu vai sa readuca motorul la viata. Cincisprezece "condamnati" au urcat in congelatorul ambulant, sperand sa ajunga in viata la Piatra Neamt. Soferul, amplasase pe bordul masinii o lampa pe benzina, ce reusea cu greu sa faca transparent un "ochi de geam" prin care sa poata vedea soseaua. Geamurile laterale ale autobuzului insa, se mandreau cu o crusta de ghiata de cativa milimetri. Si pentru ca "tacamul" sa fie complet, usile vehiculului se deschideau in fiecare catun si sat, din care se imbarcau alti calatori.....De data acesta, date fiind conditiile de trafic, am facut pana in Piatra, aproape patru ore...N-am sa uit cat oi traii cosmarul acela. Atat frig nu am indurat in viata mea. La destinatie, pur si simplu, nu ma mai puteam ridica de pe scaun. Nu mai mai ascultau muschii inghetati ai picioarelor.....Cu chiu cu vai am coborat, blestemandu-mi soarta si ne-am indreptat catre cel mai luxos hotel al orasului, cu gandul de a ne incalzii cu o votca mare si un cei fierbinte ( la cafea eram constienti ca nu puteam visa) Din nefericire, votca nu exista (si nici un fel de bautura alcoolica spirtoasa) iar ceaiul, pe care l-am asteptat mai bine de jumatate de ora, ne-a fost servit abia caldut, in doua cani desperecheate, slinoase si stirbite......
De suparare si in semn de revolta fata de "ospitalitatea traditionala a moldoveanului" am hotarat sa ne abatem traseul de intoarcere prin Oradea, unde sotia avea ceva rubedenii......
N-am regretat alegerea. Era parca o cu totul alta lume, pe aceste meleaguri. De-ale gurii din belsug, alimentare inca pline, cafea si coniac la orice restaurant....Nevasta-mea care era "moarta" dupa masline ( chestii care la noi disparusera de cativa ani buni) a avut surpriza sa le gaseasca expuse pe sortimente, la o alimentara centrala. Cand a comandat trei kilograme ( cu gandul la parinti si prieteni) vanzatoarea a privit-o "intelegator" intreband-o daca are deces in familie. Nimeni nu mai cumparase acolo, o asemenea cantitate "uriasa"...Doua zile ne-am lafait in "vest" iar la intoarcere in rapidul spre Bucuresti, am "negociat" cu nasul si am reusit ( cu diferenta de rigoare) sa schimbam locurile din compartimentul de clasa intai cu o cuseta in vagonul dormitor, in pretul careia au fost incluse si doua sticle de "pepsi" plus doua cafele mari, originale........
In clipele acelea m-am simtit si eu cu adevarat om implinit.....
A fost un concediu "de vis", intr-o tara de "vis"....numai ca pe atunci visele noastre erau mai degraba cosmare....Glorioasa "Epoca de aur" se apropia de final, ca un maratonist epuizat si stors de vlaga, de linia de sosire...........
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu